De la Tirana… Rusia nu mai este văzută acum ca un partener, ci ca un pericol principal pentru pacea și securitatea din Europa

Rusia nu mai este văzută acum ca un partener, ci ca un pericol principal pentru pacea și securitatea din Europa – Interviu realizat de Mona Agrigoroaiei cu Directorul Executiv al Institutului de Studii al Europei de Sud-Est din Tirana, Albania, Prof. Asc. Dr. Enver Bytyçi

Mona Agrigoroaiei: Cum apreciați în general mediul de securitate din Balcanii de Vest?

Enver Bytyçi: După bombardamentele NATO din Serbia pentru eliberarea Kosovei de violența și teroarea sârbă, Balcanii par să fie mai siguri și mai stabili. Sfârșitul războaielor din fosta Iugoslavie a produs state noi, care sunt orientate spre integrarea euro-atlantică. Acum Croația și Slovania sunt membre ale UE. Aceste două state, cât și Albania sunt membre ale NATO. În curând se așteaptă să fie membru a NATO și Muntenegru. Serbia și Muntenegru au deschis negocierile pentru aderare la Uniunea Europeană.

Dr. Enver Bytyçi

Între timp, Macedonia, Kosova și Bosnia-Herțegovina sunt încă departe de integrarea euro-atlantică, dar motivele acestui proces încetinit sunt diferite în fiecare din aceste state. Macedonia este blocată de naționațiștii greci, din cauza numelui, pe care guvernul Greciei îl contestă. Kosova este blocată din cauza nerecunoașterii statalității sale de către cinci state din Uniunea Europeană. Bosnia – Herțegovina este blocată în drumul integrării din cauza destructivității Republicii Srpska. Între timp, Serbia nu dorește să fie membră a NATO din cauza legăturilor puternice cu Rusia. Mai mult, la Belgrad există dileme pentru integrare în UE din cauza Kosovei. Aceste problematici și blocaje fac regiunea și mai nesigură și instabilă.

Mona Agrigoroaiei: Ce sfidări, pericole și amenințări la adresa securității există în această regiune?

Enver Bytyçi: Sfidările și pericolele sunt cteva. Dar voi desprinde strategia și tacticile diferite ale statelor diferite ale regiunii pentru alianțe și integrare. Diversitatea geopolitică moștenită din ultimele două secole în Balcanii de Vest i-a dus adeseori spre conflicte. Naționalismul a fost și este folosit și astăzi ca armă a mobilizării popoarelor în aceste conflicte. În special, sârbii au rămas încă problema cea mai mare pentru securitatea și pacea din regiune. Serbia și guvernul Belgradului au susținut orice act destabilizator al conducătorului sârbo-bosniac Dodik. Un referendum realizat luna trecută în Republica Srpska pentru schimbarea zilei naționale, pentru reîntoarcerea ca sărbătoare a zilei proclamării independenței acestei republici față de Bosnia-Herțegovina în ianuarie 1992, este un gest simbolic, dar semnificativ al cursului naționalist și șovinist al conducătorilor sârbi ai Republicii Srpska. Acesta este un act periculos. Consecințele vor fi conflictul și violența nu numai în Bosnia, ci și în întreaga regiune.

În Kosova există încercări însetate ale Belgradului pentru destabilizare și pentru dezintegrarea Kosovei. De aceea, se acționează cu o strategie clară de destabilizare a situației politice din Kosova. Comportamentul Belgradului față de instituțiile și integritatea teritorială a Kosovei nu s-au schimbat din timpul când exista administrația internațională și este adâncit după proclamarea independenței. Drept rezultat, situația este fragilă și dacă nu ar fi fost prezente forțele NATO, ale KFOR-ului, cu siguranță ar fi fost un conflict descis între albanezi și sârbi.

