ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "romani"

romani

,

Patria este sanctuarul național al prezenței noastre neîntrerupte pe aceste plaiuri care sunt ale noastre din veci și pentru de-a pururi. Dacă alte „neamuri“ au venit și s-au sălășluit în acest spațiu, în curs de secole, noi n-am venit: suntem de-aici!

Patria este o ființă vie, care are o istorie desfășurată pe pământul străbun. Sufletul acesteia este poporul căruia îi aparținem și care are certitudinea dăinuirii noastre neclintite la această răscruce de lumi. „Toți românii dintr-o fântână au izvorât și cură“, spunea Constantin Cantacuzino. Noi ne-am simțit una în toate, și legături neîntrerupte ne-au ținut în această unitate de conștiință românească.

Întreaga noastră istorie es­te străbătută ca un fir roșu de două carac­te­­ristici principale: con­tinuitatea de viețuire pe te­ri­­toriul fostei Dacii și unitatea de limbă, cultură, tradiții și cre­­dință. Deși despărțite vea­curi în șir prin hotare politice ne­fi­rești, cele trei țări ro­mâ­nești me­dievale au rămas într-o strân­să comuniune etnică și bi­se­ricească. Carpații n-au fost ni­ciodată zid despărțitor între frați, ci, precum spunea Octa­vi­an Goga, ei au fost „coloana ver­tebrală“ a pământului ro­mâ­nesc. Cele trei provincii, la ca­re se adaugă și Dobrogea, au fost u­nite printr-un șir ne­sfâr­șit de re­lații economice, po­li­ti­ce, cul­tu­­rale și mai ales bise­ri­cești.

Datorită acestor legături fră­țești, prima unire româ­neas­că înfăptuită de Mihai Viteazul a­pare ca un act întru totul fi­resc. Unind, la 1600, pentru scur­tă durată, pe români sub un singur sceptru, marele voie­vod se intitula „din mila lui Dum­nezeu, Domn al Țării Ro­mâ­nești, al Ardealului și a toa­tă Țara Moldovei“. Unirea rea­li­­zată de el a străbătut cu­ge­te­le tuturor românilor, veacuri de-a rândul, întărind conștiința o­ri­ginii comune. De acum îna­in­te, conștiința unității apare ca o adevărată doctrină poli­ti­că în scrierile marilor cronicari și istorici precum: Grigore Ure­che, Dimitrie Cantemir, Miron Cos­tin, Constantin Cantacu­zi­no, Samuil Micu, Gheorghe Șin­cai, Petru Maior, Ion Budai De­leanu, episcopul Chesarie al Râm­nicului și atâția alții.

De pildă, Dimitrie Cante­mir, învățatul domn mol­do­vean, în Hronicul său, scria, prin­tre altele, că românii care au fost „din descălecatul de la Tra­ian, de-atunci într-însa (în Da­cia) așezându-să, într-a­ce­eași și până acum necontenit lă­cuiesc“. Iar dacă vrem să ci­tăm un teolog care a ridicat a­ceas­tă problemă, gândul ni se îndreaptă spre vrednicul mitro­po­­lit Varlaam al Moldovei, care a dat la lumină Cazania sa în a­nul 1643, tipărită, precum el în­suși spune în a ei Prefață, pen­tru „toată seminția ro­mâ­neas­că“. Prin osârdia sfântului mi­tropolit Simion Ștefan al Băl­gradului a apărut, la Alba Iu­lia, în 1648, Noul Testament, în a­ cărui Predoslovie se pune pro­blema unității limbii și a poporului român.
Sosise timpul să se alcătuiască „o singură domnie“

Circulația cărților bisericești din­tr-o parte în cealaltă a Car­pa­ților, precum și circulația das­călilor, a zugravilor de bise­rici, a călugărilor, preoților și ie­rarhilor au contribuit, în e­ga­lă măsură, la întărirea con­ști­in­ței unității de neam. Miș­că­ri­le demografice interromânești, foar­te puternice, mai ales în vea­cul al XVIII-lea, când asu­pri­rea națională și confesională a atins punctul maxim, au fost un alt factor care a contribuit la întărirea acestei conștiințe.

În această epocă, s-a ajuns la înlocuirea termenilor de mol­do­vean, muntean, ardelean cu a­cela de român, la prefacerea trep­tată a termenilor de neam în națiune și a celor de Moldova și Țara Românească în cuvântul comun România. De aceea, Ion Budai Deleanu scria că „nea­mul românesc face în Da­cia o națiune de frunte“, fiind con­vins că a sosit timpul să se al­cătuiască „o singură domnie“ sub numele „România“.

Lupta întruchipată de Tu­dor Vladimirescu, care dorea „slo­bozenie din afară și din­lă­un­tru“, a fost continuată în 1848, când revoluționarii ro­mâni de pretutindeni aveau do­ruri identice de „unire a între­gu­lui neam românesc“ într-o „Ro­­mânie independentă“. Cei a­proximativ 40.000 de participanți la Marea Adunare de la Blaj se exprimau deschis: „Noi vrem să ne unim cu țara“, a­ceas­tă dorință devenind o nece­si­tate istorică pentru destinul poporului român.

Marile idealuri proclamate de revoluție au intrat de atunci și mai mult în conștiința mul­ți­mi­lor. La 24 ianuarie 1859 s-a fă­cut un prim pas spre rea­li­za­rea unității de stat, prin dubla a­legere a lui Alexandru Ioan Cu­za, care a dus la constituirea sta­tului independent România. De acum, calea spre împlinirile ul­terioare ale istoriei naționale era deschisă viguros și specta­cu­­los. Din acest moment, pri­vi­ri­le tuturor românilor din teri­to­­riile aflate sub dominația stră­i­nă se îndreaptă cu în­cre­de­re spre România, cu speranța re­alizării unității statale și po­li­tice depline.

„Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă“

Această dorință de unitate sta­tală a românilor a fost do­ve­di­tă și mai convingător în 1877, prin proclamarea independen­ței de stat a României, consfin­ți­tă prin sacrificiile materiale ale românilor de pretutindeni și prin jertfele de sânge ale os­ta­șilor români. Cunoscutul „Me­­morandum“, înaintat de ro­mâ­nii transilvăneni Curții din Vie­na în 1892, a dezvăluit opi­niei publice europene modul de o­primare a românilor. El a con­stituit un nou prilej de ma­ni­­festare a solidarității ro­mâ­nești bazată pe convingerea că „e­xis­tența unui popor nu se dis­cu­­tă, ci se afirmă“, așa cum spu­nea me­morandistul Ioan Ra­țiu.

În august 1916, România a in­trat în Primul Război Mon­di­al nu cu gândul de a cuceri teri­to­rii străine, ci din dorința de în­tregire națională și statală. As­pirațiile poporului spre uni­ta­­te au fost exprimate în decla­ra­țiile politice ale vremii, în pre­să și în manifestații publice. La 18 octombrie 1918, un ro­mân citea în Parlamentul din Bu­­dapesta celebra declarație de autodeterminare, o ade­vă­ra­tă decizie prin care națiunea ro­­mână își asuma dreptul de a-și hotărî singură soarta. Timp de câteva săptămâni, Consiliul na­țional a exercitat guvernarea a­supra teritoriilor transil­vă­ne­ne locuite de români. În același timp, națiunea română și-a con­stituit propriile ei organe po­litico-administrative – consi­li­ile naționale locale.

