REPUBLICA MOLDOVA – O DESTINAȚIE TURISTICĂ ÎNTR-O MIZĂ GEOPOLITICĂ REGIONALĂ?

Potenţialul turistic existent în Republica Moldova[2], deşi se întinde pe o suprafaţă mică, 33.843,5 km², cu o populaţie estimată în anul 2015, de 3.555.159 locuitori (fără Transnistria),  R. Moldova este o destinaţie ce merită un loc onorabil pe harta turistică. În special, capitala Chişinău oferă tot ce poate dori un vizitator: parcuri şi monumente, terenuri de joacă, magazine, cluburi de sport, cluburi de noapte etc., dar și multă efervescență politică.  Printre obiectivele turistice cele mai importante se numără mănăstirile, dar şi modernele pensiuni, situate în mijlocul unui peisaj primordial, oferind bucate tradiţionale delicioase.

Republica Moldova a devenit de ceva timp încoace o destinaţia ideală pentru doritorii de a savura şi cumpăra vinuri de înaltă calitate, producţia de vinuri fiind o ramură importantă a economiei ţării. În acest sens se disting cramele vitivinicole de la Mileştii Mici şi Cricova şi fabricile de vinuri din Purcari, Brăneşti şi Orhei, așadar, și marii producători de vinuri, aflate într-o competiție acerbă de promovare și ascensiune pe piața regională și mondială.

CADRUL GEOGRAFIC – PATRIMONIU CULTURAL ȘI RESURSE NATURALE

1. Moldova dispune de un valoros potential turistic natural, fiind identificate 144 de monumente ale patrimoniului natural care reprezintă un semnificativ potenţial pentru turism, ce se impun printr-un pitoresc aparte, constituind unul dintre cele mai bogate resurse turistice, reprezentative, ce conferă calitatea necesară dezvoltării turismului, astfel:

– relieful, reprezentând o câmpie deluroasă, cu altitudinea medie de 150 m;

– clima temperat continentală moderată, cu regim termic reconfortant şi favorabil practicării diferitelor forme de turism;

– potenţialul turistic hidrografic, reprezinta o retea hidrografică destul de dezvoltată: peste 3000 de râuri, cele mai mari fiind Nistrul, cu lungimea pe teritoriul republicii de 660 km, Prutul – 695 km, Răutul – 286 km, Cogălnicul – 243 km şi altele. Există patru lacuri naturale: Manta, Dracele, Bic şi Beleu, care formează nucleul rezervaţiei ştiinţifice „Prutul de Jos” şi un număr considerabil de obiective acvatice artificiale – iazuri şi lacuri de acumulare: Dubăsari (pe Nistru) şi Costeşti (pe Prut). Resursele de ape minerale au o contribuţie majoră la turismul balnear. In stadiul actual de cercetare hidrogeologică şi balneo-medicală sunt cunoscute peste 30 de puncte şi localităţi cu resurse de ape minerale;

– vegetaţia şi fauna – este specifica stepei şi silvostepei in câmpii, în Podişul Moldovei de Nord, la care se suplimentează pădurile de stejar şi de fag, de pe dealurile înalte. Pădurile ocupă spaţii mari în partea centrală (Dealurile Codrilor, Podişul Central Moldovenesc şi Dealurile Tigheciului) şi în Dealurile Prenistrene. Pădurile constituie 9,6% din teritoriul ţării.
Speciile rare de plante si cele de animale sunt monumente ale naturii, inclusiv plantele medicinale, folosite pentru tratamentul balnear în complexele sanatoriale;
– forme de relief şi geologie (şi aspecte peisagistice variate), atractive pentru turism:

– aspectele peisagistice si relieful carstic, calcaros, din Toltrele Prutului, Dealurile Nistrului şi ale Răutului, cu stânci recifale, chei carstice si calcaroase, praguri şi cascade, peşteri şi grote;
– peisaje colinare, păduri şi vegetatie bogată, pe Dealurile Moldovei Centrale şi Tigheciului;
– peisajele stepice colinare din nordul şi sudul R. Moldova;

– peisajele pitoreşti, de mare varietate, din lunca Prutului;

– ariile naturale protejate – Conform Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat (1998), in R. Moldova se delimitează 12 categorii de arii naturale protejate, 178 de rezervaţii şi 130 de monumente ale naturii. La categoria „Monumente ale naturii” se raportează, 433 de arbori seculari, 269 de specii de plante şi 203 specii de animale. 126 de specii de plante şi 116 specii de animale sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova (2001), precum şi rezervaţiile ştiinţifice: „Codru”, „Plaiul Fagului”, „Iagorlic”, „Prutul de Jos” și „Pădurea Domnească”.

Republica Moldova dispune de un bogat patrimoniu cultural, care poate fi cu succes valorificat in turism. Cele mai timpurii monumente ale patrimoniului cultural sunt aşezările geto-dacice şi fortificaţiile romane, ori acestea nu prezintă un interes special şi nici nu constituie o atracţie spectaculoasă pentru turistul de rând. Majoritatea muzeelor din R. Moldova sunt amplasate în clădiri de o importanţă arhitecturală deosebita şi care dispun de colecţii bogate de exponate.

Turismul cultural, este o componenta a produsului turistic national, şi se constituie dintr-o  varietatea a culturilor din diverse zone ale ţării, precum şi activitatile culturale distincte.

1. Moldova reprezintă un amalgam de naţionalităţi, culturi, ideologii și multe tradiţii, câteva limbi vorbite oficial sau după împrejurări, folclor, gastronomie etc. Toate acestea formeaza un element al bogatei surse de motivaţii pentru a vizita ţara. O importanţă majoră pentru dezvoltarea turismului o are artizanatul naţional, atât ca valoare culturală şi ca ofertă de comercializare. Mai există, de asemeni, și circa 880 de grupuri folclorice, multe din ele reflectând tradiţiile şi caracteristicile regiunii şi a originii lor etnice (în 2014 erau, 6 grupuri etnice distincte, 4 limbi minoritare şi o limbă oficială !).

