ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Unirea Principatelor"

Unirea Principatelor

,

24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor, începutul României moderne – Unirea Principatelor, eveniment la Vatra Dornei

În istoria oricărui popor se înscriu momente faste, care marchează devenirea sa în timp. Astfel este, pentru români, 24 Ianuarie 1859, când s-a semnat ”actul de naștere” al României moderne, prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domn al celor două principate – Moldova și Țara Românească, țări surori care au decis să devină un singur neam.

 

Consecvenți ideii că trebuie să-și cunoască trecutul care este un factor idenditar, dornenii au sărbătorit această zi crucială pentru România. Manifestarea din acest an a reunit, la Casa de Cultură ”Platon Pardău”, pe membrii filialei „Arboroasa” – Vatra Dornei a Asociației Cilturale Pro Basarabia și Bucovina”, bibliotecari, elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Ion Luca” și Școala Gimnazială Nr. 4, scriitori, și mulți alții.

Unirea Principatelor Pro Basarabia si Bucovina Vatra Dornei

Contextul istoric care a permis cristalizarea conștiinței naționale și determinarea unioniștilor de a realiza acest act hotărâtor pentru viitorul națiunii române, personalitatea primului domnitor al principatelor unite, modul în care unirea din ianuarie 1859 este reflectată în unele documente, au constituit subiectele intervențiilor susținute de prof. de istorie Victoria Maria Ostaficiuc și Stela Giosan, de scriitoarea Anica Facina. ”Secolul al XIX-lea a fost unul al revoluțiilor și al națiunilor. Într-un timp în care singurul stat consolidat din Europa era Anglia, pentru români s-a ivit o oportunitate istorică – Războiul Crimeii – pe care ei au fructificat-o pe deplin.

Grup de copii la Unirea Principatelor Pro Basarabia si Bucovina Vatra Dornei

Nu a fost o ˂Mică Unire ˃, cum se spune, a fost un act important fără de care nici Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu ar fi fost posibilă”, a spus, printre altele prof. Ostaficiuc. Prof. Stela Giosan a conturat personalitatea primului domnitor român, cu accent pe educația sa, pe atitudinea față de popor, pe modul în care a realizat reforme decisive pentru consolidarea tânărului stat românesc, pe capacitatea sa de a-i convinge pe colaboratori să reprezinte cu demnitate România în străinătate. Apelând la informații publicate în ”Revista română”, a Despărțământului Astrei din Iași, Anica Facina a reiterat importanța actului unirii din ianuarie 1859. ”Termenul de ˂Mica Unire ˃ este un fals, o manipulare menită să minimalizeze semnificația acestui moment istoric, care a fost mare, ca și cel de la 1600 realizat de Mihai Viteazul sau cel de la 1 Decembrie 1918. Toate au fost la fel de mari și de importante pentru vremea lor”, a subliniat vorbitoarea.

           Un grup de eleve de la Liceul Teoretic ”Ion Luca”, îndrumat de prof. Jenica Romanică au rostit versuri despre unire și despre domnul Cuza. ”Împletim istoria cu literatura, urmărim modul în care literatura pune în lumină faptele istorice”, a spus prof. Romanică. Îmbrăcați în minunate costume populare, elevii îndrumați de prof. Alina Leonte Dupu de la Școala Gimnazială Nr. 4 au recitat versuri semnificative pentru ideea de unitate a neamului, iar prof Gruia Ungurian a dedicat un poem propriu evenimentului, poem din care cităm un îndemn, exprimat metaforic ”Strămoșii încă ne așteaptă/ Să curățăm izvorul.”

 

Bibliotecar Simona Iftimuț a pregătit un film despre Palatul din Ruginoasa, un loc atât de iubit de fostul domnitor, și mai ales de doamna Elena Cuza, cea care i-a fost mereu alături și a sprijinit nobilul ideal al unirii și al consolidării unui stat de care românii să fie mândri în viitor.

Biblioteca Municipală ”G. T. Kirileanu” a organizat o expoziție tematică cu cele mai importante cărți și documente aflate în zestrea bibliotecii, care reflectă actul Unirii Principatelor.

Paraschiva Abutnăriței – romaniabreakingnews.ro

Foto: Simona Iftimuț

,

Prahovenii au participat în număr mare la Revoluția de la 1848 și-au  aderat cu mult entuziasm la acțiunea unionistă.

În casa negustorului și cârciumarului Alexandru (Duțu) Crivețeanu, situată în mahalaua Sfântul Dumitru (la intersecția străzii Armașului cu strada Buna Vestire), au avut loc întâlnirile conspirative ale căuzașilor care au pregătit Revoluția de la 1848 în Ploiești. La aceste întruniri participa și Costache Chirițopol, ce locuia în mahalaua Maica Precista.

Din scrisoarea adresată lui Vasile Alecsandri de Ion Ghica aflăm că sarcina lui Nicolae Bălcescu era de a merge la Telega, unde Marin Sergheiescu, Telegescu și Duca erau înțeleși cu ciocănașii de la ocnă ca, după revolta de acolo, să pornească să răscoale și Ploieștiul – orașul unde revoluționarii aveau înțelegere cu mai mulți negustori.