Data de 1 decembrie 1918 a fost ziua de încheiere a unui pro­­ces îndelung dorit, a unor lup­­te îndelung purtate, a unor vo­­ințe hotărât exprimate, iz­vo­râ­­te din aceeași inimă ce fusese pâ­­nă atunci împărțită. Această ini­­mă românească s-a tot adu­nat și a mers spre țintă, până când, odată cu miile de transil­vă­­neni înarmați cu „creden­țio­na­le“ de la toți vecinii, a ajuns, la 1 decembrie 1918, la Alba Iu­lia. Ce dreptate avusese la 1542 car­dinalul Georg Marti­nuzzi, când îi scria episcopului de Callosa dâen Sarriŕ, Spania: „Din vechime se frământă tran­sil­vănenii cu gândul să se des­fa­că de acest regat al Un­ga­riei și să trăiască după exemplul Mol­dovei și Munteniei, și nu vor în­târzia să facă pasul a­ces­ta“! Iată că, la „plinirea vre­mii“, l-au fă­cut cu demnitate și eroism.
Unitatea națională – farul călăuzitor al neamului nostru

În această zi memorabilă, cei 1.228 de delegați oficiali au de­cre­tat solemn unirea ro­mâ­ni­lor din Transilvania și Banat cu Ro­mâ­nia. Cei peste 100.000 de par­ti­cipanți, adunați pe câmpul lui Ho­rea, au aprobat, în urale ne­sfâr­șite, ca într-un adevărat ple­biscit popular, istorica ho­tă­râ­re a­doptată atunci. La Alba Iu­lia s-a desăvârșit procesul regru­pă­rii într-o singură unitate, în­tr-o sin­gură ființă a ro­mâ­nilor din spa­țiul carpato-da­nu­bi­ano-pontic, spațiu din vremuri imemora­bi­­le al nostru, al c­e­lor născuți în el. Visul de aur al românilor era să­vârșit astfel prin lupta eroică a maselor largi populare.

„Unitatea României – precum a­rată Ioan Lupaș – nu este nici o­pe­ra unui om, nici a unei pro­vin­cii, nici a unei generații. Ea este re­zultatul luptelor sus­ți­nute vre­me de veacuri de cei mai buni fii ai poporului ro­mân. Unitatea noas­tră națio­na­lă a fost cimen­ta­­tă nu numai prin sângele sol­da­ților noștri, ci și prin jertfele gân­ditorilor și scri­itorilor care, mai ales din se­colul al XV-lea în­coa­c­e, au în­du­rat, pentru ideile lor, te­mn­i­ța și exilul. Ei au fost pro­motorii mișcărilor și luptelor ca­re au dus întru sfârșit la a­ceas­tă u­nitate atât de mult vi­sa­tă“. În­tr-adevăr, idealul unității na­­ționale a fost, de-a lungul vea­cu­rilor, farul călăuzitor al nea­mului nostru.

Acum, la împlinirea a 95 de ani de la Marea Unire, ne ple­căm frunțile în fața memoriei ce­lor care au clădit gândul și fap­ta u­nirii, aducându-le prino­sul nostru postum de recu­noș­tin­ță și ve­ne­rație. Ca urmași ai ma­rilor fă­u­ritori de țară, noi tre­buie să le ur­măm exemplul lu­minos, iubind acest pământ iz­băvit, cân­tân­­du-i farmecul și va­lori­fi­cân­du-i avuțiile prin mun­că înfră­ți­tă. Având convin­ge­­rea că viața și puterea noas­tră stau în unire, pu­tem fi con­tem­­porani cu cei ca­re au reali­zat acest act epocal din istoria Pa­triei. Astfel, cu fie­ca­re prilej, ca și la acest popas a­ni­versar, ne mărturisim voința ne­­șo­vă­iel­nică de a fi mereu una, ne­lăsându-ne dezbinați de nimeni și nimic, niciodată.

Unirea care obligă la demnitate

1 decembrie 1918 este o zi excepțională pentru poporul român, ce încununează un an de grație 1918, când Regatul României s-a unit cu Basarabia, Bucovina și Transilvania. A fost rânduiala Bunului Dumnezeu pentru jertfa tinerilor români de la Mărășești, Mărăști și Oituz, care au ținut în viață statul român ca anul 1918 să fie anul unirii tuturor românilor într-un singur stat național-unitar. România anului 1918 a fost dăruită de Dumnezeu cu oameni excepționali, care au știut să transforme înfrângerea Armatei Române din Primul Război Mondial într-o victorie în plan diplomatic și mai ales a exprimării libere a voinței naționale, ca românii să trăiască într-un singur stat unitar, avându-și coloana vertebrală în Arcul Carpatic.

Ca oameni ai Bisericii nu putem vedea în acest an de grație 1918 decât lucrarea Bunului Dumnezeu care, datorită credinței și iubirii de neam a acestui popor, a făcut posibil ca românii să se reunească într-o singură țară. Cu adevărat în anul 1918 românii au fost conform stemei de pe drapel, și anume vulturul cu crucea în plisc, și ca dintr-un singur piept 100.000 de oameni la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 și-au strigat păsul de veacuri de a se uni cu țara.

Când te gândești la acești oameni și la dragostea lor față de neam cu adevărat, și acum, la 95 de ani de la acest eveniment, mulțumești Bunului Dumnezeu că te-ai născut și faci parte din binecuvântatul popor român și că trăiești pe aceste plaiuri binecuvântate, care sunt Grădina Maicii Domnului. Astăzi mai mult ca oricând trebuie să înțelegem că avem o datorie sfântă, lăsată de făuritorii României Mari, de a păstra vie candela credinței noastre strămoșești și de a fi demni ca vulturii, având conștiința că în Europa de astăzi aducem raza de lumină a valorilor noastre creștin-ortodoxe bimilenare și că suntem un popor născut creștin prin sârguința și lucrarea de propovăduire a celui Întâi chemat la Apostolat de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Andrei. Nu e nimic întâmplător atunci când ne gândim că sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei din 30 noiembrie este legată tocmai cu ziua de 1 decembrie, ziua cea mai importantă din istoria poporului român.

Nu se putea altfel pentru că datorită credinței creștine aduse pe meleagurile noastre de Sfântul Apostol Andrei neamul nostru a reușit, în pofida tuturor migrațiilor și a năvălirilor care au venit peste teritoriul țării noastre în decursul istoriei, să supraviețuiască ca popor de sorginte latină, dar cu credință creștin-ortodoxă. Este un miracol cum, într-o mare slavă și cu o ocupație de mai bine de 800 de ani a Transilvaniei, elementul românesc ortodox a rămas dominant, arătând că atunci când un neam nu-și uită credința și Îl cinstește așa cum se cuvine pe Dumnezeu după cum a moștenit de la moșii și strămoșii săi, atunci dăinuiește spre a slăvi pe Dumnezeu și spre a mărturisi prin fapte credința în Dumnezeu Cel Unul în Ființă și Întreit în Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

De aceea, astăzi avem mai mult ca oricând nevoie de simboluri. Un astfel de simbol al unității neamului și al mărturisirii credinței înaintea lui Dumnezeu este Catedrala Mântuirii Neamului, care atunci când va fi gata îi va reprezenta pe toți românii din toate provinciile istorice și va fi un liant și un simbol al unității noastre naționale și al creștinismului ortodox apostolic de pe pământul României.

Surse: Irineu, Arhiepiscop al Alba IulieiPr. dr. Ciprian Apetrei

,

 A fost scris in 1937!

Mircea Eliade

Mircea Eliade

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi nici-odatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã  de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã  nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.

Sã amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.

Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii….

La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele sãrbesti au votat alipirea la România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!) În 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt împotriva noastrã.

