ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "românii din Transnistria"

românii din Transnistria

,

Despre situația școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană și cum activează instituțiile de învățământ românești sub administrația nerecunoscută din regiune și prin ce metode se încearcă deznaționalizarea populației băștinașe și infiltrarea fricii? La toate acestea s-a referit în dialog la Deutsche Welle  directorul Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” de la Tiraspol, Ion Iovcev.

Administrația separatistă de la Tiraspol își schimbă tactica, însă strategia rămâne cea veche, în privința școlilor românești din raioanele de Est și orașul Bender.

Și anume distrugând tot ce a mai rămas românesc în educație. După comasarea câtorva școli de sport pentru copiii din Tiraspol, în curtea liceului a fost adusă și abandonată, ca la o groapă de gunoi, mai multă tehnică învechită – autobuze, microbuze defectate etc., astfel încât copiilor nu le-a mai rămas loc pentru joacă.

La 1 septembrie 2015, la careul solemn, desfășurat în această curte plină cu fier uzat a fost multă lume: elevi, părinți, profesori și alți oaspeți. N-au lipsit nici miliționerii transnistreni în formă de serviciu precum și oamenii în civil (după cum credem noi, cei de la KGB, securitatea statului transnistrean).

Cu tot riscul ce ne urmărea, administrația liceului s-a străduit să facă posibil, ca elevii să aibă parte de o zi frumoasă de sărbătoare, un început frumos de an școlar cu toate atributele necesare – imnul R. Moldova, al Liceului Teoretic ”Lucian Blaga”, drapelul de stat al RM.

Numărul de copii în toate cele opt școli se micșorează de la an la an din cauza presiunilor exercitate permanent din partea administrației transnistrene – mass media, securitatea… Drept exemplu poate servi difuzarea la televiziunea locală a filmului „documentar”, la comanda KGB, „Două lumi, două sisteme educaționale”, pe data de 29 mai 2015. Prin acest film s-a încercat informarea opiniei publice că, în școlile cu predare în limba română, nu se face educație și carte, ci doar politică.

În mai multe episoade s-a arătat că împreuna cu discipolii mei m-aș afla mai des prin vizite la Chișinău, la întâlnire cu președintele Republicii Moldova, la București, la întâlnire cu președintele României, decât la școală; iar după ce am fost decorat cu cea mai înaltă decorație a României „Steaua României”, s-a spus că o astfel de decorație o are și „teroristul’ Ilie Ilașcu. Prin asemenea mesaje video sunt informați locuitorii din regiunea transnistreană că aceste școli ar fi niște insulițe naționaliste unde se educă într-un fel viitorii ”teroriști”.

În realitate, în aceste instituții, se educă adevărați cetățeni, se propagă umanismul, toleranța și dragostea față de tot ce e frumos. Toate cele cinci licee din această zonă se află în rândul primelor licee din republică, în care toți elevii au susținut examenele de bacalaureat, instituția pe care o conduc situându-se pe locul șapte.

În comparație cu numărul de elevi pe care l-am avut până la devastarea instituției, la 15 iulie 2004, acesta a scăzut mult. Dar ne bucură faptul că am putut păstra numărul elevilor pe care l-am avut în anul de studii 2014-2015, anume 140 de elevi. E puțin. Însă este foarte importantă păstrarea acestei insulițe de latinitate, care se numește Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Toate școlile cu predare în limba română sunt susținute financiar, material și moral de Ministerul Educației și de Guvernul Republicii Moldova. Pe data de 25 august 2015 instituția de învățământ pe care o conduc a fost inspectată de o comisie comună mixtă din partea Chișinăului și a Tiraspolului, care a avut scopul de a vedea cum este pregătită instituția pentru noul an școlar. Am fost apreciați din partea comisiei cu calificativul „bine”.

Spuneam că n-am fi putut exista fără susținerea financiară și materială a Chișinăului, fără susținerea Biroului de Reintegrare al Republicii Moldova, organizațiilor internaționale, a României, SUA, a mass media…, însă greul cel mare a fost și rămâne pe seama noastră, profesorilor, elevilor și părinților din cele opt școli. După părerea mea, școlile din stânga Nistrului și orașul Bender sunt niște „catalizatori” pentru integritatea Republicii Moldova. Nu în zadar regimul separatist a luptat și luptă atât de mult împotriva acestor focare de lumină din regiune.

Cu toate acestea avem performanțe și la învățătură, și în sport, și în activitatea artistică. Elevii noștri participă la competiții naționale și internaționale la gimnastică artistică, fotbal masculin și feminin, box, atletism, jocul de dame și șah. Participăm la olimpiade, la disciplinele școlare organizate la nivel raional și republican. Absolvenții noștri își fac studiile în cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Republica Moldova, România și alte state ale Uniunii Europene. Astăzi absolvenții liceelor din raioanele de Est ale Republicii Moldova și Bender pot fi întâlniți în diferite domenii de activitate în țară și în multe alte state, de care suntem mândri pe bună dreptate.

De mai bine de patru decenii activez în domeniul educației și practic m-am aflat aici, în stânga Nistrului, și în perioada anilor studenției de la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. A trăi și lucra în această zonă nu este deloc ușor. Este și riscant. Îmi spun opinia, dar cred că și colegii mei, directori ai instituțiilor cu predare în română din Transnistria vor răspunde la fel. Principalul motiv de a nu pleca de aici a fost dragostea pentru copii, profesia de pedagog, care practic nu e profesie, ci după cum spunea marele Nicolae Iorga „preotul, actorul și profesorul n-au profesie, ci vocație”. O spun franc și din toată inima; iubirea de neam și limbă, demnitatea și copiii m-au făcut să înfrunt toate greutățile și să rămân aici unde m-a prins timpul.

Tânăra generație este și va fi recunoscătoare pentru tot ce-am făcut și facem pentru ei, pentru educația primită, pentru posibilitatea de a învăța în instituțiile dorite și pentru libera circulație în țările UE, SUA și în alte state ale lumii. Avem copii deosebiți, avem copii educați în spiritul valorilor umane, europene.

Condițiile în care activează aceste instituții de învățământ din stânga Nistrului lasă mult de dorit. Șase din cele opt instituții de învățământ nu au edificii proprii, fiind nevoite să arendeze spațiile necesare achitând sume exorbitante pentru chirie. Spre exemplu pentru cei 930 de metri pătrați ai săi, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” de la Tiraspol plătește anual peste jumătate de milion de lei moldovenești, echivalentul a peste 25.000 de euro. N-avem săli de sport, cantine, săli de festivități… Condițiile în care activăm sunt bine cunoscute autorităților centrale de la Chișinău. Am avut o întâlnire a unui grup de elevi cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în sala de ședințe a Parlamentului. Problemele sunt bine cunoscute și ministerului de resort. Este clar că s-ar putea face mai mult, însă instabilitatea politică și greutățile pe care le are Moldova în prezent se răsfrâng și asupra noastră. Rămânem optimiști și continuăm să luptăm pentru dreptul la studii în limba română a copiilor din regiunea de Est a Republicii Moldova.

În pofida greutăților pe care le avem continuăm să facem față cerințelor și să păstrăm aceste școli cu toate că baza materială încă lasă mult de dorit. Avem nevoie de edificii care să corespundă cerințelor unei instituții de învățământ moderne.

Există un real pericol  ca aceste instituții de învățământ care luptă în continuare pentru studierea în limba română să dispară.

Liceul „Evrica”din Râbnița are edificiu construit de Ministerul Educației al Republicii Moldova, însă acaparat de administrația orășenească din Râbnița încă din 2004, în perioada „războiului școlilor” și n-a fost întors până azi. De fapt, clădirea se deteriorează în timp, de ploi și vânt.

O altă situație este la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol,care a fost luat de separatiști, în prezent cu sediul la Doroțcaia. Vin în Doroțcaia ca să poată studia în limba română, pentru ca au fost alungați din Transnistria. Acesta este supranumit „liceu pe roți”, deoarece de ani de zile, pe vânt, ploaie și ger elevii sunt nevoiți să facă naveta zilnic la o distanță de mai bine de 30 km, din Grigoriopol la Doroțcaia, trecând printr-un control viguros la vama transnistreană. Deși la Grigoriopol sunt clădiri în care ar fi putut fi amplasat liceul respectiv, acestea sunt lăsate în paragină. Autoritățile transnistrene fac tot posibilul ca această școală să nu existe.

Este dificilă și încheierea contractelor de închiriere a clădirilor pentru școlile cu predare în limba română. Tarifele pentru chirie cresc de la an la an.

În zonă sunt declarate trei limbi oficiale: limba „moldovenească”, limba rusă și limba ucraineană. De facto practic funcționează numai limba rusă.

Chiar dacă nu ești întotdeauna amenințat pentru că vorbești românește, ești totuși sută la sută huiduit, agresat în transportul public, în magazine, instituțiile publice.

În Transnistria are loc un genocid față de populația băștinașă, o deznaționalizare a populației după un plan bine dirijat. Tot mai puține școli, tot mai puțini elevi studiază în așa-numita „limbă moldovenească”, tot mai multe familii de moldoveni sunt nevoiți să-și înscrie copiii în școli cu predare în limba rusă.

Au fost și mai sunt declarații de aderare a „rmn” ca și Crimeia la Federația Rusă. De fapt nu numai declarații, dar au fost organizate și referendumuri de aderare la Federația Rusă a acestei zone. Se știe cum s-au făcut și cum se fac plebiscitele iar rezultatele sunt în favoarea autorităților. Populația din Transnistria este informată numai dintr-o singură sursă, cea a Federației Ruse. Și tot ce este difuzat de mass media rusă este primit ca un adevăr absolut. Se vorbește de chipul dușmanului prin intermediul presei, prin care se subînțelege clar că acesta este Republica Moldova și România.

