ROMÂNIA BREAKING NEWS

Foto / 104 ani de la trecerea în eternitate a lui I. L. Caragiale (1 februarie 1852 – 9 iunie 1912) – Un periplu portretistic și biografic prin viața lui Caragiale

Foto / 104 ani de la trecerea în eternitate a lui I. L. Caragiale (1 februarie 1852 – 9 iunie 1912) – Un periplu portretistic și biografic prin viața lui Caragiale

1 A -R

George Călinescu scria că cel mai vechi ascendent al lui I. L. Caragiale este bunicul său, Ștefan, venit din insula Idra ce aparținea spațiului grec, dar era locuită de albanezi[1].

În anul 2002, Centrul de cercetări teatrale din Atena a organizat în insula Kefallonia un congres dedicat în exclusivitate dramaturgului român I. L. Caragiale, de la a cărui naștere se împlineau 150 de ani. Prezent la congres, scriitorul Ioan Holban a susținut comunicarea cu tema: “I. L. Caragiale – fiul unui emigrant din Kefallonia – fondatorul dramaturgiei române”. Cele mai multe comunicări au avut ca punct de plecare o descoperire făcută cu câtva timp înainte în Grecia: acte prin care se atesta faptul că Ștefan, bunicul celebrului dramaturg român, era din insula elenă Kefallonia, iar numele de familie nu era Caragiale, ci Karaialis. Ion Holban consideră că noul nume i-a fost dat chiar de domnitorul Caragea, împreună cu care a sosit în Țara Românească[2].

Ștefan Caragiale a avut trei fii: Costache, Iorgu (nume importante în teatrul românesc ) și Luca.

Mama scriitorului, Ecaterina, era fiica unui negustor brașovean.

  1. L. Caragiale[3] s-a născut la Haimanale în anul 1852, tatăl său fiind la acea dată administratorul moșiei ce aparținea Mănăstirii Mărgineni. Înainte de 1860 se stabilește, împreună cu familia, la Ploiești (unde tatăl său profesează ca avocat, apoi ca judecător).

A făcut cursurile primare la Școala Domnească nr. 1 Ploiești, având ca institutori pe Zaharia Antinescu, M. I. Georgescu și Basile Dragoșescu. În anul II de gimnaziu, clasa unde învăța copilul Caragiale este vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (acest moment emoționant va fi prezentat în ziarul Universul în articolul „Peste 50 de ani”).

După terminarea gimnaziului, neavând mijloace materiale să-și continuie studiile, mai ales că în Ploiești nu exista liceu, a plecat la București și a urmat în cadrul Conservatorului, Clasa de Mimică și Declamație a unchiului său, Costache Caragiale. Nereușind să-și facă un rost în meseria actoricească, se întoarce la Ploiești și, după o vreme, se angajează funcționar la Tribunalul Prahova. A citit și s-a instruit mult în această perioadă, dar, în același timp, a luat contact cu viața slujbașilor mărunți, cu munca monotonă, cu petrecerile lor, adesea zgomotoase – viață pe care o va reda atât de bine mai târziu în scrierile sale.

În august 1870, Ion Luca Caragiale ia parte la mișcarea antidinastică de la Ploiești, acțiune ironizată însă ulterior de marele dramaturg în schița „Boborul”.

La 10 septembrie 1870, tatăl dramaturgului se stinge din viață. Rămânând singurul sprijin al mamei și surorii sale mai mici, Caragiale pleacă, împreună cu familia, la București, unde șansele de a găsi o slujbă mai bine remunerată erau mai mari. Nu va înceta să se considere cetățean al Ploieștilor, iscălind, până târziu, multe din scrisorile sale “un ploieștean”.[4]

În 1871-1872 este sufleor și copist la Teatrul Național din București. Cariera de gazetar și-o începe în revista Ghimpele (1873-1875). În anul 1876, devine redactor la Claponul, apoi, împreună cu F. Dame, editează ziarul Națiunea română. Colaborează la ziarul Timpul (1878 ), avându-i colegi pe Mihai Eminescu și Ion Slavici. Între 1881 și 1883 este revizor școlar pentru județele Neamț – Suceava și Argeș – Vâlcea, apoi este funcționar la Regia Monopolurilor, profesor suplinitor la Liceul Sf. Gheorghe din București.