În ziua de 6 iunie 1848, Bălcescu pleacă din București în Prahova. Avea la el câteva sute de proclamații.

Urmărit de colonelul Banov, care primise ordin să îl prindă și să-l aducă la București, Nicolae Bălcescu e găzduit și ascuns la conacul Filipescu din Filipeștii de Târg. Bălcescu și Telegescu se întâlnesc cu căpitanul Alexandru Cristofi (comandantul trupelor care păzeau arestații din ocna Telega) și încearcă să-l atragă de partea revoluționarilor.

În ziua de 9 iunie avea loc în București o tentativă de atentat, ținta fiind domnitorul Gheorghe Bibescu. Doi dintre revoluționarii bănuiți de implicare în acest eveniment, Alecu Paleologu și Dimitrie Crețulescu au fost prinși la Văleni, dar în ziua următoare, grație victoriei revoluției, au fost eliberați.

Prin circulara numărul 2296 a Ministerului din Lăuntru, semnată de Nicolae Golescu, se făceau cunoscute evenimentele de la București din ziua de 11 iunie 1848, .

În aceeași lună, Guvernul provizoriu anunța schimbarea administratorului județului Prahova, în această funcție fiind numit pictorul I. D. Negulici (15 iunie 1848). Postul de Secretar al administrației este ocupat de Costache (Constantin) Chirițopol, scriitor. Noua conducere a înființat un club, a ținut cuvântări, a numit comisari de propagandă și a mobilizat populația la apărarea libertății. La câteva zile de la numirea noii conduceri, o delegație de ploieșteni, purtând steagul tricolor, s-a deplasat la București pentru a felicita guvernul revoluționar provizoriu. La 21 iunie, în centrul orașului Ploiești a avut loc o mare adunare populară. I. D. Negulici și Costache (Constantin) Chirițopol au reușit prin cuvântările lor să stârnească entuziasmul celor prezenți. Primul a prezentat scopurile și caracterul eliberator al revoluției, iar secretarul administrației, Chirițopol, le-a citit Proclamația și proiectul de constituție, precizând că Regulamentul organic nu mai este în vigoare.

În ziua de 8 septembrie 1848, în prezența unui număr mare de prahoveni, a conducerii județului, a comisarilor de propagandă, revoluționarii Chirițopol, Codrea, Cuțarida și alți tineri au venit cu cartea Regulamentului organic, așezată pe o targă cu blăni. S-a cântat „veșnica pomenire”, ca la parastas, iar apoi s-a dat foc Regulamentului, foaie cu foaie, nescăpând de pârjol nici copertele.

La Ploiești, în perioada guvernării revoluționare, Nicolae Candiano, șeful poliției, a luat măsuri pentru asigurarea ordinii și organizarea Gărzii naționale.

Unul dintre cei mai activi revoluționari prahoveni a fost Gheorghe Cantacuzino- Râfoveanu, judecător la tribunalul Ploiești În timpul revoluției, în urma unei acțiuni de remaniere a conducerii județelor, este numit, de locotenența domnească,  administrator (prefect) la Teleorman. Convingerile lui Gh. Cantacuzino- Râfoveanu reies, cât se poate de clar, dintr-o scrisoare adresată în ultimele zile ale revoluției ministrului care conducea Departamentul Treburilor din Lăuntru: “Am revoluționat și, ca să zic mai bine, am pregătit însumi eu pe săteni în chiar satele lor din tot districtul a muri pentru libertate și a se lupta cu oricare neam ar îndrăzni măcar să le propună sclavia trecută”.

Pe 14 septembrie, dimineața, chirigiii aduc vestea că Bucureștiul a fost ocupat de turci, cu toată rezistența eroică a pompierilor în Dealul Spirii. Enuță Baldovin, prezidentul, a convocat de urgență Sfatul orașului și le-a transmis locuitorilor să-și vadă în liniște de treburile lor.

După căderea guvernului revoluționar, prefectul județului Prahova, Ion Negulici, se refugiază la Brașov, apoi la  Brussa, unde gustă din pâinea amară a exilului. Are parte și de o satisfacție: se dedică exclusiv artei. S-a stins din viață la 5 aprilie 1851 de ftizie.

Vestea că trupele rusești urmează să intre în țară a provocat abandonarea proiectelor de rezistență.

Restaurarea vechiului regim a fost însoțită de represiune, aceasta accentuându-se după venirea trupelor rusești.

Casa lui Iorgu Cantacuzino a fost percheziționată, autoritățile crezând că aici se ascund cumnații acestuia, revoluționarii Dumitru și Costache Florescu.

Gheorghe Cantacuzino-Râfoveanu a fost arestat în decembrie 1848 pentru activitatea sa revoluționară. În închisoarea de la Văcărăști este cercetat de o comisie specială, iar la 22 ianuarie 1849, este eliberat “pe chezășie”. Revenind în Ploiești, fostul administrator constată că și-a pierdut postul de judecător, ba, mai mult, că poliția continuă să-l supravegheze. După un timp, reușește să redevină judecător, post în care funcționează până la retragerea sa din 1856. În perioada care umează, militează, cu aceeași pasiune cu care a slujit revoluția, pentru unirea Principatelor Române.