Ungurii au colonizat granita încã din 1920, desi si astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt românesti. În schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se întãreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc., etc.

Cei 10.000 de tãrani români veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãtene cersesc în Balcic…

Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia. N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.

În acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã în toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav:rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt românesc. Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%.

Elitele politice românesti, în loc sã se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au fãcut guvernele austriece pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români si în poloni – s-au multumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar si în Basarabia.

În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au stiut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsându-i sã se înmulteascã peste mãsurã în Bucovina si sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.

Inutil sã mai continui. Si am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãtii în tot timpul cât am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfâr-situl Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si peste-le acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.

Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini –  nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cãci pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat.

Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

Mircea Eliade; articol apãrut în Vremea, nr. 505, 19 septembrie 193 / republicat de RBN Press din 18 Feb 2013 @ 22:34

romaniabreakingnews.ro

,

Dacă am avut o eroină de la Jiu, pe Ecaterina Teodoroiu, în timpul primului război mondial, atunci ar trebui să eliberăm din uitare și o altă filă a istoriei noastre, provenind din aceeași conflagrație, cu atât mai mult cu cât e vorba de alte două femei, Maria Manciulea și Lucreția Canja.  Pentru curajul de care au dat dovadă, în septembrie 1916, înfruntând armata austro-ungară, sunt acum cunoscute ca eroinele de la Olt.

Am pornit pe urmele acestui subiect datorită unui comentariu pos­tat de un anonim la un material cu aer turistic pu­blicat de o agenție de presă. Era prezentată localitatea situată în județul Brașov. Cititorul, pare-se cunoscător al zonei, întreba, retoric, de ce nu se amintește nimic despre fascinanta poveste care a marcat acest loc în vremea pri­mului război mondial, deplângând bariera, greu de ridicat, a uitării. Constat că despre Maria Manciulea se scrie, ce-i drept, în câteva cărți istorice. Ceva în plus știu oamenii din Părău, anume că și Lucreția Canja își leagă destinul de o cumpănă care o putea costa, la fel ca și în cazul Mariei, viața. Cele două fete demonstrează eficienta colaborare între civili și Armata Română, fiind, dacă pot spune așa, ghizi pentru ostași, într-o operațiune desfășurată în timpul nopții, în mare taină, în apropierea acestei comune. Oltul e traversat direct prin apă de militarii Regimentului 30 Muscel, exact în locul indicat de tinere. Ele oricum mai folosiseră, cu puțin timp înainte, acel punct, ajungând în teritoriul dușman, pentru a-și recupera vitele furate de supușii împăratului.

Trupele austro-ungare fură vitele sătenilor din Părău

Voi reda în continuare faptele, după cum s-au petrecut în prima jumătate a lunii septembrie 1916. Așa cum se știe, după doi ani de neutralitate, țara noastră decide să intre în primul război mondial. Gândul nostru era atunci eliberarea Transilvaniei de sub dominația austro-ungară. Drept pentru care începe ofensiva Armatei Române dincolo de Carpați. Menționez în privința comunei Părău că se află la vreo 20 de kilometri de orașul Brașov, spre vest. Ajungi acolo, după conformația drumurilor de azi, dacă o iei pe șoseaua spre Făgăraș, iar în Șercaia faci la dreapta, spre Hoghiz. Părău e la depărtare de un kilometru și jumătate de râul Olt, în partea stângă a malului său. Să vedem așadar ce se întâmplă în zilele acelui istoric septembrie. Retrăgându-se în mare grabă din fața ofensivei românești, trupele austro-ungare staționate în zona aceasta trec prin comuna Părău și se dedau la jafuri, luând în special animalele de pe câmp și din curțile sătenilor, vaci și drigane sau bivoli, cum li se spune aici. După faptele acestea de „arme“, austro-ungarii ajung pe malul drept al Oltului. Acolo stabilesc o linie foarte puternică de apărare, cu piese grele de artilerie, încastrate în beton. Alte tunuri și mitraliere sunt poziționate pe diverse dâmburi sau între pâlcurile de pădure.

Maria și Lucreția pleacă să-și recupereze animalele

Oamenii de pe aici obișnuiau să traverseze Oltul prin locuri numai de ei știute, direct prin apă, acolo unde albia era puțin adâncă, în anumite perioade ale anului, în special când era secetă. Ajungeau astfel la terenurile lor agricole de pe malul drept. Altfel, în acest sector râul este periculos, având albia, din câte mi se descrie, la vreo cinci șase metri lărgime și la cel puțin câțiva metri adâncime. După ce austro-ungarii le iau vitele, cum am arătat mai devreme, două fete din sat, Maria Manciulea și Lucreția Canja, decid să meargă după jefuitori. Cu gândul de a-și recupera animalele. Vaca reprezenta una dintre principalele surse de hrană pentru fie­care familie. Maria avea pe atunci 22 de ani, iar vecina ei cu un an mai mult. Maria stătea în casa de la numărul 227, iar Lucreția la 239, este un alt amănunt pe care-l aflu de la oamenii locului. Fetele trec râul, după lăsarea întunericului, prin locul numit Unghiul Fagului sau Cioachii. Descrierea făcută acum de săteni e destul de clară, ca să-mi dau seama unde e acel punct. Prin comuna aceasta trece un fir de apă, Părăul. El se varsă în Olt. La o jumătate de kilometru de locul acela, în amonte, este vadul prin care au trecut tinerele. Ele ajung în apropierea taberei dușmane. Sunt reperate de santinele, care le duc la unul dintre comandanți. Considerate spioane ale românilor, Maria și Lucreția primesc verdictul, urmând ca a doua zi să ajungă în fața plutonului de execuție. Degeaba a încercat Maria, care știa puțin limba germană, să le explice că veniseră acolo numai pentru a-și recupera vitele. Sunt închise într-o casă, sub pază armată. Norocul lor e că doi dintre soldații de gardă le aud vorbind între ele în limba română. Și ei tot români erau, originari din Banat. Soldații le fac scăpate pe fete, care escaladează podul casei și se pierd repede pe câmp, în liniștea nopții.

Prețioase informații pentru Armata Română

Tot ce s-a întâmplat până acum este descris în amănunt în cartea intitulată „Cărturarii brașoveni pentru România Mare“, scrisă de locotenent-colonelul Ioan Vlad, totodată conferențiar universitar doctor, apărută în 1999 la Editura Academiei Aviației și Apărării Antiaeriene „Henri Coandă“. Este un prețios izvor de informații la care am avut acces cu ajutorul Muzeului de Istorie din Brașov. Revin însă la cele întâmplate în 1916. La puțin timp după întâmplarea aceasta, trupele românești ajung în comuna Părău. Fetele povestiseră deja familiei, vecinilor, pățania prin care trecuseră. Comandanții români pregăteau cea mai bună strategie pentru trecerea Oltului, având însă în vedere puternica linie de apărare stabilită de adversar în dreapta râului. Pe de altă parte, știu acum de la un localnic din Părău, Cornel Boamfă, la rândul său ofițer, pasionat de istorie, că operațiunea alor noștri se desfășoară greoi, din cauza amplei defensive austro-ungare. Râul era, din această cauză, foarte greu de trecut. Fac din nou referire la cartea lui Ioan Vlad, pentru că acesta pune accent pe colaborarea între localnicii din Părău și militarii români. Ai noștri caută informații despre locul prin care Oltul ar putea fi traversat, în liniște, în așa fel încât adversarul să nu-și dea seama de operațiune.