Lipsa de bani îl determină pe I. L. Caragiale să-i urmeze exemplul lui Dobrogeanu Gherea. Își încearcă norocul în negustorie. În anul în care scoate, împreună cu Anton Bacalbașa, prima serie a Moftului Român (1893), e berar în Gabroveni. Localul, deschis în asociație cu un anume Mihalcea, este vizitat de mulți publiciști, curioși să-l vadă pe maestru în noua ipostază. Cum rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor, în anul 1894 poposește la Iași, intenționând să inaugureze o berărie în ”dulcele târg”. Nu reușește, dar deschide în București berării pe strada Doamnei și pe strada Șelari, ultima, închisă în 1895 – anul luării în concesiune a restaurantului Gării Buzău.[5]

Deși negustoria era privită de mulți ca nepotrivită cu demnitatea unui scriitor, lui Caragiale nu-i displăcea.

În anul 1896, încearcă să obțină postul de director al noului teatru din Iași, dar este refuzat de primarul N. Gane, pe motiv că postul era promis altcuiva.

După eșecul din comerț, Caragiale e nevoit să îmbrace din nou haina funcționarului.

În 1904 primește o importantă moștenire de la mătușa sa, Ecaterina Cardini din Șcheii Brașovului, cunoscută ca Mumuloaia, după porecla Momolo a soțului ei.

Împreună cu familia, timp de un an, colindă Europa, vizitând Austria, Italia, Franța, Olanda, Elveția, iar în cele din urmă, la sfârșitul anului 1904, se stabilește definitiv la Berlin.

Nu se implică în viața literară din Germania.[6] Încercând să-și aline dorul de țară, de confrații de breaslă, își găsește companie în mijlocul studenților români, se întâlnește cu tineri intelectuali aflați în Germania pentru cercetări: Dimitrie Gusti, filozof și sociolog, Paul Zarifopol, sociolog, filolog, editor al creațiilor marelui dramaturg. Cu acesta din urmă a purtat o intensă corespondență, din care se revelează atât artistul, cât și omul Caragiale.[7]

Când Cella Delavrancea susținea concerte în Germania, scriitorul o însoțea pretutindeni, bucurându-se de succesele ei. Îi plăceau mult pianul, muzica simfonică. Melomania scriitorului se baza pe temeinicele cunoștiințe muzicale dobândite prin preocupări autodidactice, dar și pe influența exercitată de soția sa, Alexandrina Burelly, absolventă a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București.[8]

În anul 1908 îl vom găsi mai mult în România decât în Germania. Dorea să fie ales deputat. După ce îi scrie lui Paul Zarifopol, la Leipzig, despre succesele lui Take Ionescu în politică, pleacă în țară și participă la inaugurarea campaniei electorale a Partidului Conservator Democrat, alături de C. Istrati, Rădulescu Motru, Nicolae Titulescu.

Prietenul său Gherea, deși nu-i încuraja ambițiile politice, recunoaștea că la întruniri era bine primit de public.[9]

Acest lucru s-a văzut și la întrunirea de la Ploiești, organizată de Partidul Conservator Democrat.[10] La banchetul de rigoare organizat seara, spiritul său a contribuit din plin la glumele culinare, amuzându-i grozav pe convivi. Felurile de mâncare erau însoțite de răvașele politice: “Friptură de vițel, miel și de reacționari la grătar“, “Înghețată ca dragostea între reacționari“, “Cafea fără fumuri junimiste “.

În 1912, Caragiale urma să împlinească 60 de ani. Președintele Societății Scriitorilor Români, Emil Gârleanu, i-a propus să-și sărbătorească ziua de naștere la București.[11] Nu a dat curs invitației, deși ardea de dorul prietenilor, al locurilor care îl chemau duios, cu glas de amintiri.