După mai multe luni de căutări, revoluționarul Costache Chirițopol a fost arestat, apoi declarat vinovat în urma cercetărilor făcute de o comisie și de comandantul armatei rusești.

Un alt revoluționar prahovean care s-a remarcat în timpul revoluției a fost tânărul Iancu Chirițopol. La numai 16 ani ani, fratele cel mic al lui Costache Chirițopol este numit comisar de propagandă în satele prahovene. A organizat militar un grup de prahoveni și s-a alăturat celor care se împotriveau intrării trupelor turcești în București. Pentru toate acestea a fost arestat și închis la Văcărești.

Comisia și Înalt ul comandament al armatei ruse i-au găsit vinovați pe frații Costache și Iancu Chirițopol de „îndemnare la răscoală”.

 

Prahovenii și Unirea Principatelor

Prahovenii au susținut unirea Țării Românești cu Moldova, fiind convinși că realizarea Unirii ar crea un cadru favorabil pentru obținerea independenței și pentru prosperitatea statului.

După înfrângerea revoluției, tinerii Costache Cantacuzino-Râfoveanu (fratele lui Gheorghe Cantacuzino-Râfoveanu) și Dumitru Florescu (fratele Elizei Cantacuzino-Râfoveanu, născută Florescu) au plecat  în surghiun la Paris, unde, alături de alți revoluționari, au făcut cunoscută dorința de libertate și unire a românilor din Principate.

În ultimele luni ale anului 1856, revoluționarii din exil revin în Principate, căci, spre deosebire de Barbu Știrbei, domnitorul Alexandru Ghica îi considera “propășitori ai partidei naționale.”

La Ploiești  se inființează un comitet unionist , iar I.I. Filipescu devine membru în Comitetului unionist al Țării Românești.

Alegerile pentru Divanul Ad-hoc dau câștig de cauză unioniștilor: Hristache Polihroniade și pașoptistul C.T. Grigorescu (din partea patentarilor de case, a patentarilor neguțători și a profesiilor libere), Ene Cojocaru din Filipeștii de Pădure, fost membru al Comisiei proprietății la 1848 (din partea „obștimilor plugărești”). Reprezentanții din colegiul marilor proprietari erau, de asemenea, unioniști.

În Adunarea Ad-hoc, toți deputații prahoveni au votat pentru unirea Țări Românești cu Moldova.

Din lista electorală, cuprinzând cetățenii prahoveni cu drept de vot pentru alegerea deputaților în Adunarea electivă a țării (care urma să aleagă domnul) făceau parte, ca “proprietari direcți ai districtului Prahova” și Costache Cantacuzino Râfoveanu, clucer, Gheorghe Cantacuzino Râfoveanu, paharnic, Ioan Cantacuzino, agă, Dimitrie Ioanide, logofăt.

Printre alegătorii direcți ai orașului Ploiești se numărau: Panait Hagi Hristu Cantilli, Ion Hagi Hristu Cantilli, Dimitrie Hariton, Vasile Ioanidi, Vasile Mihailopolu, Matache Nicolau, Hristache Polihroniad, Ioan Hagi-Pitiș, Petrache Polihroniadis, Vasile Zaplan.

Alegerile pentru desemnarea deputaților au avut loc la 8 ianuarie 1859. După numărarea voturilor, numele celor cinci deputați de Prahova sunt afișate la judecătorie și administrație: Ioan Cantacuzino, mare proprietar la Măgureni-Filipești, Constantin I. Filipescu-Aga, proprietarul moșiei Chesarul de la Nedelea, Ion Mârzea, Postelnicul (cuscrul lui Iancu Philiu), Ion Filipescu Vulpache.

Din partea orășenilor a fost ales C. T. Grigorescu, partizan al Partidei Naționale. Boierii aleși înclinau la început spre fostul domnitor Gheorghe Bibescu, dar la 24 ianuarie 1859, simțind pulsul istoriei, l-au votat și ei pe Alexandru Ioan Cuza.

Vestea dublei alegeri a  prințului  Alexandru Ioan Cuza (în Țara Românească și Moldova) a stârnit mare bucurie la Ploiești. Administrația, municipalitatea, tribunalul, poliția, școala și casele din oraș au fost împodobite  cu covoare naționale, iar o orchestră a lăutarilor din mahalaua Sfinții Voievozi  a cântat cântece patriotice toată noaptea. Cuza  pleacă din Iași spre București (capitala noului stat), urmând să se oprească timp de două zile și la Ploiești. Pentru pregătirea vizitei înaltului oaspete, municipalitatea alege un comitet, format din șase membri .

Polițmaistrul Candiano răspundea de asigurarea securității domnitorului.

