ROMÂNIA BREAKING NEWS

,,IDEEA EUROPEANĂ” –  O VIZIUNE (GEO)POLITICĂ EMINESCEANĂ? Aspecte geopolitice În publicistica eminesciană ,,INTERZISĂ”

,,IDEEA EUROPEANĂ” –  O VIZIUNE (GEO)POLITICĂ EMINESCEANĂ? Aspecte geopolitice În publicistica eminesciană ,,INTERZISĂ”
image_pdfimage_print

(Extrase din Cap. II, al lucrării: ,,Aspectele geopolitice din publicistica eminesciană ,,interzisă””, în curs de apariţie. Autor: Mihai COPEŢCHI – KOPECKY, 2021)

*Acest articol a fost publicat ca parte de activitate a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, dedicat Zilei Culturii Române și a Zilei de naștere a lui Mihai Eminescu

 

Motto: Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărți şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece… Pe fruntea lui străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase, …”

Mihai Eminescu a fost cel mai vizionar analist al spaţiului identitar naţional aflat într-o continuă ,,migraţie” spre cultura occidentală. Eruditul istoric şi critic literar Perpessicius[1] era convins că românii vor ajunge să gândească european [în timp – n.a.] graţie lui Eminescu, ale cărui convingeri filozofice şi sentimente patriotice erau cunoscute în Austria, Franţa, Germania şi Rusia – principalele ţări care au influenţat economic, cultural şi (geo)politic ţările române. Perpessicius l-a asociat pe Eminescu multor construcţii filozofice, economice şi politice, fapt ce-l poate așeza, fără tăgadă, printre precursorii geopoliticii românești de la sfîrșitul secolului XIX.

Europenitatea lui Eminescu este dată – în concepţia lui T. Vianu -, de o delimitare netă de influenţele din afară, care impun, dincolo de speculaţii, o adevărată renaştere naţională.  Capacitatea lui Mihai Eminescu de a asimila valorile culturale europene şi cele universale este învederată atât în poezie, cât şi în publicistică. Obiectivul principal al textului de presă eminescian este acela de a ,,spaţializa enciclopedic adevărul despre mituri, simboluri, cotidian” şi alte „evenimente paradigmatice”.

Gazetarul Mihai Eminescu a exprimat în premieră ,,ideea europeană ca idee românească”, deducând-o din însăşi viziunea românească asupra lumii şi din consideraţiuni de încadrare în Europa ca într-un organism unic. Eminescu este, în fond, printre primii intelectuali români care conturează clar necesitatea unei Ligi Spirituale care să armonizeze interesele naţionale cu cele general-europene.

Acest proiect al lui Eminescu, parcă, a anticipat actuala Uniune Europeană!

S-a demonstrat, în câteva lucrări care s-au publicat, de-a lungul timpului, că în publicistica sa a abordat și a identificat multe soluții pentru rezolvarea problemelor care au frământat atât poporul român, cât și alte popoare, angajate în concertul popoarelor europene, Eminescu a vorbit despre Europa ca despre „un mit polifonic care nu se poate defini și nici consolida fără idealul românilor din toate părțile Daciei lui Traian”.

Eminescu a pledat pentru o Europă în care lumea să învețe să respecte toate limbile și toate naționalitățile, întrucât bazele ei sunt naționale. ,,Principatele nu trebuie să devină o colonie a marilor puteri și nici nu trebuie să cadă în capcana americanizării. O națiune ca a noastră trebuie să stea cu toată Europa în raporturile de liber schimb și de liberă așezare reciprocă”. Acesta este laitmotivul multor articole publicate în gazeta Timpul.

………………………………………………………………………………………………….

Conştiinţa europenităţii românești este un alt aspect exprimat în lirica eminesciană.

