ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "conflict"

conflict

,

Criza refugiaților în Europa, fenomenul politico-social declanșat în urma conflictelor din țările din nordul Africii și din Orientul Mijlociu dar și al nivelului de sărăcie și al încălcării drepturilor omului din aceste state, au divizat și au creat rupturi atât în coeziunea politicii europene cât și în cadrul percepțiilor și atitudinilor socității civile din statele europene aflate în centrul sau la proximitatea acestei crize. România nu face excepție de la această situație.

În contextul acestor probleme care produc și cu siguranță vor mai produce frământări, a avut loc marți, 12 aprilie la București, în amfiteatrul I.G. Coman din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, dezbaterea cu tema „Religiile în conflict. Criza refugiaților”, din perspectiva istorică, ortodoxă, islamică și de securitate.

Invitați speciali ai acestei dezbateri au fost Prof.Univ.dr. Tasim GEMIL, Prof. Univ. dr. Iulian FOTA și Pr. dr. Aurel MIHAI – Vicar Eparhial.

Redacția România Breaking News – RBN Press vă prezintă înregistrarea video a acestei dezbateri

Video: Religiile în conflict – Criza refugiatilor (1) Rugaciune la deschiderea Dezbaterii

Video: Religiile in conflict – Criza Refugiatilor (2) Prezentarea temelor si a participantilor

Video: Religiile în conflict – Criza refugiatilor (3) Perspectiva Islamica – Prof. Univ. dr. Tasim GEMIL

Video: Religiile în conflict – Criza refugiatilor (4) Perspectiva Islamica – Prof. Univ. dr. Tasim GEMIL

Video: Religiile în conflict – Criza refugiatilor (5) Viziunea istorică și de securitate – Prof. Univ. dr. Iulian FOTA 

Video: Religiile în conflict – Criza refugiatilor (6) Viziunea istorică și de securitate Prof. Univ. dr.Iulian FOTA 

Video: Religiile în conflict  – Criza refugiatilor (7) Intrebari si raspunsuri – Prof.Univ.dr. Tasim GEMIL, Prof. Univ. dr. Iulian FOTA și Pr. dr. Aurel MIHAI – Vicar Eparhial

Video: Religiile în conflict – Criza refugiatilor (8) Intrebari si raspunsuri – Prof.Univ.dr. Tasim GEMIL, Prof. Univ. dr. Iulian FOTA și Pr. dr. Aurel MIHAI – Vicar Eparhial

Religiile_in_Conflict_Criza-Refugiatiilor_Dezbatere_la_Bucuresti

*

Un scurt istoric al „Crizei Refugiaților”

Un moment important, când criza a început să fie percepută în întreaga sa dimensiune istorică l-a constituit aprilie 2015, când cel puțin 5 vapoare având la bord circa două mii de imigranți s-au scufundat în Marea Mediterană, incident care s-a soldat cu peste 1.200 de victime.

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (12)

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (4)

Între 2007 și 2011, un mare număr de emigranți fără documente legale, proveniți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud, au trecut fraudulos frontierele dintre Turcia șiGrecia, obligând Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene să întărească controlul la granițe.

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (6)

De asemenea, UE încearcă să găsească măsuri care să reducă fluxul de emigranți. Statele componente au trecut deja la măsuri radicale, montând garduri la frontierele acestora: Ungaria la granița cu Serbia, Bulgaria la granița cu Turcia, Republica Macedonia la granița cu Grecia, Austria la granița cuSlovenia. Spre deosebire de statele UE, multe state non-UE nu au dorit să primească refugiați, un exemplu în acest sens fiind Japonia, care în 2015 a acordat statutul de refugiat doar pentru 27 de persoane din 7.000 de cereri (pe care le vor repatria la sfârșitul conflictului din Siria și Irak).

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (5)

Este considerată cea mai mare criză a refugiaților de după cel de-al Doilea Război Mondial, de grupurile pro-refugiați.

Gradul de acceptanță față de refugiați a scăzut după ce a devenit cunoscut faptul că unul din autorii atentatelor de la Paris din noiembrie 2015 a fost un solicitant de azil cu pașaport sirian.

Statele din Grupul de la Visegrád s-au manifestat cel mai vehement împotriva cotelor de refugiați, adică împărțirea refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, așa cum au propus Germania, Austria și Suedia.