La 7 februarie 1859, ploieștenii îl primeau cu mare entuziasm pe Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul vizitează și Școala nr. 1, o vizită de neuitat  pentru elevul I. L. Caragiale și colegii săi de clasă. Aici,adânc emoționat, institutorului Bazil Drăgoșescu s-a adresat distinsului oaspete: „Măria-ta, Dumnezeu știe numai ce se  petrece în sufletul unui dascăl ca mine, venit aici din  părțile românești de dincolo (Transilvania-n.r.). Rog pe Dumnezeu să Te țină  sănătos și voinic pentru fericirea poporului românesc. Mintea, brațele, sângele nostru   și al acestor copii sunt de-acum închinate    neamului Român, Patriei române, Domnului Român, Măriei-tale! […Copii! După secole de-ncruntare, astăzi ne zâmbește și nouă, românilor, bunul Dumnezeu. De astăzi încolo ne-am căpătat iar onoarea de popor liber, de popor latin.

Să trăiești! Cu români ca tine n-am treabă”, i-a răspuns Cuza.

(I.L. Caragiale, „Peste 50 de ani”, ziarul „Universul”, 18 mai 1909).

A doua zi, ploieștenii au însoțit trăsura domnească până la Bărcănești, localitate situată la câțiva kilometri de oraș. Aici, domnitorul s-a adresat mulțimii:

Vă mulțumesc de buna voastră primire. Acum duceți-vă acasă, că nu puteți merge cu mine până la București; și eu am treabă mâine acolo, trebuie să dăm bice cailor. Să mergem fiecare la datoria noastră și, de-acu, toți pe treabă! Rămâneți sănătoși! Să ne vedem sănătoși!

Alexandru Ioan Cuza era foarte popular în Prahova. În 1865, scrie istoricul ploieștean Paul D. Popescu, institutorul și memorialistul Zaharia Antinescu a  propus Consiliului  Județean să ridice în piața orașului Ploiești o statuie a lui Cuza, arătând cu mâna spre Transilvania. Mesajul unei asemenea lucrări era clar, dar consiliul, sub pretextul lipsei de fonduri, a amânat proiectul, care nu s-a mai realizat  (Paul D. Popescu, Ghid de oraș, Editura Sport-Turism, București, 1985, p. 85)

În anul 1959, bustul domnitorului, realizat de sculptorul Paul Zipser,  marca în Ploiești, cum nu se putea mai bine, împlinirea a 100 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. Liceului nr. 5 din Ploiești i s-a dat numele Alexandru Ioan Cuza.

 

BIBLIOGRAFIE

Nicolae Petrescu Redi, Maria Petrescu, Pe drumuri de istorie prahoveană, Editura Printeuro, f.a., pp.14, 26.

Ioan Groșescu, Mahalalele Ploieștilor, Editura Kartha – Graphica, Ploiești, 2008, p. 234.

Mihai Apostol, Mihai Vulpescu, Muzee și monumente prahovene, Comitetul pentru Cultură și Artă al județului Prahova, 1971, pp. 90,146.

Marin Nicolau- Golfin, Istoria artei (2), Editura Didactică și Pedagogică, 1968, pp.130,131

Paul D. Popescu, Prahova în vremea revoluției de la 1848 (1848-1852), Editura Mectis, Ploiești, 2002, pp. 20,  95, 150.

Prahovenii în lupta pentru libertate socială, unitate și independență națională (ediție de documente), volumul I 1848 – 1914, București, Direcția Generală a Arhivelor Statului, Județul Prahova, p. 4, 5. 6

.Carol Nicolae Debie, O cronică ploieșteană 1875 – 1974, Cartea I, 1825-1865, pp. 19, 235, 236, 297, 322, 323.

Mariea Petrescu, Nicolae Petrescu Redi, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. Crestomație, Editura Fiat Lux, București, 1997, pp. 150, 151, 160.

Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalități prahovene. Dicționar bio-bibliografic, Ediția a p.II-a, revăzută, actualizată și adăugită, Ploiești, Editura Premier, f. a., pp. 66, 81, 183.

Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, Istoria Ploieștiului în date, Editura Ploiești- Mileniul III, 2010, p.23.

Mihai Apostol, Dicționar istoric al județului Prahova, Editura Ploiești- Mileniul III, 2004, p.90.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Chipuri ale istoriei, Editura Oscar Print, p.29.

Paul D. Popescu, Ghid de oraș, Editura Sport-Turism, București, 1985, pp. 28, 85.

Vasile Florea, Istoria artei românești, Editura Litera Internațional, 2007, pp. 397, 398.

Foto:

Nicolae Bălcescu. Portret de Ion Negulici

 

Revoluționarul și unionistul C.T. Grigorescu (Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova)

Monument funerar C.T. Grigorescu (foto: N. P. Redi)

Monument funerar C.T. Grigorescu (foto: N. P. Redi)

Divanul Ad-hoc din București (1857)

Institutorul B. Drăgoșescu (Casa memorială I.L.Caragiale, Ploiești )

Institutorul B. Drăgoșescu (Casa memorială I.L.Caragiale, Ploiești )

Copilul I.L. Caragiale.

