ROMÂNIA BREAKING NEWS

Republica Moldova a inaugurarat Clasa Viitorului. Premierul Pavel Filip: Putem deveni o țară bogată prin educație. De aceea, punem accent pe creativitate, ingeniozitate și inovație

Republica Moldova a inaugurarat Clasa Viitorului. Premierul Pavel Filip: Putem deveni o țară bogată prin educație. De aceea, punem accent pe creativitate, ingeniozitate și inovație

Elevii din Republica Moldova vor beneficia de lecții interactive și inovatoare. Vor putea să-și dezvolte abilitățile digitale, dar și gândirea critică și creativitatea. Acest lucru devine posibil odată cu inaugurarea Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”. Aici vor fi instruiți anual și peste 1000 de profesori în utilizarea tehnologiilor digitale în procesul educațional. Prezent la deschiderea Centrului, premierul Pavel Filip a menționat că în epoca informațională elevii nu mai pot învăța în baza metodelor vechi, iar în viitorul apropiat, 90% din locurile de muncă vor necesita competențe digitale, abilități care pot fi însușite în ,,Clasa Viitorului”.

,,Este de datoria noastră să oferim condițiile necesare ca să producem generații capabile să creeze, să se reinventeze și să dea dovadă de creativitate. Instrumentele pe care le oferă domeniul tehnologiei informației desigur că sunt foarte bune și nu putem să nu le folosim astăzi în procesul educațional”, a spus Pavel Filip. A fost accentuată și necesitatea schimbării curriculei și reingineriei procesului educațional.

Pavel Filip a remarcat că țara noastră poate deveni o țară bogată prin educație. ,,Îmi doresc ca instituțiile de învățământ să producă creieri. Ulterior, produsele care sunt exportate din Republica Moldova să aibă la baza lor materie primă precum: ingeniozitatea, creativitatea și inventivitatea”, a declarat premierul.

Totodată, Pavel Filip a menționat că Guvernul a depus eforturi pentru dezvoltarea domeniului IT. În acest scop, au fost  elaborate și aprobate politici pentru asigurarea în continuare a infrastructurii și accesului, a conținutului digital și serviciilor electronice, dar și a politicilor care ar asigura dezvoltarea competențelor și utilizării. Astăzi, Republica Moldova este printre țările cu cel mai rapid și ieftin acces la internet, ocupând locul 3 în lume.

Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” este amplasat în cadrul Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă” și este dotat cu echipamente digitale educaționale.  Valoarea investițiilor depășește 12 milioane de lei, bani alocați de partenerii externi, companiile private și din buget.

Proiectul pilot „Clasa Viitorului” a fost inițiat în 2017 în 11 instituții de învățământ general. De acesta beneficiază peste 2200 de elevi și 110 de profesori.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: