Gânduri despre România

1. Țara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniți; ei îi trebuiesc bătrâni, mulți bătrâni, însă tineri. – Tudor Arghezi

2. Noi suntem, sau am fost, unul din puținele neamuri europene care am experimentat contemplația în suferință. – Mircea Eliade

3. Mă mișc între Dumnezeu și neamul din care fac parte. În afară de acești termeni, nu văd nimic semnificativ între cer și pământ. – Petre Țuțea

4. Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară. – Mihai Eminescu

5. Dacă nu aș fi român decât prin defecte, și tot aș iubi această țară împotriva căreia sunt înverșunat dintr-o nemărturisită iubire. – Emil Cioran

6. Va veni o vreme când se va acorda atenție acestui popor, prea puțin luat în seamă. Cântece și armonii se vor auzi venind de la această țară despre care nu se prea vorbește. După mii de ani de viețuire, acest neam se va ridica și lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârșit, câte lucruri a știut neamul acesta despre conștiința universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse; nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puțini i-au cunoscut istoria. Și, totuși, poporul acesta a avut, mai mult decât oricare altul, geniul mitului. – Principesa Martha Bibescu

7. Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet. – Fănuș Neagu

8. Eu sunt ceea ce poporul meu este și a fost; ceea ce el a câștigat și a pierdut; rezultatul războaielor lui, al umilințelor, revoluțiilor, al frământărilor și triumfurilor lui. Dacă vreți să mă cunoașteți, înțelegeți-i pe români, pentru că spiritul meu a fost creat de experiențele lor, încredințate în dar posterității pentru viitorul nostru colectiv. – Nadia Comăneci

9.Eu nu fac o alegere între gloanțele care s-ar putea îndrepta spre țara noastră. Eu vreau ca România să trăiască. Și va trăi, căci acțiunea ei nu consistă în a substitui o ostilitate unei alte ostilități, ci în a suprapune o prietenie peste o altă prietenie. – Nicolae Titulescu

10. Oricât de cumplită a fost lupta, nu a condus ea la un final suprem? De departe, de unde abia îl puteam ajunge, visul pentru care noi am trăit, orbitorul și minunatul vis, ne chema; focul, sabia și moartea s-au ridicat între el și noi, dar asta nu a contat! Cauza noastră a fost o cauză sacră, noi ne luptam de partea Dreptății, și nimic nu ne putea descuraja în înaintarea noastră spre Victorie. Într-adevăr, Românie, mai mult ca niciodată am fost mama ta în acele clipe, sufletul tău, bătăia inimii tale pulsau în mine, sângele tău era sângele meu. Am trăit speranțele tale, m-am temut de temerile tale, m-au durut suferințele tale, ți-am plâns lacrimile și am sângerat la rănile tale. – Regina Maria a României

11. Nicăieri n-am găsit o mai clară deslușire a motivelor pentru care intuisem la poporul roman un fond creștin irecuzabil — datorită căruia până și defectele românilor par scăldate de o lumină atenuantă — decât în studiul lui Mircea Eliade asupra Mioriței […] Interpretarea eliadiană are într-însa ceva din absolutul soluțiilor după a căror formulare orice discuție devine inutilă. […] Ce nu înseamnă Miorița: resemnare, fatalism, chemarea morții, pasivitate, pesimism. Ce înseamnă: anti-istoricitate, transfigurare a condiției adamice. Poporul român e înzestrat cu o putere transfiguratorie ce-i permite să preschimbe întregul univers și să pătrundă în cosmosul liturgic (să participe la celebrarea liturgiei cosmice, ar spune Maxim Mărturisitorul). Împotriva soartei nu te poți apăra ca împotriva unor vrăjmași; nu poți decât să dai un înțeles nou consecințelor ineluctabile ale destinului în curs de împlinire. Nu-i vorba de fatalism, de vreme ce fatalistul nici nu crede că poate preface semnificația ursitei. – Nicolae Steinhardt

12. De România nu mă pot sătura, pentru că România face parte din destinul meu. Nu pot să declar că nu sunt român […] România este patria mea, restul sunt doar țări. – Octavian Paler