Elevii Colegiului Elie Radu la statuia Domnului Unirii

(Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova )

Nicolae Petrescu Redi – romaniabreakingnews.ro

,

Unirea Principatelor Române- 24 IANUARIE 1859

LA MULȚI ANI DRAGI ROMÂNI DIN BASARABIA, MUNTENIA, MOLDOVA, TRANSILVANIA, OLTENIA, BANAT, DOBROGEA, CADRILATER, SUDUL BASARABIEI (BUCEAG), TIMOC, VOIEVODINA, MARAMUREȘ, MARAMUREȘUL ISTORIC (UCRAINA), BUCOVINA, BUCOVINA ISTORICA- CERNĂUȚI (UCRAINA) !

„Vom fi ce-am fost, și mai mult decât atâta” Petru Rareș

Domn al Moldovei 1527-1538, 1541-1546

 

Stema Principatelor Unite 1859

Stema Principatelor Unite 1859

În fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, sărbătorim Unirea. Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856), o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât împăratul Napoleon al III-lea, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”. La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei – favorabil unirii, iar la 30

Theodor Aman Proclamarea Unirii

Theodor Aman – Proclamarea Unirii

septembrie cel al Țării Românești; prin documentele redactate au pus bazele fuzionării celor două principate. Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea Unirii Principatelor Române. Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, a fost și vrânceanul Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Desființarea hotarului de la Focșani (Vrancea) echivala cu Unirea celor două Principate și crea premisele punerii temeliei statului național unitar român. În ziua de 5 februarie 1859, când Domnitorul Cuza a fost oaspetele orașului Focșani, mii de oameni i-au ieșit în cale, în drumul dinspre Mărășești, pe unde Cuza venea de la Iași. Se consemnează că în cinstea Domnitorului s-au ridicat, pe

„Dacia lui Cuza” - Principatele Unite în vremea lui Alexandru Iona Cuza I

„Dacia lui Cuza” – Principatele Unite în vremea lui Alexandru Iona Cuza I

șosea, pe ulițele pe unde trebuia să treacă, arcuri de triumf împodobite cu verdeață și înfășurate în pânză tricoloră; tarafuri de lăutari, cântau Hora Unirii, valuri de flori se revărsau în calea Domnitorului, care cobora din diligență. Despărțit în două – Focșanii Moldovei și Focșanii Munteniei – de un braț al Milcovului, orașul întruchipa, în acea vreme, situația celor două țări vecine și surori. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, a chemat la el pe cei doi soldați care făceau de strajă la hotar: un moldovean și un muntean, spunându-le că sunt frați, și i-a pus să se îmbrățișeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui și să comunice comandanților că de azi înainte și pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, la Focșani. Însoțit de mai marii orașului și de mulțimea de oameni, Cuza a mers până în centru, la Podul de Piatră, unde au dansat cu toții Hora Unirii.

Poetul focșănean Dimitrie Dăscălescu, scria cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, așa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie: „Azi, Românul dovedește/ Că-n sfârșit s-a deșteptat,/ Și că-n faptă vrednicește/ Libertatea ce-a visat.” Aici, în Moldova, a fost ales în unanimitate, la 5-17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Deoarece în textul Convenției nu se stipula că domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, conducătorii luptei naționale au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească.

Adunarea electivă a Țării Românești era dominată de conservatori, care dețineau majoritatea mandatelor. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și a țăranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească să proclame ca ales pe alesul Moldovei”. Așa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, această alegere fiind acceptată în unanimitate. Era un pas important către definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza și-a găsit confirmarea deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană. A urmat recunoașterea internațională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris. Situația creată în cele două Principate a determinat cele două Conferințe internaționale de la Paris, în același an. La cea de a doua Conferință, sub presiunea evenimentelor internaționale – războiul dintre Franța și Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale să înceapă – marile puteri europene au fost oarecum nevoite să accepte unirea înfăptuită de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoașterea sa fiind limitată numai pe durata vieții acestuia.

Alexandru-Ioan-Cuza     Născut la 20 martie 1820 în Moldova, a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România, la 5 ianuarie 1859 – ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii de către puterea suzerană și puterile garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Romane pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

După realizarea Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreună cu colaboratorul său cel mai apropiat, ministru și apoi prim-ministru Mihail Kogălniceanu, au inițiat importante reforme interne, cele mai importante fiind: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864) și reforma învățământului

Mihail Kogalniceanu

Mihail Kogalniceanu

(1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării. Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au consolidat actul de la 1859.

În anul 1866, a fost obligat să abdice; o coaliție a partidelor vremii, denumită și „Monstruoasa coaliție” a hotărât aceasta din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor să abdice într-o noapte a lunii februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, s-a arătat dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin).