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (7)

Criza Refugiațiilor din mai multe unghiuri – Câteva puncte de vedere

Lucian Mindruta – jurnalist

Criza refugiaților va sfârși prin a distruge Europa și tratatele ei de liberă trecere dacă Europa nu va ieși din naivitate.

Aceștia nu sunt refugiați politici. Puțini fug doar să-și scape viata. Destui dintre ei sunt oameni pentru care un război e doar o scuză pentru a forța o graniță în speranța unei vieți mai bune. Sunt refugiați economici. Și încă din modelul cu cele mai mici șanse: oameni care cred că țara (și nu tu însuți) te ajuta să te îmbogățești. Sau măcar să trăiești decent.

Cea mai bună dovadă? Nimeni nu vrea să rămână în România sau Bulgaria, unde șomajul e mic și încă mai poți cumpăra o casă la țară cu banii pe care îi iei pe un apartament în Damasc. Bonus: se face și moschee!

Dar nu. Nu e vorba decât în puține cazuri despre persecuție. E vorba despre o migrație, marea migrație a oamenilor care au eșuat. E marea invazie a țărilor care n-au fost în stare (pentru că dictatura, lipsa de libertate economică, șpaga și furt) să-și construiască altceva decât armate. Care acum se luptă între ele.

E în același timp un test: își vor aduce aminte conducătorii Europei soarta Romei, jefuită de barbari? Pentru că asta se întâmplă acum: un jaf lent al unor cohorte pogorâte peste Europa în căutare de ajutor de șomaj sau (eventual) slujbe pentru care nimeni n-are nici o calificare.

E și o migrație bazată pe o legendă: aceea a câinelui cu covrigi în coadă.

Din păcate, s-au terminat. Ultimii covrigi ii ronțăie acum căpșunarii noștri.

Iar Europa are de ales între a se preda sau a începe să-i trimită pe acești oameni să-și facă un drum în propria țară. Așa cum e și normal.

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (2)

Alexandru Vlad Ciurea – jurnalist

(…) Puține sunt vocile care exprimă înțelegere și solidaritate. Refugiații nu-și abandonează rostul pentru a ajunge la mai bine. Nu pleacă de acasă cu copiii în brațe și cu sacul cu ultimele bunuri în spate din interes. Sunt oameni disperați, ajunși cu spatele la zid și cu perspectiva morții în față. Fug din țara lor pentru a-și salva copiii și familiile și viețile. Nu am trăit și noi același fenomen de exod în timpul războaielor și în timpul comunismului?!

(…) Înțeleg abordarea celor care pun la îndoială drama refugiaților și se tem de o invazie mascată. Înțeleg argumentele celor care se tem de dimensiunea exodului și care se întreabă cât de mult va fi afectată Europa creștină de valul de cetățeni musulmani. Pare, într-adevăr, greu de explicat preferința pentru spațiul creștin și lipsa de deschidere și sprijin a unor state musulmane, bogate și puternice, care ar putea fi mai aproape de refugiații sirieni… 

De asemenea, înțeleg și admit că primirea și, eventual, integrarea refugiaților este complicată. Lucrurile nu se rezumă la o bucată de pâine și un adăpost. Diferențele dintre noi și ei sunt foarte mari. Nu doar diferența de limbă este importantă. Avem educații diferite, culturi diferite, sisteme administrative diferite. Întâlnim diferențe mari și din punct de vedere medical. Nu doar ADN-ul este diferit, dar și patologia medicală specifică. Vin din zone în care bolile grave, unele transmisibile, sunt diferit abordate față de spațiul occidental. Care sunt vaccinurile pe care le-au făcut acești oameni și copiii lor – dacă au fost vreodată vaccinați? Cum arată fișele lor medicale – dacă au avut vreodată așa ceva? Sunt diferențe greu de surmontat, nu ne-am mai întâlnit cu o astfel de situație, nu știm cum și ce să facem, nimeni nu are o rețetă pentru o criză de asemenea proporții.

Dar cred că trebuie să avem luciditatea de a găsi soluții pentru a ajuta… integral aici – Pro și contra refugiaților

Syrian refugee prays on a rail track at the Greek-Macedonian border, near the village of Idomeni

Este „Criza  Refugiaților” o dovadă ca religia musulmana produce o lume inapoiata?

Lucian Lumezeanu, analist politic

„Problema e că atunci când spunem asta privim lucrurile ca și cum lumea e împărțită în Europa cea dezvoltată și țările musulmane cele rămase în urmă.

