ROMÂNIA BREAKING NEWS

Biserică în stil maramureșean, unică în R. Moldova, înaltă de aproape 30 de metri, a ajuns mândria orașului Soroca

O biserică unică în R. Moldova, construită din lemn, a ajuns să fie mândria orașului Soroca

Video: înainte de inaugurarea Bisericii  din Soroca, care poartă hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”

De doi ani, orașul Soroca mai are o atracție turistică pe lângă cetatea înălțată de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. Biserică făcută din lemn, în stil maramureșean, așezată pe malul Nistrului, este gata să primească oricând vizitatori. Drapelele R. Moldova și României, observate din depărtare la poarta și pe turla bisericii, le amintesc localnicilor că „bijuteria” le-a fost dăruită de președintele Traian Băsescu în semn de respect pentru cetățenii celor două state care „sunt frați prin istorie și credință”.Biserica din Soroca, care poartă hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a fost ridicată de cei mai iscusiți meșteri din Maramureș, care au muncit timp de trei luni. Lemnul a fost adus tot de peste Prut. Construcția, care a costat 70 de mii de euro, are o înălțime de 25 de metri și un stil arhitectural deosebit, fiind acoperită cu șindrilă – material care poate fi văzut doar pe casele bătrânești din România. Lăcașul sfânt este și încăpător. Poate găzdui peste o sută de enoriași.

Preotul, venit în misiune din Bacău

Într-un timp record, părintele paroh al bisericii, Sorin Huluță, venit în misiune la Soroca din localitatea Onești, Bacău, a reușit să adune o adevărată comunitate de creștini pe malul Nistrului care trec pragul lăcașului în fiecare zi de duminică. La patru ani de când a venit în R. Moldova, părintele spune încrezut că misiunea a fost îndeplinită cu succes. „Nu zic că e ușor să te desparți de casă. Dar pentru mine a fost ușor, că am venit tot acasă. Nu am fost trimis în misiune în Africa, ci la frații noștri creștini de peste Prut. Mă bucur să văd la slujbe în fiecare duminică câte 50-60 de oameni, față de zece enoriași câți veneau la început. De sărbători sunt și mai mulți, iar de Paști au fost peste 700 de persoane. E o reușită”, se mândrește părintele Sorin Huluță. „Bijuteria” din lemn este foarte atractivă și pentru tinerii însurăței din Soroca. Aproape o sută de cupluri s-au cununat deja în acest lăcaș, iar peste 60 de familii și-au botezat copilașii.

Donații pentru pictură

Dacă aspectul exterior al bisericii poate cuceri orice privire, în interior mai este mult de lucru. Preotul paroh este cel care pictează icoanele de unul singur. Pe lângă seminarul teologic, Sorin Huluță a învățat și pictura murală, iar acum roadele muncii sale se văd pe pereții bisericii. „Fac asta și pentru suflet, și pentru a economisi bani. Pictez câte o icoană-două, în funcție de donațiile pe care le adunăm pentru a procura vopsele. Sperăm că, până la finele anului, vom finisa și interiorul”, se arată optimist părintele. Icoanele care fac în prezent decorul bisericii vor fi transferate ulterior în demisolul construcției, unde a fost amenajată o cămăruță în care enoriașii fac mese de pomenire.

Lupta pentru biserică

Chiar dacă în prezent orice locuitor din Soroca se mândrește cu biserica „unicat” din R. Moldova, ctitorii nu au uitat cât de greu le-a fost să-și vadă visul împlinit. Fostul prefect de Soroca, Ana Bejan, s-a numărat printre persoanele care au „luptat” ca biserica din lemn donată de președintele României, Traian Băsescu, să fie înălțată pe malul Nistrului. Istoria bisericii este foarte zbuciumată. Am avut procese de judecată cu autoritățile locale care refuzau să acorde terenul pentru construcție, motivând că aici este parc. Am fost chemați pe la Procuratura Generală, iar cetățenii care locuiesc în zonă, în mare parte vorbitori de limba rusă, s-au opus totalmente. Făceau zilnic proteste, stăteau în fața tractoarelor. Am adunat mii de semnături de la cetățenii care își doreau ca în Soroca să fie măcar o biserică a Mitropoliei Basarabiei. Într-un final, am demonstrat în judecată că acest teren nu este parc, ci scuar, că nu se vor tăia copaci și am obținut terenul. A fost greu, dar nimic nu se face fără sacrificii”, explică Ana Bejan.

Locație pentru evenimente culturale

Din curtea bisericii răsună adesea cântece patriotice românești și poezii ale marilor poeți români. Biserica a devenit gazda multor evenimente culturale organizate în oraș. Aici sunt sărbătoriți marii artiști români, este marcată în fiecare an Ziua Națională a României și tot aici sunt pomeniți eroii români căzuți în război, în memoria lor fiind ridicată o troiță din lemn. În viitorul apropiat, Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” va fi inclusă în circuitul turistic al regiunii Soroca.

Ana Bejan, fost prefect al județului Soroca:

„Suntem mândri că în regiune a început construcția unei alte biserici a Mitropoliei Basarabiei. Aceasta va fi ridicată în satul Alexandru cel Bun. Construcția va fi din piatră, în stil ștefanian. Acolo a fost transferat paraclisul de la „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Parohul bisericii a venit din Iași și este finul de cununie al părintelui Sorin Huluță. Ne bucurăm că avem la Soroca o comunitate de enoriași care gândește românește și aceasta se mărește de la an la an”.

Surse: ziarulnational.md ,   ortodox.md

Foto:Ziarul Naíonal/ R. Moldova

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.