ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ministerul Afacerilor Externe organizează a opta ediție a Forumului Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), în parteneriat cu Comisia Europeană și Programul Transnațional Dunărea

Ministerul Afacerilor Externe organizează a opta ediție a Forumului Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), în parteneriat cu Comisia Europeană și Programul Transnațional Dunărea

În contextul deținerii de către România a Președinției rotative la Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 27-28 iunie 2019, în parteneriat cu Comisia Europeană și Programul Transnațional Dunărea, cea de-a 8-a ediție a Forumului Anual SUERD. Desfășurat sub mottoul: „Promovăm coeziunea pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării”, Forumul reprezintă un eveniment marcant al Președinției SUERD, fiind organizat sub egida Președinției României la Consiliul UE.

La eveniment vor participa înalți oficiali europeni, demnitari din statele SUERD[1] și reprezentanți ai instituțiilor europene, coordonatori naționali și de arii prioritare SUERD, autorități publice centrale cu responsabilități în implementarea obiectivelor SUERD, reprezentanți ai Autorităților Publice Locale (APL), ai mediului academic și de afaceri, ai societății civile, precum și reprezentanți ai Parlamentului și ai Administrației Prezidențiale.

Lucrările Forumului Anual vor fi deschise de Prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, care va susține cu acest prilej o alocuțiune, alături de miniștrii români cu atribuții în implementarea SUERD și de Comisarul European pentru Politici Regionale.

În cadrul Forumului vor fi promovate o serie de teme de interes pentru dezvoltarea durabilă a regiunii dunărene precum conectivitate, mobilitate, competitivitate prin stimularea dezvoltării structurilor de sprijin a afacerilor, transporturilor, digitalizării și turismului. Evenimentul își propune și identificarea de sinergii între obiectivele strategiilor macro-regionale și obiectivele programelor transnaționale, transfrontaliere și ale fondurilor structurale și de investiții ale UE în perspectiva Politicii de Coeziune post-2020.

Forumul Anual SUERD va reprezenta un prilej de a trece în revistă realizările Președinției române la SUERD și de a promova prioritățile stabilite de România pentru relansarea Strategiei pe durata acestui mandat. Evenimentul va constitui, totodată, o bună ocazie de a promova proiectele cu impact regional în care România are un rol esențial.

În marja evenimentului vor avea loc: o Reuniune informală a miniștrilor responsabili de economie și de promovarea mediului de afaceri din statele SUERD, o sesiune de consultări publice pe tema Revizuirii Planului de Acțiune a SUERD și alte 10 evenimente conexe inclusiv sesiuni tematice și ateliere de lucru organizate de diverse instituții partenere.

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili de economie și de promovarea mediului de afaceri din statele SUERD va constitui un bun prilej pentru schimbul de opinii cu privire la rolul IMM-urilor și al structurilor de sprijinire a întreprinderilor ca instrumente de dezvoltare regională în cadrul noii Politicii UE de coeziune. Înalții oficiali vor dezbate asupra rolului pe care structurile de sprijinire a antreprenoriatului, inclusiv clusterele transnaționale, ar trebui să îl joace în continuare ca instrumente pentru o mai bună punere în aplicare în Regiunea Dunării a noii Politicii UE de coeziune. În cadrul reuniunii, miniștrii vor avea ocazia de a stabili câteva linii comune de acțiune în vederea unei mai bune convergențe economice și a unei competitivități sporite în regiune.

De asemenea, pe întreaga durată a Forumului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat va organiza o Expoziție pentru promovarea bunelor practici de colaborare din statele membre SUERD (asociații ale oamenilor de afaceri, structuri de sprijin a afacerilor – incubatoare, acceleratoare de afaceri, clustere).

Totodată, pentru prima oară în cadrul unui Forum SUERD, în data de 26 iunie a.c., Enterprise Europe Network (EEN) prin partenerul local Asociația ARIES, va organiza cu sprijinul Comisiei Europene (DG GROW) sesiuni de tip Business2Business cu scopul facilitării contactelor între entitățile comerciale de pe plan regional. Mai multe detalii despre posibilitatea de participare la expoziție și la sesiunile B2B pot fi găsite pe site-ul: http://suerd.gov.ro/en.

Jurnaliștii se pot acredita la Palatul Parlamentului, intrarea S2, între  09:00 și 17:00, la Biroul de Acreditări al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în zilele premergătoare evenimentului. Pentru ridicarea ecusoanelor de acreditare, jurnaliștii vor trebui să prezinte buletinul sau pașaportul, precum și scrisoarea de solicitare pentru acreditare de la instituția media pe care o reprezintă.

[1] Statele membre SUERD sunt Austria, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania – ca stat federal și prin landurile Baden-Württemberg și Bavaria, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: