Situația de la Varnița ne-a lăsat pe toți cu gura căscată. Ne-a creat senzația că trăim în secolul I î.Hr. când expansiunea teritorială era la ea acasă

Cum altfel să privim alipirea forțată a unui sat moldovenesc de Transnistria? Și ce e Transnistria?

Am văzut toți, recent, cum transnistrenii au încercat să își amplaseze gherete de control în satul Varnița. În timp ce de la Chișinău răspunsurile erau la fel de prudente ca astăzi, bieții săteni au ieșit la o luptă corp la corp. Și au biruit.

Am admirat atunci curajul sătenilor. Pentru că incidente mortale cu pacificatorii au fost multe. Însă ce s-a întâmplat atunci e strâns legat de confiscarea Varniței și a satului Gura Bâcului. Dacă presa a prezentat rezistența opusă de locuitorii din Varnița, e clar că autoritățile nu au făcut ulterior nimic concret. Fapt care a înlesnit finalizarea acțiunii începute atunci.

Sătenii au câștigat cu aproape două luni în urmă. I-au alungat pe pacificatori și – teoretic – obținuseră suficient timp pentru a se pune în siguranță. Adică dacă trăiam în acel secol I invocat mai sus, toate autoritățile centrale s-ar fi concentrat pe ceea ce putem numi „securizarea zonei”. Dar nu astăzi și nu în Moldova.

Moldova e ruptă pe plan intern de atacurile raider asupra băncilor, iar acum putem vorbi și de o rupere pe plan extern de atacurile raider asupra satelor moldovenești. Însă e discutabil cât de extern poate fi un conflict cu Transnistria. Ce este până la urmă Transnistria? Un cal troian proiectat la Moscova și asamblat în Moldova. Care sunt drepturile legale ale ei și care e statutul juridic al pacificatorilor cu pușca la brâu?

Toată situația creată e oribilă și ieșită din comun. Dar dincolo de aspectele ce pot fi dezvoltate în urma acestui teribil fapt rămân câteva puncte ce nu pot fi trecute cu vederea. Mai întâi: rezistența și lupta sătenilor de la sfârșitul lui aprilie demonstrează fără doar și poate că oamenii din Varnița sunt moldoveni și așa și vor să rămână. Al doilea punct: situația creată în aprilie a dat semnalul de alarmă necesar pentru sesizarea autorităților din Chișinău. Dacă vorbim analogic și ne gândim la lecțiile de istorie, putem spune că sătenii din Varnița au rezistat suficient de mult ca din Chișinău să poată sosi „întăriri”. Ce a făcut conducerea? S-a bucurat că sătenii i-au făcut treaba și s-a ocupat de alte probleme rămase la fel de nerezolvate ca acțiunea din Varnița. Oare nu era clar că de vreme ce transnistrenii au intrat acolo în aprilie, se vor întoarce?

Din punctul meu de vedere, situația e dramatică. Am senzația că Moldova e un stat fictiv, iar nu Transnistria. O problemă, ca toate problemele moldovenești, ce pare să rămână fără rezolvare. Cei din Varnița pot să mai plângă, cei din sate situate pe graniță pot să mai tremure și – îmi face impresia – autoritățile de la Chișinău pot să mai doarmă.

Un articol de Moni Stănilă

 Sursa: timpul.md