Adevărul? O bună, mare parte a refugiaților/imigranților e alcătuită din creștini. Cei veniți din Africa subsahariană sunt majoritar creștini. Sigur, cei veniți din Asia sunt în cea mai mare parte musulmani.

Dacă privim la nivelul statelor, foarte multe state musulmane sunt mult peste multe state creștine. Să luăm un exemplu – țările din nordul Africii, toate musulmane, sunt mai dezvoltate decât Congo, Zimbabwe, Kenya, Angola, toate majoritar creștine.

E o dovadă că religia produce subdezvoltare? Dacă ar fi așa, creștinii ar trebui să fie peste tot în fără musulmanilor. Ca o paranteză, nu există nicio țară budistă care să fie o democrație avansată de tip occidental. Pe scurt, nu, dezvoltarea și nivelul de civilizație depind de o mulțime de alți factori și nu putem spune că religia este neapărat, fără echivoc, cea care blochează dezvoltarea.”… integral aici – Criza refugiatilor: 10 raspunsuri ca sa avem idee ce ne asteapta

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (8)

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (1)

Despre manipularea prin imagine în „Criza Refugiaților”

copilul_sirian_mort_pe_plaja_material_de_propaganda_Criza_Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro

Aylan – copilul sirian, înecat în valurile mării, folosit ca material de propaganda pro-refugiați în mass-media

George Roncea – jurnalist

„(…) Este o istorie veche manipularea prin imagini. Imaginile pot face uneori cât sute de milioane de cuvinte. De o bună bucată de vreme specialiștii în media analizează excelenta utilizare a tehnicilor holliwodiene de către teroriștii jihadiști.

Clipurile cu decapitări și arderi de vii sunt perfect realizate, decupajul este cinematogafic, costumația și scenografia este pe măsură. Transmiterea terorii se face profi, cu scule de calitate și cu masă de montaj. Posibil să se fi tras și duble, că material pentru repetiții este la îndemână.
De la trasmiterea terorii s-a trecut acum la transmiterea compasiunii și milei. Tot cu imagini iconice. (…)  

Imaginea a fost declanșatorul unei isterii colective în favoarea așa zișilor refugiați. Între care se află presărați mii sau zeci de mii de jihadiști, aflăm acum. Și tot (abia) acum aflăm că încă din februarie anunțase ISIS operațiunea valului de colonizatori islamiști.
Întrebarea care nu s-a pus încă este ce legătură există între ISIS și propagandiștii autorităților de la Istanbul ce au pus în scenă imaginea cheie a copilului adus de valuri, aranjat ca o păpușă, cu un cinism de nedescris, pentru a da cât mai bine în poză… integral aici: Turcii și odioasa manipulare pro refugiați ISIS – tehnica copiluțului mort…

copil_sirian_inecat11

Jurnalistul Bogadn Stoica via Mirel Ciurea despre „Fotografia lui Aylan și Teoria Conspiratiei”

(…) crede că cineva a asezat deliberat asa cadavrul acelui copil, mort in valurile Mediteranei, si a setat scena astfel incat sa arate cat mai dramatic in fotografiile care ulterior au zguduit lumea. Este foarte posibil ca cine a facut fotografia sa fi mizat exact pe faptul ca ne va face astfel sa retraim un moment de maxima mila si compasiune. Si a luat ca model grafic o scena pe care am vazut-o toti, indiferent de tara, nationalitate, varsta, cultura. E imaginea unui simbol de-a dreptul planetar, indragit la maxim pe toate meridianele. „E Pinocchio, mă”, mi-a spus amicul meu.(Mirel Ciurea) „N-am mai vazut Pinocchio de 40 de ani, dar de cand am vazut fotografia cu Aylan, am simtit nevoia sa-l revad”.

tumblr_inline_n5k74uvuKA1qej8a8

„Pustiulețu’, Dumnezeu sa-l tina langa el, a fost asezat. Nu pui in opera un scenariu de invadare a Europei, fara o poza-simbol. Este obligatorie!”, mi-a mai spus Mirel Curea. Teoretic, are dreptate. N-ar fi prima oara cand cineva cu scopuri mizerabile da tonul unei emotii colective folosind o tragedie.