Totodată în Macedonia există un conflict politic intern, care adeseori pare să meargă spre granițele distrugerii echilibrului social și politic. Înafară de aceasta, chestiunile etnice în relațiile dintre macedoneni și albanezi sunt o îngrijorare continuă. Guvernul provoacă aceste relații și nu se știe cât vor mai dura albanezii să trăiască în condițiile unei astfel de provocări, care a cauzat zeci de victime. În cazul în care comunitatea internațională nu rezolvă aceste chestiuni în aceste trei vetre de conflict, atunci situația va fi întotdeauna aprinsă și un băț de chibrit poate să aprindă războiul în Balcani. Cred că prezența UE și rolul său în rezolvarea unor astfel de conflicte din regiune a crescut, dar a fost slăbit rolul american și aceasta crește numei pericolul destabilizator.

Mona Agrigoroaiei: Care este opinia dumneavoastă despre situația politică și de securitate din Albania și Kosova?

Enver Bytyçi: Situația politică și de securitate din Albania și Kosova nu este atât de roză precum o prezintă cei care au rândul acum să guverneze. Albania și Kosova nu sunt state care să producă conflicte regionale. Aceasta este o tradiție istorică a albanezilor. Dar conflictele interne politice au influențat ca stabilitatea și securitatea adeseori să fie zguduită. În Albania se vede o lipsă accentuată de încredere între forțele politice, o retorică politică extremă, care tensionează situația socială și împiedică dezvoltarea economiei. Relațiile dintre putere și opoziție sunt întotdeauna tensionate.
Totodată, și în Kosova puterea și opoziția nu colaborează. Kosova are câteva probleme specifice, diferite de cele ale Albaniei. Sunt stabilirea liniei de frontieră cu Muntenegru și acordul pentru crearea asociației comunelor cu majoritate sârbă, două chestiuni principale pentru care forțele politice sunt dezbinate și în conflict. Chiar și în interiorul majorității există contestații. Există posibilitatea ca pentru aceste două motive să se meargă spre noi alegeri.

Dar eu văd că conflictul nu se va opri aici. Majoritatea forțelor politice au drept obiecție întărirea instituțiilor statului independent. În timp ce Autodeterminare, adeseori, se opune existenței statului Kosova, cerând unirea cu Albania. Deci, nu există o direcție comună strategică. Acolo unde lipsește consensus-ul referitor la chestiuni esențiale ale strategiei naționale, acolo conflictul este inevitabil. Să vedem cum va merge mai departe.
Între timp, cele două state albaneze, Albania și Kosovo suferă de aceleași boli precum corupția, crima organizată și legăturile politicii cu ea, traficul și în Albania extinderea plantării și cultivării plantelor narcotice. Aceste boli au slabit funcționarea statului de drept și în Tirana, și în Priștina. Fără statul de drept și fără a dezvolta cultura democratică este greu să se creeze stabilitate și securitate. Imaginați-vă astfel de condiții când cetățenii sărăcesc și nu găsesc posibilitatre pentru angajare și supraviețuire. Aceasta crește presiunea și emigrația și crează condiții pentru mari cutremure sociale.

Mona Agrigoroaiei: Este FYROM în fața unei crize interne adânci și de neevitat între instituțiile de securitate și Procuratura Specială? Poate duce această criză la falimentarea morală a FYROM ca stat funcțional?

Enver Bytyçi: Macedonia este un stat multietnic, dar macedonenii nu vor să creadă și să accepte acest fapt. Macedonia este un stat încă nerealizat complet, din moment ce are un nume contestat, dar macedonenii și guvernanții lor nu au dorit să accepte aceasta. Totuși, Macedonia are progrese în dezvoltarea economică, la fel ca și probleme grave în aplicarea legii, cu corupția, nepotismul, cultura sa democratică, etc. Ascultările telefonice au grăbit procesle politice din această țară. Uniunea Europeană a preluat multe responsabilități și a stimulat Skopje la soluționarea crizei. În acest aspect un rol important îi este dat tribunalului special, care va cerceta corupția și încălcările legilor din partea policienilor. Același lucru se întâmplă și în Albania, dar cu un an în urmă s-a întâmplat în Kosova. Tribunalele speciale sunt văzute ca un instrument de luptă împotriva corupției li crimei organizate cu susținerea politicii. Se pare că a fost întărită și prezența germană și influența sa în soluționarea crizei. Alegerile noi din decembrie sunt o nouă șansp pentru statul și societatea macedoneană. Noul govern va trebui să treacă prin multe sfidări, să rezolve conflictul cu Grecia pentru chestiunea numelui, să stabilească echilibrul necesar între albanezi și macedoneni ca două etnii principale ale statalității Macedoniei, să stabilească standardele comportamentului democratic și să lucreze pentru integrarea euro-atlantică.