Pe 2 septembrie curent s-au sărbătorit 25 de ani de la declarația de independență a „rmn”. A avut loc și o mare paradă militară. Orașul era împânzit cu drapele ale Federației Ruse, clădiri cu multe etaje acoperite de sute de steaguri rusești, iar aceasta are un impact mare asupra populației și a formării opiniei publice.

La 1 septembrie curent, practic toate școlile rusești, zic rusești și nu cu predare în limba rusă, au primit pentru fiecare elev manuale noi aduse și editate în Federația Rusă. Deci, ei învață istoria Rusiei și celelalte discipline după curricula Federației Ruse. De facto totul este pregătit de parcă Transnistria ar fi pământ strămoșesc rusesc. Iar noi ce putem face? Doar să continuăm lupta pentru drepturile noastre și să sperăm că în această luptă nu vom rămâne singuri.

Așteptăm sprijinul României, dar nu numai în cuvinte, ci și cu fapte.

Idealul meu a fost și rămâne unirea celor două maluri ale Prutului, deoarece am crezut, și cu atât mai mult cred acum, că numai prin unirea celor două state românești putem să devenim și noi cetățeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene.

Publicat de  Andrei Rădescu – romaniabreakingnews.ro

,

 

Harta administrativa a Regatului României în 1942-1944 (cu teritoriul dintre Bug și Nistru în componența Statului Român)

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului și litoralul de 150 km al Mării Negre (1).

Prin români transnistrieni înțelegem însă pe toți cei de dincolo de Nistru, cuprinzând Podolia și mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz și Siberia.

Începuturile întinderii marginii estice a românității la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageți (geții de la Tyras sau Nistru), deci între supușii lui Burebista, care la gurile Bugului stăpânea Olbia și românii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a început între români și ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetrație etnografică și demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări și emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci și pe Bugul superior care sunt și cei care îi vor preceda pe cazaci (2).

Istoricul ucrainian V. B. Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului „nu a aparținut nici principilor halicieni nici altor principi ruși” (3). Lupta corp la corp cu triburile slave și turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec. XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor așezări românești mai vechi, unele răspândite până în Polonia și Volhinia (4). Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuți sunt Alexandru din Belți și Gleb al lui Ieremia (5). Încă la debutul mileniului al II-lea, această românitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezența „blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menționează pe aceiași „volohove” în zonă (6).

În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o „unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec. XV „ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeași colonie (7), elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate și fenomenul de diasporă.

La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății (87).

Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparținând „de fapt nimănui”, deși succesiv ținuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei și Polonia. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

Cazacii români

Ștefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug și Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali și români. Cazacii sunt strânși dintre moscali și români (8). Prin denumirea de cazac, tătarii înțelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vișnoviețchi se cobora dintr-o soră a lui Petru Rareș. A pretins și scaunul Moldovei (9). După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei „Domnișori” – fii adevărați sau închipuiți de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuși să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei și același noroc și-l vor încerca și alți români din fruntea cazacilor: Alexandru și Constantin Potcoavă (10), Petre Lungu, Petre Cazacu.

Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deține dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chișcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloșanin (Românul), Ion Șărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu și eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independența Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec. XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Pușcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju și Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitrașcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhățel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Rașcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alți mari comandanți de unități căzăcești dintre „dacii transnistrieni” sunt: Țopa, Scapă, Țăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeț, Chigheci, Grigoraș, Bogdan, Radul, Focșa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulți din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654 (11), iar alții precum generalul Ciorbă și coloneii Mândra, Ghinea și Brânca vor intra în servicul Rusiei (12).

Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de „țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii (13) vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei” (14) împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman (15) și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește (16). Dacă până acum doar hotarul etnic depășise Nistrul, Duca va duce și hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpați și Nipru. După el au mai deținut conducerea Ucrainei, Ștefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino și Ene Drăghici, iar cu mari funcții au fost și Simeon Paliș și Sandu Colțea (17).

Consecință a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curți domnești la Țicanova pe Nistru și Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze și malul stâng al Nistrului (18).

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceakov (la a cărei construcție Petru Șchiopu participase cu 15.000 salahori și 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cănănău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriță, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 și apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din orașele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romănești (19).

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

Ținutul gravita și bisericește spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotonisește pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov (20). Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: „mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării și al Nistrului și al întregii Ucraine a hanului” (21). În câteva rânduri ținutul dintre Nistru și Bug a intrat sub jurisdicția episcopiei Hușilor. După 1792 (dată la care rușii ating Nistrul) Transnistria va aparține bisericește de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni, care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeași mitropolie Chișinăul, Hotinul și Oceacovul „fiindcă în ținutul Oceacovului precum și în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari și coloniști de diferite neamuri, iar ruși sunt foarte puțini”. Din 1837 se va înființa eparhia Chersonului și Tauridei cu reședința la Odessa (22). Pe malul stâng al Nistrului și pe alocuri și în stepa Chersonului până la Bug, erau așezări în care ființau cam 100 de biserici moldovenești, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei (23).

În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviță, atestă printr-un act o dăruire de moșie făcută peste Nistru lui Apostol Leca (24).

Capitala unei țări poartă numele unui român transnistrean

Rușii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru și în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea șansa să obțină clauze privind dreptul supușilor creștini rămași sub suzeranitate turcească să se mute între granițele ei pentru a-i coloniza. Țarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin și Dumitrașcu Cantemir (urmași ai celui ce la 1711 au trecut Nistrul cu 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii și încheiau la 5 septembrie o convenție cu Rusia obținând recunoașterea independenței țării (25). La retragerea rușilor aceștia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toți (români) la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de „transplantare a populației amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost așezați între Nistru și Bug „două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei „Moldove Noi” să i se dea autonomie și domn pe A. I. Mavrocordat (26). Acordând scutiri de serviciu militar și dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistrați români, școală de limbă populară, tipărire de cărți în limba română și chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate și Transilvania reușește la 1783 să așeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici românești (27). Se făceau colonizări chiar și în jurul Kievului, dar și în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o așezare. Ciobanii din Ardeal s-au așezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Donbas. Salariați din direcția oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopenția în cercetările etnografice și folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în orașul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de București. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, și că sosiseră din sudul Basarabiei (28).

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortărețe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în fața Tighinei și Ovidiopol în fața Cetății Albe (29). Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeași Erhani, Soltani, Bușilă, Codreanu, Munteanu, Brașoveanu, Ardeleanu, Eșanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar și printre fruntașii locali. Bănulescu e cel care sfințește temelia orașului Odessa și contribuie la planul de organizare al orașului, iar Manole e menționat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Știrbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia „Moldovanca” populată cu români va deveni un oraș întreg cu peste 40.000 de locuitori (30).

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale și traduceri de I.Cantacuzino) (31). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăiești majoritatea locuitorilor sunt moldoveni (32).

Cultura românească a influențat și cultura ucrainienilor și rușilor prin românii ce și-au găsit rosturi în Rusia.

Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului și întemeietorul Academiei rusești.

Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei rusești.

Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică și științifică a fost învățătorul lui Petru cel Mare.

Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate științifică fiind și consilier intim al împăratului.

Herăscu (Hirăstov) a fost literat și întâi curator al universității din Moscova (33).

Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov și Bielgorod.

Mihail Strilbițchi din Moldova își va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău.

Ioan Silviu Nistor în „Istoria românilor din Transnistria” mai amintește de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloșaninov ca organizator al Ministerului de externe rus și Grigore Voloșeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei (34).

Literatura rusă recunoaște că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte „Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici și alții capătă niște mari oameni de cultură (35).

În 1737 se năștea în Rusia, Nic Bantânș Camenschi urmaș de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse și universității (36).

Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roșii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) și Academia militară a URSS.

Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor și transnistrienilor în 1878 în regiune (37).

În 1854 se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor.

N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică (38).

Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanța deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L. S. Berg, afirma: „Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia și până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia „este dușmanul nostru natural” (39).

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităților de dincolo de Nistru: Singuri, Voloșovca, Cioban, Beseni, Voloșschie, Caracinți-Valahi, Cotiujani, Ușița, Voloșcovța, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbași, Alexandria, Perepelițino, Șantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsați, Curecni (între Cigirin și Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmerița, Șelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcași, Cantacuzinca, Moldovca Brașoveanovca, Pădureț, Urâta, Șerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădinița, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coșuri, Gușa, Șura-Bondureni, Buda, Soroca, Chișleac, Bursuci, Odaeva, Șura (lângă Gaisân) etc.

Th. Burada înfățișează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldovenești: Iasca, Grădinița, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăiești, Floarea, Tei, Coșarca, Buturul, Perperița, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Tașlâc, Doroțcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca și Cantacuzinovca. Același aromân Burada în 1906 găsește în Podolia satele românești: Lescovăț, Ruda, Ivaneț, Rogozna, Studenița, Ușița, Lipciani, Serebia, Bușa, Coșnița, Grușca, Ocnița, Camenca, Lăpușna, Sărăței, Râbnița, Botușani, Pietrosul, Slobozia, Domnița, Balta, Moșneagul, Senina, Bursucul (40).

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson și Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat românești (41).