Turismul rural se bucură de o popularitate deosebită, mediul rural din R. Moldova, cu comunităţile agricole şi satele sale pitoreşti, constituind o sursă importantă pentru:
– prestarea serviciilor de cazare tradiţională și oferirea unor posibilităţi pentru vizitatori de a se încadra în activităţile şi preocupările rurale, familiarizarea cu folclorul, etc.

Numărul vizitatorilor, deși, este relativ mic, există posibilitatea de a primir un număr mult mai mare de vizitatori. Fabricile de vinuri, în ansamblu, cu podgoriile aferente, sunt incluse în ruta turistică „Drumul vinului în Republica Moldova„, reprezintând o motivaţie esenţială de a vizita ţara. Ele constituie un mijloc de promovare a celui mai bun produs turistic autohton.

1. Moldova este o destinaţie turistică uşor accesibilă, practic, pentru toate ţările ce constituie pieţe-ţintă pentru turismul naţional, accesul fiind facilitat la peste 30 de puncte de trecere a frontierei de stat, cu Ucraina şi România, precum şi de legăturile feroviare internaţionale. Aeroportul Internaţional Chişinău, de standard international, deserveşte o reţea semnificativă de linii aeriene. Frecvenţa şi amploarea reţelei interne de drumuri publice şi a serviciilor feroviare sunt la nivelul cuvenit, deşi ar fi binevenită o modernizare a echipamentului existent.

Reţeaua rutieră cuprinde 3669,4 km de drumuri naţionale şi 6834 km de drumuri locale. Reţeaua hotelieră din municipiul Chişinău este destul de variată. In ultimii ani o parte din hoteluri au fost supuse modernizării, au fost deschise un şir de hoteluri mici, iar structurile de cazare amplasate în afara capitalei urmează a fi modernizate.

In spaţiul rural există un excelent potenţial de dezvoltare a structurilor private de cazare. Industria turistică este deocamdată slab dezvoltată, pentru că unul dintre aspectele determinante vizând dezvoltarea turismului se referă la resursele umane.

Vizele turistice sunt eliberate străinilor care călătoresc în scopuri turistice, care deţin un  voucher turistic eliberat de o agenţie de turism licenţiată în Republica Moldova şi poate fi eliberat numai pentru o lună, cu o singură sau două intrări. (!?)

Cetaţenii străini sunt obligaţi să respecte legile şi regulamentele privind ,,statutul cetăţenilor străini în Republica Moldova”!.

Lista statelor în care cetăţenii R. Moldova pot intra fără vize: – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kirgizstan, Rusia, Tadjikistan, Ucraina, Uzbekistan şi … San Marino (!?).

Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova informează că: ,,agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat în 2014, servicii turistice la 238,1 mii de turişti şi excursionişti, cu 16,2% mai mult decît în 2013. În anul 2014, comparativ cu anul 2013 s-a majorat numărul de turişti care au participat la turismul intern cu 26,0%, iar la turismul emiţător şi receptor cu 14,7% şi 9,2%”.

Dintre turiştii străini – din principalele 45 de țări -, care au vizitat R. Moldova între anii 2009-2017, ce au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor, ce au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, de afaceri şi profesionale sau de tratament, o pondere însemnată le-a revenit, celor mai importante țări emițătoare, astfel:

                                                                 (Sursa: Biroul National de Statistica al R. Moldova. 17 ian. 2019)

Majoritatea cetăţenilor moldoveni (98,7%), au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (35,2% din totalul celor plecaţi în străinătate), Bulgaria (33,4%), România (10,2%), Grecia (8,5%), Egipt (2,1%), Ucraina şi Emiratele Arabe Unite (câte 1,6%), Spania (0,9%). Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chişinău (49,5%) şi regiunile de dezvoltare: Centru (24,6%) şi Sud (21,0%).

Potrivit Biroului Național de Statistică, numărul de turiști români care au vizitat Republica Moldova a crescut în anul 2017 cu peste 6 mii de persoane, până la 35,9 mii de persoane și ocupă primul loc printre țările cetățenii cărora au vizitat Republica Moldova în calitate de turiști și excursioniști.

Pe de altă parte, Guvernul de la Chișinău a decis inițierea de negocieri cu Bucureștiul privind cooperarea în domeniul turismului printr-un proiect care prevede favorizarea dezvoltării cooperării între instituţiile publice şi agenţii economici din domeniul turismului din cele două state, crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investiţiilor în scopul susţinerii şi dezvoltării turismului, în conformitate cu legislaţia naţională a fiecărei părți. La fel, se prevede înfiinţarea întreprinderilor mixte în domeniul turismului, schimbul de specialişti, grupe şi delegaţii de experți în domeniul turismului, iar în toamna anului 2019, urmează să fie lansată ruta turistică „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt„, care va integra Republica Moldova în circuitul turistic european.

CADRUL ISTORIC ȘI (GEO)POLITIC – BASARABIA, MOLDOVA DE EST, REPUBLICA MOLDOVA sau ….REPUBLICA FEDERALĂ MOLDOVA !?

Basarabia se numeşte şi pentru tinerii de azi, care învaţă la Bucureşti, Chişinău sau U.E., dar şi pentru generațiile vârstnic, ale ultimelor decenii, indiferent unde au ales să trăiască, mai mult sau mai puţin anonimi, cu singura valută forte, neconvertibilă – limba română.

