ROMÂNIA BREAKING NEWS

R. Moldova – Rezistența prin Adevăr: „Cine nu are istorie nu are trecut. Cine nu are trecut nu are prezent. Cine nu are prezent nu are viitor” – Nicolae Dabija

R. Moldova – Rezistența prin Adevăr: „Cine nu are istorie nu are trecut. Cine nu are trecut nu are prezent. Cine nu are prezent nu are viitor” –  Nicolae Dabija

„…cei care au pătruns în lăcașele sfinte cu tancurile ne-au zis: voi nu aveți istorie, ea începe din ziua în care noi am intrat cu tancul în biserica voastră. Din clipa asta va începe numărătoarea anilor”

Rezistența prin Adevăr

– editorial de Nicolae Dabija / Literatură și Artă

Cine nu are istorie nu are trecut.
Cine nu are trecut nu are prezent.
Cine nu are prezent nu are viitor.
În concluzie: cine nu are istorie nu are nimic.

Iată de ce o primă preocupare a celora care au venit peste noi a fost să ardă cărțile noastre de istorie.

În Evul Mediu, otomanii care intrau călări în biserici ardeau mai întâi pomelnicele, în care erau trecuți morții.

Fără de morți un popor (sau: un târg, un sat, un cătun) nu mai are istorie.
Adică memorie.

După 1940, cei care au pătruns în lăcașele sfinte cu tancurile ne-au zis: voi nu aveți istorie, ea începe din ziua în care noi am intrat cu tancul în biserica voastră. Din clipa asta va începe numărătoarea anilor.

Aceștia au fost și cei mai cruzi: au pus la zid sau au arestat cărțile de istorie cu tot cu cei care le-au citit sau doar le păstrau.
În RSS Moldovenească s-a desfășurat un experiment unic: a dorit să se vadă ce se poate întâmpla cu un popor cu trecutul sechestrat și dacă un neam poate exista numai cu istoria altora.

Istoricii străini, de la Tambov, Saratov, Omsk, Tomsk ș.a., au fost invitați să ne scrie istoria. Din ea reieșea că românii moldoveni erau cei mai fericiți atunci când se aflau în fața plutoanelor de execuție, că visul lor era să fie deportați în siberiile de gheață, că se doreau cu bisericile făcute una cu pământul și cu limba smulsă din gură cu tot cu cuvinte.

Cu timpul și-au făcut loc în știința istorică și istorici autohtoni. Care aveau o misiune: să-și tacă istoria sau să și-o înjure.

Odată cu venirea la putere a lui M. Gorbaciov, cercetătorii trecutului au căpătat îndrăzneala de a spune ceea ce știu.
La sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, ei s-au pomenit în fața unei dileme: de partea cui să fie în continuare, de partea Minciunii sau de partea Adevărului?

Istorici de partea ADEVĂRULUI

Cei mai mulți dintre istorici – și aici i-aș menționa pe A. Moșanu, A. Eșanu, I. Varta, A. Petrencu, Gh. Negru, D. Dragnev, Gh. Cojocaru, Gh. Palade, V. Pasat, V. Popovschi, V. Mischevca, I. Eremia, I. Șișcanu, P. Parasca, I. Niculiță, N. Chicuș, A. Galben, Gh. Postică, E. Postică, Gh. Corovai ș.a. – au trecut de partea Adevărului.
Ei au contribuit la deșteptarea concetățenilor noștri. Multe dintre victoriile noastre le datorăm lor.
Unii străjeri de serviciu ai Imperiului defunct nu încetează de circa 30 de ani să le tot reproșeze:

„Da, uite, voi ce-ați scris atunci când vi se pusese pistolul la tâmplă… Îi elogiați pe călăi fără să vi se ceară. De ce n-ați rămas, precum noi, să-i serviți mai departe, de ce nu sunteți consecvenți în ticăloșie precum noi?”.

Momentul de la sfârșitul anilor ’80 îmi amintește de Saul, prigonitorul creștinilor, când se afla pe drumul Damascului.
Acesta a auzit dintr-odată o voce venind dinspre cer:
„De ce mă prigonești, Saule?”
„Dar tu cine ești?”
„Sunt Iisus din Nazaret”.
Era glasul Celui Răstignit la Ierusalim și pe ai cărui adepți îi vâna la porunca autorităților, ca să-i pedepsească.
„Dar eu nu pe Tine Te prigonesc,  Doamne, ci pe apostolii Tăi”, i-a răspuns Saul cu fruntea scufundată în praful drumului.
Dar apostolii erau El.