De exemplu, în Memento mori, vastă panoramă a civilizaţiilor, a unei lumi ce fierbea din adâncuri, ce se pregătea să intre ,,într-o nouă eră”, apare proiecţia imaginară a unei Europe ce este pătrunsă de „un luminos şi mândru țel”, denumit cu formula kantiană a ,,eternei păci”:

  • Cine moare – moare-n cuget c-a rămas trăind în el

Tot ce-i nobil şi puternic în ăst secol de mândrie

Îl urmează… Căci prin noaptea unei lumi, în bătălie

Lin luceşte – eterna pace, luminos şi mândru ţel. ”

 

Eminescu a vibrat la proiectul kantian de ,,eternă pace”, la care filosoful credea că vor ajunge popoarele, mereu antrenate într-o luptă a forţelor antagoniste. ,,Eterna pace” kantiană, așadar, va fi asociată ideii europene, de către Eminescu, care credea în ,,modelarea bătrânului continent cu populii ei într-un singur organism”.

Eminescu remarcă în Memento moridupă ce oştirile napoleoniene au fost distruse de ruși -, cum ,,Ideea” îl părăsește pe împăratul Napoleon, cartea lumii se închide, după cum reiese din versurile eminesciene, exact cum postulează și Kant, ,,omul moare dar ideea rămâne”, iar lumea trebuie să înceapă o eră nouă care să continue visele înalte ale eternei păci:

 

Şi-atunci Nordul[2] se stârneşte din ruinele-i de gheaţă,

Munţii plutitori şi-i sfarmă şi pe-a câmpurilor faţă

El ridică visuri nalte… volburi mari de frig se văd

Şi trecând peste oştire o îngroapă … şi cu fală

El ridică drept făclie aurora-i boreală

Peste-oştirea-ntroienită în pustiul de… omăt.

Nordul m-a învins – ideea m-a lăsat.

 

Pe acest fond, într-un mod cu totul accidental, dacă am lua în calcul contextul prezentat mai sus, Napoleon a relansat ,,ideea Imperiului Universal”, inspirat fiind de trecutul glorios al Imperiului Roman sau a celui Carolingian.  În viziunea lui Napoleon exista ,,o Europă ideală” pe care dorea să o creeze, o Europă în care să unească toate popoarele într-un singur corp şi să impună instituţii şi coduri unice de legi, principii, interese. Această variantă de ,,confederaţie” o vedea, evident, … sub ,,domnia” sa!

…………………………………………………………………………………………………

Nu contestăm faptul că între Eminescu şi ceilalţi poeţi romantici ai Europei a existat, atât la nivel conceptual, cât şi stilistic, numeroase asemănări, dar, trebuie remarcat, că doar el a dat o dimensiune unică actului de creaţie. În epocă, romantismul a fost curentul cel mai important pentru identitatea Europei. Acceptând ideea că noţiunea de Europautilizată pentru motivarea fenomenelor de atenuare şi anihilare a deosebirilor culturale -, a dezlănţuit naţionalismul şi,  deopotrivă, capitalismul multinaţional, astfel că putem credita interpretarea academicianului Mihai Cimpoi, când explica: … ,,Eminescu vorbeşte la un moment – în Timpu,l din 11 aprilie 1880 -, chiar despre o patrie comună, europeană, care nu poate să se impună, însă, prin dominaţie, prin limbi străine, prin deznaţionalizare, [căci] va duce la cretinizarea spiritului.”[…]  ,,O deznaţionalizare poate fi acceptată doar în cazul în care este organică, este fericită: Nu creşte o plantă bine şi normal decât din rădăcinile proprii. Există într-adevăr deznaţionalizări fericite, dar ele sunt organice, nu impuse cu de-a silă. Contactul des cu o altă naţionalitate, înrudirea de rasă, interese zilnice, încrucişarea şi amestecul sângelui, mii de împrejurări fac cu putinţă odeznaţionalizare organică. Dar cu sila, cu zorul, cu impunerea nicicând; cel puţin noi nu ştim nici un caz de istorie. Organismul eminescian respinge însă formele fără fond, legile străine, americanizarea, lupta Apusului cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene, punerea forţată în linie cu apusul şi în concurenţă, ,,egal cu egal”, cu toate naţiile şi civilizaţiile…”

O constatare, care dovedeşte existenţa proeuropenismului românesc, este susţinută și de academicianul Mihai Cimpoi: ,,Armonizarea devine o măsură sociologică, pe care Eminescu o aplică obsesiv, întrebându-se dacă anumite interese (ale monarhiei austro-ungare sau ale ţărilor europene) sunt identice celor româneşti. Numai în cazul când românul ar fi fost pus pe picior de egalitate nu ar fi nevoie de ,,cumpăna lui Shylok”[3]. Or, ora identităţii intereselor n-a venit încă în Europa. (…) Spre deosebire de modelele imitate orbeşte, această comunitate de cultură cu Europa civilizată este pentru români de o necesitate … absolută”.

Asrfel, articolele lui Eminescu, se constituie într-un ,,monitoring suigeneris” al întregului spectru de evenimente ce s-au succedat în istoria contemporană lui, și a Europei, căreia i-a fost un martor fin, profund. În accepţiunea reputatului eminescolog Mihai Cimpoi, proeuropenismul românesc s-a manifestat, la început, sub forma atitudinilor sentimental-admirative, exprimate retoric şi liric, pentru ca să continue prin formarea unei conştiinţe după modelul european. Românii au fost mereu atraşi, pe parcursul unui secol şi jumătate, de mitul unei ,,idei comune”, capabilă să le deschidă calea spre civilizaţie şi, astfel, spre universalitate.

În articolul ,,Neutralitatea teritoriului român”, apărut în Timpul, din 13 aprilie 1877, Eminescu pretinde că orice demers de integrare a naţionalismului în universal trebuie făcut asigurând neutralitatea României ,,sub garanţia colectivă a Europei”, condiţie fără de care nu s-ar putea asigura ,,cumpăna pe malurile Dunării”. Referitor la problema re-anexării Basarabiei de către Rusia, în 1878, în pofida semnării convenţiei prin care se garanta integritatea teritorială a României, Eminescu notează: „Cât despre Rusia, o spun verde, nu avem încredere într-un guvern autocratic, nu ne prezintă nici o garanţie în sfinţenia cuvântului iscălit”. El găseşte oportun că trebuie să intrăm în Europa menţinându-ne echilibrul, ,,ca două greutăţi egale în cumpăna europeană”, păstrând ,,înţelepciunea faptelor”. În viziunea lui Eminescu o Europă unită nu este un exerciţiu teoretic, pus în pericol de naţionalismul etno-marxist. Să nu pierdem din vedere faptul că în prima jumătate a secolului al XIX-lea[4] îşi făcea loc în istorie şi curentul federalizării Europei.

La noi, Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuţiu şi Dimitrie Brătianu împărtăşeau ideile lui Mazzini[5] care susţineau realizarea, pe baza statelor naţionale, a unei Europe federale democrate şi republicane. Mazzini nu a fost o voce izolată în epocă, ci reprezenta un mare curent european care încearca să salveze atât drepturile fiecărei naţiuni, cât şi pe cele ale unei comunităţi mai ample numită ,,Europa”, iar discursul său a reluat motive similare din cultura europeană, exprimate public de Schiller, Novalis[6], Heine sau Jules Michelet.