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate „Nouroaia”) numește ca ultime sate ale zonei compact românești spre răsărit Glodoși – cam la aceeași paralelă cu Cernăuțiul și Șerbani -la o paralelă cu Iașul însă la 200-250 km de la Nistru (42). Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreținea prin donații uriașe „Pavel Gălăgan”. La fel de vestiți erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta și o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaș, Gredescu etc. (43).

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Ingulețul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocnița, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Bușa, Tătrani, Humor, Merla, Ușița etc. (44).

În 1918 Transnistria cânta „Deșteaptă-te române”

Între 1909 și 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta o „mișcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea și li se împărțeau gazete în limba lor. Apărat de țărani (60 vor cădea uciși), Inochentie este ridicat de cazaci și închis. Autoritățile vor permite însă folosirea limbii române în biserici (45).

Pe vremea când ni se oferea Odessa

În 1914 Austria promitea României „toată Basarabia cu Odessa” promisiune ce o va reînnoi (46).
Prezența voluntarilor ardeleni și bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeșteptarea conștiinței naționale la românii din Imperiul Țarist. Ofițerii români vor desfășura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenții din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostași și ofițeri români din armata rusă, care vor avea și ei o puternică înrâurire asupra studenților din Odessa și împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaților români la care au luat parte 12.000 de ostași și studenți basarabeni și transnistrieni. La 9 aprilie ziarul „Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele și drepturi naționale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înființase „Asociația învățătorilor moldoveni din Basarabia și de dincolo de Nistru” (47). Congresul învățătorilor români din Rusia, ținut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, școli, inspectorat școlar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

„Pe noi cui ne lăsați?…”

În ședința Radei ucrainene deputatul Ion Dumitrașcu (transnistrean) va protesta împotriva pretențiilor Ucrainei asupra Basarabiei (48). Același împreună cu Ion Precul și Valeriu Cicate vor conduce „Deșteptarea – societate națională a românilor din Ucraina” înființată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

Congresul ostășesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chișinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 „Moldovenii de peste Nistru” și a hotărât ca în Sfatul Țării, românii de peste Nistru să dețină 10 mandate (49). S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleași drepturi pe care Basarabia le recunoaște minorităților etnice. Chișinăul mai cerea administrațiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă școlară (50). La acest congres țăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat „și cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraților, pe noi cui ne lăsați?” (51)

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie și Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegați. Ținut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de școli naționale cu predare în limba română și alfabet latin, introducerea limbii române în biserici, justiția în limba băștinașilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea națională și alegerea a opt reprezentanți în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărțirea moșiilor la țărani și să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Și cum nu știau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenționa „dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga” (52). Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere „Slavă Moldovei slobode”.

Comitetul Național Român ales a deschis 52 școli românești, Rada ucraineană a aprobat manualele românești tipărite la Chișinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă și în administratie și în justiție cunoscători ai limbii române. Timotei Pleșca și Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostașii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chișinău. În satul Lunca s-a jucat chiar „Piatra din casă” de V. Alecsandri. Până ce teroarea bolșevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în școli și în 1919 se mai cânta „Deșteaptă-te române”.

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul și cere drepturi egale pentru compatrioții lui (53). Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918, dar abia în decembrie 1919 la o Adunare națională au cerut organizarea lor într-un stat național. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolșevice, românii trec Nistrul și ocupă pentru scurt timp Tiraspolul și Razdelnaia.

La Conferința de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria și rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraților transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliți să înfrunte încă o epocă de suferințe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost „mai grea și mai cumplită” (54). Într-o cuvântare ținută la Varșovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că „600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică” (55). În aprilie 1920 încep mari revolte țărănești, răsculații conduși de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma și Ananev (raion despre care „Marea enciclopedie rusă” spunea că „moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbușirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă (56).

RASSM-un stat românesc între Rusia și România Mare.
Opoziție ucraineană la crearea RASSM

După declarația din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalitățile și libera folosire a limbii materne și ca urmare a tendințelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegații satelor românești. Ucrainienii au făcut opoziție la organizarea unei republici autonome (57).

Și totuși în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (58) în cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu granița vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granițele și Constituția recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafață, la 1934, de 8.434 km2 și o populație de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roșie, Râbnița, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a ațâța pe nemulțumiții din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că „crearea unui stat român între Rusia și noi” va permite dezvoltarea în URSS „a unei vieți naționale românești” (59).

Tiraspolul în alfabet latin

Moștenirea lăsată de țarism era înfiorătoare: populația agramată, școli de limbă maternă lipsă, conștiința națională stinsă, oamenii în mare parte neștiind de unde se trag și cine sunt, limba la condiția de limbă păsărească (60). Demn de menționat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume, după cum reiese din paginile săptămânalului „Plugarul roșu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): „s-a hotărât ca în școale, case și în așezăminte de cultură românească să se întrebuințeze limba românească” (61).

Au funcționat 145 școli românești gimnaziale, 18 școli românești de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic și politehnică, cu o populație școlară românească totală de 24.200 din care 800 studenți. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicații cum ar fi: „Plugarul roșu”, „Moldova Socialistă”, „Comsomolistul Moldovei”, „Moldova literară”, „Octombrie”, „Scânteia leninistă”. Mai existau stație radio la Tiraspol, Corul de Stat „Doina”, teatrul de stat și secție română la Școala teatrală din Odessa, institut de cercetări științifice și tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern și chiar un președinte de republică (62).

Revenirea la „limba moldovenească” s-a făcut cu pușca

În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul dușmanului de clasă (63) și a fost exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii și terminând cu inimoșii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Țurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocitățile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împușcați 167 bărbați din cei 168 (64).

Datorită colectivizărilor forțate și închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiații transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chișinău, Cluj și Iași, apar reviste ale acestora: „Tribuna românilor transnistrieni” (65) condusă de Șt. Bulat, „Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv „Moldova Nouă” redactată de N. Smochină. Grănicerii ruși trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obișnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind uciși 40 de bărbați, femei și copii, fiind un subiect de discuție în parlament și în presa internă și internațională (66).

Înainte de 28 iunie 1940 și în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut și Nistru cu RASSM.

Agenția RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susținerii „întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenției CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: „cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susținut rugămintea organizatorilor Moldovei și au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM și organiza Republica Confederativă SSM”.

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 și semnat A. Scerbacov care ținând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre județele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuțiul să aparțină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta și Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălți, Chișinău, Bender, Akkerman și Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoțului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roșie, Râbnița, Slobozia, Tiraspol și Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori (67).

Conducerea fostei RASSM propune și ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Cețătii Albe și Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta și Pesciana (68).

Sfâșierea Transnistriei

Kievul însă prin președintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M. Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia și a Ismailului, Bolgradului și a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoțului, Ocna Roșie, Cerneansc, Kotovsk) (69). Deși în urma analizării propunerilor Ucrainei și RASSM, A. Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G. Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM (70), în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina (71).

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetățenilor din următoarele localități transnistriene de a trece din componența Ucrainei în componența Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi și Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) și dau curs doar cererilor satelor Doroțcaia Nouă și Sadovo (raionul Ocna Rosie) (72).

Iată câteva din numele localităților din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borș, Dabija, Carlești, Șerpa, Culmea Veche și Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoțului, Tocila, Grecu, Perișori, Handrabura, Șalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsățel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moșneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broșteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploți, Șerbi (raionul Crutâi); Ocna Roșie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coșari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Țâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăiești, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roșie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloșca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoțului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc. (73)
Numele moldovenilor au fost ucrainizate, și ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko (74).

Transnistria – a XI-a poruncă a decalogului românesc
Sub administrație românească

Între 19 august 1941 și 29 ianuarie 1944, România a avut sub administrație temporară „Transnistria” ce se întindea între Nistru și Bug până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi și a Rovului. Teritoriul în suprafață de 44.000 km2 și o populație de 1,2 millioane locuitori a fost împărțit în 13 județe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbnița, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii școlilor în 1941, primarii urmau să consulte imediat obștile locale spre a stabili limba de predare a învățământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obștei (75).

Păstrând vechea împărțire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcționari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desființate de comuniști, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoți localnici mai slujeau 250 preoți din țară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, românești din Transnistria, apar publicații ca: „Transnistria”, „Glasul Nistrului”, „Bugul”, „Gazeta Odessei”, „Țara Bugului”, „Molva”. La Tiraspol s-a înființat Liceul românesc „Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev și Odessa. Reprezentații cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei (76). În satul Hârjău au fost repatriați români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut și Bug la începutul acțiunii) (77). Din relatările bulibașei Coca din Sintești – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunați 2.600 țigani (78).

În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componența RSS Moldovenești, situație existentă și în prezent.

O Românie extrem-orientală

În 1966 R. Udler precizează că 240 localități cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuți, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Donețk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate și pentru Omsk și Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg și Turgai există sate pur moldovenești. În satul Berdianski locuiesc basarabeni care mai întâi fuseseră colonizați în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Șeptechiță. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate românești sunt în jurul Omskului și Akmolinskului și în regiunea Tansk. În jurul orașului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kișinovka, Bălcinești, Dunai, Basarabia Nouă, Logănești cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia (79).

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut și strămutarea în Siberia și Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni și crearea unei adevărate Românii extrem-orientale (80).

Câți ați muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă și sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) și alte regiuni (73.128) (81). Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească „Luceafărul” care edita și un săptămânal cu același nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un „alin pentru durerea ce mă încearcă” și că „ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” și vorbește de „existența de veacuri a noastră pe aceste locuri” (82).