Moldova de Est? Aşa o numesc şi tinerii care detestă fostul regim comunist, dar şi nostalgicii  care mai cred că astfel pot evita, în luările lor publice de poziţie, atât actuala identitate, cât şi denumirea istorică – Basarabia. Republica Moldova[3] este, totuși, cel de-al doilea stat românesc – o realitate a anului 2019 -, şi succesoarea fostei RSS Moldovenească, înfiinţată în august 1940 (după ce a intrat în componenţa URSS), care şi-a căpătat independenţa, în 1991, după ce a ieşit din componenţa noii CSI și fostă URSS.

Importanţa geopolitică a Basarabiei a fost dintotdeauna apreciată la justa valoare de către domnitorii Moldovei, astfel că, Ştefan cel Mare, în anul 1477, prin ambasadorul său la Veneţia, sublinia: „…Căci sînt sigur că turcul însăşi va veni împotriva mea pentru cele două locuri ale mele, Chilia şi Moncastro (Cetatea Albă), care îi sînt foarte cu supărare… . Şi Înălţimea Ta te poţi gîndi că aceste două locuri sînt toată Moldova” …… Ţara Moldovei revine în vizorul atenţiei Moscovei o dată cu întronarea ca ţar a lui Petru I (din anul 1721 – împărat). Ambiţiosul ţar rus intenţiona cu tot dinadinsul să traducă în viaţă proiectul geopolitic rusesc de pe vremea  lui Ivan al III-lea, expus într-o formă metaforică în renumita legendă despre Mitra Albă („Skazka o Belom Klobuke”). Pentru îndeplinirea proiectelor sale geopolitice, Petru I a recurs la tratative secrete cu domnitorii Ţărilor Româneşti, Dimitrie Cantemir (Moldova) şi Constantin Brîncoveanu (Muntenia). Între trimişii acestora şi Petru I, în anul 1711, la Luţk, a fost încheiat un tratat secret care prevedea trecerea acestor state sub protectoratul („oblăduirea”) Rusiei.

Basarabia, cum este ea cunoscutã în limbajul comun, a intrat pentru prima datã în administratia ruseascã în 1812, în urma Tratatului de la Bucureşti, prin care se încheia pacea dintre Imperiul Otoman si Imperiul Rus. Prin articolele 4 si 5 din Tratat, Imperiul Otoman ceda un teritoriu de 45.630 km, cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate, (conform recensământului ţarist, din 1817). Autorităţile ţariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată „Bassarabia”, pretenţiile ruseşti întinzându-se şi asupra Ţării Româneşti şi a Moldovei de la vest de Prut, însă perspectiva atacurilor lui Napoleon asupra Rusiei, a determinat-o să renunţe la acest plan.

De reţinut că, iniţial Basarabia era considerată a fi ,,vechiul teritoriu: Bugeac”[4], aflat sub ocupaţie otomană, însă o anumită complicitate diplomatică existentă la acea dată, între ruşi şi otomani, a permis celor dintâi să extindă denumirea de „Basarabia” întregii zone dintre Prut şi Nistru (ceea ce a fost considerată încă de la acea dată, o încălcare a practicii internaţionale).  Este un pentagon inegal, delimitat de apele Prutului, Dunării de Jos, Mării Negre şi Nistrului şi cea nordică, imaginară (ne-legată de anumite repere geografice distincte), de-a lungul marginii de sud a fostei zone a Codrilor. Grecii antici au sesizat foarte bine importanţa geopolitică şi economică a regiunii şi au fondat în zonă cîteva colonii şi emporii (factorii comerciale), printre care cele mai importante erau Tyras, la vărsarea Nistrului şi Olbia, la vărsarea Bugului, în Marea Neagră. Pe parcursul secolelor XV-XVIII, în regiune, alături de românii autohtoni, conlocuiau reprezentanţii multor grupuri etnice, numărul lor, însă, niciodată nu l-a depăşit pe cel al băştinaşilor. După 1812, a avut loc un puternic transfer de populatie, constatându-se un aflux important de etnici evrei, armeni, greci, etc., astfel că, doar 70% din locuitori mai erau etnici români, oraşele devenind un mozaic etnic, iar limba lor comună era ….cea rusă !.

Politica de deznaţionalizare, cu precădere a Bugeacului şi Hotinului, promovată de către guvernul ţarist pe parcursul unui secol de dominaţie, a avut un oarecare succes. Deja la mijlocul secolului XIX, în aceste regiuni, românii, deşi erau, încă, cel mai mare grup etnic, nu mai alcătuiau majoritatea populaţiei. Procesul a fost întrerupt de Războiul Crimeii care a readus Basarabia de Sud în componenţa Moldovei (din 1862 – României) pentru o perioadă de 22 de ani. În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, mai cu seamã dupã rãzboiul Crimeii, în Basarabia se manifesta un puternic sentiment national, desigur, departe de viata politicã, având în vedere statutul de teritoriu anexat Imperiului Ţarist. Iar din 1859, după unirea Moldovei cu Valahia, noul stat România, în calitate de succesor al Moldovei, a preluat iniţiativa de a revendica de la Rusia, …. moşia străveche a Basarabiei.! Concomitent, în provincia românească pruto-nistreană s-a dus şi se duce, cam de la jumătatea secolului XIX şi până în prezent, o bătălie aprigă pentru orientarea ei geopolitică.

