PRIMA CONSTITUŢIE A EUROPEI

,,Prima Constituţie din Europa a fost ….. Constituţia poloneză, adoptată la 3 mai 1791, şi nu mult lăudata Constituţie franceză, considerată a fi fost prima lege fundamentală a Europei.

Totodată, Constituţia poloneză a fost şi a doua din lume, după Constituţia americană din 1787.

Mai mult, de atât, a fost pusă în aplicare prin metode democratice şi, spre deosebire de Franţa, fără a fi nevoie de ….vărsare de sânge!”…..

Trebuie să sesizăm, în acest preambul al articolului publicat pe site-ul Poland.pl – autor, d-na Elżbieta Królikowska-Avis, Editor-in-chief  – , nu numai mândria poloneză pentru acest fapt de excepţie din istoria modernă a Europei, dar şi nuanţa ironică la adresa celor care au implementat democraţia şi ,,binefacerile” ei cu ajutorul ghilotinei, ca suprem argument!

Dar, pentru a respecta adevărui istoric şi pentru a nu fi acuzat de exagerare, părtinire   sau de absolutizare a virtuţilor Poloniei şi a cetăţenilor ei, oriunde s-ar afla, voi argumenta prin câteva date istorice, contextul, veridicitatea şi autenticitatea subiectului tratat, în articolul de mai jos, cu multă decenţă, demnitate, mândrie, patriotism, probitate profesională, şi de ce nu, cu un uşor accent ….de umor, de către autor, d-na Elżbieta Królikowska-Avis.(n.a.)

Astfel, conform tuturor şi celor mai autorizate surse, …. ,,perioada Revoluţiei franceze a avut numeroase constituţii: o constituţie ce stabilea o monarhie contituţională liberală, adoptată la data de 6 octombrie 1789 şi acceptată de rege la 14 iulie 1790; apoi Constituţia din 1791, care a stabilit o monarhie limitată şi o Adunare Legislativă; apoi Constituţia din 24 iunie 1793, care a fost ratificată dar nu a fost niciodată aprobată datorită suspendării legalităţii ordinare; apoi, cea din 22 august 1795 sau Constituţia anului III, a stabilit Directoratul şi cea a anului VIII (24 decembrie 1799), care a stabilit Consulatul; etc”…..

Cert, este că prima republică franceză, oficială (la République française) a fost proclamată pe 21 septembrie 1792, în timpul Revoluţiei franceze. În aceeaşi zi regele Franţei Ludovic al XVI-lea, a fost înlăturat în mod formal, încheind astfel monarhia franceză.

,,Republica” a luat sfârşit – în mod oficial -, odată cu declararea Imperiului, de către Napoleon Bonaparte în 1804, iar Constituţia anului XII (din 1804), a stabilit Primul Imperiu Francez, după care, Carta adoptată în 4 iunie 1814 …..restabilea monarhia!

,,Aşadar, ….,,Constituţia din 3 mai 1791 a fost ,,o reflectare a spiritului polonez”, care, la urma urmei, a dat polonezilor ,,suportul” să supravieţuiască 123 de ani, fără ţară – între 1795-1918 -, şi apoi încă 45 de ani de comunism sovietic, între 1944-1989.

Ziua de 3 mai a fost o sărbătoare de stat până în septembrie 1939, la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Ulterior, ocupanţii germani şi, apoi, cei  sovietici, au interzis polonezilor să sărbătorească această importantă zi, care a devenit un pretext pentru multe manifestări anti-comuniste. Şi acum, în Polonia liberă, Constituţia din 3 mai este sărbătorită an de an, iar polonezii consideră – implementarea acestei legi fundamentale -, ca fiind unul dintre evenimentele de referinţă din istoria poloneză.

Există o mulţime de poveşti şi s-a scris mult despre contribuţia importantă a Poloniei la dezvoltarea culturii şi identităţii europene, dar cu siguranţă nu s-a spus despre moştenirea gândirii politice şi sociale poloneze, cât şi despre rolul pe care l-a jucat în domeniul cooperării dintre naţiuni, al dialogului intercultural şi al respectului reciproc, dar şi al reconcilierii.