A fost exilat și a trăit la Viena și Florența. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în țară și înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (județul Iași), apoi înhumat la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

În fiecare an, în luna ianuarie, sărbătorim Unirea, „Mica Unire” cum i se mai spune, dar fără de care nu s-ar fi putut săvârși faptele mari de mai târziu. Unul dintre cei care a pus umărul la realizarea acestei uniri a fost Ion Roată, intrat în istorie ca o legendă, cunoscut și sub numele de „Moș Ion Roată”, un țăran român, deputat în Divanul Ad-hoc, susținător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele. Se spune că semna prin punerea degetului muiat în cerneală, fiind neștiutor de carte, oficial semnând cu parafa primită în Divanul ad-hoc, dar era înzestrat nativ cu o minte ageră și o judecată dreaptă, fiind cunoscut ca un om cinstit, „cu gâdilici la limbă”, fiindcă spunea adevărul fără menajamente, neavând „ascunzători în suflet”, după cum îl caracteriza Ion Creangă. Pentru spiritul său de dreptate, Ion Roată a fost considerat de către țărani ca fiind puternic, dârz și capabil de a le apăra interesele. A avut, se spune, o apariție meteorică pe scena istorică a țării.

   Eminescu la cei douăzeci de ani ai săi, deci în 1870, aflându-se la Viena, împreună cu o delegație de studenți l-au vizitat de Anul Nou pe Cuza care trăia în exil la Viena în acel moment, pentru a-i demonstra astfel „solidaritatea, atașamentul ideologic și admirația”. Poziția adoptată de Mihai Eminescu față de Cuza l-a determinat pe marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc să afirme: „Cultul lui Eminescu pentru Alexandru Ioan Cuza se explică prin importanța ce-o acordă reformelor sale, realizate într-un timp scurt și fără sprijin dinafară” și prin faptul că poetul era necruțător cu participanții la complotul detronării.

Hora Unirii are o semnificație sfântă pentru noi românii. Citind cartea „Ultimul tren spre Romania” a lui Anatolie Paniș, m-a impresionat figura lui Constantin Stere, remarcabil om de cultură (jurist, profesor, gazetar, scriitor, om politic) care a trăit între anii 1865 și 1936. Acest scriitor, în alt moment al istoriei țării, a cerut unirea cu România, spunând: „Frații mei basarabeni, a sosit clipa marii noastre izbăviri! Suntem la un pas de a ne desăvârși libertatea! Acum ori niciodată…” El a citit delegațiilor ruși și ucraineni, hotărârea țăranilor din județul Hotin: „Ținând seama că timp de 14 veacuri Basarabia a fost ținut al României, că a făcut parte din același neam… cerem astăzi în mod solemn în fața lumii întregi, Unirea Basarabiei cu România.”

Autorul povestește cum în 1918 Basarabia s-a alăturat României nu prin război, ci prin conștientă vrere, cum s-a înfiripat cea mai formidabilă horă din toate câte s-au cunoscut, cuprinzând în mijlocul ei o piață și mai apoi străzile de jur împrejur ale Chișinăului, hora care a ținut o noapte, cum două zile mai târziu, mai povestește, deputații basarabeni erau alături în parlamentul și guvernul României, alături de rege și regină, hora cuprinzând de data aceasta întreaga piață de la Iași.

Hora este un dans popular cunoscut în Balcani, în România. Pentru cine nu știe, hora se dansează pe muzică cu un ritm specific, într-un cerc închis, dansatorii ținându-se de mână, făcând trei pași înainte și unul înapoi. Se dansează la aniversări, diferite festivaluri și în spațiile rurale; tradiția la noi, la români era, ca în fiecare sfârșit de săptămână, țăranii din sate să se îmbrace în costume naționale și să danseze acest dans, bucurându-se de comuniune.

   Să amintim că „Hora Unirii”, poezia scrisă de Vasile Alecsandri, a fost publicată pentru prima dată în 1856, în revista Steaua a lui Mihail Kogălniceanu, că muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher și că în ziua de 24 ianuarie când s-au unit Moldova cu Țara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a dansat și s-a cântat această Horă a Unirii.

Ion Creangă a descris frumos pledoaria pentru unire, într-un dialog:

„…Și Roată se duce și vrea să ridice bolovanul, dar nu poate. – Ia, du-te și dumneata moș Vasile, și dumneata… În sfârșit, se duc ei vreo trei-patru țărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umeri și-l aduc lângă boier. – Ei, oameni buni, vedeți? S-a dus moș Ion și n-a putut face treaba singur; dar când v-ați mai dus câțiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu ușurință, greutatea n-a mai fost aceeași. Povestea cântecului: Unde-i unul nu-i putere,/ La nevoi și la durere;/ Unde-s mulți puterea crește/ Și dușmanul nu sporește. Așa și cu Unirea, oameni buni…”

HORA UNIRII:

Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României!/ Iarba rea din holde piară!/ Piară dușmănia-n țară!/ Între noi să nu mai fie/ Decât flori și omenie!/ Măi muntene, măi vecine,/ Vină să te prinzi cu mine/ Și la viață cu unire,/ Și la moarte cu-nfrățire!/ Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi și la durere;/ Unde-s doi, puterea crește,/ Și dușmanul nu sporește!/ Amândoi suntem de-o mamă,/ De-o făptură și de-o samă,/ Ca doi brazi într-o tulpină,/ Ca doi ochi într-o lumină./ Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soartă-n lume,/ Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Vin’ la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire,/ Ca să treacă drumul mare/ Peste-a noastre vechi hotare./ Și să vadă sfântul soare,/ Într-o zi de sărbătoare,/ Hora noastră cea frățească/ Pe câmpia românească!