În iarna lui 1917 s-a constituit Sfatul Ţării, condus de Ion Inculeţ, Pantelimon Halippa şi Ion Buzdugan, iar în 2 decembrie, s-a proclamat Republica Democraticã Moldoveneascã. Contextul dat de revoluţia bolşevică şi de dezordinea care se instaurase în Imperiul Ţarist a oferit prilejul de a se proclama, în 24 ianuarie 1918, independenţa R. D. Moldoveneşti, apoi să se decidă unirea condiţionată cu România, iar în noiembrie 1918, unirea necondiţionată. Unirea cu România nu va rezolva, definitiv, problemele cu vecinii de le Rãsãrit. Dupã momentul 1918, Moldova primise recunoaşterea internaţională din partea Societăţii Naţiunilor, însă nu şi din partea Rusiei Sovietice, care nu a recunoscut niciodatã unirea Basarabiei cu România. În 8 februarie 1919, problema Basarabiei a fost pusă în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, din partea României pledând Ionel Brătianu. Neexistând o abordare unanimă în delegaţii (în privinţa elementului etnic din Basarabia), s-a decis recunoaşterea provizorie a unirii.

În orice caz, situaţia se complicase suficient de mult, încât, ….chestiunea nu a fost soluţionată imediat, fiind adusă în cadrul Consiliului Suprem al Conferinţei. Abia în toamna lui 1920 s-a recunoscut de jure unirea Basarabiei cu România, prin semnarea Tratatului din 28 octombrie între Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia pe de o parte şi România, pe de altă parte, nefiind punctul final al procesului diplomatic al recunoaşterii internaţionale. Atunci, Basarabia a aparţinut ,,de jure” (în limbajul dreptului international), ….României?!

Diplomaţia româneascã a dus o politică susţinută în timpul lui Nicolae Titulescu pentru a obţine din partea Rusiei Sovietice semnarea unui tratat de vecinătate, care să recunoască, implicit, unirea Basarabiei cu România. În iunie 1940, România nu a mai avut puterea, abilitatea şi sprijinul internaţional necesare pentru a evita şantajul diplomatic al Moscovei. Astfel, cu toate garanţiile – din 12 aprilie 1939 -, din partea Franţei şi Marii Britanii, URSS ….tot și-a luat Basarabia în iunie 1940, la care şi-a mai adăugat Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei, aşa, pur și simplu …..doar, dintr-un condei !

La 2 august 1940, s-a constituit Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Chişinău. Aceastã nouă entitate, cuprindea vechea gubernie Basarabia şi un teritoriu din Podolia, iar Ţinutul Herţei, Bugeacul şi Nordul Bucovinei au intra sub jurisdicţia …..R.S.S.  Ucraineană.! Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat atât distrugerea sistemului economic cât şi al identităţii naţionale în Basarabia, zeci de mii de localnici (români, ucraineni sau ruşi ne-comunişti) fiind deportaţi, de-a valma, în Siberia. Între 1941-1944, Republica Moldovenească a reintrat sub administraţia militară românească, însă perioada a fost marcată pe de o parte, de starea de război, pe de altă parte, de numeroase abuzuri comise asupra populaţiei civile. În martie 1944, armata sovietică reocupă teritoriile situate la nord-est de aliniamentul Tighina-Chişinău-Iaşi, iar la 23 august 1944, după ,,trecerea” României de partea Aliaţilor, reocupă iar Basarabia şi reorganizează RSS Moldovenească. Au urmat, apoi, imediat, cunoscuta politică a transferului demografic: în perioada  1940-1953, 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS, după 1940. Majoritatea celor deportaţi au fost români. După moartea lui Stalin, supravieţuitorii Gulagului au primit acceptul de a se întoarce în RSS Moldovenească, dar foarte puțini au ajuns acasă.

În plan economic, Moldova a cunoscut o dezvoltare în cadrul economiei sovietice planificate. Leonid Brejnev, cel care condusese în mod real Uniunea Sovieticã, între 1964-1982, a favorizat investiţii substanţiale în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Aceste investiţii în Moldova s-au oprit brusc în 1991, când aceasta şi-a declarat independenţa. Se ştie că, Republica Moldova s-a desprins la 27 august 1991 de U.R.S.S., dar trupele sovietice de ocupaţie şi-au păstrat controlul asupra a 11% din teritoriul fostei R.S.S.M. În principiu, acest teritoriu poate fi numit „zona central-estică” a Republicii Moldova¸ iar disputa cu Federaţia Rusă se consumă exact în această parte. În 1992, s-a solicitat ONU să trimită forţele internaţionale de menţinere a păcii în regiune, însă nu a primit niciun răspuns …

Astfel, Republica Moldova a fost obligată să accepte … pacificatorii ruşi!

Interesele actorilor influenţi din zona-problemă sunt cunoscute: UE şi SUA, care-şi doresc securizarea regiunii şi a frontierelor, ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni, pentru a se evita o emigrare masivă a acestora în ţările UE, şi mai doresc, cel puţin un stat prieten, democratic şi stabil în vecinătatea UE dacă nu ….un stat membru al UE.!

Există o „nevralgie” ucraineană faţă de intenţiile României în privinţa Moldovei. Orice mişcare spre absorbţia Moldovei sau reunificarea acesteia cu România ar fi ,,privită” rău la Kiev, unde ar fi văzută, între altele, drept o deschidere a apetitului României pentru pretenţii teritoriale conexe, împotriva Ucrainei! In contextul, conflictului separatist din estul Ucrainei, al revenirii ,,pașnice” Crimeii la Rusia, România are nevoie de … echilibru!

În aceeaşi ordine de idei, trebuie remarcat faptul că Ucraina, în diferenţierea minorităţilor sale naţionale, menţine o distincţie strictă între „români” şi „moldoveni”. Potrivit unui oficial de la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, împuterniciţii de la Kiev resping deliberat eforturile României de a califica aceste două grupuri etnice drept …..aceleaşi.!