O Macedonie membră a NATO și UE este de un interes vital pentru albanezi și Albania. Aceasta este valabil și pentru Serbia și celelalte state ale regiunii. Muntenegru va deveni acum parte a NATO și a progresat mai mult decât oricare stat al regiunii către UE. Dar, pentru Albania, Macedonia are o importanță strategică extraordinară. Testul alegerilor din decembrie va fi proba depășirii sau nu a situației complicate prin care trece Macedonia. Pentru noi existența statului Macedoniei și realizarea drepturilor albanezilor sunt de o importanță vitală. Nu este în interesul nostru dezintegrarea Macedoniei.

Mona Agrigoroaiei: Cum apreciați gradul de influență rusă în Balcani?

Enver Bytyçi: Când s-a născut doctrina panslavismului cu două secole în urmă, ea avea în vedere, înainte de toate, extinderea influenței rusești în Balcani. Această doctrină a fost implementată în special prin instigarea din partea Rusiei a Războaielor Balcanice și a Primului Război Mondial, cu un secol în urmă, când Rusia a încercat să câștige ieșire la Marea Adriatică prin intermediul Serbiei și Muntenegrului. După al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a realizat o formă de dominație de tip colonialist în toată Europa de Est și de Sud-Est, incluzând Balcanii. Sistemul comunist care s-a stabilit în aceste state, cu excepția Greciei și a Turciei, i-a dat posibilitate Moscovei să își păstreze pozițiile de dominație rusă în regiune și să controleze coridoarele și teritoriul balcanic.

După căderea Zidului Berlinului s-a schimbat echilibrul. Statele foste comuniste s-au integrat în UE și NATO și acest proces ar fi trebuit să se termine cu statele de la granița fostei Uniuni Sovietice. Cu Moscova s-au stabilit relații de parteneriat, atât din partea NATO, cât și a UE. Dar Kremlinul nu s-a mulțumit cu acest proces. În special după venirea la putere a președintelui rus, Vladimir Putin, relațiile dintre Rusia, pe de o parte, și NATO, pe cealaltă parte, s-au înrăutățit mult. Intervenția rusă în din Georgia și Ucraina, în special anexarea Crimeei, au pus sub semnul întrebării viitorul acestor relații. Acum Rusia nu mai este văzută ca un partener, ci ca un pericol principal pentru pacea și securitatea din Europa.
Balcanii sunt din nou un câmp de bătălie între două părți. UE și SUA au investit pentru pacea și stabilitatea din Balcani. Dar Kremlinului îi folosește acest lucru. Întotdeauna Moscova a instigat la certuri balcanice. Întotdeauna a profitat numai din cauza conflictului și nu din pacea și securitatea regiunii noastre. De aceea, Rusia și președintele Putin fac presiuni multilaterale. Serbia este statul aliat al Rusiei și își exprimă în mod deschis simpatia sa pentru Rusia. Voluntari sârbi au fost văzuți în conflictul din Ucraina, de partea forțelor separatiste pro-ruse, ajutate de Moscova. Președintele sârb, Nikolić, este omul cel mai puternic al Moscovei la Belgrad și face presiuni continue pentru schimbarea cursului integrării Serbiei, cerând orientarea rusă a sa. În timp ce NATO face exercișii comune cu trupele statelor sale membre sau partenere din Balcani, Rusia face exerciții comune cu armata sârbă. Belgradul a deschis ușile câtorva operaciuni militare ale Kremlinului în acest stat. Deci, Serbia este la răscruce, în ceea ce privește orientarea sa geo-strategică: Să continue alianța panslavistă cu Moscova, sau să se integreze în UE și NATO? Kosova este folosită de cele două state ca un “măr de ceartă”. Cât va mai merge această relație în simbioză dintre cele două state, rămâne să vedem. Dar eu cred că depinde mult și de forța care o exprimp solidaritatea din Uniunea Europeană și hotărârea Bruxelles-ului de a-i face presiune continuă Belgradului. Belgradului într-o alianță cu Moscova i-ar fi greu să supraviețuiească, pentru că este o insulă în regiune, fără legătură directă teritorială cu Rusia. În timp ce din punct de vedere al școlarizării, culturii și economiei, sârbii au țintit spre Europa, nu spre Rusia. Dar din punct de vedere politic, militar și strategic, pe ei îi interesează grija Moscovei, fără de care se văd lipsiți de apărare.