Planul se intersectează cu „expediția“ pe care o făcuseră mai înainte Lucreția și Maria. De la ele vin două informații importante. Nu numai că pe la Unghiul Fagului apa era mică. Fetele observaseră ceva esențial. Perimetrul acela nu era apărat de trupele adverse. Era deci zona ideală pentru ceea ce dorea comandantul Regimentului 30 Muscel, staționat în Părău, locotenent-colonelul Stelian Alexandrescu. Se decide ca prin acel loc ostașii noștri să treacă Oltul, în faptul serii, lucru care s-a întâmplat în jurul lui 10 septembrie. Ziua reprezintă o informație știută tot de localnicii din Părău. Observați că datele, pe care le pun acum cap la cap, de la istorici și din cufărul cu istorii moștenite de localnicii din Părău, din generație în generație, construiesc un tablou destul de complet. Cea care le va fi ghid ostașilor, arată istoricii, la trecerea prin apa Oltului, este Maria Manciulea.

„La Olt am fost prima care am pășit în apă“

Mult timp după aceea, în anul 1968, ea va povesti, în amănunt, ce s-a întâmplat în teribila noap­te din toamna lui 1916. „La Olt am fost prima care am pășit în apă, ținând de mână un soldat. După mine, nu vă fie frică! Cunosc vadul și nu vă puteți îneca. Și așa au pornit după mine, cu armele deasupra capului și ținându-se unul de altul, toți soldații și ofițerii regimentului. Apa ne venea până la piept și albia râului era cam bolovănoasă. De aceea unii dintre ostași se mai împiedicau și cădeau. Regimentul a trecut cu bine Oltul și nu am auzit nici atunci, nici mai târziu, să se fi înecat un militar“. La rândul său, istoricul Constantin Kirițescu, unul dintre cei care au consemnat în cea mai bună măsură operațiunile petrecute în timpul mareului război al Reîntregirii, se referă și la ce s-a întâmplat în comuna Părău.

Cuvintele sale sunt amintite în cartea lui Ioan Vlad. „Trecerea Oltului a fost înlesnită în această regiune prin devotamentul unei tinere românce, Maria Manciulea, din comuna Părău. Conduse de eroica fată, trupele au trecut râul și au căzut în spatele dușmanului care, formidabil înarmat cu o mulțime de mitraliere, așteaptă ca încercarea de trecere să se facă prin singurul loc cunoscut și dominat de el“.

După această neașteptată manevră, militarii români stabilesc un important cap de pod în dreapta Oltului și cad în spatele liniilor inamice, anihilând practic toată pregătirea defensivă pe care o stabiliseră austro-ungarii în acest perimetru, peste 700 de soldați din tabăra adversă fiind luați prizonieri. Maria își va vedea expuse faptele și în ediția din 6 noiembrie 1916 a ziarului „Universul“, unde e scris despre „domnișoara din comuna Părău“, cea care “s-a oferit să servească de călăuză unui regiment de infanterie, care avea misiunea să atace pe inamicul care se găsea pe malul opus al Oltului. A intrat cu primii ostași în apă și i-a condus cu cel mai desăvârșit curaj prin ploaia de gloanțe, contribuind astfel la reușita atacului“.

Răzbunarea ocupantului

Am ocazia s-o cunosc, în comuna Părău, pe Lucreția Bâlea, de 81 de ani, descendentă a Lucreției Canja. „Lucreția a fost soră cu bunica meaº, spune femeia. Multe din amintiri au fost topite de trecerea timpului. Cunoaște totuși un amănunt interesant. După ce ofensiva românească este stopată și cea mai mare parte a țării ajunge sub stăpânirea vremelnică a dușmanului, austro-ungarii vor să le aresteze pe fetele din Părău. Ca și cum amândouă, în egală măsură, le-ar fi provocat mari pagube. Sătenii le ascund pe unde pot. Apoi le vor urca într-o căruță, acoperindu-le cu fân, scoțându-le din zona periculoasă. Referiri la represaliile ocupantului apar și în cartea lui Ioan Vlad, mama Mariei Manciulea fiind închisă, timp de opt luni, în penitenciarul din Cluj. Acolo se îmbolnăvește grav, din cauza condițiilor inumane la care a fost supusă.

Două destine definitiv separate

Drumurile celor două eroine, Lucreția și Maria, se vor despărți pentru totdeauna, după încheie­rea primului război mondial. Lucreția va emigra în America, în 1920, împreună cu surorile ei, urmând calea altor rude, plecate dincolo de Atlantic încă din 1912. Se va stabili în statul Ohio, în Salem. Acolo se stinge din viață la 7 decembrie 1964, știe gazda mea din comuna Părău, Cornel Boamfă. Maria, în schimb, va rămâne alături de Armata Română în ambele conflagrații mondiale, ca soră de caritate. Datele obținute de la Muzeul de Istorie din Brașov arată că a fost decorată cu „Virtutea Militară“, dar și cu medalia „Serviciu Credincios“. Ultima suflare și-o va da la 27 iulie 1969, în București. Este înmormântată în cimitirul Ghencea. Asta e tot o informație din Părău. Nici una din cele două femei n-a avut copii. Se mai știe despre Lucreția că s-a întors în satul natal în 1937, dând bani lui Irimie după Coastă, o rudă de-a sa. Așa era cunoscut omul între vecinii săi. El a primit sarcina de a construi o cruce și o fântână. Crucea se vede și azi în curtea bisericii din Părău. Cât despre fântână, ea poate fi zărită în „capul satului, la ieșirea spre Șercaia“. Oamenii vorbesc și de o altă cruce, dispărută între timp. A fost ridicată după 1918, la Un­ghiul Fagului, ca amintire pentru ce s-a întâmplat aici în 1916.

Fotografie din America

Aceasta este povestea. Și oamenii ei. Lăudabilă hotărârea lui Cornel Boamfă de a scrie o monografie a localității în care s-a născut. Spune că a luat la rând toate casele de aici, de mulți ani încoa­ce, notând istoria fiecărei familii în parte. Se adaugă arhivele, locale și naționale, pe care le-a studiat. Zice că „până și într-o comună mică, așa cum e a mea, cu numai 2.200 de suflete, poți găsi fapte și eroi care să facă cinste unei țări întregi“. Vastul bagaj de însemnări despre Maria și Lucreția este completat de datele referitoare la bărbații care au luptat, în Munții Făgăraș, ca partizani, împotriva comunismului. Am întrebat de fotografii, dacă există, ale Mariei și Lucreției. Asta e chiar o problemă complicată. Răspuns pozitiv numai în cazul Lucreției. Obțin de la gazda mea o poză a femeii din perioada maturității. Fotografia face însă parte din colecția muzeului din Salem. Acolo sunt păstrate date referitoare la românii stabiliți, în timp, în acest colț al Americii.

Precum acestea – “trei din fetele lui Nicolae și Maria Canja din Părău, Elisabeta, Lucreția și Ileana, au făcut parte din valul de emigranți care și-au lăsat munca câmpului pentru viața modernă din America“. Amintesc așadar site-ul salemhistoricalsociety.org, de unde provine imaginea Lucreției. Parcă ne-ar spune, din alt timp, prin fotografia aceasta, în care este îmbrăcată în portul popular specific locului în care s-a născut, că ea nu și-a uitat, cât a trăit, țara. Ar fi bine ca și țara să-și amintească de ea. La fel și de Maria…

La Olt am fost prima care am pășit în apă, ținând de mână un soldat. După mine, nu vă fie frică! Cunosc vadul și nu vă puteți îneca. Și așa au pornit după mine, cu armele deasupra capului și ținându-se unul de altul, toți soldații și ofițerii regimentului.“

Foto: Carol I al Austriei și una din eroinele de la Olt / colaj – romaniabreakingnews.ro

Republicat din 25 Mai 2015 @ 9:35

Autor: Dan Gheorghe /sursa: romanialibera.ro prin romanibreakingnews.ro

,

Românca Viviana Grădinaru, cercetător principal la California Institute for Technology, se numără printre cei 105 câștigători din acest an ai „Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers”, cea mai înaltă distincție acordată de conducerea SUA tinerilor specialiști în domeniul cercetării științifice și tehnologice, anunță un comunicat de presă al Președinției SUA, care precizează că înmânarea premiilor va avea loc într-o ceremonie organizată la Washington în primăvara acestui an.

