ROMÂNIA BREAKING NEWS

Serviciul rus – GRU, legături cu extremiști unguri

SHARE
, / 554 0
Serviciul rus – GRU, legături cu extremiști unguri

Istvan Gyorkos, în vârstă de 75 de ani, a reușit să îi împuște pe cei doi polițiști atunci când aceștia au descins în locuința sa pentru percheziții în cadrul unei operațiuni care viza gruparea extremistă MNA. Frontul Național Ungar (MNA) a fost creat în 1989 și este o organizație paramilitară cu o ideologie naționalistă și nenonazistă. S-au remarcat prin acțiuni de intimidare a etnicilor evrei și a persoanelor LGBT, informează Digi24 citat de romaniabreakingnews.ro

La finalul schimbului de focuri, Gyorkos a fost arestat. La momentul arestării sale legăturile sale cu Moscova nu erau publice. 

Financial Times relatează că mai multe e-mailuri între membrii MNA arată că aveau o strategie pentru a strânge fonduri din Rusia. De asemenea, Gyorkos a înființat un site, hidfo.ru, pe care apar dezinformări și propagandă pro-rusă cu privire la conflictul din Ucraina.

Legăturile lui Gyorkos cu serviciul secret rus GRU au intrat în atenția serviciilor secrete ungare, după ce acesta a postat pe Facebook mai multe poze cu arme ungare care ar fi fost trimise în Ucraina în sprijinul forțelor ucrainene. El a scria atunci că pozele i-au fost trimise de un cititor. Ulterior, serviciile secrete ungare au stabilit că pozele au fost trimise de GRU lui Gyorkos, într-o încercare de a denigra o țară NATO, scrie The Observer.

De asemenea, autoritățile ungare au aflat că „diplomați” ruși, despre care bănuiesc că erau spioni GRU sub acoperire, l-au vizitat des pe Gyorkos. Mai mult, uneori rușii luau parte la bătălii simulate cu arme cu aer comprimat. Aceste activități au fost monitorizate de autoritățile ungare și au poze cu ofițeri GRU împreună cu extremiștii ungari.

Sursele citate de FT spun că atât MNA cât și alte 12 grupări extremiste de dreapta din Ungaria sunt atrase de serviciile secrete Ruse de politica anti-globalizare, anti-Occident dusă de Moscova și chiar de potențialele fonduri din această direcție.

 „Nu mai e despre spionaj clasic, ci despre manipularea presei, a publicului și a sistemului politic. Rușii folosesc arme radical diferite pentru a crea o realitate alternativă. Vor să dezorienteze oamenii, să-i facă să se simtă nesiguri”, a declarat pentru Financial Times jurnalistul Andras Dezso, specializat în investigarea mișcărilor de extrema dreaptă.

Dezvăluirile privind legăturile extremiștilor cu Moscova nu au rămas fără ecou în politica internă. Partidul de opoziție LMP a cerut formarea unei comisii parlamentare care să analizeze influența Rusiei în politica ungară, conform budapestbeacon.com.

The Observer notează într-o analiză semnată de expertul american în securitate John Schindler că evenimentele din Ungaria demonstrează o tendință identificată în mai multe state europene: implicarea Rusiei în chestiuni interne prin intermediul unor grupări extremiste de dreapta. 

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press