Interesele rusești în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 și tendințele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viața națională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar școlile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunșcic vicepreședinte al Societății „Transnistria” (83) anunță că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Tighina) și nr. 12 din Râbnița (84). În întreaga Transnistrie moldovenii dețin 40% din populație (rușii și ucrainenii dețin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai dețineau în 1989 abia 12% (86).

În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul și regizorul Ioviță Vlad și academicianul I. Capiton Lupol) învățătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca și se întorcea de la școală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o și au aruncat-o în fântână (85). Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analiști români (nu doar lui Smirnov și armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria și că aceasta nu aparținuse nicicând României.

Cu gândul la acești bravi români transnistrieni va fi zis probabil C. Coposu că „integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligație sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.

Autoritățile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru și orașul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostașii au plâns de necaz. Chișinăul este îndreptățit conform dreptului internațional să restabilească ordinea constituțională în zonă însă a avut și are niște ezitări cel puțin suspecte.

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese și dincolo de Nistru, cu toate că probabil ești tipul de român care se revoltă că americanii nu știu de spațiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ținut în beznă de o școală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre frații săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuția, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herța, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc și bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre frații săi aromâni, meglenoromâni și istroromâni. Americanii sunt niște nesuferiți superficiali. Ca bun român, continuă să cauți soluții de a mai face români verzi din încă câțiva unguri și nu îți pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îți fă inimă rea, ci treci mai bine la pagina sportivă.

 

Viorel Dolha

NOTE
1. A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82.
2. G. Brătianu, „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești”, București 1980, pag. 170.
3. A. Boldur, Teritoriul Moldovei față de principatele…, „Patrimoniu” nr.4 1991, pag. 14.
4. S. Mehedinți, Fruntaria României spre răsărit, „Neamul Românesc”, Chișinău nr. 1/1991, pag. 6.
5. I.S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, București 1995, pag. 13.
6. E. Lozovan, Românii orientali de la Nistru la Vladivostok, „Neamul Românesc, pag. 31, nr. 1/1991.
7. Ghe. Brătianu, op.cit. , pag. 170.
8. I. Nistor, „Basarabia” nr.10/1990, pag. 159.
9. N. Iorga, „Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chișinău 1992, pag. 103
10. A. Boldur, „Istoria Basarabiei”, București 1992, pag. 177.
11. D. Pocitarencu, Cetatea Thighina, „Patrimoniu” nr.2/1991, pag. 22, Chișinău.
12. I. S. Nistor op. cit., pag. 16.
13. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia” nr.3/1992, pag. 89.
14. A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag. 69.
15. XXX „Istoria României în date”, Chișinău 1992, pag. 138.
16. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, București 1981, pag. 276.
17. I. S. Nistor, op. cit. , pag. 19.
18. N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr. 11/1992, pag. 87.
19. E. Lozovan, Românii orientali…, „Neamul Românesc”, nr.1/1991, pag. 32.
20. I.S. Nistor, op. cit., pag. 23.
21. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia”, nr.1/1992.
22. I. S. Nistor, op. cit., pag 26.
23. Șt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia, Chișinău 1992, pag. 23.
24. E. Șt. Holban, Prin veacurile învolburate…, „Basarabia”, nr.1/1992.
25. M. Iacobescu, Din istoria Bucovinei, București 1993, pag. 35.
26. N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr.11/1992, pag. 89.
27. I. S. Nistor, op. cit, pag. 27.
28. A. Rațiu, Avertismentul, „Neamul Românesc”, nr. 1/1991, pag. 29.
29. D. A. Lăzărescu, „Imaginea României prin călători”, București 1986, vol. II, pag. 102.
30. A. Nour, op. cit., pag. 82.
31. XXX Istoria României în date, pag. 156.
32. N. Iorga, „Istoria românilor prin călători”, București 1981, pag. 445.
33. Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 250.
34. I. S. Nistor, op. cit., pag. 32.
35. Al. Matcovski, „Basarabia”, nr.5/1990, pag. 143.
36. Ibidem, nr.11/1991, pag. 157.
37. I. S. Nistor, op. cit. pag. 109.
38. Șt. Holban, Prin veacurile învolburate…în „Basarabia”nr.5/1992
39. F. Bichir, „Baricada”,nr.178,pag.6
40. N. Iorga, Românii de peste Nistru, în „Basarabia” nr.11/1992,pag 92
41. I. S. Nistor, op. cit., pag. 35
42. A. Nour, în „Basarabia” nr. 1/1991, pag. 82
43. Ibidem, pag. 85
44. I. S. Nistor, op. cit., pag. 35
45. Ibidem, pag. 39
46. A. Boldur, op. cit.., pag. 512
47. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, în Basarabia, nr.3/1992, pag. 89
48. Ibidem, pag. 91
49. C. Botoran, M. Retegan, 1918 – Făurirea României Mari, Buc. 1993, pag. 48
50. I. S. Nistor, op. cit., pag. 49
51. A. Chiriac, Mic dicționar al membrilor Sfatului Țării, Patrimoniu nr.4/1991, pag. 77
52. Șt. Bulat, Ședințele Sfatului Țării, Patrimoniu, nr.2/1991,pag. 140
53. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia nr.12/1991, pag. 97
54. D. Timonu, în Basarabia nr. 12/1992, pag. 198
55. XXX 1918, vol.VI, Buc. 1986, pag. 466
56. I. S. Nistor, op. cit., pag. 60
57. Ibidem, pag .61
58. M. Bruhis, Rusia, România, Basarabia, Chișinău,1992, pag. 343
59. I. S. Nistor, op. cit., pag. 68
60. L. Lari, Labirintul basarabean, în Îndemn la înălțare în istorie, Chișinău 1990, pag. 185
61. V. Mândricanu, în Nistru nr.2/1990, pag. 69
62. I. S. Nistor, op. cit., pag. 65
63. L. Lari, op. cit., pag. 185
64. N. Dabija, în Literatura și Arta, Chișinău nr.22/1996
65. I. Datcu, Basarabia nr.11-12, an1993, pag. 191
66. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia 1/1992
67. A. Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940, Revista Istorică nr.1-2/1992, pag. 154
68 XXX Pactul Molotov-Ribbentrop, pag. 82, Chișinău 1992
69. XXX Ibidem, pag. 90
70. XXX Ibidem, pag. 83
71. XXX Ibidem, pag. 93
72. XXX Ibidem, pag. 110
73. N. Dabija, Literatura și Arta, Chișinău 1996
74. Ibidem
75. O. Verenca, Realități economice în guvernământul Transnistriei, Revista Istorică, nr.1-2/1992, pag. 137
76. I. S. Nistor, op. cit., pag. 97
77. Ibidem, pag. 95
78. R. Toma, Nordul poetic, Flacăra, aprilie 1997, pag. 6
79. E. Lozovan, op. cit., pag. 32
80. N. Negru, Îndemn la înălțare în istorie, Chișinău 1990, pag. 165
81. V. Trebici, Ucraina și minoritatea etnică românească, România Liberă 29.03.1997
82. M. Mărgărit, „Luceafărul” – Odessa, nr. 19/1992
83.*** Românul nr. 28/1997
84*** Moldova Suverană nr. 119/1994
85. E. Nirca, Basarabia nr.10/1992, pag. 205
86. N. Dabija, Literatura și Arta, 22/1996
87.*** Istoria României în date, pag. 9

 Republicat de romaniabreakingnews.ro (Publicat inițial de  ,

,

Nu-i deloc o figură de stil, dacă îți amintești ca acum ceva timp în urmă, la București, s-a auzit ultimul strigăt, disperat, al profesorilor și elevilor Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol. Școala românească, limba română, românii din stânga Nistrului aproape că nu-și mai văd viitorul, mai ales după ce „parlamentul” separatist a cerut oficial unirea Transnistriei cu Rusia.

Cum e să ai 17 ani, să mergi pe stradă, la un moment dat scapi câteva cuvinte în limba română, iar din spate cineva se năpustește la tine cu ocara – „fascistule!”? Doar pentru că ai vorbit în limba română. Și pentru că ești român.

Acesta nu e un scenariu fantastic, ci crunta realitate văzută prin ochii unui adolescent care trăiește în Transnistria, la Tiraspol. Au venit, zilele trecute, la București, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, profesorul Ion Iovcev, directorul adjunct al școlii, Raisa Părurean, dar și 18 elevi de la acest liceu. Sau cum zic ei – am venit dintr-o țară și s-ar putea să ne întoarcem în altă țară. Pentru că plecaseră din Republica Moldova pe 14 aprilie, pe 15 aprilie așa-zisul parlament din Transnistria cere oficial alipirea la Rusia, iar pe 16 aprilie grupul de profesori și elevi de la „Lucian Blaga” se întreba dacă „acasă”, în stânga Nistrului, va fi tot în Moldova sau în Rusia.

Steaguri rusești la balcoane, în Tiraspol

Aud de la oamenii aceștia că în Tiraspol, pe la blocuri, lumea și-a pus deja la ferestre steaguri ale Rusiei. Euforie înainte de alipirea la Federația Rusă. Cât stăteam cu ei de vorbă, altă știre la televizor – în Odessa, un grup separatist cere înființarea unei republici. Atunci i-am văzut pe profesorii și pe elevii din Tiraspol cum s-au schimbat la față. Ce s-a tot vehiculat de câteva luni încoace, anume că rușii vor pune mâna pe estul și sudul Ucrainei, că vor ajunge la gurile Dunării, și la Transnistria, nu mai e doar un simplu joc pe tabla de șah.

Se va repeta scenariul din 1940?