În contrast cu principiul federalismului – enunţat în special de aristocraţi -, optimismul lui Eminescu a devenit şansa României, spre sfârșitul secolului XIX, de a aspira la ,,ideile de progres” pentru a se „întări înăuntru şi a inspira încredere în afară”. Acesta era subiectul fundamental pus în discuţie de Eminescu (și) în articolul ,,În unire e tăria”, publicat în Federaţiunea (III, nr. 34, 10/22 aprilie 1870), în care comenta un editorial apărut într-un ziar ceh de limbă germană – Politik (,,Einheit macht stark” – Unitatea te face puternic)). Sesizând efectul ce l-ar putea avea asupra românilor constituirea unei ,,Ligi spirituale europene” Eminescu redă articolul aproape în întregime. Evident, Eminescu a fost atras de orientarea popoarelor, într-un ,,timp de tranziţiune”, către interesele lor comune care pot fi realizate numai dacă vor fi unite într-o ,,strânsă ligă spirituală întreolaltă”.

Elocvent este acest pasaj:

  • ,,Trebuie să ne simţim şi înţelegem cu acurateţă unul pre altul, pentru ca să facem de ruşine viclenia inamicilor noştri comuni, a căror ţintă rămâne totdeauna aceeaşi şi care nu vor nimica mai puţin decât de a ne dezbina întotdeauna. Nici un popor să nu se mai lase sedus de la flamura comună prin promisiuni cari se inspiră doar conducătorilor săi. Să ne aducem aminte de trecut, care ne-a învăţat cu mii de fapte atât de amare cum că numai o solidaritate tare poate să ne îndestuleze şi să îndeplinească toate la care suntem îndreptăţiţi. Să ne ferim din calea ademenirilor contrarilor, fie ele cât de strălucite”.

 

Articolul-program din ziarul ceh, reflecta o poziţie a unui cerc pro-europenist deschis ,,noii alianţe a popoarelor”. Eminescu a înţeles necesitatea că românii nu trebuie să piardă şansa istorică de a face parte din federaţiunea în care – după cum se preciza în editorialul din Politik –, ,,unul să stea pentru toţi şi toţi pentru unul”.

Eminescu chiar se întreabă retoric: ,,Ce fac românii pentru a se alia acestei idei?”.

Era ferm convins că românii nu pot rămâne în afara acestei mişcări europene, întrucât ,,azi avem atâtea naţiuni care au interese comune nouă şi se luptă alături de noi”, iar românii nu au dreptul să rămână ,,singuri pre câmpul de luptă” şi ,,să dea cu piciorul stării de faţă a lucrurilor”. Era, totodată, contrariat de lipsa de reacţie a ,,presei boeme”, dar şi a ,,conducătorilor noştri” care manifestau o nepăsare fatalistă în ceea ce priveşte modelul său utopic de Europă, ca organism ideal armonizat.

Eminescu era european prin spiritul său deschis, ideea europeană fiind pentru el, mai întâi, o idee românească. Unirea naţională (a românilor) şi unirea naţiunilor europene sub semnul comunităţii intereselor, al „constituţiunii neamurilor”, deci al unui spectru de particularităţi afine, al valorilor şi al unei poziţii geografice de răscruce care determină funcţia de liant spiritual intercontinental, aceasta era axa publicisticii eminesciene. Atât textul editorialului din Politik, cât şi ,,adaosul” eminescian din articolul ,,În unire e tăria”, gravita în jurul ,,naţiunilor nemulţumite ale Austriei”, chemate să reformeze Constituţia, românii având datoria providenţială de a se solidariza şi a păşi ,,la o activitate comună în opoziţie cu inamiciţia ungurilor”.

Demersul lui Eminescu din Federaţiunea nu este izolat şi nici singular. În perioada 1876-1883, la Timpul, el a pledat pentru europenism, aceasta făcând parte intrinsecă din propria existenţă a românului şi din „substanţa medulară” – conform expresiei lui G. Călinescu -, a românismului în general. Eminescu ajunge la concluzia că între Rusia şi Europa, în contextul dualismului germano-maghiar, suntem cu totul scufundaţi în ideile Occidentului şi „suntem o muchie de despărţire între două lumi cu totul deosebite”, motiv pentru care prioritatea noastră exclusivă ar trebui să fie „să cunoaştem amândouă lumile acestea”. Intervenţia sa din 26 noiembrie 1876, din Timpul – prin articolul ,,Idealul unităţii politice a românilor–, ne dă o imagine clară a atitudinii lui Eminescu vis-a-vis de „curentul de nord-est”[7] menit „a schimba faţa Europei şi ,,curentul de vest” ce tinde a menţine status-quo-ul””. Iată câteva precizări:

