ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ungaria! Eșecul referendumului, eșecul electoral al lui Viktor Orban! Extrema dreaptă îi cere demisia!

Ungaria! Eșecul referendumului, eșecul electoral al lui Viktor Orban! Extrema dreaptă îi cere demisia!
image_pdfimage_print

Premierul ungar, Viktor Orban, a cunoscut duminică un eșec electoral cu referendumul său împotriva cotelor obligatorii de refugiați adoptate la nivelul Uniunii Europene, care, în pofida unui vot în masă pentru „nu”, este invalidat din cauza prezenței slabe la vot, comentează AFP.

Rata participării a fost sub 45%, iar voturile exprimate au reprezentat numai 40% din numărul celor înscriși, cu mult sub pragul de 50% pentru ca referendumul să aibă forță de lege.

După o campanie împotriva migranților care a mobilizat săptămâni la rândul întreaga tabără a puterii și media apropiate guvernului, conservatorul Viktor Orban a refuzat să accepte eșecul.

„Bruxelles sau Budapesta, aceasta a fost întrebarea, iar noi am spus Budapesta. Am decis că problema (migratorie) ține de jurisdicția Ungariei”, și-a exprimat mulțumirea prim-ministrul care a organizat acest referendum ca o provocare la adresa guvernării Uniunii Europene, în numele suveranității națiunilor.

Uniunea Europeană „nu va putea impune Ungariei voința sa”, a avertizat el.

Viktor Orban intenționează să dea forță de lege votului alegătorilor propunând „o schimbare constituțională pentru a reflecta voința poporului”, potrivit declarațiilor pe care le-a făcut duminică seară.

„Vrea să continue lupta”, dar, „pe scena internațională, este o înfrângere”, a declarat analistul Bulcsu Hunyadi, din cadrul institutului Political Capital, în opinia căruia „poziția lui Orban la masa negocierilor este slăbită”.

Susținută de discursul unui guvern care asimilează imigrația cu o amenințare culturală, cu violențele, terorismul, Budapesta nu a propus până în prezent niciun plan de primire a refugiaților relocalizați.

Ungaria dorea, prin acest referendum, să se elibereze de orice obligație de a contribui la efortul european. Țara urma să primească cel puțin 1.294 de migranți în virtutea planului european de relocare a 160.000 de persoane, adoptat acum un an pentru a ușura povara țărilor de intrare a migranților în Europa, Grecia și Italia.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: