Autor: Dorin Popescu / Casa Mării Negre
Victoria candidatului socialist Ion Ceban la alegerile locale pentru Primăria Chișinăului are semnificații geopolitice paradigmatice pentru întreaga regiune a estului Uniunii Europene. Este un eșec de proporții al proiectului românesc și european privind R. Moldova și totodată un simptom al transformării rapide a întregii vecinătăți estice a Uniunii în zonă-tampon, dincolo de o cortină gri care se va instala încet și sigur pe Prut.
În ultimele trei decenii, Chișinăul a construit și reprezentat rezistența tiparului cultural și geopolitic european în fața a ceea ce numeam cândva tancurile geopolitice ale Moscovei. Lumea rusă, puternică și ea la Chișinău, mai ales prin presă, elite pro-rusești, fonduri, rețele de agenți de influență, ideologie, biserică etc., nu a putut totuși cuceri (până ieri) această redută a Europei în ultimii 16 ani. Chișinăul a funcționat de jure ca un avanpost al Europei și al tiparului civilizației ei, cu roluri similare ale cetăților de odinioară ale domnitorilor moldoveni, deci români. Acum, această redută a cedat, iar rezistența s-a frânt. Este un episod tragic al unui proces catastrofic, care își are cauzele la București, Bruxelles, Paris, Berlin, Washington, Chișinău și Moscova.
În modesta mea opinie, victoria candidatului socialist la Chișinău are patru cauze majore.
Prima se află la București. Dintotdeauna cheia reintegrării R. Moldova în spațiul românesc/european s-a aflat în mâinile Bucureștiului. Orice altă interpretare sugerată de liderii noștri politici (cum că, bunăoară, scenariile pentru R. Moldova s-ar scrie în marile cancelarii) este o disculpă lamentabilă a acestora, o tentativă ipocrită de a se exonera de responsabilitatea directă și primară privind acest eșec. Alegerea lui Ion Ceban confirmă falimentul (cel puțin pe termen scurt și mediu, al) ideii românești în R. Moldova; cel puțin falimentul celei politice/geopolitice, pe baza deteriorării considerabile (aproape iremediabile) a capacității Bucureștiului de a sprijini ideea pro-europeană și pro-românească în R. Moldova.
Republica Moldova a fost întotdeauna “cartoful fierbinte” al clasei politico-administrative de la București și totodată hârtia de turnesol a politicii noastre externe, “proba noastră de viață” în relațiile internaționale.
Fără un proiect solid, sistemic, structurat, vizionar și responsabil al României pentru R. Moldova nu avem motive spre a aprecia că putem avea vreodată performanță în politica noastră externă, oriunde în lume (prioritar la Bruxelles sau Washington).
De circa două decenii, Bucureștiul dezvoltă ipocrit și desubstanțializat o orientare voit ambiguă de politică externă în raport cu Chișinăul numită invariabil susținerea parcursului european al R. Moldova.
Nu am construit și nu avem o proiecție pe termen lung care să substanțializeze specificitatea relațiilor noastre cu Chișinăul. România nu poate avea, în raport cu R. Moldova, obiective neutre și plate de facilitare a apropierii R. Moldova de Europa egale celor pe care le exprimă țări din extremitatea vestică a Europei, precum Portugalia.
Avem nevoie de o proiecție națională asumată plenar de către elita noastră politică și de către societate, de un Pact Național pentru R. Moldova, în absența căruia politica noastră în Est riscă să fie/devină derizorie. În absența acestei proiecții, chiar și actualul pariu al relației cu R. Moldova, “sprijinirea integrării europene a R. Moldova”, riscă să nu fie realizat, pentru că România nu mai deține profilul și expertiza necesare implicării sale în formatele externe care contează pentru viitorul R. Moldova.
Aș spune că principala cauză a absenței unui proiect românesc sistemic pentru R. Moldova constă în criza valorilor și în coma noastră meritocratică, în absența permanentă a oamenilor de stat veritabili din spațiul public românesc. De trei decenii, rulăm la vârf “elite” fără viziuni, vânători de funcții, sinecuriști, negustori de himere, falși patrioți, corupți și iresponsabili, discursuri fără etici și asumări, poze ceremoniale și ifose.
În trei decenii, nu am reușit să aducem la Chișinău satisfacția binefăcătoare a unei lumi libere, românești/europene, nu am reușit să îmblânzim destinul tragic al românilor de peste Prut, ale căror elite vorbesc de ceva vreme despre “a treia trădare a românilor”, după cele istorice care i-au lăsat a jamais în malaxorul rusesc. Nu am reușit să exportăm suficientă Europă la Chișinău și nici măcar să ținem în viață puseele excepționale de fidelitate pentru România ale elitelor intelectuale din R. Moldova. Peste podurile de flori de odinioară, Bucureștiul construiește acum, prin neglijență și cinism, cortine de fier. Cititți analiză completă pe casamariinegre.ro