FOTO-VIDEO: Petrache Goiciu, monstrul care a zidit de viu un deținut politic, a inventat „carcera morții” cu latura de doar 40 de centimetri

Monstruosul comandant al închisorii de la Galați și mai apoi al celei de la Gherla, a fost decorat cu „Steaua Republicii” – „pentru merite deosebite”  în… uciderea cu bestialitate a „dușmanilor poporului” majoritatea preoți și intelectuali

Printre închisorile comuniste din România în care, începând din 1945, au fost exterminați opozanții „ciumei roșii”, se numără și cea de la Galați. În perioada în care aceasta l-a avut ca director-comandant pe capitanul Petrache Goiciu, pușcăria gălățeană a dobândit sinstra faimă de „abatorul deținuților politici”. Numele lui Goiciu le dă și astăzi fiori urmașilor celor cărora, până să le curme viețile, acest torționar cu o faimă sinistră le-a transformat în coșmare greu de povestit.

Gălățeanul Petrache Goiciu, născut în 1905, era fiul unui muncitor și al unei femei casnice. După ce a absolvit cele patru clase ale școlii gimnaziale, s-a angajat la Atelierele CFR din Galați unde a fost coleg cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Acolo a lucrat până în 1945, când  a fost promovat, exclusiv pentru originea sa socială “sănătoasă”, iar conducerea Partidului Muncitoresc Român l-a făcut “responsabil de cadre” la Sectorul de Partid al CFR. Doi ani mai târziu, din dispoziția prim secretarulului Regionalei de Partid, a fost transferat la Penitenciarul Galați.

Din acel moment, arivismul și ticăloșia lui Goiciu încep să facă victime. Prima dintre acestea a fost chiar șeful său, directorul instituției, pe care l-a înlăturat „demascându-l” la Regională și apoi i-a luat locul, în martie 1948.

Un psihopat lăsat să ucidă cât poftea

Apoi, noul director-comandant al Penitenciarului Galați a început să-și exerseze în voie sadismul, profund patologic, pe “dușmanii poporului”.

“Era una dintre figurile cele mai temute și mai detestate în lumea închisorilor, căruia i s-a reținut – lucru rar – și înfățișarea: mătăhălos, cu buze mari, roșu la față, un monstru complet lipsit de inteligență, incapabil să-și închipuie că altul poate gândi diferit de el“, așa îl descrie pe Goiciu, în “Lexiconul torționarilor”, Doina Jelea, autoarea acestei lucrări unice.

„Covorul, rotisorul și ringul”

Gălățeanul Mihai Dionisie a trecut prin pușcăria condusă de Petrache Goiciu și este unul dintre deținuții politici care a avut norocul să supraviețuiască și să poată povesti ororile trăite din cauza faimosului torționar. Avea doar 17 ani când a fost arestat. După nouă luni de chin și tortură în beciurile Securității, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Ulterior, peseapsa „pentru uneltire contra regimului” a fost suplimentată cu încă doi ani de pușcărie politică pentru că a refuzat să devină “turnător”.

„Eram izolați, fiecare în câte o celulă, și nu puteam comunica între noi decât prin alfabetul Morse. Ciocăneam în pereți. Când ne-au depistat sistemul de comunicare, a început «îmblânzirea» prin bătăi până la sânge. Nu prea mai erai om după astfel de schingiuiri”, povestește Mihai Dionisie.

Conform fostului deținut politic, una dintre metodele cele mai dure de totură era bătaia «la papuci». Deținuții erau descălțați și loviți peste tălpi cu bastoane de lemn sau de metal. În penitenciarul lui Petrache Goiciu, se practicau însă și alte metode de tortură: “covorul”, “rotisorul” și ”ringul”.

„La prima metodă, te înfășurau într-un covor și te loveau cu picioarele peste tot. Cealaltă metodă, rotisorul, presupunea să te lege de mâini și de picioare, ghemuit pe-o bară de metal, și, în timp ce erai învârtit, gardienii  loveau. La «ring»», te puneau în mijlocul lor și, în timp ce întrebau pe rând «De ce ai făcut asta banditule?, N-o să mai ieși  viu de-aici!» loveau cu bestialitate”, își amintește Mihai Dionisie, care a precizat că adesea Goiciu era unul dintre cei care loveau.

Prefera să ucidă preoți

“Petrache Goiciu se lăuda că e prieten cu Gheorghiu-Dej, cu care a lucrat la atelierele C.F.R., or dacă era adevărat, desigur că Dej îi oferise postul acestui monstru, născut să fie ucigas. Cei care îl cunoscuseră la Galați erau îngroziți când auzeau de el. Avea o deosebită plăcere de a ucide și de a chinui preoți sau fii de preoți și putini dintre cei care au trecut prin închisoarea de la Galati, au scăpat cu viață din mâna lui. Sunt martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost surprins de Goiciu, prin vizeta usii, în momentul când îsi făcea rugăciunea. Atunci, spun ei, Goiciu a intrat în celulă, l-a lungit și l-a zdrobit cu picioarele, până l-a lăsat mort”, afirmă Dumitru Bordeianu în cartea autobiografică “Mărturisiri din mlaștina disperării”.

Tot Goiciu este cel care  l-a chinuit îngrozitor pe Iuliu Maniu, președintele Partidului Național -Țărănist, atunci când a fost transferat la Penitenciarul din Galați.

Și Gavril Burzo rememorează ororile comise de temutul torționar comunist Petrache Goiciu, în volumul „Zile trăite după gratii”.

