Președintele României, Klaus Iohannis, a cerut luni, în convorbirea cu Joe Biden și liderii NATO, sprijin pentru Republica Moldova. Liderul de la Cotroceni a subliniat necesitatea sprijinirii Chișinăului în ceea ce privește refugiații din Ucraina și situația energetică, transmite Digi24 citat de romaniabreakingnews.ro
Președintele Klaus Iohannis a pus accentul în discuție pe necesitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova, atât în ceea ce privește gestionarea refugiaților ucraineni, cât și în cazul unei eventuale noi crize energetice.
Totodată, în context, Președintele României a făcut apel la acțiuni hotărâte și coordonate pentru eliminarea energiei ca instrument politic de presiune și șantaj.