13. Examenul atent și stăruitor al culturii noastre populare ne-a dus la concluzia reconfortantă despre existența unei matrici stilistice românești. Latențele ei întrezărite ne îndreptățesc la afirmațiunea că avem un înalt potențial cultural. Tot ce putem ști, fără temerea de a fi dezmințiți, este că suntem purtătorii bogați ai unor excepționale posibilități. Tot ce putem crede, fără a săvârși un atentat împotriva lucidității, este că ni s-a dat să luminăm cu floarea noastră de mâine un colț de pământ. Tot ce putem spera, fără de a ne lăsa manevrați de iluzii, este mândria unor inițiative spirituale, istorice, care să sară, din când în când, ca o scânteie, și asupra creștetelor altor popoare. – Lucian Blaga

14. Spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o maniera absolut incredibilă. […] Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e rușine că sunt român”. Și sunt băieți deștepți, copii deștepți, nu gargaragii. „Mi-e rușine că sunt român!” Ei nu mai au cu ce să se mândrească. […] Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepașoptistă […] și perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri școliți afară s-au întors și au făcut România Mare. […] Ăștia au făcut România, au făcut țara. Asta a fost o perioadă extraordinară, care s-ar putea să se repete. – Tudor Gheorghe

15. Numai un neam de păstori poate zice, chiar în limba literară: se încheagă un gând, încheagă o frază sau cheagul unei societăți (francezul ar zice le ciment d’une société). Poporul, vorbind de un om care și-a consolidat starea materiala, zice că a prins cheag. Spre a arăta că doi inși sunt de aceeași vârstă, se zice suntem de aceeași iarbă, ca oile scoase deodată la pășune. Se mai zice paște iarba pe care o cunoști, în înțelesul de nu te amesteca în lucruri pe care nu le știi. Numai un popor la care viața pastorală a jucat un rol de căpetenie poate zice mă paște un gând. La baza acestei expresii e imaginea turmei de oi care tunde iarba de la rădăcină pe unde a trecut păscând. – Sextil Pușcariu

16. Ce limbă avem! Nu cunosc alta mai poetică! – Emil Cioran

17. Textul românesc e străbătut de o urmă neîntreruptă de gramatică afectivă. În germană n-ai aceste semne ale afectului. Și nu le poți înlocui cu nimic din ce se găsește în germană. Căci ce poți găsi pentru cea sau cel care iubește: „iubito“, „iubitule“, dragostea mea. După care deja nu mai dispui de nimic altceva în afară de penibilul mein Schatz („comoara mea“), care în gramatica afectivă sună ca o gafă – pronunția e dură și șuierată. Și-apoi, „comoara mea“ te trimite mereu cu gândul la bogăția materială, la zestrea pe care-o primea fata când se mărita. În loc de asta, în română se spune, de pildă, lumina ochilor mei. Gramatica afectivă își caută cuvintele în splendoarea efemeră. Câte frunze din cele mai felurite nu joacă un rol în iubire: frunza de nuc, de alun, de lămâi, de mesteacăn, de salcâm și de plop. – Herta Müller

18. S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. – Grigore Vieru

19. Trăiască frumoasa și cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie. – Ion Luca Caragiale

20. Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființa umană în totalitatea sa. – Mircea Eliade

22. Limba română este comoară fără cheie. – Ioan Slavici

23. Să trăiască România liberă! Vă iubesc, sunt alături de voi! […] plângeți morții voștri, care sunt și ai mei. […] Vă sărut, vă îmbrățișez pe voi, toți românii, frații mei! – Eugen Ionescu

24. Să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. – Emil Cioran

25. A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește. – Nichita Stănescu

26. Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul. – Grigore Vieru

27. Sentimentul destinului este încuibat subteran în sufletul românesc. – Lucian Blaga

28. Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreț de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu știu dacă e posibil acest marș istoric. – Petre Țuțea

29. România e patria noastră, a tuturor românilor. E România celor de demult și-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie. – Barbu Ștefănescu Delavrancea

30. Trebuie să reîncepem să iubim România. Să reinventăm România pe care să o putem iubi și admira. Depinde de fiecare dintre noi. – Oana Pellea

31. România! Da, îmi imaginez foarte bine; un steag care are la mijloc Roma și în jur numai raze. – Victor Hugo, vorbindu-i Elenei Văcărescu

32. Spirala istorică a României se va înălța până acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Până acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în fața lumii, pentru a se ști că nu numai România este în lume, ci și lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei țări, de nu vom pune febră și pasiune de sfârșit în începuturile noastre, suntem pierduți și nu ne mai rămâne decât să ne recâștigăm umbrele trecutului nostru. – Emil Cioran

