ROMÂNIA BREAKING NEWS

(Drumul Mătăsii) Semnal în geopolitica românească. SRI: „Winter is coming”

Inspirat de un titlu din programul dezbaterii, dar și familiarizat cu universul seriei „Game of Thrones” (Urzeala tronurilor), reprezentantul Serviciului Român de Informații, Valentin Filip (lector la Academia Națională de Informații), care i-a ținut locul directorului George Maior, a vorbit despre nevoia de pregătire în fața unor actori care nu au aceleași interese cu occidentalii.

Winter is coming (replică din Game of Thrones, semnifică apropierea unor vremuri de restriște și a unei confruntări între forțele răului și ale binelui – n.r). Există niște forțe întunecate care ne dau târcoale și trebuie să fim pregătiți pentru ele. Dar este și vorba despre un apel la responsabilitate mai mare, la stabilitate și predictibilitate. În ce privește România, noul Drum al Mătăsii este o oportunitate strategică nouă pentru o țară veche. Motivele sunt evidente, acum suntem la granița Europei, dar suntem de partea cea bună a granței, înăuntru. Avem resurse și trebuie să găsim investitorii potriviți pntru a le exploata”, a spus Filip.

Reprezentantul SRI a mai explicat că, spre deosebire de Războiul Rece, acum cele două părți aflate în aparent conflict și care au standarde diferite în ce privește legile internaționale (Estul și Vestul) au totuși interese comune.

Cele două părți nu mai sunt acum atât de incompatibile ca în trecut. Trebuie să existe un teren de mijloc, o modalitate prin care să găsim o cale de a avansa interesul nostru comun, pentru că Europa și China au un interes comun – nevoia de stabilitate și de predictibilitate în zonă. Comerțul a adus mereu progres și toți avem un interes comun în progres, iar acesta este amenințat de instabilitate”, a explicat reprezentantul SRI.

SUA și China pe Drumul Mătăsii: „Fantezie” versus ideea cu 2 aripi și 5 conexiuni

Așa cum era de așteptat, americanii nu sunt atât de entuziasmați de ideea unui nou Drum al Mătăsii, chiar dacă ei au lansat conceptul, însă sub o cu totul altă formă, implicând mai ales India, Afganistan și Pakistan și mai puțin China și Asia Centrală.

Să te aștepți că dacă construiești infrastructura, Vestul va cumpăra produsele din Estul îndepărtat este o fantezie. Nu s-a dovedit că funcționează, mai ales în situațiile de criză. Asta nu înseamnă că nu trebuie făcut. Nu trebuie să faci aici un nou spațiu unic, ci o colecție de orașe care să răspundă cererii. Noțiunea că Europa sau China va trage mai tare este o noțiune romantică a Căii Mătăsii. Comerțul nu este o armă sau o cale de a rezolva dificultățile politice, asta trebuie înțeles. Încă sunt în căutarea unui exemplu în care sancțiunile economice și comerciale au rezolvat ceva”, a spus Gary Litman, vicepreședinte al Camerei de Comerț a SUA.

De cealaltă parte, viziunea Chinei asupra unui nou Drum al Mătăsii a fost explicată de Shen Weizhong, directorul adjunct al Departamentului pentru Afaceri Europene din Ministerul de Externe al Chinei.

„Conceptul Drumului Mătăsii este fierbinte și va deveni și mai fierbinte. În 2011, această inițiativă a fost lansată de SUA, iar noi am fost devastați. De ce un concept atât de iubit de China a fost lansat de SUA? După 2 ani, președintele nostru a propus o viziune strategică asupra noului Drum al Mătăsii – o centură economică pe pământ și pe mare. Una pe pământ, una pe mare, iar cele două centuri vor converge undeva în Italia. Unii spun că este o propunere cu două aripi. Asta este ideea. Sincer, trebuie să spun că există 1.000 de versiuni în China acum. Toată lumea vorbește despre cum să o transpunem în realitate. Există 5 conexiuni între aceste două centuri. Prima este cea politică, apoi infrastructura, apoi comerțul. A patra este valuta interconectată și a cincea conectarea inimilor oamenilor. Sunt 5 conexiuni mutuale și credem că este mai bine să existe două căi pentru a le atinge – cooperare economică și schimburi culturale”, a explicat tânărul diplomat chinez.

Reprezentantul Chinei a mai accentuat ideea că trebuie evitate ciocnirile de interese și dominarea unei propuneri în fața altora, atunci când se vorbește de noul Drum al Mătăsii. „Vor exista multe dificultăți, suntem foarte hotărâți, dar să o luăm cu pas cu pas. Vor exista consultări cu toată lumea”, a spus oficialul de la Shanghai.

Extras din articolul  „România, China și „Drumul Mătăsii”. Învățăturile americanului George Friedman către Victor Ponta și un mesaj misterios al SRI: „Winter is coming!” ” Gandul.info