Acea clipă a fost hotărâtoare pentru destinul lui Saul, care din prigonitor de creștini a devenit apărător de creștini, din dușman al lui Iisus a devenit propovăduitor al lui Iisus, și cu numele de Sfântul Pavel are meritul de a fi creștinat întinsul Imperiu Roman.
Cei care au rămas să fie prigonitori de creștini în vechea Palestină au fost avansați, făcuți dregători, vameși, guvernatori, ca, așa cum scriu scripturile, ulterior să ardă „în focul Gheenei cel veșnic”.
La fel și istoricii noștri care au rămas să slujească în continuare Minciuna: au ajuns cu posturi bine plătite,  rectori, decani, șefi de catedre, laureați, doar că sunt convins – vor da seama în fața istoriei, pe care au trădat-o ca Iuda pentru câțiva arginți, vor arde și ei în „focul Gheenei”, ca prigonitori de Adevăr (Adevărul fiind un alt nume pentru Cel de Sus).
Istoricii care au ales să se afle de partea Adevărului au preferat să fie șomeri, cu salarii mai mult simbolice, înjurați de presa rămasă în serviciul celora care ne-au împilat, dar ei nu și-au trădat Conștiința, Neamul, Adevărul.
Unul dintre ei este istoricul Anton Moraru, plecat la Domnul zilele trecute.
Domnul Profesor, cum i se spunea cu drag, a avut chemare pentru știința istorică. Știa să-i citească faptele, să pătrundă în subtextele evenimentelor și să le povestească pe înțelesul tuturor.
Respira aerul arhivelor ca pe un aer proaspăt, necesar pentru resuscitarea memoriei adormite a acestei așchii de Neam.
Precum aurarul care cerne tone de nisip ca să găsească barem câteva fire de aur, A. Moraru a răsfoit sute de documente de arhivă ca să le rezume în câteva fraze, care lipseau în manualul nostru de istorie.

Între altele, el a fost cel care a descoperit în Arhivele fostului comitet central al partidului o Mapă specială („Особая папка”) care conține o listă alcătuită de maiorul Aleksandr Șevciuk, șef de direcție la KGB-ul din Moscova, sosit la Chișinău în vara anului 1988, imediat după constituirea Frontului Popular din RSSM.

Acesta printr-o scrisoare „strict secretă” recomandă lui S.C.Grossu, prim-secretar al c.c. al partidului comunist, ca din conducerea aleasă la 3 iunie 1988 a Frontului Popular să fie eliminați: Grigore Vieru, Leonida Lari și Nicolae Dabija, iar în locul lor să fie alese „persoane controlabile” gen Fiodor Cernenko, Boris Marian sau Iurie Roșca.

În cartea sa „Știința istorică în contextul intereselor politice” (Chișinău, 2003, Ed. „Pontos”, pag. 42), A Moraru subliniază că misiunea maiorului Aleksandr Șevciuk, trimisul șefului KGB-ului sovietic Kriucikov, a fost „monitorizarea liderilor și controlul asupra lor”, iar în privința celor care nu sunt controlabili „compromiterea și neutralizarea (!)” acestora, pentru a-i sili cu orice preț să se retragă din fruntea Mișcării, ca să le facă loc persoanelor dorite de KGB.
În continuare istoricul explică fenomenul prăbușirii Mișcării de Eliberare Națională, care se datorează anume „oamenilor din lista lui Șevciuk”.
Studiile lui Anton Moraru despre crimele comuniste sunt citate în cele mai importante anale ale istoriei românești.
Atunci când găsea un document nou, venea numaidecât să-l împărtășească cu cititorii săptămânalului „Literatura și arta”.
Îl comparasem cu moș Toader Nițu, despre care povestea Mihai Eminescu în unul dintre articolele sale. Când o comisie austriacă a deshumat mormântul lui Ștefan cel Mare, acest țăran de la Putna îngenunchease în fața criptei cu osemintele voievodului ca să spună plângând: „Săracii de noi! Acesta-i tatăl nostru!”.
Ori de câte ori descoperea în arhive noi dovezi despre nedreptățile care ni s-au făcut de-a lungul timpului, savantul rostea cu tristețe: „Săracii de noi! Unde-i Ștefan să ne vadă?!”


Dacă oamenii de artă îndemnau la rezistența prin spirit, el pleda pentru rezistența prin Adevăr.
Adunate împreună, articolele lui ar constitui o cronică a acestei palme de pământ de la sfârșit de secol XX – început de secol XXI.
Acest academician fără portofoliu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, participant la toate manifestările lui.
Atunci când a trebuit să alcătuim o culegere de argumente „De ce moldovenii sunt români?”, ținându-se cont de profesionalismul și calitățile de savant onest, i s-a încredințat anume lui însărcinarea s-o scrie.
A ajutat de multe ori la redactarea unor Declarații sau Apeluri ale FDRM în părțile care se refereau la istorie.
Testamentul lui Anton Moraru lăsat tinerei generații de istorici, dar și celorlalți colegi de breaslă ar fi:

Respectați-vă! Nu treceți de partea Minciunii, nu conlucrați cu dușmanii Neamului nostru, nu fiți cu cei care și-au bătut sau își mai bat joc de Adevăr, de Neam, de Limbă și de Țară!

Vreau să cred că îndemnul lui va fi auzit și urmat.

Publicat de romaniabreakingnews.ro  / Autor Nicolae DABIJA – literaturasiarta.md

Foto: Sabia lui Stefan cel Mare  (român) la Muzeul Topkapi Istambul (Sursa: puterea.ro)

One Comment

Leave A Reply