„Acești cercetători aflați la începutul carierei lor sunt deschizători de drum pentru eforturile noastre de a face față și de a înțelege provocări pornind de la schimbările climatice până la sănătate și bunăstare”, a afirmat președintele american, Barack Obama, care i-a felicitat pe laureați și i-a încurajat să fie în continuare un exemplu ”al incredibilei ingeniozități a poporului american„.

Viviana_Gradinaru

Absolventă a Facultății de Fizică, Viviana Grădinaru are un doctorat la prestigioasa Universitate Stanford din SUA și este profesor asistent la California Institute for Technology. Ea a devenit celebră prin obținerea unor șoareci cu piele și organe complet transparente. În acest fel, se deschide calea pentru o mai bună înțelegere a interacțiunilor dintre creier și corp, pentru posibilitatea unui diagnostic clinic mai precis și pentru o mai bună monitorizare a bolilor, după cum a explicat Viviana Grădinaru, citată de ziarul britanic  „The Independent” la 1 august 2014.

Aceste premii au fost instituite în 1996, de președintele de atunci al SUA, Bill Clinton, câștigătorii fiind recompensați pentru cercetările lor științifice inovative, precum și pentru angajamentul lor în beneficiul comunității.

Viviana Grădinaru a reușit să obțină pentru prima dată în istorie transparența totală a corpului unui șoarece. Importanța acestei tehnici inventate este uriașă. Ea va putea fi aplicată creierului uman, astfel încât specialiștii să obțină o scanare totală a moleculelor. Concret, tehnica va ajuta în cercetarea unor boli precum Parkinson, Alzheimer sau autism.

Tehnica inventată de doctor Viviana Grădinaru se numește „Clarity”. Alături de o echipă de tineri cercetători, pe care românca noastră o conduce la California Institute of Tehnology, Viviana a injectat în corpul unui șoarece un hidrogel special care a făcut ca rinichii, inima, plămânii și intestinele să devină transparente în 3 zile și întreg corpul în două săptămâni. Tehnica este considerată o premieră absolută în lume.

Reușita se referă la îndepărtarea straturilor de grăsime, care blocau accesul la organe și la păstrarea formei 3D, fără că celulele să se dezintegreze.

Viviana Gradinaru: „Introducem un hidrogel ajutător și doar după aceea să introduci detergenți care pot spăla lipidele, astfel că acum putem avea acces optic prin țesut.”

Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, cercetător științific și medic neurolog: „Înlocuind cu acest hidrogel lipidele, grăsimile, țesutul poate să devină transparent, dar să își păstreze, asta e extrem de important, structura și compoziția moleculară a celulelor.”

„Clarity” poate fi folosită însă doar pe țesuturi moarte și va fi decisivă în cercetarea cauzelor și evoluției unei boli.

creier transparent

Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu: „RMN-ul este o tehnică a noastră de diagnostic, pe când această tehnică nu reprezintă o tehnică în vivo, a persoanelor în viață, însă importanța este uriașă pentru că este pentru prima oară când poate fi explorat un organ în întregimea lui, moleculară.”

Tehnica îi va permite astfel unui neurolog să vadă întregul creier transparent.

Viviana Grădinaru și-a obținut doctoratul în cercetare la prestigioasa universitate Stanford și este specializată în optogenetica și inginerie biologică. Încă din copilăria petrecută la Vaslui era pasionată de cercetare.

Viviana Grădinaru: „Tatăl meu, de altfel un om foarte calm, a spus: ce a fost în capul tău? Acum am luat întrebarea aceea în serios și am învățat că în creierul uman există 100 de miliarde de neuroni, care sunt interconectați în 100 de trilioane de feluri.”

IRM

Profesorul de fizică al Vivianei: „Avea o plăcere deosebită de a rezolva probleme cât mai dificile. Practic, îi plăcea să fie în frunte totdeauna și visa dintotdeauna să facă cercetare în domeniul fizicii.”

Românca va fi premiată la Casa Alba chiar de Barak Obama în primăvara acestui an.

 

Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / Surse: Mediafax, Agerpres, ProTV

,

gandit_in_Romania

Institutul Cultural Român vă invită joi, 21 ianuarie 2016, ora 17.00, la lansarea seriei de filme documentare intitulată „Gândit în România”, dedicată unor mari inventatori români: Victor Babeș, Anghel Saligny, Petrache Poenaru, Emil Palade, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ana Aslan, Ion Cantacuzino, Hermann Oberth, Nicolae Vasilescu Karpen, Gogu Constantinescu și Traian Vuia.

Cu acest prilej, va fi prezentat și albumul bilingv Mari români de pretutindeni/ Outstanding Romanians Far and Wide, publicat în condiții grafice de excepție la Editura Alexis, în 2015.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român și Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (ANCS) și va avea loc la sediul ICR din Aleea Alexandru 38, București.

afis-gandit-in-romania-formatVor lua cuvântul: Radu Boroianu, președintele ICR, Mihai Vișinescu, producătorul seriei de filme documentare, Tudor Prisecaru, președintele ANCS și Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București.Seara va include și un dialog, prin live streaming,cu Ana Maria Antonie și Alexandru Urdaș, doi dintre tinerii de excepție ai României care studiază în Franța, precum și cu reprezentanții studenților români de la Universitatea Harvard, SUA.

La proiectul „Gândit în România” și-au adus contribuția regizorul Dan Mironescu, scenaristul Emanuel Bădescu, compozitorul Petru Margineanu si editorul Gabriel Coroiu, prezenți la eveniment. Publicul va putea viziona și un documentar de montaj, special  realizat pentru evenimentul găzduit de Institutul Cultural Român.

Albumul Mari români de pretutindeni/ Outstanding Romanians Far and Wide a fost realizat după un concept de Mihai Vișinescu și include prezentări ale unor personalități originare din România, care au fost remarcate în străinătate (precum Dimitrie Cantemir, Dora D’Istria, Emanuil Gojdu, Eudoxiu Hurmuzachi, Haricleea Darclée, Constantin Brâncuși, Paul Celan, Isidore Isou, Benjamin Fondane, Marcel Iancu, Constantin Silvestri, Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache ș.a). Autori: Dan Mironescu și Emanuel Bădescu, cuvânt înainte de Radu Boroianu, introducere de Basarab Nicolescu. (www.albumedearta.ro)

 

gandit_in_Romania_avionul-lui-henri-coanda

album_gandit_in_Romania album-carte_gandit_in_Romania.png

,

 

oamenii_timpului

Ediția a II-a a Campaniei OAMENII TIMPULUI a ajuns la final. Ceremonia de acordare a premiilor din acest an a avut loc sâmbătă, 12 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI a fost transmisă în direct de postul Realitatea TV.