S-a stins din viață subit la 9 iunie 1912 în capitala Germaniei. Pe 22 noiembrie 1912 au fost aduse de la Berlin rămășițele pământești și înhumate la cimitirul Bellu.

La Ploiești a avut loc o adunare solemnă, în sala teatrului „Cooperativa”. Au luat cuvântul primarul Ploieștiului, profesori și elevi.[12]

Dintre creațiile marelui scriitor menționăm comediile “O noapte furtunoasă” (1878), “Conu Leonida față cu reacțiunea” (1880), ”O scrisoare pierdută” (1884), “D-ale carnavalului” (1885); nuvelele “O făclie de Paște”, “Păcat”, “Două loturi”, “Kir Ianulea”, “La hanul lui Mânjoală”, “În vreme de război”; drama ”Năpasta” (1890).

Opera lui Caragiale poartă puternice amprente prahovene. Unele schițe ale sale evocă Sinaia sfârșitului de secol: „Ultima oră”, „Tren de plăcere” Altele descriu momente din trecutul orașului Ploiești, la care a luat parte însuși autorul. În alte lucrări, decorul ploieștean și oamenii lui se recunosc cu ușurință: “Grand Hotel Victoria”, “Caut casă”, “Istoria se repetă”, “Domnul Goe”. Referiri la Ploiești apar și în proza sa (“Linia ferată Ploiești – Târgoviște”, “Alegerea din Ploiești”), ca și în dramaturgie (“Conu Leonida față cu reacțiunea”, “D-ale carnavalului”). Mai mult, în construirea unor tipuri, Caragiale a folosit impresiile lui din tinerețe asupra unor personaje ploieștene.[13] Despre “D-ale carnavalului”, Ieronim Tătaru scrie în cartea „I.L.Caragiale și Prahova”: „În această comedie în care măiestria conturării satirice a tipurilor și virtuozitatea tehnicii dramatice sunt dovedite în oglinda mediului micii burghezii bucureștene, republicanii ploieșteni sunt adesea amintiți. Originale din Ploiești sunt personajele Iancu Pampon, Catindatul de la Percepție și Mița Baston, teribila republicană. Este evocată mișcarea antidinastică de la Ploiești, se vorbește de spiritul civic al ploieștenilor și de ocupațiile unora dintre ei”( Ieronim Tătaru, „I.L.Caragiale și Prahova”, Editura Premier, Ploiești, 2000).

Piesele lui I.L. Caragiale au fost bine primite și în orașul său  de suflet. În anul 1884, la începutul verii, are loc la Ploiești prima reprezentație a unei scrieri dramatice semnată Caragiale. Theatrul Român a prezentat farsa „Soacra mea Filina” ( „O soacră”), cap de afiș fiind actrița Aristizza Romanescu. În iunie 1886, la Hotelul Moldova este jucată, pentru prima oară în Ploiești, comedia „O noapte furtunoasă” (spectacol prezentat de Trupa Română). În anul 1909, trupa Rioșeanu- Petheu interpretează la Teatrul Cooperativa din Ploiești piesa „O noapte furtunoasă” (Ieronim Tătaru, op. cit, pp. 7, 8, 15 )

Pentru a cinsti memoria marelui scriitor, la 27 ianuarie, 1930, un grup de inițiativă, din care făceau parte și I. A. Bassarabescu, Toma Socolescu, Ion Ionescu-Quintus a început să strângă fonduri pentru ridicarea unui monument Caragiale în Ploiești. Artiștii Teatrului Național, însuflețiți de Iancu Brezeanu, neîntrecut interpret al “cetățeanului turmentat”, au susținut, în beneficiul monumentului, mai multe spectacole cu piesa „O scrisoare pierdută”.