Despre tradiţia bogată – şi străveche -, a deschiderii şi toleranţei poloneze faţă de ţările fostului Commonwealth[1], numite de secole ,,ţări fără căpiţe” („state without stacks” – original în text – n.a.), deoarece, atunci când războaiele religioase au devastat Anglia, Franţa şi Spania – catolicii scoţieni, hughenoţii şi evreii francezi – nemaiavând (căpiţe – n.a.), unde să se ascundă -, au găsit un refugiu liniştit ….în Polonia.

Iar aceşti evrei, care au fost izgoniţi din Anglia secolului al XIII-lea şi din Franţa secolului al XIV-lea, sau prigoniţi de regii catolici ai Spaniei secolului al XV-lea, au căutat, şi au găsit, refugiu în Polonia, unde au putut trăi în pace până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Nu este o coincidenţă faptul că ei – evreii – au numit Polonia „Polin” (probabil, deformarea expresiei ,,pull-in”, un fel de ,,trage-te-ncoa” – n.a.), sau „here you will rest”, adică, un fel de „aici veţi rămâne” (şi-au rămas! – n.a.). Poate, de aceea, polonezii formează cea mai reprezentativă naţionalitate a ,,celor mai drepţi dintre naţiuni”, şi, de asemenea, merită menţionat faptul că, Commonwealth-ul – spre deosebire de Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia şi Spania -, nu a fost niciodată un sistem imperialist, colonial.

Este, de altfel, o moştenire a tradiţiilor noastre, a libertăţii şi toleranţei, a respectării independenţei altor ţări, a altor religii, iar, cel mai frumos fruct şi simbol al acestora este Constituţia din 3 mai 1791. Interesant este faptul că această lege a rămas foarte modernă, atât de mult timp, încât, şi-n ziua de azi se poate extrage din înţelepciunea sa politică şi morală, atât în ​​spiritul său, cât şi în conţinut.

Dar, să privim cu atenţie, cât de modern este mesajul Constituţiei. De exemplu,… „toată autoritatea comunităţii umane provine din voinţa poporului”, sau că „independenţa la exterior şi libertatea în interiorul graniţelor este cel mai înalt bun al naţiunii”. Și toţi aceşti indicatori, scrişi acum 227 de ani, pot servi drept ,,semnalizatoare” valoroase până şi-n ziua de azi.

Această Constituţie este, de asemenea, atât de apropiată de polonezi, deoarece a fost creată ca o continuare a deliberărilor filozofilor, istoricilor şi politicienilor, cum ar fi, de exemplu, Jan Ostrorog[2] şi al său „Memorandum privind Ordinul Commonwealth”, din 1477, unde pentru prima dată, Polonia a fost numită ,,Republică”. Sau lucrarea lui Andrzej Frycz Modrzewski[3] „Despre îmbunătăţirea comunităţii” din 1576, al cărui autor, într-un mod foarte modern pentru acele vremuri, combina trei valori fundamentale ale gândirii despre stat:   comunitatea, onestitatea şi utilitatea.

Oare, ar trebui ca această „gândire de aur”, a lui Ostrorog, Frycz Modrzewski şi a autorilor  Constituţiei – Stanisław Staszic[4] şi Hugo Kołłątaj[5] – să nu fie incluse în canonul de lectură al fiecărui funcţionar şi parlamentar modern polonez? ………

[1] Comunitatea Naţiunilor, cunoscută iniţial de ,,the British Commonwealth”, este o organizaţie interguvernamentală a 53 de state membre independente, iniţial părţi din Imperiul Britanic, din care acesta din urmă s-a format. Nici un guvern din Commonwealth nu exercită putere unul asupra altuia, aşa cum se întâmplă într-o uniune politică.

[2] Scriitor şi diplomat polonez renascentist (1436-1501)

[3] Umanist, teolog şi scriitor polonez, renascentist (1503-1572). A fost numit „tatăl democraţiei polone”.

[4] Preot, filozof, scriitor şi geograf  (1755-1826), figură importantă a iluminismului polonez.

Acest canon ar putea include şi multe alte texte informative din trecut, cum ar fi cele ale lui Jan Krasiński[1], care – după 100 de ani -, a adus laude pentru sistemul de secol XVI al Republicii: „pentru că guvernarea este stabilită prin lege … şi însuşi regele, fără consimţământul consiliului şi al senatului, fără consimţământul nobililor nu-şi poate crea drepturi, drepturile sunt mandatate”…..

Schimbând  termenul ,,rege” cu cel de ,,preşedinte” sau  ,,prim-ministru”, oare, această gândire nu este, încă şi-n prezent, democratică şi modernă?……..

