Declaraţiile lui Vlad Filat şi Marian Lupu în legătură cu Marşul Unirii le putem considera, cel puţin, emotive, dacă nu partizane. Ele pot fi neglijate.
E ridicol să le pui în cârcă unioniştilor intenţia de a împiedica integrarea europeană, chiar dacă marşurile îi scoate din sărite pe rusofili. E marginală sau nu mişcarea unionistă? Depinde cum priveşti lucrurile. Dacă o reduci la cei 200 de manifestanţi de la Bălţi – da. Însă la Chişinău s-ar putea să fie mai mulţi. Oricâţi ar fi contează să aibă dreptul să-şi exprime punctul de vedere asupra destinului RM. De ce unii au dreptul să se manifeste în folosul integrării eurasiatice, iar alţii nu au dreptul să spună că e timpul „să ne întoarcem acasă”, să ne reunim cu România?
Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „informaţiei” sau „ideilor”, care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează statul sau orice parte a comunităţii”, se spune într-o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Saviţchi versus Moldova). Faptul că ideea unirii sperie, nemulţumeşte, şochează pe unii e problema lor. Să meargă la psiholog, la urma urmei. Legea antidiscriminare a fost adoptată în ciuda protestelor şi ameninţărilor cu violenţa. Sunt unioniştii inferiori homosexualilor?
Pe de altă parte, apelul primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, este altceva. El propune amânarea marşului în legătură cu festivalul minorităţilor. Într-adevăr, PMAN, unde vor veni unioniştii, scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde se vor produce rusofilii, şi Grădina Publică, unde are loc de obicei festivalul respectiv, sunt prea apropiate unele de altele, ca acţiunile lor să nu fie „bruiate” de manifestanţi şi contramanifestanţi.
Acţiunea 2012 ar putea da dovadă de înţelegere, de flexibilitate, ţinând cont că e vorba despre un festival tradiţional, prestabilit. Nu e vorba despre o cedare, ci de nobleţe, de generozitate, de spirit conciliant, unionismul nu caută confruntarea cu orice preţ. Dacă mută marşul din ziua de 16 septembrie pe 23 septembrie nu-i bai, ideea rămâne în picioare, ne adunăm cu o săptămână mai târziu.
Jurnal.md