De ce a fost folosit Pinocchio ca simbol? Nu intamplator. Toti suntem Pinocchio. Toti am mintit si mintim, minciuna face parte din viata noastra indiferent de cultura, etnie, arela geografic. Pinocchio este, daca vreti, singurul personaj negativ simpatic al copilariei noastre. Pacat ca n-avem sanse sa stim sigur daca am fost manipulati emotional de politistul asta care, fara un motiv anume, a mutat cadavrul copilului dintre stanci fix in zona in care a devenit celebru… Integral aici – Fotografia lui Aylan și Teoria Conspiratiei.

Pinochio

„Criza Refugiaților” alte date și alte dezbateri…

Potrivit Frontex, trecerile ilegale la frontierele UE – 1,83 milioane de persoane în 2015, mult peste numărul din 2014. În spapele cifrelor sunt povești dramatice, dar și trafic ilegal, migranți economici, conflicte de coșmar.

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (11)

În acest context și Biroul de Informare al Parlamentului European în România împreună cu Asociația Pro Democrația a organizat, în data de 8  aprile 2016, un eveniment dedicat crizei refugiaților, privită atât dintr-o perspectivă europeană cât și națională, cu titlul „Provocările crizei refugiaților”. O sinteză a declarațiilor poate fi consultată aici.

Criza-Refugiatilor_romaniabreakingnews_ro (10)

„Criza Refugiaților” prin complexitatea ei, în special datorită multiplilor factori de interes cât și implicării unor forțe antagonice, trebuie privită cu maximă seriozitate de fiecare dintre noi. Înțelegerea adevăratelor diminesiuni și resorturi ale acestei Crize, cât și conștientizarea riscurilor care ne pândesc ca nație, alegând o soluții mai mult sau mai puțin de compromis, vor avea consecințe teribile în viitorul apropiat sau mai îndepărtat.

Sunt tot atâtea motive pentru a ne implica, a căuta să înțelegem fenomenul și a identifica corect soluțiile.  Dezbaterea „Religiile în conflict. Criza refugiaților” care a avut loc la amfiteatrul I.G. Coman din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, reprezintă un demers de consolidare a înțelegerii, percepțiilor și soluțiilor realiste asupra problemei „Crizei Refugiaților” din perspectivă românească.

Publicat de Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

Визит Сергея Лаврова в ВенгриюOri de câte ori apare „pericolul” unei apropieri între cele două maluri ale Prutului sau măcar o apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană – automat se inflamează separatismul maghiar din Transilvania. Dansul acesta a început de multișor și orice s-ar spune, autorii libretului și-au făcut studiile superioare la Moscova. Povestea republicii bolșevice maghiare și a lui Bela Kuhn este prea bine cunoscută – și acesta a fost și momentul în care România a devenit inamicul principal al bolșevicilor în regiune prin eliminarea comunismului de la Budapesta. Iar toți ungurii care cochetează în prezent cu Moscova pe modelul Bela Kuhn ar trebui să își amintească soarta acestuia – când partidul nu a mai avut nevoie de el, l-a transformat rapid în istorie.

Gabor Vona, liderul partidului extremist maghiar JOBBIK a făcut câteva declarații șoc în România, declarații care au încins puțin dialogul dintre Budapesta și București. Pe scurt, Gabor Vona a declarat că este gata să susțină un conflict între România și Ungaria dacă este vorba de minoritatea maghiară și s-a pronunțat în favoarea ideii lui Laszlo Tokes de instituire a unui protectorat al Budapestei asupra maghiarilor din Transilvania. Aceste două idei principale duc la o singură concluzie: Gabor Vona este gata să arunce în aer toate tratatele bilaterale dintre România și Ungaria, laolaltă cu toate tratatele internaționale – puse pe picioare cu foarte multe dificultăți în ultimii 20 de ani – și care au făcut ca România să fie un element de stabilitate într-o regiune zguduită altfel de numeroase conflicte interetnice.

Însă declarațiile lui Gabor Vona făcute în România sunt apă de ploaie pe lângă cele făcute la Moscova, la întâlnirea cu celebrul Aleksandr Dughin din luna mai a acestui an. Să-l ascultăm puțin pe liderul extremiștilor maghiari: „Ungaria trebuie să decidă în câțiva ani dacă mai dorește să rămână în Uniunea Europeană, să se alăture unei Uniuni Euroasiatice în formare sau să rămână independentă. Un lucru e sigur, prima variantă nu este o opțiune pentru noi, nu avem nici un viitor acolo (…) America este progenitura deformată a Europei și UE trădătoarea continentului nostru. Rusia reprezintă Europa mult mai bine ca oricare dintre cele două de mai sus, din moment ce îi conservă tradițiile și nu urmează cultura banilor și a maselor”.