33. Nu știu dacă și în alte părți Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanția duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan față de care toată frământarea istorică este irosire și pierdere. Dar – și aici e aspectul nou față de tânguirea biblică – neamul românesc e și el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă și lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. Trece și asta e una din cele mai curente vorbe românești. Neamul nostru rămâne pentru că și el participă, în felul lui, la eternitatea ființei. – Constantin Noica

34. Am ajuns să iubesc România pentru frumusețea sa unică și neatinsă, pentru mozaicul său fascinant de peisaje și de comunități rurale, fiecare cu obiceiurile lor diferite, împreună cu o biodiversitate uimitor de bogată a unui mediu rural care este cu adevărat un tezaur european și internațional. – Prințul Charles al Marii Britanii

35. Nu e nobil decât un adevărat nobil, de viță veche, dar care nu ține la înalta sa ascendență decât pentru a fi din ce în ce mai demn, sau un adevărat țăran, aspru, neinstruit, simplu, naiv, dar nobil prin contactul său intim cu natura, cu Dumnezeu. Cei care nu sunt nici una, nici alta, se înnobilează apropiindu-se de unul sau de celălalt. Scena se petrece în România… – Iulia Hasdeu

36. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putință că trebuie să te părăsesc; totuși, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… […] mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare. – Regina Maria a României

37. Pe Români, cu inimă și suflet, îi iubesc ca pe frați. Pentru Români, sunt gata să mă jertfesc cu brațul, cu mintea, cu sufletul. – Bogdan Petriceicu Hasdeu

38. Se zice că pomii la început vorbeau graiul astral, dar auzind mai apoi în preajmă cântecele limbii noastre, au muțit de mirare și admirație și de atunci, în locul cuvintelor, nu mai scot pe ramuri decât fructe. – Grigore Vieru

39. Românul dezmiardă și drăgălășește până și pe diavol – l-a numit Michiduță – crezând că astfel îl păcălește și-l îmbunează. Pe dracu! – Grigore Vieru

40. Plaiul, sau spațiul ritmic alcătuit din podiș înalt și vale. Sufletul românesc, care se simte acasă la el numai pe plai, are un mers care-i aparține și-l diferențiază. Mersul acesta e un ritmic suiș și coborâș. Starea sufletească, cea mai insistent cântată în poezia noastră populară, e „dorul”. Să se asemene o dată cuvântul „dor” cu corespondentul său german, „Sehnsucht”. Cuvintele acestea au, fiecare, o fizionomie proprie; cu cât le asculți mai de aproape, cu atât ele devin oarecum mai intraductibile. Abstract vorbind, cuvintele „dor” și „Sehnsucht” denumesc, desigur, aceeași stare sufletească, dar sensul lor intim diferă de sensul lor comun, de circulație. „Dorul” ni se pare mai naiv, mai sănătos, mai organic, decât „Sehnsucht”-ul. Ca semnificație, „Sehnsucht”-ul poartă accentul unui vag sentimentalism. Raportate mai ales la orizonturile spațiale implicate, cuvintele acestea dobândesc înțelesuri care diferă simțitor unul de celălalt. „Sehnsucht”-ul cuprinde un mai larg gest al depărtării și presupune ca fundal infinitul tridimensional, un infinit, dacă voiți, de esență romantică. Câtă vreme „dorul” e colorat mai ales de năzuința de a depăși orizontul închis al văii sau al dealului. (Se știe cât de frecvent e în poezia noastră populară motivul anexat dorului: „dealul să se schimbe în șes”.) – Lucian Blaga

41. Când am auzit-o prima dată pe Maria Tănase, mi s-a părut incredibilă; era pentru prima oară când simțeam cu adevărat ce înseamnă folclorul. Muzica populară românească se află într-o legătură excepțională cu existența. Folclorul german, însă, nu a reprezentat deloc o sursă de inspirație pentru mine. – Herta Müller

42. Matca stilistică românească este o realitate. O realitate sufletească de necontestat. Putem privi ca nici unul din popoarele înconjurătoare, în afară poate de cel rusesc, cu mândrie de binecuvântați stăpâni asupra acestui incomparabil și inalienabil patrimoniu. Matca stilistică populară, și cele înfăptuite sub auspiciile ei, indică posibilitățile felurite ale viitoarei noastre culturi majore. – Lucian Blaga

43. Cu nețărmuită mândrie, am ridicat tricolorul pe cel mai înalt catarg al lumii și l-am udat cu lacrimi de bucurie. – Sandra Izbașa

44. Viața mea o dăruiesc Țării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie. – Smaranda Brăescu

45. Pe mine mă întreabă dacă-s Român.

– Sunt, îi răspund.