Video HORA UNIRII

Pentru România Breaking News / R.B.N.Press – Vavila Popovici (articol scris în anul 2014 și republicat azi 23 ianuarie 2017)

N.R.

Istorica afirmație – „vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta” aparține Domnitorului Moldovei Petru Rareș  în scrisoarea , trimisa judelui orasului Bistrita: Vom fi ce-am fost, si mai mult decat atata!

“Petru, cu mila lui Dumnezeu voievod și moștean al Moldovei. Închinăciunea noastră cu toată prietenia noastră s-o știți întâiu. Jupane Toma**, mi-ar plăcea să aflăm de la d-ta de sănătatea d-tale. Să știi că noi suntem la Constantinopol***, bine sănătoși, slavă Domnului, și ținuți bine și în cinste de Măria Sa Împăratul**** și de viziri; nu ne lipsește nimic, slavă Domnului. Dacă lucrul zăbovește, trebuie să fim cu răbdare. […] Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta, … A scrie mai mult nu ni-a dat vremea.                                                                                                           În Constantinopol, miercuri spre Sâmpietru, anul 1540.”

* Petru Rareș, domn în anii 1527-1538, 1541-1546.

** Jude al orașului Bistrița era Thomas Boldorfier după cum era numit în latinește; în germană: Toma Waldorfer; scrisoarea era trimisă din Istanbul la 23 iunie 1540.

*** În textul german: Constantinopel; în celălalt loc Constantynopel; N. Iorga a tradus: Țarigrad.

**** Petru Rareș a mers la sultan pentru a obține reînvestirea ca domn.

romaniabreakingnews.ro

,

Steagul Unirii Principatelor

24 Ianuarie 1859 -Unirea Principatelor Române cunoscută si ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea si reprezintă unificarea vechilor state Moldova si Tara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza si de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova si la 24 ianuarie 1859 în Tara Românească.

Alexandru_Ioan_Cuza_pictura

Alexandru ioan Cuza

Totusi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală si economică între cele două tări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova si Tara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele tări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o întelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două tări, cu guverne diferite si cu unele institutii comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei si Tării Românesti, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unionistilor din cele două tări, Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul, realizând unirea politică.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului national român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucuresti, alegerea ca domn al Tării Românesti a lui Alexandru loan Cuza avea să-si găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului natiunii în capitala munteană. (Sursa:probasarabiasibucovina.ro)

Theodor_Aman_-_Proclamarea_Unirii

Theodor_Aman_-_Proclamarea_Unirii

Situația nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuțiilor Conferinței Internaționale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta și Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focșanii – oraș prin excelență negustoresc – a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focșanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinței de unitate a românilor. Despărțit în două – Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni – de un braț al Milcovului, orașul întruchipa, în acea vreme, situația celor doua țări vecine și surori. Desființarea hotarului de la Focșani echivala cu Unirea celor doua Principate și crea premisele punerii temeliei statului național unitar român.

Romania_1859-1878

Romania_1859-1878

Entuziasmați de victoria obținută de confrații unioniști moldoveni, deputații munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasiAlexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenției de la Paris, dorința națiunii române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorulCuza a fost oaspetele orașului Focșani. Mii de oameni i-au ieșit în cale în drumul dinspre Mărășești, pe unde venea de la Iași. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe șosea, pe ulițele pe unde trebuia sa treacă și, în fața curții boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeața și infășurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune și 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) și seu (60 ocale) erau așezate pe ulițe, pentru a se aprinde și a lumina feeric orașul. S-au mai ridicat în oraș, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad și pe care ardeau lumânări și felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei și 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei și 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porțile cu verdeață și la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obștești. „La apariția Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iași și alta din București, precum și tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii și un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligență„. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, și a chemat la el pe cei doi soldați care făceau de straja la hotar: un moldovean și un muntean. Le-a spus ca sunt frați și i-a pus să se îmbrățișeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui și să comunice comandirilor că de azi înainte și pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focșani. De aici, însoțit de notabilitațile orașului și de mulțimea de oameni, Cuza a mers până în centrul orașului, unde au jucat cu toții Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscălești, unde a doua zi a primit în audiență multă lume, se zice și pe Moș Ion Roată.

La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamația prin care făcea cunoscut întregii națiuni ca: „Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!” (sursa- istoria.md)

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Steagul Unirii Principatelor

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern,

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Muntenia. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Alexandru_Ioan_Cuza_picturaTotuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Prin Proclamația de la Iași din 11 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aduce oficial la cunoștință că:

Alexandru_Ioan_Cuza_pictura„Români! Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!”

Iași, la 11 decembrie 1861.

