„NAȚIONAL și GLOBAL în societatea contemporană” – dezbatere la Muzeul Naţional al Țăranului Român 
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează astăzi, 21 februarie, Sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2024. 
Se lansează prima ediție în limba română a volumului „BASARABIA raport politico-economic”, important document istoric al Comisiei Hoover pentru România, în 1919 
Finalizare proiect Punte peste veacuri al AC Ținutul Neamțului 
Muzică și incluziune – proiect încheiat al Asociației Omis în decembrie 2023 
Proiectul Tradiții de Crăciun al Asociației Omis – 2023 
Documentarul „Vasile Tărâțeanu – Arcașul neamului românesc din nordul Bucovinei” va fi lansat și la București 
Profesorul Virgil COMAN un neobosit susținător al luptei românilor din Peninsula Balcanică va fi omagiat la București 
La Muzeul Țăranului Român se va sărbători 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România 
La Vidin în Bulgaria, Simpozion Masă – Rotundă închinate Teodorei Basarab, canonizată de B.O.R. BISERICA DOMNEASCĂ A BASARABILOR
MISTERIOSUL MORMÂNT NR. 10
Biserica domnească din Curtea de Argeș
În timp ce autocarele cu turiști se varsă la Mănăstirea lui Manole, mânate de ghizi grăbiți, iar lumea n-are timp să se închine pentru că fotografiază, o minune rămâne ascunsă, în singurătate: este Biserica Domnească a Basarabilor. Rarii trecători care au inspirația să-i treacă pragul devin fascinați: sub cupola întunecoasă, aureolele sfinților licăresc palid, a reproș. Sunt fresce de secol XIV, care l-ar face invidios și pe Giotto. Cu economie de mijloace, câteodată cu numai două culori (un albastru translucid și un bej saturat, sticlos), meșterii au înfățișat cetele îngerești, iar fețele apostolilor au fost migălos construite. Ici, o vezi pe Maica Domnului într-o ipostază aproape laică, ținându-și cu greu pântecul umflat, sub pulpanele hainei; colo, tâlharii din dreapta și stânga lui Hristos își poartă crucile parcă dansând, dezvăluind o uluitoare anatomie. Pe peretele de nord-est, un misterios graffiti anunță și datează moartea marelui Basarab Voievod.
Pilda bogatului care și-a făcut casă
Nu se știe cu exactitate cine a ridicat acest lăcaș și nici în ce an a făcut-o. Pisania de deasupra ușii de intrare a fost distrusă acum 200 de ani. Oricum, biserica se află în spațiul Curții Domnești a Basarabilor, iar construcția ei se pare că s-a întins pe zeci de ani, în perioada legendară a fondării Țării Românești, de la sfârșitul secolului al XIII-lea și până la jumătatea secolului al XIV-lea. E o vreme a misterului. Unele tradiții vorbesc despre descălecarea lui Negru Vodă, pe la 1215, un voievod din Făgăraș care a trecut munții la Câmpulung, probabil în urma atacurilor cavalerilor teutoni, implantați în Țara Bârsei la 1211 de regele ungar, Andrei al II-lea. De la Câmpulung, el va străbate dealurile și va fonda capitala, Curtea de Argeș. De aici, legenda își dă frâu liber: Negru Vodă avea un cal înaripat, cu care îi bătea pe tătari, ridica stăvilare pe Dâmbovița ca să inunde valea în calea dușmanilor, răpea la hotarul Moldovei femei venite la târg (o nouă răpire a Sabinelor…), ridica fortărețe în locuri inaccesibile (precum cea de la Cetățeni) și câte și mai câte. Ce rețin istoricii din legende? Că este posibil să fi existat mai mulți domni ai locului, poate șefi cumani, poate voivozi veniți peste munți, care, pe fondul atacurilor tătarilor, ce au slăbit până la anihilare puterea Regatului Ungar, au unit mai multe căpetenii din văile de sub munte, constituind o structură politică feudală, numită Țara Românească.
Oricum, istoria „oficială” începe după 1310, când boierii țării îl aleg domn pe Basarab I, fiul lui Negru Vodă. De aici avem documente: „Cronica pictată de la Viena” povestește lupta lui Basarab I cu regele ungar Carol Robert de Anjou, la încă neidentificata Posadă. După victoria valahilor, cu prada de război și din comerț, Curtea de Argeș înflorește. Suntem pe la 1330. Dinastia Basarabilor se întărește – întâiul născut al Domnului, Nicolae Alexandru , va ajunge să trateze cu noul rege al Ungariei, Ludovic, o vasalitate convenabilă. E și timpul ridicării Bisericii Domnești. Lui Nicolae Alexandru îi va urma la tron fiul său, Vlaicu, al treilea Basarab, apoi dinastia va continua cu Radu I (zis cel Negru, în timpul căruia se va termina zugrăveala Bisericii domnești), care a fost tatăl lui Mircea cel Bătrân. Apoi istoria se învață la școală.
Anii au trecut, nemiloși peste Biserica Domnească. Multe au văzut bătrânele ziduri. Incendii, cutremure, inundații. Ba chiar restauratori nepricepuți. Pe la 1827, noii „ctitori” scot pardoseala de cărămidă, considerată prea modestă, strivesc pietrele mormintelor voievodale din sfântul lăcaș, jefuiesc tot ce le cade în mână, compromit zugrăveala.