Gabor Vona, ca orice om politic, reprezintă mai multe straturi sociale: pe lângă un număr impresionant de votanți care i-a propulsat partidul în Parlamentul de la Budapesta, are de partea lui și un cerc sănătos de oameni de afaceri și funcționari publici. Iar o orientare a Budapestei către Uniunea Euroasiatică a Moscovei aduce aminte prea mult de Uniunea Sovietică a lui Lenin și Ungaria bolșevică a lui Bela Kuhn.

Tratatele și înțelegerile negociate în ultimii 20 de ani pentru Europa de Est mai au nevoie de multă vreme pentru a-și arăta efectele în termeni de prosperitate, deocamdată au oferit doar stabilitate. Nu este nici un secret pentru nimeni că Moscova nu agreează stabilitatea în Europa de Est în afara voinței sale. Iar extremiștii maghiari s-au transformat orbește într-un detonator pentru aruncarea în aer a acestei stabilități.

Un articol de: George Damian

SURSA : timpul.md

,

Cum altfel să privim alipirea forțată a unui sat moldovenesc de Transnistria? Și ce e Transnistria?

Am văzut toți, recent, cum transnistrenii au încercat să își amplaseze gherete de control în satul Varnița. În timp ce de la Chișinău răspunsurile erau la fel de prudente ca astăzi, bieții săteni au ieșit la o luptă corp la corp. Și au biruit.

Am admirat atunci curajul sătenilor. Pentru că incidente mortale cu pacificatorii au fost multe. Însă ce s-a întâmplat atunci e strâns legat de confiscarea Varniței și a satului Gura Bâcului. Dacă presa a prezentat rezistența opusă de locuitorii din Varnița, e clar că autoritățile nu au făcut ulterior nimic concret. Fapt care a înlesnit finalizarea acțiunii începute atunci.

Sătenii au câștigat cu aproape două luni în urmă. I-au alungat pe pacificatori și – teoretic – obținuseră suficient timp pentru a se pune în siguranță. Adică dacă trăiam în acel secol I invocat mai sus, toate autoritățile centrale s-ar fi concentrat pe ceea ce putem numi „securizarea zonei”. Dar nu astăzi și nu în Moldova.

Moldova e ruptă pe plan intern de atacurile raider asupra băncilor, iar acum putem vorbi și de o rupere pe plan extern de atacurile raider asupra satelor moldovenești. Însă e discutabil cât de extern poate fi un conflict cu Transnistria. Ce este până la urmă Transnistria? Un cal troian proiectat la Moscova și asamblat în Moldova. Care sunt drepturile legale ale ei și care e statutul juridic al pacificatorilor cu pușca la brâu?

Toată situația creată e oribilă și ieșită din comun. Dar dincolo de aspectele ce pot fi dezvoltate în urma acestui teribil fapt rămân câteva puncte ce nu pot fi trecute cu vederea. Mai întâi: rezistența și lupta sătenilor de la sfârșitul lui aprilie demonstrează fără doar și poate că oamenii din Varnița sunt moldoveni și așa și vor să rămână. Al doilea punct: situația creată în aprilie a dat semnalul de alarmă necesar pentru sesizarea autorităților din Chișinău. Dacă vorbim analogic și ne gândim la lecțiile de istorie, putem spune că sătenii din Varnița au rezistat suficient de mult ca din Chișinău să poată sosi „întăriri”. Ce a făcut conducerea? S-a bucurat că sătenii i-au făcut treaba și s-a ocupat de alte probleme rămase la fel de nerezolvate ca acțiunea din Varnița. Oare nu era clar că de vreme ce transnistrenii au intrat acolo în aprilie, se vor întoarce?

Din punctul meu de vedere, situația e dramatică. Am senzația că Moldova e un stat fictiv, iar nu Transnistria. O problemă, ca toate problemele moldovenești, ce pare să rămână fără rezolvare. Cei din Varnița pot să mai plângă, cei din sate situate pe graniță pot să mai tremure și – îmi face impresia – autoritățile de la Chișinău pot să mai doarmă.