Potrivit unui document (desecretizat de Wikileaks), care atinge aceeaşi temă, la nivel politic şi academic, România insistă ca Ucraina să reclasifice grupurile minoritare român şi moldovean în unul singur şi anume cel de „vorbitor de limba română”. Mai ales că sunt destui şi-n Bukovina de Nord, şi-n Transcarpatia, și-n regiunea Odessa! Potrivit unor analişti … ucrainieni, acum în Ucraina locuiesc circa 250 de mii de moldoveni şi, … doar, 100 de mii de români. Unificând cele două grupuri etnice într-unul românesc, minoritatea nou formată – românească -, ar deveni a doua cea mai numeroasă din Ucraina ….după ruşi! 

Miza-i colosală şi explică multe ! Rusia este, totuşi, pe aceeaşi poziţie cu Ucraina în ceea ce priveşte interesul pentru existenţa statului Republica Moldova: ambele sunt împotriva unei apropieri, implicit a unei asocieri între Moldova şi România. Deşi, Ucraina se pronunţă pentru statalitatea moldovenească, încă, din timpul războiului ruso(nistrean)-moldovenesc din 1992, şi în prezent, aceasta susţine regimul de ocupaţie rusească din zona central-estică a R. Moldova. Pe de altă parte, interesele României corespunzând cu cele ale UE, statul vecin, de peste Prut, este obligat să desfăşoare politici care se înscriu în ……acţiunile Bruxelles-ului.!

Referindu-ne la orientarea geopolitică a Republicii Moldova, locul ,,tânărului” stat ar fi în cadrul familiei europene (UE), cu toate problemele care există acolo – percepute ca atare, prin prisma valorilor societăţii tradiţionale moldoveneşti. Totuşi Republica Moldova trebuie să-şi valorifice propria poziţie geopolitică şi – printr-o politică externă deosebit de bine articulată -, să-şi asigure securitatea şi dezvoltarea economică, folosind interesele geopolitice în zonă ale UE, Rusiei, SUA şi, de ce nu, ale Chinei (investitor notoriu, astăzi).

Desigur, statutul unei ţări, mai mici, este determinat, uneori, şi de potenţialul său economic !

Dar, un rol decisiv în determinarea vectorului politic, în prezent, îl joacă partidele politice, care au la bază doctrine „geopolitice” diferite, constituite, de fapt, în două tabere:

• cei care orientează R. Moldova către occident şi integrarea în UE.
• cei care vor să rămână în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.

În mod paradoxal, partidele pro-europene, care promovează identitatea românească a populaţiei majoritare basarabene, doar PD-ul susţine libertatea cetăţenilor de a se identifica fie moldoveni, fie români şi de a-şi denumi limba fie română, fie moldovenească, pronunţându-se  pentru integrarea în UE, totuşi, întreţinând ,,relaţii frăţeşti” şi cu Partidul …. „Edinaia Rossia”!. Din perspectiva PCRM, lupta se dă între românism şi moldovenism.!

PCRM-ul reprezintă un fenomen interesant. Deşi, de la începutul înfiinţării sale (în 1993), liderul acestui partid, Vladimir Voronin (şi-a declarat în mai multe rânduri regretul cu privire la dispariţia U.R.S.S. şi dorinţa de a vedea Republica Moldova în calitate de stat membru al Uniunii Rusia-Belarus), a ajuns la guvernare după ce a obţinut din nou majoritatea la alegerile din 2005 –, și s-a orientat …. spre UE.!

Cum a fost posibil ca UE şi SUA să susţină guvernul comunist de la Chişinău?

„Paradoxala susţinere acordată de americani lui Vladimir Voronin trebuie văzută prin prisma presiunilor exercitate asupra Republicii Moldova de Rusia lui Putin pentru reglementarea conflictului transnistrian într-o formulă care ar fi permis staţionarea trupelor ruseşti în Transnistria vreme de 20 de ani” (conform publicaţiei “Nezavisimaia Gazeta”),…… Planul american de instalare a bazelor militare în Bulgaria şi România nu a fost compatibil niciodată cu menţinerea prezenţei militare ruse în Transnistria.

Între timp, Rusia a mai făcut o mutare de șah, absorbind Crimeea, în 2014. Urmează matul!?

Configuraţia Parlamentului de la Chişinău, de după 2005, indica faptul că trebuie menţinuţi comuniştii la guvernare – ceea ce s-a şi întâmplat cu ajutorul Occidentului prin intermediul lui Traian Băsescu, Viktor Iuşcenko şi Mihail Saakaşvili (fostul guvernator al … Crimeii !).

Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), ajunsă la guvernare în 2009, din cauza unor disensiuni între partidele componente, nu reuşeşte să acţioneze hotărât în vederea realizării obiectivului formulat. La fiecare scrutin electoral din ultimele două decenii, populaţia din R. Moldova a avut de ales între Orient şi Occident. Despre dependenţa Republicii Moldova de factorii externi, vorbesc şi analiştii de la Agenţia privată americană de analiză STRATFOR („a global intelligence company”), fondată în 1996. „Republica Moldova, o ţară mică însă importantă din punct de vedere strategic, se confruntă cu blocaje la mai multe niveluri. Viitorul Republicii Moldova şi modul în care aceste probleme vor fi soluţionate va depinde de acţiunile forţelor externe în această regiune”, fiind de presupus, în actualul context, că viitorul Moldovei (ca “vecinătate apropiată” a UE), …..va fi federal!

