Deputaţii au respins marţi propunerea legislativă privind înfiinţarea unui Muzeu al Istoriei Totalitarismului în România, iniţiată de fostul deputat liberal Dan Cristian Popescu în anul 2014.
„Identificând nevoia desecretizării a tot ceea ce a fost împotriva drepturilor omului în perioada României totalitare, această propunere legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea Muzeului Istoriei Totalitarismului, instituţie publică de cultură, subordonată Ministerului Culturii. Aceasta va avea ca obiective principale susţinerea conştientizării publice a instituţiei totalitarismului în România, cercetarea, colecţionarea, conservarea, expunerea şi comunicarea mărturiilor materiale şi spirituale relevante din perioada totalitară a României”, a arătat iniţiatorul în expunerea de motive, accentuând importanţa educării tinerei generaţii în acest sens.
Muzeul ar fi urmat să aibă în administrare Fortul 13 Jilava şi spaţiul exterior aferent, ceea ce ar fi implicat, în opinia iniţiatorului, o reactivare a memoriei colective, dar şi „prevenirea reîntoarcerii unor tendinţe sociale precum intoleranţa, dogmatismul şi autocenzura, caracteristice regimului trecut”.
Muzeul Istoriei Totalitarismului se dorea să reprezinte un loc de memorie, esenţial pentru prezervarea unei perspective pozitive faţă de democraţie, chiar şi în momentele de criză ale acesteia, un astfel de demers fiind întreprins şi în alte ţări europene ce au cunoscut regimuri represive precum Ungaria, Cehia şi Polonia.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, propunerea fiind respinsă şi de Senat.
Gabriel Negru / București / RBN Press – 21.02.2017