Actul era semnat ”Alexandru Ioan I” urmând apoi și iscăliturile miniștrilor săi

Dimitrie Ghica, președintele Consiliului de Miniștri din Valahia și ministru Dinăuntru
Apostol Arsachi, ministrul Trebilor din Afară.
Alexandru Plagino, ministrul de Finanțe.
Ioan Gr. Ghica, ministrul de război.
Gheorghe Văleanu, ministrul Controlului.

Scarlat Fălcoianu, ministrul Justiției.

Alexandru C. Moruzi, președintele Consiliului de Miniștri din Moldova și ministru al Finanțelor.
Ioan N. Cantacuzino, ministru de Interne și ad-interim la Justiție.
Alexandru A. Cantacuzino, ministrul Cultelor și Instrucției Publice.
Leon Ghica, ministrul Trebilor din Afară.
Constantin N. Șuțu, ministrul Lucrărilor Publice.

Domnitorul a amânat special publicarea firmanului în Monitorul Oficial pentru ianuarie 1862, pentru a lăsa impresia că actul era doar unul formal, de o importanță minoră, el constatând doar un fapt împlinit. Ziua de 11 decembrie a generat un entuziasm extraordinar la Iași și București. Guvernele îi trimiteau domnitorului adrese omagiale și își exprimau încrederea în progresul ce urma să vină. Poporul îl aclama pe străzi și colopotele bisericilor băteau neîncetat. Chiar și opzanții, precum Barbu Catargiu, un conservator adversar al lui Cuza, îi închinau discursuri însuflețitoare în Cameră. Ulterior va forma un singur guvern, rămânând o singura capitală, București. Parlamentul se va unifica, iar prima ședință solemnă va fi pe 24 ianuarie 1862. Pe acte va începe să scrie ”România” în loc de ”Principatele Unite”. Unirea era acum completă și definitivă.

Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări.

Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Monument_Alexandru_Ioan_Cuza

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

mihaiviteazul18 octombrie – 1595

După un bombardament de două zile Tîrgoviște este cucerit de forțele aliate ale lui Mihai Viteazul

La 8 octombrie 1595, după un bombardament de două zile, orașul Tîrgoviște este recucerit de forțele unite ale muntenilor, moldovenilor și transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alătură și un corp de armată toscan.

 

8 octombrie- 1857 

Constantin A. Kretzulescu prezintă rezoluția ce cuprinda „doleanțele fundamentale” ale românilor Adunării ad-hoc din Valahia

Constantin A. Kretzulescu (n.1809 – d.1884)

Harta Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei

La 8 octombrie 1857 Constantin A. Kretzulescu prezintă Adunării ad-hoc a Valahiei rezoluția care cuprindea cereri asemănătoare rezoluției moldovene din 7 octombrie 1857. Rezoluția cuprindea, identic cu cea din Moldova, „doleanțele fundamentale” ale românilor munteni, arătînd că „dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generațiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru ca în Moldova și Valahia suntem același popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceeași instituții, aceleași legi și obiceiuri, același temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe, aceeași hotare de păzit, aceleași dureri de trecut, același viitor asigurat și în sfîrșit, aceeași misie de îndeplinit„.

Pe 9 octombrie 1857, la a doua zi după citire, rezoluția lui C.A.Kretzulescu este adoptată în unanimitate.

 

 

8 octombrie- 1878 

La 8 octombrie 1878, Armata română sărbătorea victoria în Războiul de independență printr-un marș triumfal la intrarea în București, pe drumul Podul Mogoșoaiei.

Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, România obținea la Congresul internațional de la Berlin recunoașterea independenței de stat și revenirea la țară a Dobrogei cu Delta Dunării și Insula Șerpilor

8 octombrie 1937 

Este înființată prin decret-lege organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România

La 8 octombrie 11937 prin decret-lege se înființează organizația paramilitară pentru tineret  „Străjerii țării„. Aceasta a fost desființată în septembrie 1940.

Carol al II-lea parada strajeri

foto:  Regele Carol al II-lea la o parada a Strajei Țării

 

7 octombrie 1857 Adunarea ad-hoc a Moldovei

La 7 octombrie 1857, Mihail Kogălniceanu prezintă în Adunarea ad-hoc a Moldovei proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătînd că „dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generațiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru ca în Moldova și Valahia suntem același popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceeași instituții, aceleași legi și obiceiuri, același temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe, aceeași hotare de păzit, aceleași dureri de trecut, același viitor asigurat și în sfîrșit, aceeași misie de îndeplinit„.  – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Rezoluția a fost votată cu 81 de voturi pentru și 2 voturi contra și cerea autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea într-un singur stat cu numele de România, prinț străin dintr-o familie domnitoare europeană, neutralitatea și inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ și constituțional, garantarea colectivă a celor șapte puteri.

 

7 octombrie 1925

Prin decret regal sunt puse bazele noii împărțiri administrative a României

La 7 octombrie 1925 este semnat decretul regal privind noua împărțire administrativă a României în județe, plăși, comune urbane, reședințe, comune rurale, municipii și sate.

Surse –  Istoria.md, enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org, cersipamantromanesc.wordpress.com

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press