Un articol de Moni Stănilă

 Sursa: timpul.md

,

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdută pentru totdeauna”. Tensiunile au apărut când românii și-au dat seama că „apărătorii ortodoxiei” voiau, de fapt, să-i transforme în gubernie

Momentul zero al sentimentului de ostilitate pe care românii îl încearcă față de ruși a fost, după toate probabilitățile, războiul dintre aceștia și turci din 1806-1812, „șase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătălie. Și dacă, în saloanele din București și din Iași, doamnele vor învăța valsul, iar bărbații vistul și faraonul (n.r. – jocuri de cărți), la țară mizeria, jaful și hoțiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci”, după cum scrie Neagu Djuvara.
Ironia e că, inițial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii” ruși. Neagu Djuvara relatează în cartea „Între Orient și Occident”: „În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrățișaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioșilor, avea să scape popoarele creștine de sclavia în care erau ținute de secole. O mulțime de călugări ruși, sosiți în Principate, în Transilvania și în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră de mult terenul, dovedindu-se propagandiștii cei mai eficace ai acestor mișcări populare și de simpatie față de «Rusia pravoslavnică». Mii de volintiri (n.r. – voluntari) din Moldova și Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârșitul războiului, erau 12.000″, ceea ce înseamnă că peste 1% din populația bărbătească se înrolase la ruși.

UN SAT ÎNTREG, ALUNGAT PE CÂMP ÎN TOIUL IERNII

Românii și-au dat însă destul de repede seama că se înșelaseră, iar „eliberatorii” ruși nu erau apărătorii creștinătății, ci doar soldații unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. „Pe măsură ce adevăratele planuri ale țarilor se dădeau pe față, marii boieri începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor rusești de ocupație din timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului”, povestește același Djuvara.
Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau rușii pe teritoriul Moldovei și al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile” sale un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea rușilor”. Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitați prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp și stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară înghețat. Apoi a dat foc unui sat întreg și i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger și zăpadă, lăsându-i să moară de frig și de foame. În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse și trimise în Rusia, pe moșiile sale.
Deși lefegiu în armata țarului, nobilul francez nu împărtășea metodele pe care le foloseau colegii săi ruși: „Am putut judeca grozăviile la care ofițerii noștri se dedau prea adesea în Moldova și, chiar dacă n-aș fi fost martor, aș fi putut judeca și după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un țăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit și nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ți facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic și rămâne ca o stană de piatră. (…)”.
Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din țările române nu le mai erau favorabili rușilor, pe care-i priveau cu teamă și-i suspectau (justificat) că vor „uita” să mai plece. Iată ce scria un alt francez, prințul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situație precum a oamenilor aceștia, bănuiți de ruși că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceștia îi cred mai legați de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă”.
„Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul“.
Contele Louis Langeron, general în armata țaristă

 

Domnitorul Carol I in negru, Tarul Alexandru al II-lea -stand asezat, Marele Duce Nicolea in dreapta (Plevna)

NAPOLEON NE-A SALVAT

Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa țările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de șase ani, tratativele dintre ruși și turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor.
Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providențială de care aveau nevoie în acea clipă românii. Încolțiți, rușii s-au mulțumit cu puțin. Dar dedesubturile păcii de la București, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare și astăzi, după 200 de ani.
Invazia franceză în Rusia era iminentă și nu există explicații logice pentru care marele vizir Ahmet-pașa și marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia. S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărțite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovații au fost judecați, marele vizir – destituit și exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi – decapitat împreună cu fratele său, Panait. Era însă tardiv.
Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata țintă a rușilor: „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, și încă am fost foarte mulțumiți că am căpătat această frontieră”.

MAI CORUPȚI DECÂT TURCII

În materie de administrație, rușii s-au dovedit mai hrăpăreți decât turcii. Neagu Djuvara citează din nou din memoriile lui Langeron în cartea „Între Orient și Occident”: „Generalul Zass, însărcinat la Craiova cu supravegherea comerțului între Vidin și Ardeal, dublând taxa pe fiecare balot de marfă, a izbutit să-și însușească sume fabuloase și a fost găsit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de ducați de aur, ascunși în două butoaie. La București, generalii Engelhart și Isaiev vindeau autorizațiile de tranzit ale mărfurilor, iar cazacii și colonelul Melentiev luau bacșișuri pentru trecerea mărfurilor în contrabandă”.
După retragerea rușilor, în 1812, țările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „Toți călătorii care sosesc din ținuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocupă de șase ani și că va fi nevoie de multă muncă și de grijă ca să arate iar așa cum erau înainte”.
La 1830, românii se săturaseră de „frații creștini”. Djuvara descrie această cotitură: „Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în țară sentimentul antirusesc și, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populației”.
Teama că rușii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor și politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un țăran boierului său: „Conașule, îi văd ducându-se, venind înapoi și întorcându-și spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toți deodată!”.