Constituţia din 3 mai, ne este, de asemenea, atât de dragă (iubită – n.a.) nouă, pentru că ne aduce aminte de vremurile când Republica – aşa cum începe să fie cazul acum – a contribuit la gândirea politică şi socială europeană şi a participat la dezbaterea privind viitorul Europei.

Foarte interesante au fost reacţiile din lumea întreagă depre Constituţia din 3 mai.

Lumea civilizată, – cu excepţia invadatorilor: Rusia, Germania și Austria -, a felicitat Polonia pentru acest document extrem de important, remarcându-se – dintre aceştia -, co-fondatorul constituţiei americane, ….englezul Thomas Payne[2] şi un alt personaj celebru, scriitorul şi publicistul – „părintele conservatorismului” -, Edmund Burke[3].

Edmund Burke a comentat proclamarea ,,Legii fundamentale poloneze” folosind următoarele cuvinte: „Nimeni nu a suferit nici o pierdere, nimeni nu a fost umilit, de la împărat până la lucrătorul zilier … nici o lacrimă nu a fost vărsată: nu a existat nici o trădare, nici o insultă, niciun afront religiei sau obiceiurilor, nici jafuri sau confiscări”. În opoziţie evidentă faţă de evenimentele sângeroase de peste Canalul Mânecii, pe care Burke le-a condamnat în lucrarea sa „Despre revoluţia din Franţa”.

Interesant, de remarcat, el continuă cu acest argument: „Dar, astfel, trebuie să recunoaştem acest comportament demn, care păstrează o legătura glorioasă, ce-şi propune să menţină cu adevarat drepturile esenţiale, şi indispensabile, ale omului”.

Un alt susţinător entuziast al evenimentelor din Polonia, şi adoptarea Constituţiei din 3 mai, a fost şi un membru al parlamentului francez, Alexandre Bonneau, care vizita pe atunci Varşovia. La fel de surprinzător a fost şi agentul francez Joseph Aubert, care, în mesajul (raportul) său adresat ministrului de externe Armand de Montmorin, a subliniat importanţa reformelor desfăşurate în Polonia: „Una dintre cele mai importante realizări este acordarea de privilegii atât pentru oraşe, cât şi pentru cetăţeni. A fost cu siguranţă o mişcare inteligentă, pentru că în acest fel burghezia şi-a legat soarta de stat iar viitorul lor a fost asigurat” ……    ,,Nu trebuie să-mi amintesc ce au făcut Danton şi Robespierre burgheziei neascultatoare”…….

O evaluare foarte interesantă a Constituţiei din 3 mai a fost făcută şi de către ministrul de externe al Prusiei, Ewald Friedrich von Hertzberg, care a devenit un duşman înverşunat al Poloniei: „Revoluţia poloneză este unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului nostru, va avea, în opinia mea, consecinţe mai imediate decât revoluţia franceză”.

[5] Ilumunist polonez (1750-1812), preot, istoric, filozof, activist social şi politic.

[6] Nobil polonez (1639-1717), ofiţer superior şi consilier al regelui Jan III Sobieski.

[7] Pamfletar, revoluţionar radicalist şi intelectual, a imigrat în coloniile americane în preajma Revoluţiei Americane.

[8] (1729-1797) – politician irlandez, filozof şi scriitor, autorul butadei ,,Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic.”.

Treaba este cam aşa: pentru ca un program să treacă testul timpului trebuie să se bazeze pe axiologie (vezi, exemplul partidului conservator din Marea Britanie sau al republicanilor din Statele Unite ). Dacă valorile morale sunt înlocuite de factori socio-tehnici – drepturile omului -, ,,aţâţarea” unui grup social împotriva celuilalt, teroarea şi violenţa devin inevitabile.
Papa Ioan Paul al II-lea ne reamintea continuu că „politica fără moralitate degenerează şi, de obicei, conduce la dictatură”.
Constituţia noastră se referă, adesea, la: ,,respectarea drepturilor omului”, ,,obligaţiile puterii faţă de cetăţeni”, ,,condamnarea violului şi a violenţei”, etc.. Astfel, în ciuda situaţiei dramatice care însoţeşte proclamarea sa, ea nu a condus şi nu a determinat, la fel ca în revoluţia franceză, la sacrificii în masă.
Poate de aceea a devenit nu doar un simbol – al reformei moderne -, ci şi o legendă vie care a permis polonezilor să supravieţuiască aproape două secole de ,,captivitate” – în prima împărţire teritorială şi apoi sub ocupaţia sovietică -, astfel că, astăzi poate fi un ghid valoros pentru a gândi despre ,,o ţară pentru polonezi”, dar şi pentru celelalte naţiuni ale Europei.
Şi ne (mai) asigură, totodată, că ,,nu trebuie să privim mereu spre vest pentru a căuta bazele cunoaşterii despre democraţie.”…..