– Ce, mă, nu ești jidan?

– Sângele meu e evreiesc, îi dau eu replica, dar de gândit și de simțit, gândesc și simt românește.

Răspunsul meu, parafrazându-l pe Churchill, a cărui mamă era din Statele Unite și care declara: “Sunt cincizeci la sută American și
sută-n sută Englez”, ar fi putut să sune: “Sunt sută-n sută evreu și mie-n sută Român”. – Nicolae Steinhardt

46. Mi-a fost întotdeauna greu să spun aceste două vorbe, cu simplitate: „patria mea”. Am fost demic deprins să mi se bănuiască buna-credință și, cum sânt sensibilla propriul meu ridicol, n-am stăruit în a face afirmații pe care ni-meni nu era dispus să le primească. Noi, românii… Era aproape inevitabil în liceu, la lecția de istorie, povestind un război, să întrebuințez acest plural de persoana întâi: noi, românii… („care români?”, mi-a strigat odată unul din bancă, interzicându-mi pe multă vreme să mă solidarizez cu istoria lui Ștefan cel Mare). Ocoleam cu precauție termenii pentru care aș fi putut fi bănuit de prefăcătorie, deși era o vârstă la care cuvintele solemne fac oricui plăcere. Țară, patrie, neam, eroi, un întreg vocabular interzis. Ca exercițiu intelectual, n-a fost rău, căci am fost astfel obligat de timpuriu să-mi supraveghez vorbele și să le cer a spune exact ceea ce trebuie. Dar, oricâtă consolare îți dă sentimentul nedreptății care ți se face, jocul nu e totdeauna vesel. O umbră de teroare cade peste toate amintirile mele de școală și de copilărie. […] Astăzi îmi scrutez cu destulă asprime eventualele mele dispoziții de a mă simți persecutat și nu-mi prea iert accesele de patetism, dar mi–ar fi greu să uit prima noapte de gardă, la regiment, cu ani în urmă, când mi s–a comunicat că postul numărul 3, de la adjutantură, nu-mi poate fi încredințat. („Există ordin special pentru ovrei“, explica puțin jenat sublocotenentul.) Așadar, în conștiința lor, eu dacă nu eram un trădător dovedit, eram în orice caz unul posibil. Un ordin „special” suprima dintr–odată viața mea pe acest pământ, viața părinților mei, viața bunicilor și a străbunilor mei, un ordin „special” ștergea cu un număr de înregistrare aproape două veacuri de amintiri într–o țară care, fără îndoială, nu era „patria mea”, de vreme ce puteam s–o vând într–o noapte de gardă. – Mihail Sebastian (fragment din romanul De două mii de ani…)

47. Îmi va fi probabil totdeauna imposibil să vorbesc despre „patria mea română” fără un sentiment de pudoare bruscată, căci nu-mi pot cuceri cu de-a sila un drept pe care nu mi l-au putut cuceri timpul răbdător, buna-credință neluată în seamă, sinceritatea tăgăduită. Dar voi vorbi despre o patrie a mea, și pentru ea voi înfrunta și riscul de a fi ridicol, iubind ceea ce nu mi se dă dreptul să iubesc. Voi vorbi despre Bărăgan și Dunăre, ca de ceva care îmi aparține nu juridic și abstract, prin constituții, tratate și legi, ci trupește, prin amintiri, prin bucurii și prin tristeți. Voi vorbi despre un spirit al acestui loc, despre o anumită inteligență specifică acestui climat, despre luciditatea pe care am deprins-o aici din lumina albă a soarelui de șes și despre melancolia pe care am descifrat-o în peisajul Dunării, care se lenevește la dreapta orașului, în baltă. – Mihail Sebastian (fragment din romanul De două mii de ani…)