 

Desen reprezentându-l pe țarul Alexandru al II-lea (in dreapta, pe cal) asistând la intrarea trupelor rusești în Ploiești, în 1877

„RĂZBOIUL” ALIAȚILOR RUSO-ROMÂNI DE LA 1878

Consolidarea „simpatiei” pe care poporul român avea s-o nutrească față de ruși s-a produs după încheierea Războiului de Independență, în 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite și Rusia, petrecute după înfrângerea Turciei, sunt prea puțin cunoscute.
După ce a fost salvată de la înfrângere de intervenția armatelor române conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al României), Rusia n-a mai recunoscut țării noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei județe din Basarabia de Sud care aparțineau Principatelor în acel moment, în ciuda opoziției disperate a domnitorului Carol și a clasei conducătoare, în frunte cu I.C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu.

BUNI ÎN FAȚA PLEVNEI, „UITAȚI” LA TRATATIVE

A fost un duel dur pe teren diplomatic, iar evenimentele au degenerat, în primăvara lui 1878, până în pragul războiului între foștii aliați. Pacea dintre Turcia și Rusia s-a încheiat la San Stefano (Turcia), în 19 februarie 1878, fără participarea României. Istoricul Sorin Liviu Damean descrie, în „Carol I al României”, modul în care au procedat „aliații” ruși: „Guvernul de la București a luat cunoștință de conținutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul «Jurnalului de St. Petersburg» trimis de generalul Iancu Ghica. Acest act «de uimitoare nerecunoștință a Rusiei față de aliata sa» (n.r. – Dimitrie Onciu, „Din istoria României”) consacra, printre altele, independența României, însă cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza că Sublima Poartă va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunării și Insula Șerpilor către Rusia, care, la rândul său, își rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodată, spre disperarea cercurilor conducătoare de la București, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp de doi ani, a trupelor rusești care staționau în Bulgaria”.

 

1877: intrarea trupelor rusești în București

RUȘII ASEDIAZĂ BUCUREȘTII

Aceste întâmplări au adus armatele celor două țări pe picior de război. „Vădit nemulțumit de atitudinea protestatară a Guvernului de la București, (n.r. – cancelarul rus) Gorceakov ținea să-i precizeze generalului Iancu Ghica atitudinea intransigentă a cercurilor politice de la Petersburg în privința dreptului de trecere a trupelor rusești. Mai mult, cancelarul sublinia că, în eventualitatea în care autoritățile de la București se opun unei asemenea acțiuni, țarul «va ordona ocuparea României și dezarmarea armatei române»”, scrie Damean în aceeași carte.
România n-a cedat și s-a pregătit de război. „O asemenea stare de spirit era evocată și de reprezentantul britanic la București, colonelul Mansfield, care concluziona că «sentimentul antirus în aceste Principate a ajuns la apogeu»”, se consemnează în lucrarea numită mai sus.
„(…) trupele rusești au primit ordin să ocupe România. Bucureștii au fost asediați. În fața acestei primejdii, Brătianu îl convinge pe Carol I să iasă din capitală și să se pună în fruntea oștilor românești din Oltenia. Ne aflam atunci în pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o poziție avantajoasă, pentru prima și singura dată în istorie”, scrie și istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Eșecul democrației române – Istoria loviturilor de stat în România, volumul II” despre aceleași evenimente.

„PRIETENIA PENTRU RUSIA ERA SFÂRȘITĂ”