Vorbisem cu profesorii școlilor românești din Transnistria încă de acum câțiva ani despre un subiect înfricoșător. Ca românii din stânga Nistrului să părăsească locul în care s-au născut, să fugă cu totul, cu familii, în dreapta Prutului sau în România, dacă Transnistria va ajunge în componența Rusiei. Atunci vorbeam doar la modul ipotetic. Acum îl aud pe profesorul Iovcev cum se referă la posibilitatea să se repete cele ce s-au întâmplat în 1940, când rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, iar românii de acolo au fugit numai cu ce aveau pe ei, lăsându-și la voia întâmplării avutul de-o viață. Au fost situații în care familii înstărite din România au adoptat câte o familie de basarabeni și le-au dat casă. Practic, basarabenii au luat viața de la capăt, de la lingură, cum se spune. La fel își pun și acum întrebarea, cruntă întrebare, românii, de data asta cei din Transnistria.

Viitor incert

Dacă s-ar întâmpla așa ceva, spune profesorul Iovcev, e ca și cum s-ar șterge cu buretele cei peste 20 de ani în care profesorii și elevii au luptat pentru limba română, pentru existența Liceului „Lucian Blaga”. Ei deja vorbesc acum despre „norocul” ca, de la toamnă, un alt an școlar să înceapă în școala românească. Nu mai știi ce va fi mâine, darămite peste câteva luni. Profesorii și elevii din Transnistria au fost primiți la Parlamentul din București, la Președinție, la tot felul de comisii și comitete. Dar întrebarea legată de viitorul românilor din Transnistria n-a primit un răspuns.

Sub 200 de români declarați, oficial, în stânga Nistrului

A fost în regiunea separatistă un referendum, în 2006, oamenii fiind întrebați dacă vor ca „republica” lor să se unească cu Federația Rusă. Rezultatul de atunci, nerecunoscut de nimeni pe plan mondial, arăta că 98% s-au pronunțat pentru această idee. Există alte cifre, din 2004, ale unui recensământ de pe urma căruia știm că în cele cinci raioane din stânga Nistrului trăiesc ceva mai mult de 550.000 de locuitori. La vremea aceea, 177.000 s-au declarat moldoveni, sub 200 au zis că sunt români, 168.000 sunt ruși, iar 160.000 ucraineni, la care s-au adăugat, în procente mult mai mici, alte etnii. Oare cu toții au spus, doi ani mai târziu, că vor să trăiască sub steagul Rusiei?

Curajul de a învăța în limba română

Mă întorc la elevii de la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol. Unii sunt de clasa a XII-a, alții mai mici, până în clasa a VIII-a. Vreau să știu de la ei cum privesc toată nebunia asta care e în jurul lor. Ce remarc la toți, băieți și fete, e o anume stare de calm. Sau poate că e doar modul în care au învățat să-și mascheze sentimentele. Ei vorbesc românește numai în familie. Sau cu prietenii lor, tot români. I-am întrebat cum îi cheamă. Și-mi spun că se numesc Nicolae, Gheorghe, Ion, Maria, Ana, Marina. „Mergem mai departe, nu băgăm în seamă”, zice unul dintre ei. Apropo de momentele acelea când sunt făcuți fasciști.

Dacă ești român în Transnistria înveți limba maternă acasă. Nu există nicio grădiniță în limba română. La grădiniță se vorbește numai în rusește. Abia când ajungi la vârsta claselor primare te poți înscrie într-o școală românească. Dacă părinții au curajul să facă asta.

Litere și foame

Doar opt școli românești, între care cinci licee, mai sunt azi în stânga Nistrului. Cu zece ani în urmă, în aceste opt școli învățau vreo 5.000 de elevi, în total. Acum dacă mai sunt 1.500, și asta din cauză că se fac presiuni mari asupra părinților, să-și dea copiii la școlile rusești. Ultimele luni au fost de coșmar pentru elevii de la Liceul „Lucian Blaga”, după ce separatiștii au blocat conturile școlii. Acum, deși deblocate, totul e în continuare incert. Liceului i-a fost confiscată ștampila, încă din 5 februarie 2014, când profesorul Iovcev și contabila școlii au fost reținuți. Atunci li s-au luat și banii de salarii pentru profesorii de la acest liceu. Revin la ștampilă. Direcțiunea școlii nu poate să perfecteze actele, inclusiv pentru asigurarea hranei. Fiecare copil se descurcă. Sau nu. Unii locuiesc în Tiraspol, alții vin din satele înconjurătoare, chiar și de la zece kilometri depărtare. Ce mănânci? Ce ai de acasă.

Cu arcanul în armată

Dar mâncarea este o grijă mai mică. Băieții care sunt acum în clasa a XII-a se gândesc cu groază că mai e puțin, termină școala, la vară, iar apoi separatiștii îi vor lua cu arcanul în armată. Serviciul militar e obligatoriu, de la 18 ani. Faci armata un an. Cu arma la picior. Sau mai e varianta să lucrezi în folosul armatei. Numai că atunci perioada obligatorie este de doi ani. Dacă vrei să scapi de toate astea altă soluție nu e decât să fugi. Te duci și te înscrii la facultate în Chișinău. Numai că n-o să mai ai ocazia să te întorci acasă, la părinți. Dacă te întorci, te iau separatiștii cu forța. Și te „încalță”, adică te obligă să faci serviciul militar.

Șomer cu diploma românească

Dar dacă e să te angajezi în Transnistria? Te duci, bați la ușa întreprinderii, ți se cer actele. Scrie acolo că ai absolvit o școală românească. Asta nu e bine. Deloc nu e bine. Afară! N-ai ce căuta la muncă. Dacă n-ai făcut școală rusească. Ajungi în stradă și te apucă „dorul” să spui ceva pe românește. Dar din spate ți se aruncă imediat ocara – „fascistule!”. (Extrase din „Cum se vede viitorul prin ochii unui adolescent român „fascist” din Transnistriade”, scris de  Dan Gheorghe ,  17 aprilie 2014 – RL

Foto: Eroii Limbii Române la Palatul Cotroceni

Limba Română sub supravegherea și „paza” miliției separatiștilor transnistreni

,

Delegația transnistreană în Comisia Unificată de Control (CUC) refuză din nou să discute subiectul privind asigurarea liberei circulații a cetățenilor în Zona de Securitate, sub pretextul că nu ține de competența Comisiei.

Potrivit reprezentanților de la Chișinău, după ce discuțiile amânate pentru 25 septembrie, la Bender, au fost din nou amânate, a doua oară în luna septembrie.

În cadrul ședinței ordinare a CUC, la Bender, delegația Republicii Moldova a pledat pentru includerea în agendă a subiectului „cu privire la libera circulație a cetățenilor în Zona de Securitate”.

Drept răspuns, „reprezentanții de la Tiraspol au respins categoric această propunere, sub pretextul că subiectul nu ține de competența Comisiei”, anunță un comunicat de presă al CUC.

„În lipsa consensului privind formarea ordinei de zi, co-președintele din partea Federației Ruse a propus suspendarea discuțiilor, intervenind cu propunerea ca următoarea reuniune a CUC să aibă loc la Bender pe data de 2 octombrie”, se mai anunță în comunicat.

„Totodată, delegația transnistreană a inițiat fără temei convocarea unei ședințe extraordinare pe motivul că rapoartele Comandamentului Militar Întrunit privind situația din Zona de securitate semnate de comandanți nu au fost audiate în cadrul Comisiei”, se mai arată în comunicatul CUC (Independent.md)

,

O treime din teritoriul actual al Republicii Moldova se găsește în stînga Nistrului. Această zonă geografică este numită Transnistria, adică aria de dincolo de Nistru.

Din cele mai vechi timpuri spațiul transnistrean a fost populat de reprezentanți ai diferitelor etnii. Și una dintre  primile, care a populat acest teritoriu liber, a fost populația de origine românească. Aceasta a fost și pîna la momentul de față este  cel mai numeros grup etnic.

Populația românească, conform datelor recensămîntului din 1989 , adică pîna la ocuparea forțată a  regiunii transnistrene de către forțele separatiste, susținute și organizate de Moscova, constituia în jur de 40%.  Ucraineni la rîndul lor sunt numai 28% , iar ruși – 25% .

E necesar de menționat că în 4/5  din cele peste 130 de  localități rurale din regiune, românii sunt majoritari – de la 40 pînă la 95%. De asemenea majoritari sunt românii în 3 din cele 5 structuri teritorial administrative (regiuni), care se numesc aici raioane.

Cum și de când a început să scadă ponderea românilor în spațiul Transnistrean?

Realizîndu-și politica de extindere a hotarelor sale, Rusia țariștă  a ocupat, prima data, spațiul transnistrian în 1792. Și de atunci procesul de deznaționalizare a populației românești de aici nu s-a mai oprit. Pentru ca teritoriile ocupate șă nu creeze probleme, ca aici să domine o atmosferă politică prielnică și binevoitoare față de Imperiu era nevoie ca populația baștinașă să fie strîns legată de Rusia, inclusiv din punct de vedere administrativ, etnic, spiritual și  politic.

În scopul realizării acestei idei expansioniste a fost elaborată, încă pe timpul  țarului Rusiei Petru I, la sfîrșitul secolului XVII – începutul secolului XVIII, o politică specială de deznaționalizare a populației băștinașe. Pentru acesta s-a recurs la colonizarea teritoriului dat, ca și în întregime a Basarabiei, cu ruși ,ucraineni, găgăuzi, bulgari și reprezentanți ai altor etnii. Ei au ocupat locul românilor baștinași, convinși și favorizați să plece la locuri mai „bune” de trai în Caucazul de Nord, în spațiul dintre Bug și Nipru, în Asia Mijlocie și Orientul Depărtat, unde unii au primit gratuit terenuri mari de pămînt și surse financiare pentru a-și organiza traiul în aceste locuri noi,iar alții  s-au încadrat în diferite servicii, inclusiv militar, ale Imperiului Rus. Astfel treptat,  a început să scadă  ponderea  românilor în teritoriul transnistrean.