Din laboratoarele secrete ale geopoliticii, la începutul secolului XXI, un proiect statal diversionist, Republica Federală Moldova[5], care include teritorii din estul României, începe să prindă contur şi să fie asumat public. Prin vara lui 2012, a fost lansat un ,,balon de sondare” a opiniei publice referitor la Republica Federativă Moldovenească, care preconiza ca în federaţie să fie incluse cinci republici şi o regiune autonomă. Proiectul era parte a unei aşa-zise ,,strategii de federalizare a ţării” elaborate de Mişcarea Moldova Federală. Se propunea ca cele cinci republici să poarte denumirile de: Republica Moldovenească de Est, Republica Moldovenească de Vest (!?), Republica Moldovenească Transnistreană, Republica Găgăuzia şi Republica Bucovina, iar regiunea autonomă, “Ţinutul Autonom Basarabia”. Potrivit unor alte documente citate, prin mass-media, statul federativ ar avea o populaţie de 10,5 milioane oameni, care vor locui pe întreg teritoriul fostului …,,cnezat moldovenesc”, cu limba oficială ….ruso-moldovenească!.

Totodată, noul stat ar urma să facă parte din Uniunea Euroasiatică a lui Vladimir Putin.

Nu s-a ocolit nici tema principală, “românizarea agresivă” despre care s-a vorbit şi se vorbeşte la fel de agresiv, chiar de către agenţia de ştiri Regnum, din Rusia, care publică nestingherit:  “Expansiunea vizând teritoriile ucrainene este o realitate. Insula Şerpilor, Insula Maican, isteria în jurul Basarabiei de Sud şi al Bucovinei de Nord sunt numai câteva dovezi ale expasionismului agresiv românesc pe Prut, pe Nistru.  Duşmanul trebuie bătut pe teritoriul lui. Iar România, la nivelul politicii ei de stat este un duşman neîndoielnic pentru Rep. Moldova şi Rep. Moldovenească Nistreană. De aceea, este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale. Transilvania, oare, nu a fost ruptă din Ungaria? Oare este totul în regulă cu ruşii şi ucrainenii din România? (…)”,…..

În toţi aceşti ani, la Bucureşti nu au existat semne că potenţialul conflictual major din est este luat în serios, iar priorităţile politicii externe şi de securitate în relaţiile cu vecinii au rămas să fie identificate după ….consumarea evenimentelor!.

,,Transnistria rămîne principala ameninţare de securitate a Republicii Moldova şi principalul obstacol în drumul său spre integrarea europeană”, enunţ făcut de către unii experţi în securitate, despre arhitectura de securitate din ,,vecinătatea estică” a Uniunii Europene.

Unul dintre cele mai ,,stupide” 10 războaie (considerate de istorici), pe plan mondial, este şi ,,războiul nistrean” (a durat patru luni, între 2 martie – 21 iulie 1992), izbucnind la scurt timp după colapsul Uniunii Sovietice, când Moldova traversa o criză fără precedent. Două treimi din populaţie dorea apropierea de România, iar restul, rusofoni ! Pe acest fond, se presupune că, a izbucnit războiul. Ciudat este că, aceia care se luptau în timpul zilei, deci, …erau inamici, obişnuiau să se adune noaptea, pentru a petrece şi a bea împreună. Mai mult, soldaţii chiar au făcut înţelegeri, …să nu-i ucidă în timpul luptelor pe cei pe care i-ar recunoaşte după … chefurile nocturne!. Un soldat, scria în jurnalul său: „Războiul ăsta e ca o petrecere grotescă, ziua omorâm duşmanul, iar noaptea bem cu el„!….

Drôle de guerre, ….ar spune francezii !

Dar, ce este Transnistria şi de ce este ea atît de disputată?! Nu este exclus ca statutul de „gaură neagră” al acestui teritoriu să alimenteze, încă, interesele directe ale unor grupuri ,,interesate” în păstrarea incertitudinilor, în spaţiul de negociere: Moldova, Ucraina, Rusia şi UE. Charismaticul lider de la Tiraspol, ,,atamanul” Igor Smirnov, a făcut o declaraţie ,,fierbinte” pentru cotidianul „Kievskie Vedomosti”: …..„Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ukraina!” Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova, situată pe malul stîng al rîului Nistru, ce desemnează aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de jure în componenţa Republicii Moldova. Regiunea are o populaţie majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România! La recensământul din 2004, procentele de populaţie din ,,fâşie” arătau astfel: moldoveni (români): 32%; ucrainieni: 29%; ruşi: 30%; bulgari, găgăuzi, evrei, germani, belaruşi, polonezi şi alţii: 8%. În ceea ce priveşte „importanţa” economică, principalele uzine de interes sunt: mecanice, metalurgice, de pompe, electrice, etc., care produc la ,,greu” toate tipurile de armament, inclusiv AKM-uri, arme de vânătoare sau pentru tir sportiv!

Partenerii principali, chiar și acum: agenţi economici din Europa occidentală.! …..

Cu toate acestea, este puţin probabil că Rusia îşi va retrage forţele din Transnistria – mai ales după alipirea istorică a Crimeii la ,,mama Rossia” -, deoarece, este în interesul Moscovei să-şi menţină prezenţa militară în regiune, graţie amplasării strategice a Republicii Moldova.

Rusia face tot ceea ce este posibil – oficial sau nu -, ca să blocheze procesul de integrare a Republicii Moldova  şi a Ucrainei în structurile occidentale.

Uniunea Europeană este, de asemenea, interesată, – așa, de ,,ochii lumii”-, ca Republica Moldova, poate şi Ucraina, să fie integrate, deşi, nu-şi asumă acţiuni ferme, prea curând.

,,ARGUMENTE” PENTRU (RE)UNIFICAREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI !?

,,Unirea Republicii Moldova cu România[6] şi, prin aceasta, intrarea R. Moldova în UE şi  NATO, era obiectivul politic – declarat – al unor mişcări din ambele ţări, până acum nedeterminante, aşa cum reiese din faptul că unirea …. tot nu a avut loc!.