„În date matematice, Campania OAMENII TIMPULUI din acest an înseamnă 9 conferințe de lansare a Campaniei, 800 de propuneri de nominalizare venite din partea publicului, 80 de nominalizați intrați, ca urmare a selecției de prejurizare de către Juriul Național, în competiția finală, peste 200.000 de voturi contorizate pe platforma www.oameniitimpului.ro, 6 Gale Locale de prezentare a nominalizaților, 4 conferințe pe teme diferite, susținute în cadrul Colocviilor OAMENII TIMPULUI, și, finalmente, 10 premianți pentru întreaga arie de desfășurare a proiectului. Însă ceea ce rămâne cu mult mai important este faptul că am pus bazele unei comunități de prestigiu. La finele acestei ediții a Campaniei putem spune că întâlnirile memorabile care au conectat oameni de excepție reprezintă principiul esențial de funcționare a acestei comunități pe care o dorim a fi cât mai extinsă. Avem toate motivele de a privi spre viitor și de a spera că, începând cu anul 2016, Campania se va putea extinde la nivelul întregii Românii, menținând, evident, importanța Galei Extraordinare de la Iași. În mod cert, o astfel de comunitate de prestigiu nu va fi nicicând marginală, ci va institui firescul recunoașterii valorilor, un firesc de care avem atâta nevoie”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL și Președintele Juriului Național al Campaniei. Domnia sa a dat citire și mesajului de felicitare trimis de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta.

Mesaj ASR Principesa Margareta

          Președintele Asociației Revistei TIMPUL, doamna Adriana Nazarciuc, a vorbit despre importanța implicării comunităților locale în proiectele de sprijinire a valorilor. „Campania OAMENII TIMPULUI înseamnă înainte de toate un îndemn către membrii comunității de a se implica în identificare, recunoașterea și promovarea personalităților de excepție. Acest proiect este al comunității, este împreună-lucrare. Mă bucur că la Iași am găsit deschiderea comunității a cărei larghețe a inclus atât Chișinăul, cât și Cernăuțiul. Prin această Gală conturăm reperele unei comunități de prestigiu și, astfel, conferim sens, misiunii pe care ne-am asumat-o: de a prelua cu onoare trecutul, de a premia meritoriu prezentul, pregătind viitorul. Onor și recunoștință nominalizaților, partenerilor care au crezut în noi și echipei care a făcut posibil acest proiect”, a afirmat Președintele Asociației organizatoare.

          Despre misiunea asumată în prezent de Revista TIMPUL a vorbit redactorul șef al publicației, conf. univ. dr. George Bondor. „Revista TIMPUL, inițiatoare a Campaniei care se finalizează cu această Gală, s-a prezentat recent în fața dumneavoastră, cu al 200-lea număr din seria nouă. Acest lucru se întâmplă la doi ani după preluarea revistei de către o nouă echipă redacțională și aproape de intrarea în al 140-lea an de la prima apariție, ca ziar conservator. Este o tradiție care ne obligă, dar, din fericire, nu ne apasă. Cultura română s-a definit, poate prea multă vreme, prin falsa dihotomie între tradiție și modernitate. Dacă înțelegem bine, prezentul trebuie să-și extragă energiile dinspre viitor și trebuie să-și ia seva dinspre trecut, recuperând ceea ce este viu în tradiția noastră, dar deschizându-se totodată către ceea ce înseamnă cultura contemporană. Atât Revista TIMPUL, cât și Campania OAMENII TIMPULUI, își doresc să mențină la cote înalte spiritul critic prezent în istoria acestei reviste, dublându-l însă de o atitudine afirmativă, de recunoaștere a oamenilor buni, competenți, valoroși. Credem că a venit vremea legitimării nu prin negarea viscerală a ceea ce fac ceilalți, cum se întâmplă din păcate în ultimele decenii, ci prin proiectele noastre și prin felul în care ele construiesc viitorul”, a declarat conf. univ. dr. George Bondor.

          Principalul finanțator al Campaniei OAMENII TIMPULUI 2015 a fost Primăria Municipiului Iași.Consider că putem schimba un pic paradigma și putem spune că avem de a face cu timpul și oamenii care îl reprezintă sau, mai bine spus, cred că nu mai vorbim că timpul înseamnă bani. Timpul înseamnă oameni. Cred că plecând de la această schimbare de atitudine, în care oamenii contează mai mult decât orice, putem să redefinim tot ceea ce facem în jurul nostru. Nu este ușor să avem tăria să îi recunoaștem pe cei mai buni dintre noi, dar trebuie să o facem, pentru că ei pot deveni modele. Dacă această Gală are loc la Iași, este pentru că Iașul nu este orice oraș. Iașul este orașul care unește, orașul care unește oamenii valoroși. Mulțumesc echipei revistei TIMPUL, revista care a consacrat acest eveniment, Universității <<Petre Andrei>> din Iași și domnului rector Tompea, precum și tuturor celor care s-au implicat și cu sufletul, și cu inima, și cu știința pentru a face această Gală cât se poate de frumoasă”, a declarat Mihai Chirica, Viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Iași.

          Un susținător al Campaniei OAMENII TIMPULUI încă de la prima sa ediție a fost Consiliul Județean Iași, care ieri seară l-a avut ca repezentant pe Alin Aivănoaei, Vicepreședinte al instituției. „Gala OAMENII TIMPULUI s-a impus deja, deși este un proiect tânăr, ca unul din principalele evenimente prin care cei valoroși, cei merituoși, cu rezultate remarcabile în plan profesional, sunt nominalizați și, la final, premiați. Acest eveniment aduce un tribut celor care prin munca lor îmbogățesc patrimoniul artistic, științific, cultural sau economic al orașului și regiunii noastre. Felicit organizatorii pentru că în procesul de selecție a celor care vor primi premii a implicat publicul larg. Este un semn al democratizării culturale și al apropierii față de comunitate. Mai mult, este un semn al renașterii spiritului comunitar care, din păcate, nu a fost foarte prezent în viețile noastre în ultimii 25 ani. După 1990 am căpătat libertate, dar nu am învățat spiritul solidarității. Consiliul Județean Iași s-a alăturat Campaniei OAMENII TIMPULUI în mod firesc, ca o prelungire a principiilor de a încuraja performanța și excelența. Am sprijinit acest proiect încă de la prima ediție și sper să avem ocazia să sprijinim și următoarele ediții. Transmit un mesaj de felicitare tuturor celor implicați, care au fost nominalizați și premiați și celor care au contribuit, într-o formă sau alta, la organizarea acestui eveniment. Faptul că mii de oameni s-au alăturat Campaniei OAMENII TIMPULUI este un semn că există nevoia de a cunoaște, premia și răsplăti, simbolic, elitele”, a declarat Vicepreședintele Consiliului Județean Iași.

          Invitatul special al serii a fost actorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București și Președintele UNITER. Momentele muzicale ale serii au fost interpretate de membrii grupului japonez Uemura (Ryutarou Uemura – saxofon, Megumi Uemura – soprană, Yumika Uemura – clarinet și Maria Uemura – soprană), alături de Adina Alupei (Opera Națională Română Iași) – pian și Hiroko Minakami (Japonia) – pian. Prezentatorul Galei a fost actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei, care a fost acompaniat de pianistul Dan Ardelean, bateristul Mihai Axinte și chitaristul Vlad Gălățianu.

Câștigătorii Campaniei OAMENII TIMPULUI – Ediția a II-a (2015)

Categoria Literatură

Câștigător: Gheorghe Cîrstian

Premiul a fost înmânat de către poetul și eseistul Radu Vancu, membru al Juriului Național (categoria Literatură).

Categoria Arte

Câștigător: Teodor Corban

Premiul a fost înmânat de către muzicologul și jurnalistul cultural Cătălin Sava, membru al Juriului Național (categoria Arte).