 

  • Hotărârea noastră pentru Răsărit sau Apus va atârna desigur de viitorul ce ni-l vor asigura; şi aceasta nu ca stat numai, căci statul român prin teritoriul său şes şi deschis din toate părţile nu pare menit de providenţă de a fi militar şi cuceritor, ci ca naţie. Ni se pare evident că viitorul Orientului este o confederaţie de popoare în care egalitatea naţionalităţilor şi limbelor, pe orice teritoriu se vor afla ele, va fi lucru principal, iar formaţiunile de state lucru secundar”.

 

Într-o astfel de conjunctură (geo)politică idealul românilor „din toate părţile Daciei lui Traian, este menţinerea unităţii reale a limbei strămoşeşti şi a bisericii naţionale”. Eminescu nu poate accepta ,,starea de asediu” la care era supusă Transilvania – din partea Ungariei -, situaţie care îl determină să pună la îndoială generozitatea Austriei:

 

  • ,,Prin urmare, întorcându-ne de unde am plecat şi considerând asiduitatea cu care presa austriacă cere de la români ca în caz dat să se sacrifice pentru «civilizaţie», ni se va da voie să întrebăm dacă civilizaţia austro-maghiară, în forma în care ni se arată, merită să ni ridicăm braţul pentru ea, dacă se poate cere de la români ca ei să meargă alături ca o putere care, stăpânind ea însăşi peste trei milioane de români, îi tratează într-adins şi într-una cu dispreţul celui mai elementar simţ de justiţie; căci românii – să fie bine stabilit – nu cer privilegii, prerogative, ei cer în Ungaria cel puţin aplicarea conştiinţioasă a legii pozitive a naţionalităţilor, în Bucovina nu cer decât exerciţiul liber al confesiei lor, autonomia bisericilor; o autonomie pe care-o au evreii, lipovenii, calvinii, nemaivorbind deloc de puternica poziţie a bisericii catolice; dacă, c-un cuvânt, se poate cere să ne vărsăm sângele pentru a asigura contra mişcării slave supremaţia simulacrului de civilizaţie evreiască din Austro-Ungaria”.

 

Sesizând dilema din ziarul german Bukarester Torblatt – care evita în a da, sau nu, un răspuns la întrebarea care dintre cele două puteri (Austria şi Rusia – n.n.) ar fi favorabilă României, şi dacă acesta ar putea rămâne în afara influenţelor -, Eminescu pledează pentru echilibru:

 

  • ,,Nici una, răspundem. Avem într-adevăr trebuinţa de păstra bunăvoinţa Austriei; dar trebuinţa aceasta este egală către toate puterile mari. Avem nevoie şi de Italia, şi de Rusia, şi de Germania, şi de Anglitera, şi de Franţa, în mod cu totul egal. Acesta este întreg înţelesul poziţiei noastre dificile în Orient. Popor latin, înconjurat de slavi, de maghiari, de germani, noi nu putem răzima pe nici o simpatie de rasă, care e cea mai puternică dintre toate (…) Înclinând spre una sau spre alta e evident că punem în cestiune interesele sau ale unuia sau ale altuia. Dovedind însă, prin toată atitudinea noastră, că, în mijlocul acestei lupte ascunse, noi nu urmărim decât pur şi simplu interesul nostru naţional, nici una dintre ele nu neo poate lua în nume de rău”.