Trecând peste o serie de momente istorice, confruntarea se duce(a) pe două fronturi :

– unioniştii –  vorbeau despre o re-unificare a Rep. Moldova cu România, mişcare iniţiată în ambele ţări la începutul anilor 90, după ce Moldova şi-a declarat independenţa faţă de URSS. Spre deosebire de naţionaliştii care promovau revenirea în cadrul României a tuturor teritoriilor cedate Uniunii Sovietice în 1940, unioniştii limitându-se la promovarea unei reunificări paşnice şi democratice a R. Moldova cu România, având ca model …. reunificarea Germaniei, din 1990!.

– anti-unioniştii – regrupaţi astăzi în coaliţiile dominate de comunişti, cuprind atât minorităţile conlocuitore (o treime din populaţia republicii) cât şi o parte însemnată dintre băştinaşii  moldoveni românofoni, care se tem de modelul capitalist, politic şi economic, românesc şi european, preferând să rămână în modelul post-sovietic, reprezentat de CSI.

O parte a politicienilor din România, mai pragmatici, ocoleau și mai ocolesc ,,elegant” subiectul – nu diplomatic -, invocând costul economic al unei uniri şi riscul integrării a, încă, 1,5 milioane de cetăţeni de diverse origini etnice  (rusă, ucraineană, bulgară, găgăuză), dintre care mulţi nu cunosc limba română, bla, bla, … etc., ș.am.d.!

Potrivit unor sondaje din noiembrie 2006, 48% din locuitorii Republicii Moldova doreau să devină cetăţeni români, iar 46% nu erau interesaţi de acest lucru. S-a constatat că o majoritate de 85 % dintre cei care-şi doresc paşaportul românesc se gândesc în primul rând la posibilitatea de a circula liber în UE. Alţii 19 %  vor să aibă cetăţenia pentru a putea munci şi/sau locui în România, în timp ce 14 % doresc să fie cetăţeni români pentru că ….se consideră români.!

În aprilie 2011, o coaliţie de ONG-uri din România şi R. Moldova a creat o platforma civică, „Acţiunea 2012„, al cărei scop declarat era de a „sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea unificării României cu Republica Moldova„. Anul 2012 a fost ales cu referire la comemorarea divizării din 1812 a Moldovei istorice, când Imperiul Rus a anexat Basarabia. Susţinătorii acţiunii înţelegeau unificarea ca o reparaţie a acestei divizări istorice, inspiraţi de  Unirea Basarabiei cu România, între 1918-1940, ,,perturbată” apoi, de ….ocupaţia sovietică!.

O extensie a acestei ,,acțiuni 2012” se manifestă de ceva timp și pe la București, de către un ,,tânăr și neliniștit” activist unionist, declarat, deja, persona non grata pe la Chișinău, și care a demarat o campanie de colectare de semnături pentru înscrierea în cursa electorală, candidând ca independent din partea mișcării unioniste la alegerile europarlamentare din luna mai. Constituindu-se într-o ,,caravană” și sub sloganul „ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA„, după ce a colindat pe la toate întrunirile socio-culturale din capitală, ,,tânărul și neliniștitul” candidat la alegerile europarlamentare – pe nume George Simion -, vrea să aducă în atenția opiniei publice din toate județele patriei, câteva teme de interes național: ,,Unirea Basarabiei cu România, protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, sprijinirea românilor din județele Harghita și Covasna, valorificarea potențialului diasporei și contracararea sistemului mafiot care blochează dezvoltarea României și a Republicii Moldova”, susținând cu patos – la fel ca prin 1859 -, că ,,Numai împreună putem duce mesajul Unirii în Parlamentul European. Cele 100.000 de semnături reprezintă primul pas pentru o Românie Mare în Europa. Avem această bătălie de purtat și de câștigat !”. Amin!

Pentru alții – cu ,,țiglele mai bine așezate pe acoperiș” -, consecinţele economice ale unificării celor două state n-ar fi, deloc, neglijabile. Aritmetic, conform socotelilor din târg, rezultatele unificării ar fi, următoarele, fără modificări semnificative în ultimii ani:

                                                                                                                            Sursa: wikipedia

,,Volumul schimburilor comerciale dintre România şi R. Moldova a crescut cu peste 19,03%, în perioada ian.-nov. 2014, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atingând cifra de până la 1,5 miliarde de dolari. România reconfirmă astfel poziţia de principal partener comercial al R. Moldova”, informează Moldpres, citând un comunicat al Ambasadei României la Chişinău. La 30 noiembrie 2014, Republica Moldova ocupa locul 4 la export, în comerţul României cu ţările din afara UE, şi locul 9 la import”. (Sursa: Agerpres)

,,România și-a consolidat poziția de lider în clasamentul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, schimburile comerciale dintre cele două țări s-au ridicat în prima jumătate a anului curent la 732 milioane USD”, ne informa MOLDPRES, prin vara lui 2018. ,,Schimburile comerciale cu România au crescut considerabil în ultimii trei ani, ca valoare și pondere, pe fondul reducerii dramatice a comerțului cu Federația Rusă. Ponderea României în total exporturi ale Republicii Moldova a ajuns la 26,5 la sută, iar la importuri la 14 la sută”.

„Potrivit datelor despre mediul de afaceri, în 2018, 117, 5 milioane de USD este valoarea capitalului românesc subscris, România ocupând locul II după acest criteriu în R. Moldova. 1763 de firme cu capital românesc sunt înregistrate în R. Moldova. În România există 5607 firme cu participare de capital din R. Moldova, ocupând locul 40 în topul investitorilor străini în România. Produsele din R. Moldova sunt deja asimilate de consumatorii români, ne-ați creat dependențe„, a afirmat Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, într-un interviu acordat la Radio Chișinău – în ianuarie 2019, la Forumul de Afaceri Republica Moldova – România, -, preluat de Romanian Global News.