Lespedea misteriosului mormânt nr. 10
Abia la începutul secolului XX, „Comisiunea Monumentelor Istorice” desemnează o echipă de savanți, printre care și marele Nicolae Iorga, care să cerceteze ce se mai poate salva. Sunt înlăturate rândurile de cărămidă și… surpriză! Apar 14 morminte, dintre care unul, mormântul nr. 10, este găsit intact! Lespedea care-l acoperă nu poartă însă nici o inscripție, ci doar un desen straniu – un Arbore al vieții încununat de o stea cu 12 colțuri, formată din tot atâtea triunghiuri echilaterale. În mijlocul stelei, alt simbol solar. Racla de piatră mai are săpată, la picioarele mortului, o cruce templieră și la cap o Stea a lui David!
Cavalerul cu lebădă
Arheologii abia își țin răsuflarea. Lespedea este trasă la o parte și, din negrul mormânt, apare vedenia unui nobil cavaler. Pe cap poartă o diademă de mărgăritare, strânsă cu un lanț de aur peste părul lung. O tunică din mătase purpurie, venețiană, împodobită cu zvastici, îi acoperă pieptul. Treizeci de nasturi de aur încheiau haina, strânsă la mâneci, la piept și la gât cu mărgăritare. Un guler de dantelă, lucrată în mătase și aur, amintea de moda galantă a Apusului. Cavalerul era încins cu o centură brodată cu metal prețios, care se strângea cu o uluitoare pafta de aur, înfățișând un castel cu patru turnuri. În față, pe smalț albastru, o lebădă de argint cu cap de femeie strălucea enigmatic. Inele dăltuite cu litere latine se vedeau pe oasele descărnate ale mâinilor. Apoi, deodată, în contact cu aerul, țesăturile minunate s-au pulverizat, rămânând, ici-colo, câteva petice! Disperat, marele Iorga a căzut atunci în genunchi și s-a rugat de iertare. Dar ireparabilul se produsese.
Paftaua centurii, în formă de castel, cu misterioasa lebădă cu cap de femeie
După ce au făcut fotografii, arheologii au adunat relicvele și au plecat la București. Nu vă luați după plăcuța de plastic, anunțând lapidar că acolo a fost înhumat Vladislav Vlaicu… În lipsa unor teste ADN și a cercetării amănunțite a relicvelor, nici până astăzi nu se știe sigur al cui este acest mormânt. Unii au crezut că mărețul Cavaler cu lebădă ar fi Radu Negru… Se știe însă cu siguranță că Iorga i-ar fi zis Reginei Maria, care făcuse o pasiune pentru inelele Cavalerului: „Majestate, lăsați-le! Sunt ale Dinastiei Basarab, nu ale Casei Hohenzollern – Sigmaringen”. Acestor inele o să le rezerv un articol separat, în viitorul apropiat.
Radu Negru? Sau mormântul este mai vechi? În lipsa datării cu C14, istoricii se mulțumesc cu speculații. Există însă și alte chei cu care poți să deschizi ușa misterului. Analizând simbolurile înscrise pe obiectele din mormânt, anumiți autori au făcut, de-a lungul ultimilor 80 de ani, afirmații uluitoare. Iată câteva dintre ele, aparținând scriitorului Vasile Lovinescu.
Floarea vieții pe lespedea mormântului
În „Dacia hyperboreană”, Lovinescu propune următoarea teorie, în consonanță cu scrierile lui B.P. Hașdeu, Ovid Densușianu și René Guénon: Întemeierea Țărilor Române a fost făcută de inițiați în vechile mistere, moștenite de la daci, care și ei le-au căpătat anterior. Până la anul 1300, când intră în istorie, Basarabii sunt o castă, nu o familie – casta sacerdotală a dacilor, „purtătorii de căciuli”, cum îi numea scriitorul antic Iordanes, supraviețuind 1000 de ani după retragerea aureliană, în Oltenia de sub munte și în Hațeg. Cavalerul cu lebădă este, la rândul lui, un inițiat, emanând dintr-un centru hyperborean polar, întrucât pe sarcofag se află dăltuit Arborele vieții, „Y”-ul sacru al lui Ianus, iar paftaua amintește că, în urmă cu 4000 de ani, Polul Ceresc era în Constelația lebedei sau a dragonului. Mulți domni ai noștri, până la Mihai Viteazul, au fost conștienți de descendența lor, adăugându-și în fața numelui particula „IO”, care înseamnă „Ianus” sau Ion Sânt Ion – „REGELE DACILOR”, o funcție, așa cum noi purtăm în fața numelui titluri ca „ing.”, „prof.” sau „dr.”. Iar Negru-Vodă (sau Radu-Negru) este tot o funcție, existând mai mulți domni care au purtat acest nume. Țările Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească) intră în istorie prin acești agenți (Iancu Corvin, Dragoș și Negru-Vodă) sub semnul Negrului, sub semnul lui Saturn.
O cruce templieră pe mormântul unui domn ortodox?
Notă: În legendele germane, Cavalerul cu lebădă este Lohengrin, fiu al lui Parzival și cavaler al Graalului (Sfântului Graal).