Bustul a fost executat de sculptorița Letiția Ignat (ploieșteancă, absolventă a Academiei de Arte Frumoase din București) și amplasat în fața clădirii Liceului Sfinții Petru și Pavel. La 10 noiembrie 1935 avea loc dezvelirea monumentului, primul din țară dedicat lui Caragiale. Au rostit alocuțiuni: I. A. Bassarabescu, în numele comitetului de inițiativă, profesorul Șoimescu, ca reprezentant al Ministerului Instrucțiunii Publice, C. Rădulescu-Motru, din partea Academiei Române, Ion Ștefan, ca reprezentant al Ateneului Român, Liviu Rebreanu, în calitate de director al Teatrului Național, I. Vasilescu-Valjean, reprezentant al scriitorilor și autorilor dramatici, Maria Filotti, în numele Sindicatului artiștilor dramatici și lirici din România, Iorgu Predescu, primarul municipiului Ploiești. La inaugurare au participat și alte personalități: Iancu Brezeanu, Ecaterina Logadi (fiica lui Caragiale), Mihail Sorbu, Cella Delavrancea, Petru Comarnescu.[14]

Bustul, de proporții mici, a fost așezat pe un soclu realizat de G. Tomat. Bombardamentele din 1944 au avariat serios monumentul care va fi demontat și restaurat abia în 1965.[15] În prezent este expus la Muzeul memorial I. L. Caragiale din Ploiești.

Apropiindu-se centenarul nașterii lui Ion Luca Caragiale, autoritățile au comandat un bust de mari proporții. Bustul de bronz al lui Caragiale este opera sculptorilor ploieșteni Gheorghe Damian și Gheorghe Toma. Are aproape un metru înălțime și creează o puternică impresie de forță, fizică și morală, de necruțătoare cântărire a lumii.[16] Soclul a fost realizat de sculptorul Ioan Vidali  în anul 1952 din marmură albă.

Nici personajele din opera lui  Caragiale nu i-au lăsat indiferenți pe unii  artiști plastici.  În centrul orașului Ploiești putem admira  grupul statuar realizat de sculptorul sătmărean Radu Ciobanu (2010).

În anul 1962 se împlineau 110 ani de la nașterea marelui dramaturg. La Ploiești se înființează, din inițiativa  profesorului Nicolae Simache, Muzeul I. L. Caragiale, găzduit în „Casa Gheorghe Teodor Simigiul”. Casa, monument de arhitectură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se număra, potrivit informațiilor lui Ioan Stoicescu, printre cele mai mari case din Ploiești. În anul 1821, îl găzduiește, timp de trei zile, pe Alexandru Ipsilanti (conducătorul Eteriei aștepta aici  vizita lui Tudor Vladimirescu).

În 2002, cu prilejul ANULUI CARAGIALE, muzeul, secție a Muzeului de Istorie și Arheologie din județul Prahova, a fost reorganizat.

Tematica expoziției „CARAGIALE – OMUL ȘI OPERA”, ne spune doamna  Nina Nicolae, tratează principalele momente din  viața și creația scriitorului, la nivelul cercetărilor caragialiene de azi. Aceste exponate au în vedere atât criteriul cronologic cât și criteriul tematic. Ele aduc în fața vizitatorului imaginea scriitorului reflectată atât în oglinda contemporanilor, cât și în cea a posterității.

Din anul 1997, Muzeul organizează  „Concursul interjudețean de interpretare artistică a personajelor caragialiene”.

Un atractiv muzeu Caragiale există și pe facebook. Acest muzeu virtual realizat de cunoscutul caricaturist Nicolae Ioniță cuprinde:

-”Colecția Caragiale” ( un număr impresionant de portrete realizate de caricaturiști români și străini).

O colecție de publicații vechi, în care dramaturgul și-a publicat pentru prima dată unele din lucrările sale.

Colecția „Caragiale în marile edituri ale lumii”.

Colecția „Umorul pe vremea lui Caragiale” ( reviste umoristice din vremea lui Caragiale).

Cărți în ediții princeps, fotografii, ediții deosebite ale cărților lui Caragiale, toate la adresa:  www.facebook.com/pages/Muzeul-Caragiale/551780878245728

Muzeul de pe facebook organizează anual Festivalul Internațional de Umor „Acasă la Caragiale” (festival ajuns în acest an la a 15-a ediție).