Actualmente, în Federația Rusă muncesc aproape 500 de mii de moldoveni. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, în 2017 Rusia a fost lider în ceea ce privește volumul total al transferurilor bănești efectuate în Moldova de peste hotare, cu o pondere de 33,6%. Conform bilanțului pentru prima jumătate a anului 2018, volumul comerțului exterior al Federației Ruse cu Republica Moldova a constituit 718 milioane de dolari, inclusiv exportul rusesc — 555,9 milioane de dolari, iar importul — 162,6 milioane.

Datele consemnate, ne spun multe, mai degrabă, despre …economia României – care ,,duduie” -, dar, se pare că, mai mult … ,,turuie”!

O poveste frumoasă ne-a servit departamentul geo-economic al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN)[7], realizând ,,o analiză a costurilor reunificării Moldovei cu România”, pe baza grilei germane de evaluare (!?) a costurilor reunificării. ,,Raportul dintre performanţa economică a României şi a Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe româneşte, Moldova “merge“ cu jumătate din viteza cu care merge România; problema este că acceleraţiile sunt diferite şi că acest raport dintre cele două performanţe economice creşte”. În ipoteza menţinerii actualei poziţionări geo-strategice ale ambelor ţări, România va atinge un PIB/capita de 32000 USD iar R. Moldova unul de 5000 USD, adică raportul va creşte la 6. Dacă vom continua să creştem în ritmul actual, atât România cât şi R. Moldova îşi vor dubla PIB-ul (în USD 2013 şi un curs neschimbat), …. în 24 de ani!; Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat, va avea un coeficient de accelerare a creşterii în medie de 3-5 % anual, ceea ce ar permite dublarea  PIB-ului în doar 14 ani, în aceleaşi ipoteze ca şi în cazul precedent. Adică, reunificându-se, ar câştiga, fiecare ţară câte 10 ani din “vârsta economică“…………

Într-un articol (aug. 2015) din Timpul.md – ,,Unicul Cotidian Naţional”- cu titlu insidios ,,Când şi cum a refuzat Ion Iliescu UNIREA României cu Republica Moldova”, care, se pare, este destul de amuzant (tragic, dacă-i adevărat!), ca după 25 de ani, să afli că: ,,Mircea Snegur i-a propus lui Ion Iliescu, în 1991, unirea Republicii Moldova cu România, cerând în schimb să i se garanteze funcţia de vicepreşedinte al României”, după cum a susţinut regretatul Aurel Preda – fostul ministru, consilier român -, unul dintre cei care au redactat ….Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova! Refuzul final din partea Bucureştiului a fost emis înainte ca Mircea Snegur să plece la Alma-Ata pentru a semna aderarea la Comunitatea Statelor Independente (CSI). Cică, ar fi aşteptat vreo 2 ore la aeroport…..„Domnul preşedinte Ion Iliescu zice să mergeţi şi să semnaţi tratatul !„,…  i s-ar fi transmis lui Snegur, dându-i-se de înţeles că solicitarea sa nu a fost acceptată. Ion Iliescu neagă cu vehemenţă aceste afirmaţii (ca şi multe altele). „Este o aiureală de-a lui Preda[8]. Nu a existat o asemenea propunere. Era o perioada tulbure, nu era posibil aşa ceva„, a replicat Iliescu.” Am ajuns și-n anul 2019 – a trecut și centenarul  -, dar, ,,perioada”-i tot ….tulbure! Pentru toți, inclusiv pentru Ion Iliescu.

Concluzionând, … unionismul românofonilor din România şi Republica Moldova este unul dintre numeroasele unionisme existente în Europa, ca şi oriunde-n lume: unele, …au reuşit, dar, cele mai multe, …au dat greş!.

Una din problemele principale ce stau în calea re-unificării celor două state româneşti este  ….tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziţie mai aprigă chiar decât cea a Rusiei, văzând în această unire sursa … unor eventuale pretenţii teritoriale ale României asupra ,,teritoriului istoric” ucrainean!

În cele mai multe dintre cazurile tipice – analizate de literatura de specialitate -, s-a constatat că ,,forţele centrifuge” au fost mai puternice decât cele unioniste. Un caz mai aparte – mai ,,particular”-, este cel al unirii Armeniei cu Karabahul, o unire efectivă pe teren, dar, …  nerecunoscută juridic !

REPUBLICA MOLDOVA – O DESTINAȚIE TURISTICĂ ÎNTR-O MIZĂ GEOPOLITICĂ REGIONALĂ?[1]

[1] Text adaptat și actualizat după cap. 15, din partea a II-a, a lucrării ,,Geopolitica turismului în România”, autor Mihai Copețchi – Kopecky, ed. BREN, 2016.

[2] Sursa: www.tur.md/rom/section/259/;  Information by www.mfa.md.

[3] Sursa : extrase, prelucrate, după site-ul Basarabia pământ românesc, şi din Revista Tribuna, 2011

[4] Bugeacul este o regiune împărţită astăzi între Republica Moldova şi Ucraina.

[5] Surse:  extrase şi prelucrare după: Adevarul; rbnpress.info/; Cotidianul.ro; FrontPres.ro

[6] Extrase prelucrate, după : wikipedia.

[7] Analiza integrală poate fi găsită pe site-ul Fundaţiei Universtare a Mării Negre:  www.fumn.eu

[8] Ambasador dr. Aurel Preda, prof. univ., preşedinte al Asociaţiei Române de Politică Externă, a lucrat în Subcomitetul ONU pentru definirea agresiunii şi a participat la negocieri bilaterale din partea statului român.