P.S. (n.a.)

Nici noi, aici, în România, nu putem spune că nu ne mândrim cu Constituţiile noastre!
În 1822 s-a elaborat, din iniţiativa unui grup de boieri progresişti, un proiect de constituţie, numit Constituţia cărvunarilor, precum şi în elaborarea ulterioară – în timpul ocupaţiei ruseşti (1828-1834) -, a unui cod de legi care viza organizarea statală a Principatelor Româneşti – Regulamentul Organic.
După abdicarea domnitorului Al. I. Cuza, în februarie 1866, politicienii români – liberali şi conservatori -, au considerat că este nevoie de un prinţ dintr-o dinastie străină, pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranţa stabilităţii politice şi sociale. Astfel, s-a perfectat aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care s-a instalat la Bucureşti pe data de 10 mai 1866. Iar că să fie ,,un lucru bine făcut” – după metoda germană -, la 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituţie a României.
După reîntregirea teritoriului naţional în 1918, o nouă Constituţie a fost aprobată pe 29 martie 1923, fiind sancţionată şi promulgată de către regele Ferdinand I (1914-1927).
În 1938, instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, a fost un prilej de a fi creată o noua constitutie care să-i susţină ,,misiunea divină”.
În perioada comunistă Constituţia a suportat modificări repetate – conforme cu contextul -, în 1948, 1952 şi 1965, iar după Revoluţia din decembrie 1989, în mod perfect logic, o nouă Constituţie a fost adoptată în 1991.

9 Disciplină filozofică care se ocupă cu studiul sistematic al originii, esenței, clasificării, ierarhizării și funcției sociale a valorilor; teorie generală a valorilor (morale, etice, religioase, estetice).
10 Polonezul de origine valahă, Karol Josef Wojtyla (1920-2005).
11 Prima împărţire a Poloniei sau, mai precis, prima împărţire a Uniunii Polono-Lituaniene a avut loc în 1772 şi a fost prima dintre cele trei divizări care au pus capăt existenţei Uniunii Polono-Lituaniene în 1795.

Apoi, Constituţia a fost revizuită – din nou -, în 2003, prin adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei României, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, intrând în vigoare imediat, după publicarea în Monitorul Oficial.
După trecerea în veşnicie a ,,Părintelui Constituţiei” – regretatul Antonie Iorgovan -, în 2007, asupra Constituţiei României au început o serie de presiuni politice, clientelare, în vederea modificării acesteia după ,,norme” europene, ce vizau cu precădere regionalizarea, autonomia pe criterii entice, justiţie, etc., mai ceva ca-n Polonia, că de, ….doar e subiectul momentului!
La ora actuală Constituţia României a ajuns un fel de ,,Mersul trenurilor”, deoarece, ,,blatiştii” din trenul politic româneasc, vor s-o modifice – pe repede-nainte şi la ceas de seară -, după orarul partidului şi bioritmul liderului, fără să priceapă că ,,podul” spre Europa s-a prăbuşit.
Se pare că, ne aflăm la ,,ora astrală” a existenţei şi carierei unor politicieni rupţi complect de realitate, ce şi-au propus să modifice Constituţia – în mod discreţionar -, după chipul şi asemănarea lor, şi, dacă ar fi posibil, fiecare cu Constituţia lui, ca şi-un ,,Mers al trenurilor”!
Dacă, tot sunt la putere, …pot! Viaţa-i ca ….un peron! Nu-i aşa !?…..
Şi apoi, aşa cum, iarna nu-i ca vara, nici România nu-i … ca Polonia!
Apropo de …. Constituţie!

(Traucere şi adaptare: Mihai COPEŢCHI – KOPECKY, 2 februarie 2018)

Sursa: Poland.pl, autor, Elżbieta Królikowska-Avis, Editor-in-chief of Poland.pl – 26.04.2017