Un stat membru al UE nu poate să nu respecte sancțiunile stabilite asupra Rusiei ca reacție a evenimentelor din Ucraina. Dar iată că Grecia s-a revoltat cu aproape doi ani în urmă. Primul-ministru Tsipras a fost într-o lună de miere cu președintele Putin, în timp ce spera ca va lua de la Moscova circa 10 miliarde de dolari pentru a hrăni băncile grecești și pentru a face față unei ieșiri dorite din zona Euro. Vizitele dese ale lui Tsipras la Moscova și ale lui Vladimir Putin la Atena au stimulat în special colaborarea economică între cele două state. Scopul a fost de a se evita prezența companiilor europene, în special ale celor germane în Grecia, care profitau de criza gravă din acest stat.

Muntenegru a fost, de asemenea, obiectul unor atacuri și a presiunii exercitate de Rusia pentru cursul său pro-NATO. Invitația de aderare a Muntenegrului la NATO a fost însoțită de declarațiile amenințătoare ale conducerii ruse. Dar victoria lui Djukanovic în alegerile la începutul acestei luni, în Muntenegru, cred că s-a încheiat posibilitatea ca Rusia să impună o alegere în favoarea acesteia, deși opoziția din Muntenegru este o opoziție declarată pro-rusă, deoarece reprezintă 33 la sută din populația sârbă în această țară. Dar, în Muntenegru, Rusia a prins rădăcini de timpuriu. Astăzi aproape 40 la sută din investițiile străine și firmele străine aparțin celor din Rusia.

Aceast mod intervenție a dat rezultat Moscovei, de asemenea, și în alte țări din regiunea Balcanilor, inclusiv Albania. Numai Kosovo este încă intactă mod direct în fața investițiilor și firmelor din Rusia. Prezența rusă în economia țărilor balcanice este văzută ca o oportunitate pentru Moscova de a prinde rădăcini în această regiune cu o perspectivă pe termen lung pentru a influența politicile de dezvoltare și în cele din urmă la politicile sale geo-strategice. Acest lucru înseamnă că Rusia nu numai că nu și-a pierdut speranța de a fi prezentă și influentă în regiune, dar și-a intensificat eforturile în această direcție.

Pentru aceste obiective într-o anumită măsură, Kremlinul a câștigat sprijinul președintelui turc, Erdogan, care a anunțat o alianță neobișnuită cu președintele rus Putin. Această alianță, care s-a reafirmat în special după lovitura de stat eșuată din Turcia, cred că se adaugă la posibilitarea creșterii pericolului rus în Balcani rusă. Nu poate fi credibilă o astfel de alianță ruso-turcă, care, în orice caz, rămâne periculoasă pentru însăși Turcia. Dar faptele sunt de așa natură încât guvernul turc a stabilit deja o relație strânsă cu guvernul rus, cu toate că interesele celor două țări sunt contrare politicilor regionale și globale.

Pentru Romania Breaking News corespondent Mona Agrigoroaiei