Românca Viviana Grădinaru, cercetător principal la California Institute for Technology, se numără printre cei 105 câștigători din acest an ai „Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers”, cea mai înaltă distincție acordată de conducerea SUA tinerilor specialiști în domeniul cercetării științifice și tehnologice, anunță un comunicat de presă al Președinției SUA, care precizează că înmânarea premiilor va avea loc într-o ceremonie organizată la Washington în primăvara acestui an.
„Acești cercetători aflați la începutul carierei lor sunt deschizători de drum pentru eforturile noastre de a face față și de a înțelege provocări pornind de la schimbările climatice până la sănătate și bunăstare”, a afirmat președintele american, Barack Obama, care i-a felicitat pe laureați și i-a încurajat să fie în continuare un exemplu ”al incredibilei ingeniozități a poporului american„.
Viviana_GradinaruAbsolventă a Facultății de Fizică, Viviana Grădinaru are un doctorat la prestigioasa Universitate Stanford din SUA și este profesor asistent la California Institute for Technology. Ea a devenit celebră prin obținerea unor șoareci cu piele și organe complet transparente. În acest fel, se deschide calea pentru o mai bună înțelegere a interacțiunilor dintre creier și corp, pentru posibilitatea unui diagnostic clinic mai precis și pentru o mai bună monitorizare a bolilor, după cum a explicat Viviana Grădinaru, citată de ziarul britanic „The Independent” la 1 august 2014.
Aceste premii au fost instituite în 1996, de președintele de atunci al SUA, Bill Clinton, câștigătorii fiind recompensați pentru cercetările lor științifice inovative, precum și pentru angajamentul lor în beneficiul comunității.
Viviana Grădinaru a reușit să obțină pentru prima dată în istorie transparența totală a corpului unui șoarece. Importanța acestei tehnici inventate este uriașă. Ea va putea fi aplicată creierului uman, astfel încât specialiștii să obțină o scanare totală a moleculelor. Concret, tehnica va ajuta în cercetarea unor boli precum Parkinson, Alzheimer sau autism.
Tehnica inventată de doctor Viviana Grădinaru se numește „Clarity”. Alături de o echipă de tineri cercetători, pe care românca noastră o conduce la California Institute of Tehnology, Viviana a injectat în corpul unui șoarece un hidrogel special care a făcut ca rinichii, inima, plămânii și intestinele să devină transparente în 3 zile și întreg corpul în două săptămâni. Tehnica este considerată o premieră absolută în lume.
Reușita se referă la îndepărtarea straturilor de grăsime, care blocau accesul la organe și la păstrarea formei 3D, fără că celulele să se dezintegreze.
Viviana Gradinaru: „Introducem un hidrogel ajutător și doar după aceea să introduci detergenți care pot spăla lipidele, astfel că acum putem avea acces optic prin țesut.”
Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, cercetător științific și medic neurolog: „Înlocuind cu acest hidrogel lipidele, grăsimile, țesutul poate să devină transparent, dar să își păstreze, asta e extrem de important, structura și compoziția moleculară a celulelor.”
„Clarity” poate fi folosită însă doar pe țesuturi moarte și va fi decisivă în cercetarea cauzelor și evoluției unei boli.
Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu: „RMN-ul este o tehnică a noastră de diagnostic, pe când această tehnică nu reprezintă o tehnică în vivo, a persoanelor în viață, însă importanța este uriașă pentru că este pentru prima oară când poate fi explorat un organ în întregimea lui, moleculară.”
Tehnica îi va permite astfel unui neurolog să vadă întregul creier transparent.
Viviana Grădinaru și-a obținut doctoratul în cercetare la prestigioasa universitate Stanford și este specializată în optogenetica și inginerie biologică. Încă din copilăria petrecută la Vaslui era pasionată de cercetare.
Viviana Grădinaru: „Tatăl meu, de altfel un om foarte calm, a spus: ce a fost în capul tău? Acum am luat întrebarea aceea în serios și am învățat că în creierul uman există 100 de miliarde de neuroni, care sunt interconectați în 100 de trilioane de feluri.”
Profesorul de fizică al Vivianei: „Avea o plăcere deosebită de a rezolva probleme cât mai dificile. Practic, îi plăcea să fie în frunte totdeauna și visa dintotdeauna să facă cercetare în domeniul fizicii.”
Românca va fi premiată la Casa Alba chiar de Barak Obama în primăvara acestui an.
Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / Surse: Mediafax, Agerpres, ProTV