Intervenția marilor puteri europene, iritate de expansiunea Rusiei către Bosfor și Marea Mediterană, a pus capăt acestei situații dramatice prin Congresul de la Berlin. România a pierdut Basarabia, primind în schimb Delta Dunării și Dobrogea.
În planul percepției populare, Rusia devenise însă, o dată pentru totdeauna, inamicul public numărul unu. Constantin Bacalbașa (1856-1935, om politic și ziarist) concluziona: „Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia era sfârșită. În țară naște, deodată, simțirea antirusă. Rușii sunt de acum priviți cu răceală sau cu dușmănie. Conflicte zilnice se întâmplă în toată țara cu militarii ruși. Ingratitudinea rusească, cât și călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin convențiunea din 4 aprilie 1877 revoltă toate sufletele românești. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna”.
Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate de Alex Mihai Stoenescu drept momentul în care poporul nostru a devenit definitiv ostil Rusiei: „Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devastările, incendierile, furturile, violurile și umilințele aduse românilor de către armatele țariste au produs o distrugere decisivă a imaginii vecinului de la Răsărit. (…) Anul 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instalează fenomenul rusofob, pe un puternic fond naționalist. A doua trădare, cea din Primul Război Mondial, și apoi infiltrația comunistă în presa și politica românească de până în Al Doilea Război Mondial vor duce la apariția sentimentului solid de ură împotriva Rusiei, ură care a purtat trupele române dincolo de Nistru, care n-a slăbit nici sub regimul comunist, producând o incredibilă expulzare a trupelor sovietice din țară în 1958, și care funcționează și astăzi la aceleași dimensiuni aparent interminabile”.

 

ATENTATELE, TRĂDAREA, TEZAURUL, BASARABIA, BUCOVINA…

Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Brătianu și fiul său, Ionel I.C. Brătianu, au fost ținta a numeroase atentate organizate de ruși. Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Brătianu, nota într-o scrisoare: „Rusia era înverșunată împotriva tatei și a fost inițiatoarea acelor atentate contra lui”.
În baza documentelor studiate, Alex Stoenescu afirmă, în „Istoria loviturilor de stat”, că mișcările țărănești din 1888 și 1907 au fost inițiate de instigatori ai rușilor, care aveau în plus și agenți de influență în politică și în presă.
Evenimentele din Primul Război Mondial, în care armata rusă a fugit de pe câmpul de luptă în 1917, iar tezaurul n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bolșevicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, în care URSS a anexat din nou Basarabia și Bucovina, au alimentat tensiunile. Au urmat Al Doilea Război Mondial, ocupația rusă din perioada 1944-1958, împreună cu jafurile, violurile, violențele de tot felul și impunerea cu forța a comunismului.
După 1990, instalarea în fruntea statului a lui Ion Iliescu, comunist instruit la Moscova, precum și ostilitatea Rusiei în (eterna) problemă a Basarabiei nu au fost de natură să atenueze sentimentele românilor față de vecinii din Răsărit.
Fricțiunile între România și Rusia continuă și acum. Imperiul din Est a reacționat agresiv la intrarea țării noastre în NATO și UE, iar relațiile dintre cele două părți sunt caracterizate de specialiști ca fiind „tensionate”.

 

SURSA:  Adevarul.ro

,

Ucraina, amenințată de apariția unor conflicte la granițele cu Rusia și România

Directorul de programe militare al Centrului de cercetări economice și politice “O. Razumkov” din Kiev, Nikolai Sungurovski, susține într-un interviu acordat ziarului ucrainean “Den” că regiunile aflate la frontierele Ucrainei cu Rusia și România constituie surse de conflict militar și că acest lucru reprezintă o amenințare pentru Forțele Armate Ucrainene.

“Există posibilitatea izbucnirii unor conflicte locale în zonele aflate la frontierele Ucrainei cu Federația Rusă și România, iar noi nu putem ignora posibilitatea unei astfel de amenințări. Armata ucraineană nu trebuie doar să poată reacționa la o asemenea amenințare, ci să și prevină apariția unei astfel de situații” – a subliniat Sungurovski. În opinia expertului, toate aceste pericole trebuie prevăzute în conceptul de dezvoltare a Amatei Ucrainei și în Strategia de Securitate Națională.

“Forțele armate naționale nu trebuie formate atunci când amenințările deja există, ci atunci când o astfel de situație poate fi prevenită. În momentul în care amenințarea există, este prea târziu să vorbești de apărare” – a remarcat directorul de programe militare al Centrului “O.Razumkov”. Comparând Forțele Armate Ucrainene cu armatele Rusiei, Republicii Belarus, Turciei și României, Sungurovski a apreciat că nivelul forțelor armate din țările aflate în vecinătatea Ucrainei este mult mai ridicat. “Aceste țări înțeleg ce înseamnă o armată națională, cunosc amenințările și știu cum trebuie să reacționeze. Prin urmare, este foarte clar de ce aceste state își reformează armatele” – a încheiat expertul ucrainean Nikolai Sungurovski.

sursa: www.infoprut.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press