Foto/Video: VINOVAȚI FĂRĂ DE VINĂ! Măcinați o viața întreaga de întrebarea: oare cu ce am greșit? 76 de ani de la masacrul de la Lunca – Herța. Comemorare la Cernăuți

În luna februarie, se împlinesc 76 de ani de la masacrul de la Lunca – Herța, Ucraina de azi, pe atunci URSS. Masacrul din Lunca Prutului (Ținutul Herța) din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, este una din paginile negre ale istoriei neamului nostru românesc. O pagină tristă pentru pământurile și neamul înstrăinat de Patria Mamă. „Lunca Prutului” a fost în acea zi cumplită înecată în sîngele părinților, fraților și surorilor care au pornit să treacă Prutul pentru a se refugia în granițele a ceea ce mai rămăsese din Patria Mamă, ciuntită în fatidicul an 1940. Majoritatea au rămas pe vecie în acea adevărată „Vale a plângerii”, secerați de gloanțele călăilor sovietici. Aproximativ 600-700 de români și-au găsit sfărșitul. Aveau o singură dorință! Să se refugieze în România, dar gloanțele călăilor sovietici i-au secerat sub privirile neputincioase ale grănicerilor români, care urmăreau plin de groază cum frații lor, pe cealaltă parte a Prutului erau măcelăriți. Rudele celor care nu au sfârșit în gropile comune, nu au scăpat de răzbunarea bolșevicilor însetați de sânge și suferință românească, fiind deportate în Siberia!

Ca în fiecare an, românii din regiunea Cernăuți, dar și cei din România și Republica Moldova au ținut să-și amintescă și să îi pomenească pe martirii români omorâți la Lunca în iarna lui 1941. Comemorarea a fost organizată duminică, 12 februarie a.c. de către consătenii și consilierii din cadrul Primăriei Mahala împreună cu doamna primar Elelena Nadriș. La procesiune au participat Consulatul României la Cernăuți, reprezentat de doamna Consul General, Eleonora Moldovan, academicianul Vasile Tărâțeanu, din partea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, delegația Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina condusă de domnul Constantin Rusanovschi, președintele Filialei „Pan Halippa” Onești și numeroși români din satele aflate în proximitatea orașului Cernăuți, Mahala, Ostrița și Boian.

Conform cu cele declarate în exclusivitate pentru Redacția RBN Press, de către doamna primar Elelena Nadriș, începând cu luna ianuarie, au loc o serie de comemorări legate de masacrele din Regiunea Cernăuți. Practic au avut loc două masacre în urmă cărora au rămas patru gropi comune. În 28 ianuarie, iar mai apoi în perioada 6-7 februarie Masacrul de la Lunca Prutului. În ambele masacre, numărul covârșitor de victime a provenit din randul Mahalenilor. Prima comemorare a avul loc pe 5 februarie în Cimitirul din satul Mahala.

La Crucea înălțată pe locul unde a avut teribilul masacru, s-au depus de către participanți, coroane de flori și s-a oficiat o slujbă religioasă respectând tradiția ortodoxă a pomenirii celor dispăruți.

Comemorare_Masacrul_de_la_Luca_Prutului_2017

Academicianul Vasile Tărâțeanu, Consul General al României la Cernăuți, doamna Eleonora Moldovan și Constantin Rusanovschi, președintele Filialei „PanHalippa” Onești ACPBB

Primarul Comunei Mahala – Elena Nadris_la_Comeorarea_din_Lunca_Prutului (Foto Sergin Barbuță)

Istoria acelei zile negre din Lunca Prutului

„În acea noapte (6/7 Februarie 1941) aproape 400 de țărani, în majoritate tineri, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul înghețat, prin nămeți și pe un viscol năprasnic. Fiind vânduți de cozile de topor ale satelor, au fost așteptați de grănicerii ruși care i-au măcelărit. Numai 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpați și câțiva răniți au fost arestați și duși la Cernăuți unde au fost împușcați pe 13 Iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului. În Iulie 1941 a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului. Printre martirii de la Lunca se regăsesc numele : Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…

