Joi, 7 martie a.c, a avut loc la București o dezbatere asupra crizei demografice din România, ce a evidențiat faptul că aceasta ar trebui să fie „prioritatea zero a statului și a partidelor”.
Potrivit agenției de știri basilca.ro, europarlamentarul Cătălin Ivan, cel care a inițiat dezbaterea de joi, intitulată „Viitorul României și criza demografică în Uniunea Europeană”, a declarat că „România pierde zilnic 200 de locuitori, având mai bine de jumătate din populația activă în afara granițelor”. Astfel, numărul românilor rezidenți în interiorul granițelor se reduce considerabil de la un an la altul, statisticile înregistrând numai în 2018 o reducere de 120.000 de persoane, adică populația ce ar putea forma un oraș. Peste 70% din această cifră este cauzată de numărul redus de nașteri, restul fiind români care au plecat peste hotare.
Potrivit sursei citate, și în Europa situația demografică este negativă. În 70% din gospodării nu există nici un copil, iar în 15% este doar unul, arată raportul „Evoluția Familiei în Europa” (2018) al Institutului pentru Politici Familiale.
În Anul Centenar România a atins un „indicator de lichidare a populației”
Prezent la București la dezbaterea de joi, Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al Institutului Național de Statistică (INS), a avertizat că în Anul Centenar România a atins un „indicator de lichidare a populației”: românii de peste 65 de ani sunt mai numeroși decât cei sub 14 ani.
Vladimir Alexandrescu a spus că una din tendințele manifestate în prezent este apariția vârstei a patra, adică cei peste 80 de ani, și că speranța de viață va fi și mai mare în perioada următoare, respectiv de 100 de ani. Iar acești oameni vor trebui susținuți de eforturile celor tineri care devin tot mai puțini.
Purtătorul de cuvânt al INS a mai arătat că 3,5 milioane din românii de vârstă fertilă sunt în afara țării, unde procentul nașterilor este mai mare decât în țară.
Soluții: încurajarea nașterilor, dezvoltare durabilă, sprijinirea familiei
Actrița Ioana Picoș a amintit că în Europa au loc anual un milion de avorturi. Numai în spitalele de stat din România se fac 500 de avorturi la fiecare o mie de nașteri.
„Avorturile și cancerul sunt principala cauză a mortalității în Europa. Oare nu subestimăm rolul avortului în scăderea natalității?”, s-a întrebat Ioana Picoș potrivit Ziarului Lumina.
La dezbatere a fost prezentat un model de sprijin. Roxana-Andreea Marin, de la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, a enumerat ajutoarele oferite familiilor și copiilor din Capitală. Printre acestea, voucherul de servicii medicale pentru gravide și stimulentul financiar de 2.500 de lei la naștere.
Sergiu Octavian Stan, expert în dezvoltare durabilă și lector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, a discutat aspectele economice ale scăderii populației, explicând corelația dintre puterea demografică și produsul intern brut: oamenii sunt producători de bunăstare, nu doar consumatori de resurse. De exemplu, întreaga contribuție la pensii merge la plățile din prezent. „Singurul care poate plăti pe viitor este copilul care se naște”, a spus el. Întreg articolul basilca.ro