 

În Timpul din 1 martie 1880, în articolul ,,În privința politicii externe”, Eminescu, în acelaşi context, este categoric:

  • ,,Numai că de la pericolul imediat şi vădit până la planuri de politică europeană, până la voinţa de-a fi un factor hotărâtor în echilibrul european, e o deosebire cât cerul de pământ. Prin urmare conştiinţa rolului modest pe care-l are ţara noastră, fie în Europa, fie chiar în politica specială pe care o putere sau alta ar inaugura-o cu oarecare precumpănire în Orient, sentimentul apoi că suntem atât de străini, deci o individualitate cu totul aparte în mijlocul popoarelor şi mari şi puternice care ne înconjură, toate acestea ar trebui să se imprime şi-n politica noastră exterioară, pe care am trebui s-o urmăm ca şi strămoşii noştri, cari stăteau bine cu toţi şi nu se apărau decât de agresiune directă”.

 

În acelaşi articol, reproducând din text, Eminescu face cunoscute „aspiraţiunile noastre” de a ne apropia de „civilizaţiunea europeană”, ideile de progres românesc trebuind „să fie pururea ţinta noastră pentru a ne întări înlăuntru şi a inspira încredere înafară”. El recomandă românilor să nu se îndepărteze de interesele naţionale, o asemenea politică fiind „singura bună pentru România (…) fiindcă am regretat şi regretăm şi astăzi că înaltul areopag european nu ne-a asigurat el însuşi condiţiile de existenţă ce le doream cu toţii pentru statul nostru”. Europa este concepută de poet ca un model unic, diferit de celelalte părţi ale lumii, capabil să copieze organizarea albinelor şi furnicilor care reprezintă „prototipul în mic al statului omenesc”:

 

  • Europa pare a fi capabilă de-a trăi continuu: cauza este că ea e tocmai partea aceea a Pământului, care în proporţiune cu întinderea ei teritorială are litoralele (ţărmuri) cele mai multe. Şi marea nu este numai un element, ci o mare faptă economică, căci este un puternic mijloc de comunicaţiune, drumul popoarelor. Asta însemnează atâta, că Europa are facultatea, natura de-a întreprinde şi întreţine comunicaţiunea cu toată lumea şi din punctul acesta de vedere ea e situată în mijlocul lumei întregi”.

 

Pe acest temei Eminescu şi-a bazat şi acest raţionament, ce îşi are originea în revolta sa faţă de nerecunoştinţa marilor puteri, care, deşi au promis, nu au asigurat „protecţie României contra războiului şi întreaga Europă, deşi i-a ţinut cumpănă pe malurile Dunării, ne-a lăsat în voia propriei noastre sorţi”, cu alte cuvinte „ne-au ruinat economiceşte”.

O contribuţie substanţială în direcţia dezvoltării ideii de ,,Ligă spirituală europeană”, care să presupună o nouă alianţă a popoarelor sub formă unei ,,Federaţiuni Europene”, o regăsim şi în articolul ,,Economia naţională” (din 7 iulie 1876), de fapt, o transcriere a unor prelegeri de economie politică.

În opinia lui Eminescu, România are dreptul să-şi asigure propria libertate de acţiune, ,,libertatea de a se hotărî pentru unul din cele două mari curente istorice, curentul de nord-est, tinzând a schimba faţa Europei, şi curentul de vest, ce tinde a menţine statu quo. (…) Aşadar idealul românilor din toate părţile Daciei lui Traian este menţinerea unităţii reale a limbei strămoşeşti şi a bisercii naţionale. (…) Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului”.

Titu Maiorescu a recunoscut (în articolul ,,Eminescu şi poeziile lui”, din  Convorbiri literare, nr. 8 din 1889), dimensiunile europenităţii şi universalităţii omului timpului modern care era Mihai Eminescu. În articolul ,,Acum două săptămâni”, poetul este de părere că: „Trebuie să ne punem toate silinţele noastre ca să inspirăm tuturor marilor puteri din Europa încrederea că putem deveni –  în ceea ce priveşte atitudinea şi poziţia internaţională -, o Belgie la gurile Dunării”.