Cum au fost desnaționalizați românii?

Din momentul ocupării Transnistriei, Rusia, în scopul deznaționalizării  populației baștinașe, a purces la rusificărea ei, promovînd limba rusă în toate domeniile vieții: în administrare, biserică, judecată ș.a.m.d. Au fost deschise școli cu predare în limba rusă, ignorîndu-se componența etnică a populației și necesitățile ei de  dezvoltare spirituală și culturală. Școlile rusești se deschideau și funcționau, în primul rînd,  în orașe și centre  județene . În așa fel administrația țaristă,timp de 126 de ani de ocupație a Transnistriei, a făcut tot posibilul ca populația de origine română de aici să rămînă  în întuneric și  necărturară, ca să-și piardă definitiv entitatea națională.

Primele școli românești

Primele 25 de  școli moldovenești (românești) în Transnistria  au fost fondate în 1918, avînd la bază, hotărîrea Congresului corpului didactic din județul Tiraspol, care și-a desfășurat lucrările  la  27 mai 1918.  Același Congres a hotărît ca, pe lîngă Asociația corpului didactic, să fie organizată Secția Națională Moldovenească. De aici, practic, începe învățămîntul național, adică în limba română, a populației băștinașe.

Capacana creării  Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în cadrul URSS în 1924

S-ar părea că crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești ( RASSM) în componența Ucrainei,în 1924, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării etnoculturale a populației românești din Transnistria.  În această perioadă au fost deschise  școli naționale în toate localitățile, populate de români, au apărut primele ziare și cărți în limba maternă, și-au început activitatea Institutul Pedagogic și  Teatrul Dramatic Național din orașul Tiraspol, mai multe instituții culturale și de pregătire a cadrelor didactice. Așa stau lucrurile numai la prima vedere.

      În realitate, autoritățile sovietice ale Rusiei și Ucrainei, cu mult înainte de crearea Republicii Autonome Moldovenești, au pus la cale continuarea politicii de deznaționalizare a populației românești din spațiul ocupat. În acest scop a fost reanimată  vechea teorie a Imperiului Rus despre existența a două entitați naționale și a două limbi diferitemoldovenească și română. În laboratoarele ideologice sovietice a fost elaborată o limbă artificială, inexistentă, cea moldovenească.

Ca  bază a noii limbi literare a fost luat graiul uzual al moldovenilor transnistreni, ucrainizat și rusificat,  respingîndu-se  normele gramaticale și ortografice ale limbii române, limbă  oficial recunoscută  de către comunitatea  științifică  internațională și  înregistrată în atlasul lingvistic al popoarelor europene.

         În 1932, în conformitate cu hotărîrea organelor supreme de conducere ale URSS, s-a decis trecerea limbii moldovenești în Transnistria la +, faptul care a jucat un rol pozitiv în dezvoltărea  limbii și culturii în acest spațiu.  Însă  în 1938 politica lingvistică din URSS a luat o nouă cotitură.  În Transnistria iarăși s-a revenit la alfabetul rusesc.

         Campania de deromânizare, de la sfîrșitul anilor 30 ai secolului trecut, a avut consecințe dezastruoase pentru limba și cultura spirituală  din Republica Autonomă Moldovenească. În anii 1938-1939, marea majoritate a funcționarilor de partid și sovietici din învățămînt și cultură, care posedau limba română, au fost executați, fiind învinuiți de promovarea românismului.

         De atunci, timp de 50 de ani, în școlile naționale se  promovează o idee și o politică falsă,care au la bază  teza antiștiințifică precum că limba română și cea moldovenească sunt limbi diferite, că românii și moldovenii fac parte din diferite etnii.

      Această aberație a durat pînă la 01.09.1989, cînd Parlamentul Republicii Moldova a aprobat  limba moldovenească în calitate de limbă de stat , care funcționează în baza grafiei latine.

Revenirea la grafia latină și independența…

      Începînd cu anul 1989, toate instituțiile de învățămînt din țară,inclusiv din regiunea transnistreană , și-au început activitatea didactică , utilizînd grafia latină.

La 27 August 1991, Republica Moldova și-a declarat independența de fosta Uniune Sovietică, rezultat al recunoașterii nulității pactului Molotov-Ribbentrop.  Această acțiune a Republicii Moldova nu i-a fost pe plac Moscovei și atunci dînsa a pornit război împotriva Republicii Moldova. Războiul a fost declanșat din  Transnistria, unde Rusia are baze militare puternice și unde pînă astăzi se află dislocată o armată numeroasă și bine dotată a Rusiei.

În urma acestui război, Rusia și-a format pe teritoriul Republicii Moldova din stînga Nistrului republica moldoveniască transnistreană (rmn) – dirijată de Moscova. Aici și pînă în prezent staționează un numeros contingent rusesc și regimul instaurat în această zonă este unul totalitar și antinațional. Cu alte cuvinte: Rusia, a treia oară, a pus stăpânire pe teritoriul din stînga Nistrului, areal gîndit de Rusia ca un cap de pod spre Balcani.

 Din 1992 regimul separatist din Transnistria, care  promovează interesele geo-strategice ale Moscovei, a interzis predarea în școli în baza grafiei latine, utilizarea manualelor școlare contemporane, editate în Republica Moldova și România. Astfel, în școlile naționale din Transnistria din nou a fost introdus alfabetul rusesc.

   De 20 ani, instruirea copiilor băștinași se efectuează cu aplicarea unor manuale invechite,  care au fost editate încă în URSS, si nu mai corespund realității, schimbărilor social-politice radicale ce s-au produs în spațiul ex-sovietic. Studiile în școli, în baza unei limbi inexistente (moldovenească), nu sunt altceva decît un genocid cultural, care îi lipsește pe copiii baștinașilor de identitate culturala și de viitor.

 Deznaționalizarea  populației băștinașe din Transnistria, pe care Rusia țaristă a început-o în urmă cu 220 ani,  continuă, încălcîndu-se grav drepturile fundamentale ale omului.

Populația de origine latină din acest areal geografic, desigur, nu a putut să se împace cu o atare constrîngere a drepturilor cetățenești și, pedagogii, susținuți de părinții copiilor de vîrstă școlară și de mai mulți localnici, au  căutat o ieșire din situație. S-a considerat că este o datorie sfîntă ca pedagogii și părinți să lupte pentru democrație și învățămînt în limba maternă, adică în română.

Puși în fața faptului că le sunt încălcate grosolan drepturile cetățenești ale populației de origine română și demnitatea de oameni, partea cea mai conștientă a societății, și, în primul rînd, pedagogii, au pornit să opună rezistență farădelegilor regimului antinațional, antidemocratic și dictatorial, instaurat aici.

       Prin lupte dure și diferite confruntări acerbe, în perioada 1992 – 1996, în 7 localități transnistrene (5 orașe și 2 sate), s-a obținut dreptul de revenire  la predare în școli în baza grafiei latine. Însă nu în școlile naționale existente, ci în instituțiile de învățămînt nou create de către pedagogi și părinți, cu statut, pentru autoritățile separatiste, de școli nestatale.

        Și iată, mai mult de 16 ani, în regiunea transnistreană, activează 8 școli naționale: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol , Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Tighina, Liceul Teoretic „Evrica” din or. Râbnița , Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfînt” din or.Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Dubăsari , gimnaziul-internat pentru copii orfani din or.Tighina, gimnaziile din satele Corjova și Roghi, raionul Dubăsari,care nu sunt subordonate regimului ilegal de la Tiraspol și activează  în baza Curriculumului Ministerului Educației de la Chișinău.

          Aceste școli românești, precum le numesc înseși separatiștii, practic niște  insule ale latinității în regiunea transnistreană, activează în condiții extraordinar de dificile, care au fost create artificial de către autoritățile neconstituționale secesioniste. Șapte  din cele opt școli nu au sedii proprii. Iar sediile închiriate nu asigură condiții elementare de activitate școlară. În majoritatea din ele lipsesc sălile sportive și de festivități, ospătăriile, laboratoarele speciale pentru așa obiecte ca fizica și chimia,săli pentu informatică și multe altele.

           Se face tot posibilul ca aceste instituții de învățămînt să fie lichidate. Pentru aceasta este folosit tot arsenalul de forme și metode antiumane ale organelor de reprimare din acest spațiu, susținute și dirigate de către Moscova.

        Din același scenariu face parte și cazul liceanului din or. Tiraspol Alexandru Bejan,prin care autoritățile din regiune vor să demonstreze că, în instituțiile sus-nominalizate, elevii primesc o educație orientată spre violență și din acest motiv nu au dreptul la existență.

          În perioada respectivă s-a trecut prin mai multe încercări: terorizarea și maltratarea pedagogilor, părinților și copiilor, care au opus  rezistență în fața administrației de la Tiraspol, devastarea și lichidarea școlilor naționale, arestarea pedagogilor și părinților, destituirea nelegitimă din funcții a profesorilor și părinților, inclusiv interzicerea activității pedagogice pentru cei care aveau o altă viziune decît cea declarată de Tiraspol.

     Aceasta  politică antinațională și antidemocratică a fost confirmată și de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin   hotărîrea  sa  din 19 octombrie 2012,care a condamnat Federația  Rusă  pentru  violarea drepturilor la educație a copiilor din regiunea transnistreană.

       Declarațiile ostile, din ultimul timp, ale așa-zisului ministru al afacerilor externe al autoproclamatei “rmn”, Nina Ștanski, îndreptate contra acestor licee și gimnazii, , confirmă cele spuse anterior, că actuala conducere transnistreană, la indicațiile Moscovei, continuă politica de lichidare a școlilor românești din stînga Nistrului.

       Dacă politicenii de la Chișinău și comunitatea internațională nu  v-or întreprinde măsuri concrete  dorința  Moscovei poate să se  realizeze. În scurt timp poate  fi bătut ultimul cui în școala și graiul românesc din Transnistria și orașul Tighina.

        Cu toate aceste vitregii, spiritul dragostei față de neam și sacrificiul, demonstrat timp îndelungat prin fapte concrete de către pedagogii acestor licee și gimnazii, ne insuflă încredere în ziua de mîne și în viitorul nostru european.

Eleonora Cercavschi,

Redactor R.B.N.Press

Transnistria / 13 noiembrie,  2012

*Articol publicat pe R.B.N Press – rbnpress.info la data de 17 noiembrie 2012 de autor Eleonora Cercavchi și republicat azi, 20 septembrie 2014 de Redacția România Breaking News

,

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seara, la Realitatea TV, că autoritățile române “nu au voie să îi abandoneze” pe românii din Transnistria, față de care au aceeași responsabilitate ca și față de românii din țară.

“N-avem voie să îi abandonăm. Ei sunt nu partea vie — că vii suntem mai mulți în țară, dar ei sunt partea eroică. Nu mă sfiesc să folosesc acest termen. A lupta pentru ceea ce este mai viu în noi și mai puternic, adică limba — limba este esența identității, cel puțin pentru noi, noi nu avem un element mai puternic de identitate, alte națiuni au — și lupta acestor oameni este eroică. Eroismul nu este numai la război, eroismul este și în fiecare zi. Nu avem dreptul să îi abandonăm. Transnistria, din punct de vedere și al dreptului internațional și al realităților geopolitice, este o parte componentă integrantă a Republicii Moldova. Acești oameni, 250.000, sunt români, indiferent ce s-ar întâmpla cu Transnistria, și responsabilitatea oricăror autorități de la București, în primul rând a președintelui României, față de acești oameni este egală cu responsabilitatea față de toți cetățenii români din România”, a spus Antonescu.

Și Președintele Băsescu este îngrijorat pentru Transnistria

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că este îngrijorat pentru Transnistria, arătând că, dacă Vladimir Putin va decide să revină până la gurile Dunării, Transnistria va fi “pierdută”, va avea statut de parte a Federației Ruse.

“Îmi este teamă și o spun fără reținere, deși e riscant: sunt îngrijorat de Trasnistria, nu neapărat de toată Moldova”, a spus, la Digi 24,Traian Băsescu.

El a arătat că nu face o propagandă antirusească, dar presupune acest lucru pentru că Rusia a devenit impredictibilă.

Surse: expresmagazin.rodigi24.ro

,

G-ral.(r) Ion Costaș – părintele fondator al poliției și armatei Republicii Moldova. APEL MANIFEST:

TRANSNISTRIA! Nici o palmă de pamânt înapoi!

În ultimul timp,  apar mereu în mass-media din Basarabia, îndemnul  unor “INDIVIZI COMPETENȚI” în materie de tradare (cu gânduri și sfaturi), că ar fi bine în scopul “NOBIL”de realizare a integrării R.Moldova în UE  să ne lăsăm de Transnistria, care este o povară pentru noi, s-o lasăm  să se unescă cu Maica Rusie.

Însă eu, personal îndemn și rog cetățenii din Basarabia, ca  nici prin gând să nu vă treacă să cedați Transnistria! Rusia și-a exercitat în mod repetat influența în spațiul ex-sovietic, pretextând ca protejeaza fie cetățenii de naționalitate rusă, fie interesele proprii.

Transnistria a devenit un paradis al rețelelor politico-mafiote care prosperă în fostele republici sovietice. Spălarea de bani, traficul de țigări, alcool și în special de arme,  aduc un profit impresionant liderilor de la Tiraspol: nu mai puțin de un miliard de dolari pe an. Bătalia se va da pe toate planurile (politic, economic, inclusiv militar) iar Rusia va pierde și va fi obligată să se retragă, își va lua înapoi și toată „zestrea” cu toată suflarea „protejata”.

Eu cred și sunt ferm convins că nimic nu se poate realiza fară sacrificiu, iar atunci când intinzi o mână, iți ridică și Dumnzeu una.  –  G-ral.(r) Ion Costaș

TransnistrianRegionMapEu cred și sunt ferm convins că nimic nu se poate realiza fară un sacrificiu, iar atunci când intinzi o mână, iti ridică și Dumnzeu una.  Putin a prins momentul de slăbicune (moment conjunctural) din partea SUA și UE (care trec printr-o criză economică și politică) însă  în continuare este înca cu doi pași spre acapararea de noi teritorii fie ele foste satelite care se vor desprinse  azi de iubirea “sufocanta” a Maicii Rusia, acțiune ce va aduce automat la izbucnirea a cee ce va fi fară precedent în istoria omenirii de până acum.

Fiecare din noi, cetățenii  R. Moldova,  fie el politician, preot, militar, jurnalist,  functonar public, privat sau simplu cetățean, să nu uite nicodată că Patria este  pământul pe care nu trăim din întamplare, ci este pământul plămădit din plin cu sănge și întărit cu oasele înaintașilor nostri.

Basarabenii din stănga Nistrului au puține școli în limba romană și în plus sunt obligați să folosescă alfabetul chirilic.  Deși, mereu intimidați, amenintați și batjocoriți, mulți părinți ai acestor  copii din zonă  nu renunță la limba romană.  Copii lor merg ore întregi pe jos, pe timp de  ploaie și viscol și invață limba maternă in săli de curs sarăcăcioase.  

Îi vom lăsa NOI SINGURI IN FAȚA suferintei???? 

Pentru R.B.N. Press Gen.(r) Ion Costaș  24.03.2014

Despre Generalul ION COSTAȘ

Se trage dintr-o familie de moldoveni români din nordul Basarabiei – satul Tarigrad, Drochia. Tatăl – sergent al Armatei Române – a căzut prizonier la ruși la Cotul Donului.

A revenit la ai săi în 1948, iar curând după aceea, cu toată familia, în 1949, au fost deportați în Siberia, apoi, strămutați în stepele Kazahstanului, la minele din Karaganda. De unde, cum s-a întâmplat cu mulți basarabeni, s-au întors, în 1958. După absolvirea școlii medii ruse din Drochia, R. Moldova, a urmat studiile la Harkov (Ucraina), la Școala superioară de aviație militară, pe care a absolvit-o cu onoruri. Primește diploma de pilot militar pe supersonice și diploma de inginer de aviație. Calitățile sale l-au impus printre colegii de generație, iar superiorii politici ai Armatei Roșii i-au recunoscut valoarea, promovându-l până la rangul de general în aviația supersonică. După absolvirea la zi a Facultății de comandă a Academiei Militare de Aviație „Iuri Gagarin” cu medalie de aur, a fost numit comandat de regiment de aviație tip MIG-25RB în Germania de Est, apoi adjunct și comandant de divizie de aviație tip vânători-bombardament în Transbaikalia (Cita-Stepi). Urmează studiile la Academia Marelui Stat-Major al armatei URSS, la Moscova, pe care o absolvă cu onoruri. După absolvirea celei mai prestigioase instituții militare în armata sovietică, cu mare greu obține repartizarea pentru serviciul militar în Moldova, în funcția de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe probleme de aviație.

A fost, la data aceea unul din cei mai tineri generali (la 40 de ani) din armata sovietică. Apariția Republicii Moldova l-a făcut să se întoarcă printre ai săi, ca să pună umărul la renașterea și consolidarea spiritului românesc în stânga Prutului. A primit la Chișinău cele mai înalte însărcinări pe linie militară în clipele cele mai grele ale Republicii Moldova. La început de existență a noului stat – ministru de Interne. A restructurat miliția în poliție, a creat Academia de Poliție a Republicii Moldova, concomitent organizând lupta contra separatismelor transnistrean și găgăuz, activ susținute de Moscova. Apoi, la 5 februarie 1992, este numit ministru al Apărării prin decretul lui Mircea Snegur. A creat ministerul de la zero în condiții de război! A fost perioada de luptă cu separatismul în anii 1990-1992 și de război cu Armata a 14-a, cu gardiști din Transnistria și cazaci din Rusia.

Ion Costaș a fost decorat cu Ordinul „Pentru serviciul în forțele armate ale țării natale”, clasa a III-a și cu 6 medalii. La 24 februarie 2010, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, generalul Victor Catan, l-a decorat pe generalul Costaș cu „Crucea de merit”, cea mai înaltă distincție a MAI cu prilejul aniversării zilei sale de naștere.

Generalul Ion Costaș este considerat pe drept cuvânt părintele și fondatorul poliției și armatei Republicii Moldova.

G-ral.(r) Ion Costaș despre motivele și resorturile interioare care l-au determinat să scrie cartea „TRANSNISTRIA – Cronica unui război nedeclarat”

„În pofida demersurilor mele, începând cu 1993, către Parlament, nenumăratelor mele adresări către președinții R. Moldova Mircea Snegur și Petru Lucinschi și alți demnitari, nu s-a reușit crearea unei structuri în cadrul Academiei de Științe a Moldovei care să investigheze cauzele, desfășurea și consecințele Războiului de pe Nistru, foarte tragic pentru populația RM. Nu a dorit să se elucideze războiul din 1990-1992 nici noua putere din R. Moldova care a venit după tragicele evenimente din 7 aprilie 2009. Presupun că și ei au cu totul alte interese decât cele ale acestui mult pătimit popor.”