Categoria Educație și cercetare

Câștigător: Mihai Dimian

Premiul a fost înmânat de către rectorul Universității „Petre Andrei din Iași, prof. univ. dr. Doru Tompea.

Categoria Societate civilă

Câștigător: Ioana-Maria Andrioaie

Premiul a fost înmânat de către jurnalistul și activistul civic Liviu Mihaiu, membru al Juriului Național (categoria Societate civilă).

Categoria Diplomație publică

Câștigător: Matei Vișniec

Premiul a fost înmânat de către Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și membru al Juriului Național (categoria Diplomație publică), poetei Carmen Veronica Steiciuc, Directorul Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava.

Categoria Memorie și istorie

Câștigător: Andrei Muraru

Premiul a fost înmânat de către istoricul Mioara Anton, membră a Juriului Național (categoria Memorie și istorie).

Categoria Jurnalism

Câștigător: George Onofrei

Premiul a fost înmânat de către criticul literar Daniel Cristea-Enache, membru al Juriului Național (categoria Jurnalism).

Categoria Tinere valori

Câștigător: Grupul de elevi de la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț

Premiul a fost înmânat de către jurnalista Cristina Liberis, membră a Juriului Național (categoria Tinere valori).

Categoria Sănătate

Câștigător: Evelina Moraru

Premiul a fost înmânat de către prof. univ. dr. MSc Alexandru-Vlad Ciurea, Vicepreședinte al Societății Mondiale a Neurochirurgilor, membru al Juriului Național (categoria Sănătate).

Categoria Antreprenoriat

Câștigător: Vlad Alexandru Boboc

Premiul a fost înmânat de către Gabriel Manolache, Președintele Grupului Mega Auto – ATI Motors Holding

Premiile speciale ale Campaniei OAMENII TIMPULUI 2015

– Academicianul Solomon Marcus

Premiul a fost înmânat de către prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu, Președintele Academiei Române – Filiala Iași.

Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom

Premiul a fost înmânat de către jurnalistul Nicolas Don.

– Părintele Mihail Jar (PS Longhin)

Premiul a fost înmânat de către preotul Cătălin Urserescu academicianului Vasile Tărâțeanu, Președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuți.

– șahista Paula-Alexandra Gîtu

Premiul a fost înmânat de către conf. univ. dr. Cristina Gavrilovici, Președintele Comisie de Etică a Colegiului Medicilor din România.

– (distincție IN MEMORIAM): muzicianul Adrian Rugină

Premiul a fost înmânat de către Emil Răducanu, redactor muzical la Radio România Iași, doamnei Emilia Arcan, Vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Nichita_Smochina

La 14 decembrie 1980, a murit Nichita P. Smochină , a fost un jurist, istoric, etnograf, folclorist și om politic român, membru de onoare (1942) al Academiei Române. S-a născut la 14 martie 1894 în comuna Mahala Dubăsari Transnistria.

În 1918 este ales președinte al Zemstvei (prefect) și totodată deputat în Rada (Parlamentul) Ucrainei pentru a reprezenta românii, cea mai mare minoritate din Ucraina. Acolo a susținut necesitatea acordării de drepturi pentru populația românească. Ocuparea Ucrainei și implicit a Transnistriei de către Armata Roșie a făcut să fie declarat „persona non grata” de către administrația sovietică, ceea ce presupunea că oricine l-ar fi ucis ar fi fost recompensat.

A stat ascuns și, ajutat de rude și prieteni a reușit sǎ treacă Nistrul pe gheață în Basarabia (25 decembrie 1919). A absolvit cursurile Facultăților de Drept și Litere ale Universitǎții Iași. A obținut Titlul de Doctor la Universitatea Sorbona Paris (1931-1934).

A prezentat în conferințe și articole situația popoarelor subjugate în URSS, în special a românilor. La Liga Națiunilor de la Geneva a reușit să introducă formula „minorități românești de circa două milioane care trăiesc în afara granițelor României”.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost Șeful de Cabinet al Mareșalului Ion  Atonescu, cu care a avut o relație foarte bună, fiind apreciat de Mareșal pentru activitatea sa de până atunci.

La 2 iunie 1942 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. După 23 august 1944 a fost declarat dușman al Sovietelor și a scăpat fiind ascuns de colegii din Academie, trăind sub nume false ca administrator al moșiei Academiei, de la Titulești. După confiscarea averii Academiei s-a refugiat în satele de munte din vestul țării.

La începutul anilor 1960, a fost anchetat de către Sucuritate dar nu a fost găsit vinovat de crime de război, drept pentru care nu a fost trimis în judecată și nici arestat.

După 1965 a fost căutat și invitat la guvernul comunist care i-a cerut să continue activitatea științifică de susținere a dreptului nostru asupra teritoriilor românești.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Motto:

România este patria noastrã și a tuturor românilor.

E România celor de demult și-a celor de mai apoi    

E patria celor dispãruți și a celor ce va sã vie.

Barbu Ștefãnescu Delavrancea

Luni, 7 decembrie 2015, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, a avut loc prima ediție a Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice.

Evenimentul a fost un regal al recunoștiinței organizat de Statul Român, prin ICR, față de cei pentru care a fi român este sinonim cu lupta, dârzenia și curajul în condițiile cele mai neprielnice și mai periculoase.

Aflat sub patronajul președintelui Institutului Cultural Român, evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.

Demersul este menit a recunoaște și premia personalitățile dar și proiectele marcante din cadrul comunitățile românești de dincolo de granițele țării, din vecinătatea României și Balcani. În cadrul ceremoniei au fost premiați personalități culturale de prim rang, intelectuali de marcă, jurnaliști, tineri implicați în mod activ în mediul asociativ românesc din vecinătate, vârfuri ale comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania și Macedonia, lideri de asociații românești care militează pentru respectarea drepturilor comunităților românești din afara hotarelor țării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni.

Vă invităm dragi români să îi cunoașteți pe cei care suferă și fac eforturi pentru a păstra și duce mai departe limba, cultura și identitatea românească:

Deschiderea Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice ICR 2015. Marian Voicu, realizator TVR, jurnalist specializat în problematica românilor de pretutindeni, și Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia

Sandra Pralong, Consilier de Stat la Departamentul pentru Relatia cu Romanii din Afara Granitelor la deschiderea Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice ICR 2015

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu la deschiderea Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice ICR 2015

Ion Caramitru despre eroii identității românești – aromânii. Gala ICR 2015

Cristina Iberis – Secretar General al Institutului Cultural Român – la Gala ICR 2015

Eroii identității românești din Ungaria. Gala ICR 2015

Marian Voicu – prezentarea etnicilor aromânii din Albania – Gala ICR 2015

Aromânii din Albania la Gala ICR 2015

Aromâni din Albania, premiați la Gala ICR 2015

Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân – Gala ICR 2015

Aromâni, Meglenoromâni din Grecia la Gala ICR 2015

Eroii identității românești – Aromân din Macedonia – Gala ICR 2015 (1/2)

Eroii identității românești – Aromân din Macedonia – Gala ICR 2015 (2/2)

Eroii identității românești din Bulgaria – Gala ICR 2015

Eroii identitâții românești din Serbia. Gala ICR 2015. Prezintă Eugen Popescu

Românii din regiunea Odesa – eroi ai identității românești – Gala ICR 2015

Românii din regiunea Cernăuți – eroi ai identității românești – Gala ICR 2015

Românii din Transnitria – eroi ai identității românești – Ion Iovcev dir.Lic. Lucian Blaga Tiraspol

Elisabeta Pricop – Maramureșenii din dreapta Tisei – eroi ai identității românești în Ucraina Transcarpatia

Gala a inclus momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, etnici români, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Doina Lavric și Lorena Oltean din România, Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân, prezentată mai sus, grupul Trei Parale, Stefan Radovanovic, interpret român din Timoc la diverse instrumente de suflat, Cătălin Josan și Mircea Baniciu & band.