În singura groapă comună descoperită au fost aruncate și acoperite cu pământ majoritatea victimelor, martiri din comuna Mahala, raionul Noua-Suliță. După decenii, resturile lumești ale românilor au fost dezgropate, aduse acasă de către rude și îngropate după datina creștină în cimitirul din sat. De atunci, la fiecare început de primăvară, rudele, prietenii și intelectualitatea bucovineană se adună pentru a-i pomeni pe cei omorâți fără vină în localitatea Lunca și a nu se uita despre rana adâncă ce continuă să sângereze în inimile românilor din nordul Bucovinei, o rană care nu va putea fi vindecată niciodată…” – Felicia Nichita Toma

Redăm două poezii scrise și recitate de Elisabeta Selețkaia la comemorarea din 12 februarie 2016 (anul trecut). Poeziile sunt inspirate de amintirile bunicii sale, care a fost deportată în Siberia după masacrul de la Lunca, împreună cu încă șase membrii ai familiei ei, dintre care au rămas în viață și s-au întors în Bucovina doar ea și încă o persoană.

Lunca, 7 februarie 1941

Eram un mahalean, ca tine,
Și eram eu de vârstă ta.
Eram român din Bucovina
Și niciodată n-oi uita.

Te rog, și tu, ca să ții minte,
Și la copii să povestești,
Să vii, să treci, printre morminte –
Acolo-n deal ai să găsești.

Era o iarnă-n pa’zăci și-unu
Cu mari zăpezi, cu frig și vânt.
Am vrut să trec pe gheață Prutul,
S-ajung pe-al noastre țări pământ.

Eram mai mulți, am mers spre Lunca
Și noaptea am ajuns pe loc.
Dar ne-au trădat. Trăgeau din pușcă –
S-au mestecat omăt și foc.

Fugeam de cizma comunistă,
Ce-ajunse și în sat la noi.
Sub steaua roșe, stalinistă
Striga în urma mea „postoi!”.

Eram de graniță aproape,
Dar m-a ajuns un glonte-n spate.
Și când cădeam eu jos, în apă
Am auzit „Dă mâna, frate!”.

A Prutului roșise apa,
Cădeam ca niște brazi în el.
Apoi ne aruncase-n groape,
De parcă nici n-am fost defel.

Azi crucea mea e înclinată
Sub a timpului povară.
Să știi, că am iubit și eu odată
Acele flori de primăvară.

Tu să-mi aduci un mărțișor,
Că nu mi-au dat să-l pun la piept
Și vreau să-ți spun încetișor,
Că ziua ceea eu aștept.

Când toți românii împreună,
Și toată Mahalaua noastră,
Ca frații, buni, să se adune –
Eu mi-am dat viața pentru-aceasta.

Fără trecut nu este viitor

Stau pe pământu-acesta, care
Înnădușit a fost cu sânge de român.
În iarna ceea a fost o jale mare,
A răsunat până la cer acel suspin.

Un geamăt greu printre copaci șoptește,
Că sângele-a ajuns la rădăcina lor.
Murind, strigau flăcăii românește:
„Eu liber, liber vreau să mor!”

Vai, câte mame și-au pierdut feciorii,
Basmale negre câte au purtat,
În câte nopți, plângând, le prinse zorii,
N-odată pe păgânul de moscal l-au blestemat.

Stau pe pământul de pe care
Se vede-al noastre mame-țări pământ,
Pe care pân-la ultima suflare
Avut-au mahalenii noștri-n gând.

Îi poate omorî numai uitarea.
Să nu uităm nicicând de jertfa lor!
Deci, oameni buni, s-aprindem lumânarea.
Fără trecut nu este viitor…

Video: Manifestare de doliu în memoria martirilor uciși la Lunca (12 februarie 2017)

Sursa fotografiilor: Facebook Lungu Daniela

Dorian Theodor CLENCIU / București / RBN Press – 13.02.2017