TRANSNISTRIA 1989–1992 Cronica unui război „nedeclarat“

„În consecință, a crescut o generație care nu cunoaște adevărul despre evenimentele din 1989–1992, o generație care are o percepție eronată despre istoria recentă a Moldovei.

Anume aceasta m-a determinat să colectez materiale pentru a elabora și a edita, pe cont propriu, o lucrare despre evenimentele privind constituirea statului independent Republica Moldova. În plus, volumul a apărut din ideea de a combate mitul propagat masiv de mass-media rusești, transnistrene potrivit căruia moldovenii, în acest război, au fost niște fasciști, niște fiare.”

Interviul Domnului G-ral. (r) Ion Costaș acordat R.B.N. Press după lansarea cărții  TRANSNISTRIA 1989–1992 Cronica unui război „nedeclarat“  la București  (8 noimebrie 2012).

*Menționăm – contul youtube/google asociat R.B.N. Press pe care se află acest material video a fost restricționat de către google pe motivul „general” de încălcare a politicii google. Nici pănă în prezent Google nu a răspuns cererilor R.B.N. Press de reactivare sau măcar de explicare a motivelor de dezactivare.

Redactor R.B.N. Press  / Dorian Theodor

,

Românii din Transnistria sunt triști și îngrijorați pentru soarta lor, spune Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol pentru Gândul. Făcuți „fasciști” de propaganda rusească și supuși presiunilor de tot felul, aceștia se tem de scenariul alipirii Transnistriei la Rusia, adus miercuri în atenția publică de Mihail Burla, președintele Sovietului Suprem de la Tiraspol. Acesta a înaintat președintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîșkin, o scrisoare în care solicită includerea în legislația Rusiei a acestei posibilități.

Directorul liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol - Ion Iovcev

Directorul liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol – Ion Iovcev

După anexarea Crimeii la Rusia, românii din Transnistria se tem că același lucru s-ar putea întâmpla și cu republica separatistă. Acest scenariu ar putea avea asupra lor consecințe dramatice, spune pentru gândul Ion Iovcev, care de 40 de ani îi învață pe copiii români din Transnistria limba română și îi educă, în ciuda tuturor dificultăților, în spiritul național. „Noi stăm la paza limbii române, suntem ostașii limbii române”, explică el unul dintre motivele pentru care nu a plecat până acum, în ciuda tuturor greutăților. Există însă și un altul, care cântărește chiar mai greu:

„Pe de altă parte, unde să plecăm? Știm că românii sunt primitori.   Dar ca să trăiești în România îți trebuie bani. Ce să facem, să ne oprim la Gara de Nord?”

– se întreabă directorul.

Cu toate acestea, este convins, că în cazul alipirii Transnistriei la Rusia, mulți români vor renunța la tot ce au strâns într-o viață și vor lua calea pribegiei, ca în 1940.

Cum sunt oamenii? Ce spun românii despre această situație?

Știți că acum, primăvara, ar trebui să vedem mai multe zâmbete pe fața oamenilor. Dar oamenii sunt foarte triști, sunt îngrijorați. Zilele acestea o profesoară de la liceu s-a dus să-și facă buletin moldovenesc și era o coadă mult mai mare ca altădată formată inclusiv din populație rusofonă care vrea să-și ia pașapoarte biometrice. Toată lumea se gândește la luna mai când va fi semnat tratatul cu Uniunea Europeană. Cred că trebuie semnat cât mai repede acordul cu Uniunea Europeană.

Dacă prin absurd s-ar repeta scenariul din Crimeea în cazul Tiraspolului ce ați face?

În primul rând că chiar și prin absurd e foarte greu să-mi închipui așa ceva. Nici nu-mi închipui ce putem face și ar fi o mare dramă pentru populația românească din Tiraspol. Cred că se va repeta situația 1940, oamenii își vor părăsi agonisirea de o viață și vor pleca în pribegie.

Cum simte populația românească presiunea din partea populației rusești și din partea autorităților?

Știți că se  spune că ce scrie mass-media se reflectă și asupra populației. Mass-media e în majoritate în limba rusă și oamenii sunt îmbibați cu idei fixe în interesul Federației Ruse. Românii sunt ponegriți în toate felurile, sunt făcuți inclusiv fasciști.

lansare_transnistria_temnita_limbii_romane_Ion_IovcevCe se vor face românii din Transnistria în cazul alipirii la Rusia?

În cazul alipirii Transnistriei la Rusia, cred că o să emigreze în masă. Puțini vor rămâne aici. Sunt unii care vor rămâne pentru că ei cred tot ce li se spune la televizor, sunt spălați pe creier. Vor rămâne bătrânii și cei care chiar nu au bani deloc și nu au unde să meargă. Este foarte greu aici cu salariile care sunt foarte mici, cu pensii mici, cu propaganda rusească.

Dumneavoastră de ce ați rămas acolo?

Chiar mă întreb și eu. M-a prins timpul aici. Am venit pentru studii și am rămas. Apoi când am devenit director nici n-am simțit când a trecut timpul, nu puteam să-i lăsăm pe copiii pe care i-am educat în spiritul românesc. Am rămas pentru asta, să-i educăm pe acești copii, generație după generație. Pe de altă parte, unde să plecăm? Știm că românii sunt primitori.  Dar ca să trăiești în România îți trebuie bani. Ce să facem să ne oprim la Gara de Nord?

Așteaptă românii din Tiraspol ajutor din partea românilor în cazul alipirii Tiraspolului de Rusia?

Sigur că așteptăm ajutor din partea românilor și ar fi bine să îl și primim pentru tot ce am făcut pentru statul român. Clar că statul român trebuie să ne ajute. Singura recunoaștere a ceea ce am făcut și, în același timp, singurul președinte care ne-a decorat a fost, în 2000, președintele Constantinescu și de atunci noi stăm la paza limbii române, suntem ostașii limbii române.

Andreea Ofiteru / gandul.info
Tiraspol

Tiraspol

,

Rușii au băgat armata în Crimeea, chipurile, ca să-i apere pe conaționalii lor de ucraineni, care chiar că nu i-au strâmtorat cu nimic pe ruși de acolo.

Potrivit acestei „logici” noi ar urma să băgăm armata în Tiraspol ca să ne apărăm conaționalii noștri care cu adevărat sunt discriminați și batjocoriți. Nu mai vorbim de faptul că Tiraspolul e parte a teritoriului nostru național, iar rușii țin armata lor acolo. Pe cine apără această armată? Oare noi le închidem rușilor școlile la Tiraspol? Le interzicem rușilor să vorbească rusește la Chișinău?

IMG_5469În R. Moldova, cu adevărat discriminați sunt etnicii români. Rușii mențin aici o „coloană a cincea” formată din asemenea structuri de ocupație cum sunt Partidul comuniștilor (și alte partide rusofile de stânga), Mitropolia Moldovei ș.a. Populația băștinașă majoritară românească a fost transformată în „minoritate etnică”. Dacă noi, această „minoritate etnică”, suntem discriminați de ruși – dar faptul e evident! – de ce să nu ne adresăm României să introducă armata, pentru a ne proteja drepturile și interesele?

Vă imaginați cum ar reacționa Moscova, ce urlete propagandistice s-ar revărsa pe mapamond, despre „agresiunea și ocupația românească”?

Pe ce mizează rușii declanșând o campanie propagandistică fără precedent prin cinismul ei în legătură cu ocuparea peninsulei Crimeea? Cum spune o vorbă: pe mortul viu din lada goală de sub scara fără trepte… Altfel spus, pe minciună și pe credulitatea noastră.

…Iar noi cu ce ne apărăm? Noi nici minciuni nu putem spune, dar nici adevărul nu-l putem apăra… Ba mai mult, în fiecare seară, televiziunile din R. Moldova, sub pretextul „pluralismului de opinii”, oferă cuvântul ostașilor din „coloana a cincea” a Moscovei care acționează aici sub acoperirea unor „analiști politici” și „politicieni”.

De ce le oferim tribuna? Oare chiar nu înțelegem că misiunea acestora e să pregătească terenul pentru a-i invita pe ruși să ne apere pe noi, românii, de …români?

…Râzi tu, Harap Alb

Autor Constantin Tanase / Timpul.md

,

Corjova_RaionDubasariÎncă o școală cu predare în limba română a fost luată la ochi de către autoritățile autoproclamatei republici transnistrene.

Administrației gimnaziului din satul Corjova raionul Dubăsari, care este subordonat Ministerului Educației din Chișinău, i s-a cerut să prezinte dovada că a achitat  fiscului transnistrean taxa pentru închirierea spațiului unde se află gimnaziul.

Suma toatală care ar trebui să o achite este de 42 000 de lei lunar, în caz contrar Tiraspolul va fi nevoit să închidă liceul.

Administrația gimnaziului a primit un ultimatum similar și din partea furnizorilor de gaze și apă. Potrivit lui Constantin Sucitu directorul gimnaziului, în cazul deconectării de la aceste servicii, gimnaziul nu-și va putea continua activitatea.

Problema a apărut în toamna anului trecut, dar până în prezent nu a fost rezolvată.

Reamintim că administrația separatistă din stânga Nistrului a cerut majorarea chiriei și pentru Liceul “Lucian Blaga” din Tiraspol.

Sursa: deschide.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press