Cătălin Josan – Sculați compatrioți, sub flamura lui Ștefan …să ne amintim cine am fost și suntem

Lorena Oltean, cântec pentru eroii identității românești. Gala ICR pentru etnicii români 2015

Grupul Trei Parale la Gala premiilor de excelență pentru etnicii români (1/2)

Grupul Trei Parale la Gala premiilor de excelență pentru etnicii români (2/2)

În loc de încheiere, un citat dintr-un interviu dat de  Vasile Șoimaru despre românii din jurul României și câte ceva despre cum și-au protejat și ținut ascuțit spiritul identitar, românii din Balcani, prin porunci, jurăminte și imnuri care să-i întărească în cuget și caracter.

„Să ne mândrim că facem parte dintr-un neam care a supraviețuit milenii pe o insulă latină înconjurată de un ocean acid!” – Vasile Șoimaru

 

CELE 10 PORUNCI ALE ROMÂNILOR DIN SERBIA , CROAȚIA și SLOVENIA


1.Să nu crezi în străini, decât în Neamul tău Românesc, în Conducătorii tăi Români, ca bine să vezi și să-ți poți câștiga drepturile tale.
2.Să nu-ți fie rușine a spune oriunde, oricând, în fața oricăruia, că ești Român, ca să nu rușinezi pe Domnul Dumnezeul tău care te-a creat după asemănarea Lui.
3.Să fi apărător credincios al Bisericii drept-măritoare ortodoxeRomâne, cu încredere în Mântuitorul nostru Isus Hristos.
4.Iubește limba maicii tale, mai presus de toate, ca vițaRomânească în veci să nu piară.
5.Unde se întâlnesc doi Români cel puțin două vorbe bine să se spună despre Nația Românească și despre purtătorii ei, ca puterea voastră să fie nemărginită.
6.Dați-vă copii voștri la școli românești ca să fie luminați; trimiteți-i la biserică pentru a le păstra bunătatea sufletului; lăsați-le moștenire tot ce voi ați moștenit de la părinți.
7.Îngrijiți de sănătatea voastră; munciți și adaogați averile voastre,ca Neamul Românesc să rămână tot frumos și puternic și nebiruit.
8.Nu părăsiți moștenirea părinților voștri, nu părăsiți vetrele voastre și să vă inmulțiți, ca să împliniți voia Domnului.
9.Ridicați case culturale, bănci, monumente, biserici, școli,organizați coruri, fanfare, cooperative, – pentru ca să aduce-ți laudă neamului vostru, deci vouă și Dumnezeului vostru al cărui suflet îl moșteniți.
10.Să nu lipsească nimenea dintre voi din Partidul Nației și fiecaresă citească foaea, pentruca mândria voastră să nu cunoască margini.


Din ziarul “Nădejdea„ Vârșeț 1921

Dimandarea parinteasca

„Dimandarea parinteasca”, (mustrarea parinteasca) este imnul aromanilor, compus de Constantin Belemace, luptator pentru drepturile romanilor (aromanilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului “Desteapta-te Romane” la romanii aromani, acolo, in sanul societatilor si fundatiilor aromanesti, unde este cantat la posturile radio si de telelviziune emise in dialect. Cantecul vorbeste de cumplitul blestem ce cade asupra parintilor care nu-si invata copiii limba stramoseasca, limba (graiul) armanesc. Poetul Belemace s-a dovedit a fi un adevarat vizionar atunci cand a compus versurile, in 1888. Dupa mai bine de un secol, „Dimandarea parinteasca” rasuna mai actual ca oricând ” – extras din material rgnpress.

Dimandarea parinteasca
Parinteasca Dimandare Parinteasca blestemare (mustrare)
Na sprigiura cu foc mare Porunceste cu foc mare
Frati di muma si di-un tata, Frati de-o muma si de-un tata
Noi, Armani di eta toata. Noi, Aromani din vremea toata

Di sum plocile di murminta De sub lespezi (placi) de morminte
Striga-a nostri buni parinta: Striga a nostri buni parinti
“Blastem mari s-aiba-n casa “Blastem mare sa aiba in casa
Cari di limba-a lui s-alasa. Care de limba lui se lasa.

Cari-si lasa limba-a lui Care i-si lasa limba lui
S-lu-arda pira-a focului, Arzal-ar para focului
Si s-dirina viu pri loc, Chinuis-ar de viu pe locu (pamant)
Sa-li si friga limba-n foc. Frigeis-ar limba in focu

El an vatra-li parinteasca El in vatra-i parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca; De copii(familie) sa nu se fericeasca
Di fumeli curuni s-nu base De familie cununi sa nu pupe
Nic an leagan si nu-nfase. Prunc in leagan sa nu culce (infase)

Cari fudze di-a lui muma Care fuge de a lui muma
ªi di parintesca-li numa, ªi de parintescul nume
Fuga-li doara-a Domnului Fugiis-ar dorul Domnului
ªi dulteamea-a somnului!” ªi dulceata somnului!”

Constantin Belimace

Așadar, dragi români, de oriunde și oricând…

„Am fo ș-om hi”

– deviza maramureșenilor din Dreapta Tisei

Material realizat de Dorian Theodor romaniabreakingnews.ro

,

În continuarea articolului  / Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (1) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare” / Titlul original publicat pe rbnpres.info în 26 Dec 2014: Să ne cunoaștem (IN)AMICII! Metamorfozele lui „Casanova”: (1) Balázs F. Attila, parașutat în „Noua Danemarcă” sau o nouă diversiune (culturală) a revizionismului maghiar…

***Datorită timpului foarte mare de încărcare a acestui articol pe platforma romaniabreakingnews.ro și pentru a nu vă incetini calculatorul dvs., vă punem la dispoziție doar varianta în format pdf a articolului care poate fi vizionată mai jos sau folosinf opțiunea download.

*Pentru vizualizarea corectă a materialului, puteți folosi uneltele de navigare, sus-jos sau mărire-micșorare, situate în partea inferioară, pe centrul materialului tip pdf:

Download the PDF file Să ne cunoaștem (IN)AMICII(2).

Citește și Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (1) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare”

Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (3) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare”

,

Titlul original al articolului, publicat de Sorin Diaconescu, redactor de investigații – România Breaking News, pe 15 Aug 2014 (rbnpress.info): Metamorfozele lui „Casanova”: (1) Balázs F. Attila, parașutat în „Noua  Danemarcă” sau o nouă diversiune (culturală) a revizionismului maghiar…

Datorită volumului mare de conținut din cadrul articolului, redacția RBN Press a optat pentru redarea acestuia în format pdf, vizualizabil direct în pagina romaniabreakingnews.ro

Să ne cunoaștem (IN)AMICII(1)
*Pentru vizualizarea corectă a materialului, puteți folosi uneltele de navigare, sus-jos sau mărire-micșorare, situate în partea inferioară, pe centrul materialului tip pdf:

Download the PDF file Să ne cunoaștem (IN)AMICII(1).

Citește și Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (2) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare”

Exclusiv! Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (3) Incursiune printr-o diversiune culturală a iredentismului maghiar în R. Moldova cu conexiuni HVIM și „Moldova mare”

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press