Iată și câteva impresii despre I. L. Caragiale, apărute în presa literară a anului 2002,  când se împlineau 150 de ani de la nașterea marelui dramaturg.

Elvira Sorohan: “Scriitorul din Ploiești este cel mai mare ironist pe care l-a avut literatura română. Ironia lui Caragiale acompaniază discursul din care rezultă o poetică a opoziției, de coloratură umoristică. Caragiale avea nevoie de ironie pentru că este un pansament al spiritului, sursa lui de regenerare, e oxigenul spiritului său”.[17]

Antonio Patraș: “Viziunea comică a lui Caragiale reflectă altitudinea morală, antidogmatismul, prin demascarea prejudecăților, a clișeelor, a moravurilor osificate, a tuturor formelor goale ale existenței”[18].

Și: “Prejudecata, potrivit căreia comicul ar fi inferior tragicului, râsul trădând, chipurile, prin ireverență și iconoclastie, superficialitatea, a întârziat acceptarea lui Caragiale în centrul canonului literar românesc.

Între cele două războaie mondiale s-a impus, însă, imaginea unui Caragiale –scriitor clasic și realist, satiric, critic necruțător al societății vremii sale.”[19]

Comicul monumental, scria și Alexandru Paleologu în Dacia Literară, nu trebuie confundat cu umorul sau zeflemeaua. El implică scrutarea abisurilor ființei umane, și nu doar a suprafețelor confortabile. ”

[1] G. Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini până în present, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1986, p. 488.

[2]Evenimentul (regional al Moldovei ), 8 iunie, 2002.

[3]Institutul de ligvistică, istorie literară și folclor al Universității ” Al. I. Cuza”, Iași,  Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, 1979, p. 157.

[4]Paul D. Popescu, N. Petrescu-Redi, Bulevardul Independenței, Editura Fiat Lux, București, 1999,  p.196.

[5] G. Călinescu, op. cit., p. 491, 492.

[6] Ștefan Oprea, Caragiale, orator politic sau personaj caragealian , Dacia Literară, anul XVII, serie nouă, nr. 3/2007, p. 23.

[7] Petre Herțeanu, Omniprezența artei lui Ion Luca Caragiale, Cronica, Serie nouă, Anul XXXVII, nr. 3 , martie 2002, p. 28.

[8] Paula Ciochină, Pasiunea pentru muzică, Dacia Literară,  Anul  XIII,  serie  nouă,  nr. 46

(3/2002 ), p. 8, 9.

[9] Ștefan Oprea, art. cit., p. 23.

[10]Ibidem, p. 24.

[11] Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, 1500 scriitori clasici și contemporani, Editura Porțile Orientului, Iași, 2010, p. 88.

[12] Carol Nicolae Debie, O cronică ploieșteană 1825 -1974. Muzica în viața orașului Ploiești Cartea a III-a Diletanții 1907- 1949, p. 70.

[13] Paul D. Popescu, N. Petrescu – Redi, op. cit., p. 96.

[14] Georgeta Comănescu și Constantin Dobrescu, Inaugurarea bustului lui I. L Caragiale la Ploiești. Anuar, volumul VI, Societatea de Științe Istorice și Arhivele Statului, filiala Prahova, Ploiești, Editura Imprimex, 1994, p. 195-198.

[15]  Paul D. Popescu, N. Petrescu-Redi, op. cit.,  p. 198.

[16] Paul D. Popescu, Ploiești. Ghid de oraș, București, Editura Sport-Turism, 1985, p. 97.

[17] Elvira Sorohan, Ironistul din Ploiești, Dacia Literară, Serie nouă, Anul XIII, nr.  44 (1/2002), p. 2.

[18] Antonio Patraș, Afinități elective: I.L. Caragiale și Ion D. Sârbu, Dacia Literară, serie nouă, anul XIII, nr. 45 (2/2002 ), p. 17.

[19] Antonio Patraș, Lecturi ale operei lui Caragiale, Dacia Literară, serie nouă, anul XIII, nr. 47 (4/2002), p. 8.

