Simboluri ale Renaşterii Naţionale, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au elogiat în piesele lor limba română şi valorile neamului, fiind unii dintre făuritorii podului de flori dintre Basarabia şi România, în 1990. Tragedia care le-a curmat viaţa s-a întâmplat în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, la ora 2:30. Automobilul în care se aflau Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a intrat într-un copac, în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. Azi 30 octombrie, a.c. s-a împlinit un sfert de veac de la moartea soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.
Moartea celor doi a ridicat numeroase teorii conspirative. Unele teorii încearcă să convingă că totul a fost o întâmplare, în timp ce altele vorbesc despre o moarte premeditată. Martorii evenimentului petrecut în trecut sunt greu de găsit. Singurele mărturii care încearcă să facă lumină în acest caz sunt ziarele care au relatat evenimentul petrecut în noaptea de 29/30 octombrie 1992.
Redacția Chișinău romaniabreakingnews.ro