48. În ciuda oamenilor care gem și plâng în jurul meu de grozăviile ce se vor întâmpla, mă simt plină de speranță, niciodată nu m-am simțit mai mândră de a fi româncă, niciodată nu mi-am iubit mai mult țara, am încredere în viitor. Inima mea cântă, am aripi, mi se pare că ne îndreptăm către vremuri mai bune, poate voi fi deziluzionată profund, dar până atunci am încredere în instinctul meu care nu m-a înșelat niciodată” – Prințesa Nadeja Știrbey, soția Prințului Barbu Alexandru Știrbey și sora Prințului George Valentin Bibescu, în notițele din noiembrie 1917 descoperite în jurnalul său

49. Mi-e dor de voi! Am iubit țara extraordinar. Nu pot să spun că nu mă gândesc cu cea mai mare dragoste, cu cel mai mare respect la țară și la toți actorii pe care i-am cunoscut. […] Mi-e dor de ducă, parc-aș vrea să vie vântul să mă ia și să mă ducă… – Elvira Popescu

50. Eu cred că limba română scrie cu mine, chiar dacă eu nu scriu niciodată o frază în limba română. Dar limba română participă la limba germană în care scriu. Pentru că eu nu pot să despart în capul meu ce am dintr-o limbă și din cealaltă. Sunt lucruri trăite, sunt imagini amintite și limbile se amestecă. Nu pot să împart viața în două limbi. – Herta Müller

51. Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer, dimpotrivă, ca directivele politicii noastre interne să fie pur românești. Cu această concepție și în acest spirit am condus politica externă a țării și afirm că i-am asigurat o independență, cu privire la înrâuririle din afară, care n-a fost niciodată depășită în trecut. Dar tocmai pentru că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unității noastre naționale. – Nicolae Titulescu

52. Dreptatea mea cea dintâi este Limba Română, în care lucrează iubirea lui Dumnezeu. – Grigore Vieru

53. Eu nu pot scrie literatură decât în românește, limba în care visez […] limba în care pot mărturisi unei femei că o iubesc. – Mircea Eliade

54. Din toată lumea, numai românii și africanii au știut cum să sculpteze în lemn. – Constantin Brâncuși

55. Ascultînd o doină românească, nu e greu să deslușești în ea rezonanța unui specific sentiment al destinului. Omul spațiului mioritic se simte parcă în permanentă, legănată înaintare, într-un infinit ondulat. Omul spațiului mioritic își simte destinul ca un veșnic, monoton repetat, suiș și coborâș. – Lucian Blaga

56. Marele tău vis l-am făcut visul meu; onoarea ta este onoarea mea; ambițiile tale sunt ambițiile mele; sunt încrezătoare în forța ta și, alături de tine, îmi doresc să mă apropii de momentul împlinirii lui. – Regina Maria a României

57. Încă din facultate eram obsedat de timp și de istorie. Mi se părea că, dacă românul se arată atât de indiferent față de timp, este și pentru că niciodată nu a avut timp să facă ceva. – Mircea Eliade

58. Românii au un fel de a fi nefericit, cuplat cu bucuria. Euforia naufragiului.​ – Andrei Pleșu

59. Fără eu nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec. Ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea. – Mihai Eminescu

60. Morminte acoperă lumea, pământurile aliaților noștri și pământul nostru – mormintele celor cărora le datorăm libertatea noastră. Să nu îi uiți, țara mea! Nu uita viețile tinere care s-au jertfit, golurile din atât de multe inimi; nu uita sângele care ți-a înroșit câmpiile, pădurile, munții și râurile. Nu îi uita! – Regina Maria a României

61. Să nu lăsăm să se piardă țărănia adevărată a satelor (…), singurul lucru pe care neamul românesc l-a creat ca valoare adevărată în istoria universală și singura cale prin care neamul românesc poate să ajungă a fi ceea ce este menit să fie. – Henri H. Stahl

Referințe:

https://www.youtube.com/watch?v=06rGjllu2TE
http://conf.uni-ruse.bg/bg/docs/cp09/6.3/6.3-12.pdf
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2980
http://krispsychology.files.wordpress.com/2011/01/lucian-blaga-trilogia-culturii.pdf
http://www.crestinortodox.ro/interviuri/interviu-maestrul-tudor-gheorghe-126021.html
http://convorbiri-literare.dntis.ro/DIACONUfeb6.htm
http://www.citatecelebre.eu/ro/citate/autori
http://autori.citatepedia.ro/

Sursa: Romania In Our Hearts /A glance across space and time prin romaniabreakingnews.ro