Galerie foto

 

2. Părinții scriitorului

1.Părinții scriitorului

 

1. Copilul I.L. Caragiale la opt ani

Copilul I.L. Caragiale la opt ani

2. Copilul Caragiale la opt ani

 

3

3.

 

5A În această clădire a învățat I.L. Caragiale (anul școlar 1866-1867).

În această clădire a învățat I.L. Caragiale (anul școlar 1866-1867).

4. În această clădire a învățat elevul Caragiale   (anul școlar 1866-1877)

5C Clădirea pensionului înființat de Pavel Eliade și programa internatului de băieți.

Clădirea pensionului înființat de Pavel Eliade și programa internatului de băieți.

5. Clădirea Pensionului înființat de Pavel Eliade și programa internatului de băieți

 

5D P1080434

6.

5-P1080432

7.

4 Alexandrina Burelly, soția dramaturgului

4 Alexandrina Burelly, soția dramaturgului

8. Alexandrina Burelly

-9A -P1080351

9. La Colegiul Național I.L. Caragiale, Ploiești

9. La Colegiul Național I.L. Caragiale, Ploiești

10 - I.L. Caragiale. Bust realizat de Letiția Ignat - 1935 (Ploiești, Muzeul I.L. Caragiale)

10. I.L. Caragiale. Bust realizat de Letiția Ignat.

10. I.L. Caragiale. Bust realizat de Letiția Ignat.

-11-Bustul de bronz al lui Caragiale (realizat de Gheorghe Damian șiGheorghe Toma)

11-Bustul de bronz al lui Caragiale (realizat de Gheorghe Damian șiGheorghe Toma)

11. Bustul de bronz al lui Caragiale, realizat de Gheorghe Damian și Gheorghe Toma

12 -Caragiale privindu-și personajele

12. Caragiale privindu-și personajele

12. Caragiale privindu-și personajele

14- Muzeul I.L. Caragiale, Ploiești

13.Muzeul I. L. Caragiale din Ploiești

13.Muzeul I. L. Caragiale din Ploiești

8- Revista „Convorbiri literare” publică „O noapte furtunoasă”(1 noiembrie 1879)

14. Convorbiri literare, 1 noiembrie 1879

14. Convorbiri literare, 1 noiembrie 1879

 

-9-Caragiale și un grup de actori (1899).Muzeul I.L. Caragiale, Ploiești

15. Caragiale cu trei prieteni actori

15.  Caragiale cu trei prieteni actori

Elevi de la Scoala Gimnaziala ANDREI MURESANU Ploiesti,premiati la Festivalul CARAGIALE, contemporanul nostru

16. Elevi ai Școlii Gimnaziale „Andrei Mureșanu” Ploiești, premiați la Concursul interjudețean de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”

16. Elevi ai Școlii Gimnaziale „Andrei Mureșanu” Ploiești, premiați la Concursul interjudețean de interpretare artistică a personajelor caragialiene  „Caragiale, contemporanul nostru”

13 - Caragiale văzut de un caricaturist din Indonezia (Festivalul Internațional de Umor I. L. Caragiale)

17. Caragiale văzut de un caricaturist din Indonezia (Festivalul Internațional de Umor I.L. Caragiale)

17. Caragiale văzut de un caricaturist din Indonezia (Festivalul Internațional de Umor I.L. Caragiale)

Fotografii: N. Petrescu -Redi  (4, 10, 11,12, 13, 16)

Fotografii de arhivă: Muzeul I. L. Caragiale, Ploiești : 8, 14, 15 (mulțumim  doamnelor Marilena Peneș, manager-Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, Georgiana Lazăr, gestionar-custode, Monica Bostan, conservatorul Muzeului I.L. Caragiale, Ploiești

Foto 9:   Portret – Colegiul Național  I. L. Caragiale, Ploiești

Foto:  1, 3, 6, 7  -Ieronim Tătaru , I. L. Caragiale și Prahova

Foto 17: Arhiva Nicolae Ioniță

Publicat de autor: Nicolae Petrescu Redi – romaniabreakingnews.ro

Leave A Reply