Astăzi, 31 octombrie, se împlinește un an de la eliberarea deținutului politic Ilie Cazac.
Deși a trecut un an, Ilie spune că amintirile și emoțiile negative acumulate în temnițele separatist continuă să-l urmărească.
Într-o adresare către autorități, mama tânărului, Stela Surchicean, mulțumește tuturor celor care au contribuit la eliberarea fiului său. „Mulțumesc premierului Vlad Filat pentru că s-a implicat cu toate forțele și se implică în continuare în alte cazuri ce țin de nelegiuirile din stânga Nistrului. La fel, îi mulțumesc și ex-vicepremierului pentru reintegrare, Victor Osipov, care, abia acum am înțeles, câte runde aprige a avut cu adversarul său Iastrebceac. Un mare aport la eliberarea fiului meu l-a avut organizația neguvernamentală “Promo-LEX”, care a jucat un rol de stimulator a tuturor acțiunilor ce vizau cazul lui Ilie. Anume ,,Promo- LEX” a sensibilizat atât societatea, cât și organismele internaționale, motivând chiar și opoziția comunistă să se implice destul de eficient”, spune Stela Surchicean.
Din momentul eliberării, atât Ilie, cât și familia sa s-au mutat la Chișinău. Totuși, tânărul merge destul de des la Tighina, acolo unde, susține Ilie, i-au rămas prietenii din copilărie. “Acest an a trecut rapid, săptămâna trecută am sărbătorit prima zi de naștere în libertate. Vara aceasta, de exemplu, am apreciat altfel căldura și frumusețea soarelui pentru că vara trecută am petrecut-o în întuneric”, spune cu emoții Ilie.
La moment Ilie Cazac urmează cursurile de doctorat la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) și speră că odată cu finalizarea acestora își va găsi la Chișinău un loc de muncă bine plătit pentru a-și asigura financiar familia.
Ilie Cazac a fost eliberat din închisoare pe 31 octombrie 2011. Fostul inspector fiscal a fost grațiat de către fostul lider separatist Igor Smirnov, după 20 de luni de detenție sub acuzația de spionaj în favoarea Moldovei.
Moldova.ORG