Marți, în 10 martie 1903, frații noștri din Bucovina au pus fundamentul la o operă nouă, menită să consolideze poporul de acolo, făcându-l capabil de un nou avânt și o nouă energie de viață, anume au înființat Centrala însoțirilor economice române din Bucovina. Astfel titra ziarul Revista Economică din 4 aprilie 1903, care apărea la Sibiu.
Conform celor relatate în ziarul de atunci, adunarea a fost prezidată de dl baron Eudoxiu Hurmuzachi, care, în cuvântul de deschidere, a zis, între altele: „Însoțirile noastre, dacă vor fi bine conduse și grijite, pot să fie de mare folos pentru poporul român, dacă însă vor fi rău alcătuite, pot să devină și un năcaz, și un pericol”.
Urmă la cuvânt dl Mihail Bendevschi, întemeietorul primelor însoțiri Raiffeisene române (și-a însuțit meritele lui Grigore Filimon – n. n.), care a accentuat însemnătatea ce o va avea Centrala, pentru regenerarea economică a poporului român din Bucovina. Apoi, a raportat asupra proiectului de statute, prezentat adunării, citind și explicând dispozițiunile principale ale statutelor.
La discuțiunea asupra proiectului de statute, au participat mai mulți oratori, între care și Dr. Trubrig, directorul Centralei germane din Bucovina. Discuțiunea a fost mai vie în jurul chestiei părtășiilor și garanției. După clarificarea, în toate direcțiunile, statutele au fost votate în bloc. Au fost prezentate 69 declarații de intrare, din partea a tot atâtor însoțiri române în sistem Raiffeisen, și 16 declarații de intrare, de la oameni distinși din Bucovina.
Director a fost ales dl Nicu Balmoș, iar în direcțiune și în consiliul de control, tot fruntași. Noul director a rostit, apoi, o frumoasă cuvântare, din care, după „Deșteptarea”, cităm următoarele: „Pentru delăturarea cămătăritului și pentru îmbunătățirea și ridicarea stării economice a poporului muncitor, de la țară, s-au dovedit, până astăzi, ca cel mai puternic mijloc însoțirile de păstrare și credit, după sistemul lui Raiffeisen, pentru că aceste însoțiri lucrează cu dobândă cât se poate de ieftină, se acomodează referințelor materiale ale agricultorilor și, pe lângă asigurarea financiara a împrumutului, caută ele, mai ales, ca un împrumut dat să aducă efectiv și un folos material.
Însoțirile de păstrare și credit, după sistemul Raiffeisen, sunt baza tuturor celorlalte acțiuni, ce le va întreprinde Centrala, pentru a ușora soarta agricultorilor”. (Revista economică, Anul V, Nr. 14, 4 aprilie 1903 -apărut in dragusanul.ro)
Publicat de romaniabreakingnews.ro