Eminescu mai vorbea şi despre solidaritatea naţională, dar printr-o prismă istoricistă. Coeziunea naţională slăbită a dus la răpirea Bucovinei, învrăjbirea neputând asigura trăinicia statului. Ideea unui stat a cărui misiune să fie definită în funcţie de un unic criteriu – interesul românesc –, fusese avansată de Eminescu care preciza, fără a lăsa spaţiu pentru nuanţare:

 

  • Statul nostru nu are altă raţiune de a fi decât aceea că e stat românesc; deci dezvoltarea elementului românesc este şi caută să fie ţinta noastră de căpetenie. Oricât ar fi măsurile – fie cât de frumoase şi mari – cari ar împiedica dezvoltarea acestui element, […] ele pot fi privite ca dăunătoare şi contrarii ideii statului nostru”.

 

Așadar, ,,ideea europeană” a fost abordată (și) în publicistica eminesciană într-un timp când în Europa s-a conturat o nouă viziune istorică: cea premergătoare formării statelor naţionale.               S-a înregistrat şi un proces aferent de consolidare politică, economică şi spirituală a unor atari state, început în secolul al XIX-lea, – considerat, de către unii ,,secolul lui Eminescu” -, a continuat după primul Război Mondial prin dispariţia statelor multinaţionale (Rusia ţaristă, Austro-Ungaria, imperiul otoman) şi formarea statelor naţionale. S-a impus, în acest proces, un alt mod de înţelegere a ,,persoanei umane”, despre valoarea căreia vorbea mereu Eminescu, şi, bineînţeles, s-a constituit „spiritul european, care a condiţionat mereu istoria europeană”. Eminescu a considerat istoria ca o ştiinţă pură (teoretică), dar, şi ca o ştiinţă practică ce presupune experienţă de viaţă, trăire, captare în „cugetări sintetice” a întâmplărilor ce au avut loc în diferite epoci.

Ideea europeană eminesciană are un impact deosebit și astăzi, de când s-au declanşat cunoscutele procese integraţioniste, sub semnul europenizării şi globalizării.

Privind Europa exact aşa cum o concepea jurnalistul Mihai Eminescu, de la Timpul: ca un organism, ca un mare cerc[8], constituit din cercuri concentrice, configurând un ,,tot unitar”. Uniunea Europeană e o formaţiune de state, instituţionalizată, având un aquis comunitar, axat pe corpusuri de reguli, legi, norme pe care trebuie să le respecte toate statele şi toţi cetăţenii. De aceea în mod obişnuit se spune: … ,,corespunde sau nu corespunde standardelor europene”.   Un atare criteriu se aplică – sau, ar trebui (n.a.) -, în special, în economie, în viaţa politică, în legislaţie, în învăţământ, în deontologia jurnalistică, în relaţiile dintre ţări etc.

Europenizarea presupunea şi riscul unei ,,uniformizări”, a ştergerii particularităţilor identitare, ca de exemplu, și a conformării standardelor obligatorii. De aceea e foarte actuală formularea principiului fundamental al ,,unităţii europene [prin diversitaten.a.]” pe care o propunea Eminescu în articolul prin care a reacţionat prompt la articolul din ziarul ceh Politik: … ,,avem nevoie de o Ligă Spirituală europeană care să armonizeze interesele speciale adică naţionale, şi cele general-continentale”.

Astfel, publicistica lui Eminescu, dacă o vom citi în această ,,cheie”, ne va ajuta să înţelegem mai bine ,,rolul Europei” în timpurile noastre, dominate de un înalt imperativ al comunicării şi de necesitatea funcţionării interrelaţiilor la toate nivelurile (continent, state, instituţii, asociaţii, firme, indivizi etc.).