„Am nimerit într-o cameră cu 23 de deținuți. Printre noi era un preot armean ortodox. Se ruga mult la Dumnezeu. Era o cameră la parter, fără toaletă. Tineta, butoiașul în care îți făceai necesitățile, era lângă ușă, paturile erau suprapuse, mirosea urât, iar la fereastră, pe lângă gratii, erau și jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan, era un mic bec care ardea zi și noapte.  Deținuții, cu condamnări de la cinci la 25 de ani erau de toate felurile: intelectuali, muncitori, țărani, studenți. Mâncarea era cât să nu mori. Peste două zile, intră comandantul închisorii, căpitanul Goiciu și strigă la noi: «Dezbrăcarea pentru percheziție! Ați înțeles?». Ne percheziționează peste tot, întorcându-ne pe toate părțile, așa goi cum eram. După aceea, comandantul Goiciu se adresează preotului zicându-i: «Ia aceeastă sfoară și îi cădește». De sfoară, era agățat un cui.(…) Comandantul a venit cu un polonic vechi și i l-a dat dat preotului ca să scoată din tinetă fecale poruncindu-i să ne cuminece. «Cuminecă-i popă!» a răcnit la el. Atunci, preotul a strigat foarte tare: «Domnule comandant, de mine vă puteți bate joc, dar de Hristos nu!». În acel moment, căpitanul Goiciu și cu locțiitorul politic Istrate au tăbărât asupra lui lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă, au luat coada măturii și i-au introdus-o în gură, până ce a ieșit prin ceafă. Pur și simplu l-au omorât în fața noastră (…) L-au scos afară târându-l ca pe o vită. Oameni fără suflet, fără credință, fără nici un pic de omenie (…)”, povestește Gavril Burzo.

Zidit de viu, cu mâinile lăsate afară

Pentru „meritele sale deosebite” Petrache Goiciu a fost avansat la gradul de colonel și numit comandant al Penitenciarului Gherla unde a continuat să schingiuiască și să ucidă.

Vasile Gurău, un alt fost deținut politic, relatează că, în iulie 1958, confruntat cu o revoltă a unui grup de deținuți, Goiciu n-a ezitat s-o reprime intrând în celule și tragând cu pistolul mitralieră în deținuți

“Obișnuia să bată până la leșin toate loturile noi de deținuți care soseau. O dată a omorât în bătaie un deținut și apoi i-a tăiat picioarele ca să încapă în coșciug. Pe un altul l-a târât pe scări ținându-l de lanțul de la picioare pentru că nu mai putea merge. Cât a fost director la Gherla, deținuții erau bătuți  în camera de baie, care păstra pe pereți urmele de sânge, iar închisoarea răsuna de urlete. Din ordinul lui, un deținut a fost zidit de viu și ținut așa două luni. I-au lăsat libere doar mâinile și un orificiu la înălțimea gurii. Goiciu îl vizita, înjurându-l zilnic. Când a fost scos, deținutul abia mai respira”, a relatat Vasile Gurău

Tot la Gherla, Petrache Goiciu a cerut să fie confecționate “carcerele morții”, de forma unui cub cu latura de 40 de centimetri,  în care deținuții stăteau ghemuiți zile în șir.

Decorat cu Steaua Republicii, Goiciu a murit de bătrânețe

Pentru zelul depus în „munca de reeducare” a „dușmanilor poporului”,  monstrul Petrache Goiciu a fost decorat cu ordinul „Steaua Republicii” clasa a IV-a.

„Tovarășul Petrache Goiciu a fost foarte exigent în ceea ce privește respectarea ordinelor și regulamentelor militare, lucru ce a făcut ca să imprime o înaltă disciplină și să-i convingă prin exemplul său personal și pe restul tovarășilor de mun­că, pentru respectarea conștientă a îndatoririlor de serviciu, cât și a respectării disciplinei de partid”, se afirmă în referatul de propunere pentru acordarea înaltei distincții comuniste.

Monstruosul comandant al închisorii de la Galați și mai apoi al celei de la Gherla, a fost decorat cu „Steaua Republicii” – „pentru merite deosebite”  în… uciderea cu bestialitate a „dușmanilor poporului” majoritatea preoți și intelectuali.

Autorul atâtor crime oribile, care ar fi trebuit să sfârșească ca toți asasinii în serie, într-o închisoare – deși ar fi meritat cu prisosință să fie condamnat la moarte –  s-a putut bucura în voie de o pensie ca pentru privilegiații comunismului și de toate avantajele financiare și fiscale conferite de decorație. A murit de bâtrânețe nederanjat de fantomele nenumăratelor sale victime.

Se mai cuvine remarcat faptul că, deși Petrache Goiciu a fost una dintre figurile marcante (în cel mai sinistru sens) al închisorilor comuniste, în arhive n-am găsit nici măcar o singură fotografie de-a sa, fie chiar și reprodusă după un document (buletin de identitate sau livret militar).

Post Scriptum:

Noile generații știu prea puține despre ororile comunismului și asta pentru că  supraviețuitorii închisorilor și lagărelor politice ne părăsesc pe rând. Fenomenul este unul periculos deoarece, așa cum afirma filozoful american George Santayana: “Cine uită istoria e condamnat s-o retrăiască”. Ca să scăpăm de această „condamnare”, presa din România are datoria să readucă în memoria colectivă crimele comunismului și, cu acest scop, vom continua seria articolelor pe această temă.

Material republicat din 11 Mar 2013 (RBN Press)

Publicat de romanibreakingnews.ro /sursa: adevarul.ro