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

  • Buzatu, Gh., Lemny, Ş., Saizu, I., Eminescu: sens, timp şi devenire istorică, Editat de Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iași, 1988.
  • Bucătaru, I. (coord.), Mihai Eminescu. Publicistică. Repere istorice şi istoriografice, Editura ,,Cartea moldovenească”, Chişinău, 1990.
  • Crăciun, V., Eminescu regăsit, Editura SEMNE, București, 1998.
  • Crişan, R., M., Istoria interzisă, Editura TIBO, Bucureşti, 2008.
  • Eminescu, M., Răpirea Bucovinei, Editura VESTALA, București, 2016.
  • Eminescu, M., ,,Ne e silă …” (Scrieri politice – antologie alcătuită de Cornel Brahaș), Editura Soroc, București, 1991.
  • Munteanu, C., Eminescu – Polimorfismul operei, Wydawnictwo Uniwersytetu Jagiellońskiego, Wydanie I, Kraków 2012.
  • Şandru, I., Românismul – destin şi moştenire la Eminescu, Editura Geea, Botoşani, 2015.
  • Ungureanu, C., Istoria secretă a literaturii române, Editura AULA, Braşov, 2007.
  • Vatamaniuc, D., Publicistica lui Eminescu, Editura Junimea, Iași, 1985.

*  *  *

  • Studii Eminescologice, publicaţie anuală a Bibliotecii Judeţene ,,Mihai Eminescu”, Botoşani, în colaborare cu Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi şi Clusium, 2012.

[1] Perpessicius – Dumitru S. Panaitescu (18911971), istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

[2] Exprimare alegorică la adresa Imperiului Rus Țarist, care se întindea pe o suprafață de 22400000 km², de la Oceanul Arctic (în nord), până la Marea Neagră (în sud), de la Marea Baltică (în vest) pănă la Oceanul Pacific (în est), inclusiv Alaska, teritoriu din America de Nord, așezat, cu predilecție, în emisfera nordică.

[3],,Procesul lui Shylock” (Momente în evoluţia gândirii juridice) – O lucrare atractivă atât pentru specialişti, cât şi pentru public, despre o situaţie juridică complexă şi încărcată de subiectivism, emoţii, etc, imaginată de Shakespeare în Neguţătorul din Veneţia (o naraţiune ce aduce în discuţie principii morale şi de drept).

[4] Statele Unite ale Europei (SUE), este numele unor scenarii ipotetice de unificare a Europei, ca o singură națiune europeană – o federație de state -, similară Statelor Unite ale Americii. Proiecte de formare a SUE aparțin unor scriitori de ficțiune speculativă, dar și oamenilor de știință politică, politicieni, geografiistorici, și futurologi. ,,Statele Unite ale Europei” a fost un termen folosit de către Victor Hugo în 1849, la Congresul Internațional al Păcii de la Paris. De asemenea, era titlul unei reviste dedicate păcii care a apărut în anul 1867.

[5] Giuseppe Mazini (1805-1872), jurist, luptător democrat în ,,Risorgimento”-ul italian.

[6] Pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg (1772-1801), poet și prozator german.

[7] Aluzie la influențele Rusiei țariste.

[8] Eminescu, probabil, s-a inspirat din modelul austriac de administrare a teritoriului, la acea vreme, în cercuri – Kreis -, cum era și Bucovina după anexare, în 1774 (mai întâi Kreis Chernowitz, apoi  Kreis Bukowina), devenită, apoi, al 19-lea cerc civil (Kreisamt), prin alipirea la Regatul Galiției și Lodomeriei, între 1786-1850.

Eminescu, probabil, s-a inspirat din modelul austriac de administrare a teritoriului, la acea vreme, în cercuri – Kreis -, cum era și Bucovina după anexare, în 1774 (mai întâi Kreis Chernowitz, apoi  Kreis Bukowina), devenită, apoi, al 19-lea cerc civil (Kreisamt), prin alipirea la Regatul Galiției și Lodomeriei, între 1786-1850.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: