STUDIUL GEOPOLITICII – O METODĂ UTILĂ PENTRU CEI CE VOR SĂ  ÎNŢELEAGĂ LUMEA ACTUALĂ

APARIŢIA  ŞI  EVOLUŢIA  ŞTIINŢEI GEOPOLITICE

E incitant să descoperi făcând presupuneri conjuncturale despre problemele lumii contemporane, combinând elemente şi idei din economie, ştiinţe politice, istorie și geografie.

Geografia îşi trage ,,obârşia” din principalele ştiinţe ale umanitaţii – matematică, astronomie, istorie – şi marile descoperiri geografice -,  considerate ,,rădăcinile”  acestei ştiinţe. Aceasta presupune o bulversare radicală a disciplinei fondate în sec. XIX, deoarece geografia nu mai era considerată unica ,,cheie” explicativă, era mai puţin camuflată la umbra discursului pseudo-ştiinţific, istoric, la fel de mult – sau mai puţin -, manipulată pentru a administra ,,dovezile” de existenţă a unor pseudo-legi.

Acest fapt presupune – în acest caz -, furnizarea metodei sau a ,,cheilor” clasice ale unei analize geopolitice, propunând un demers experimentat către cei ce vor să studieze domeniul.

Introducerea în geopolitică presupune o primă și justificată întrebare: ce ​​este geopolitica?

O definiție ar putea fi: ,,Studiul modului în care geografia influențează politica, demografia și economia, în special în ceea ce privește dezvoltarea politicii externe și a conflictelor internaționale”.

Așadar, geopolitica este un termen folosit pentru a descrie modul in care națiunile sau grupurile de oameni interacționează sau își exercită influența asupra altor popoare sau națiuni învecinate, cu referință la sfera de influență a unei națiuni asupra vecinilor săi. O ,,cheie” importantă pentru a înțelege geopolitica presupune înțelegerea faptului că ,,atitudinile și acțiunile politice din trecut sunt factori importanți în determinarea condițiilor actuale ale lumii, iar ceste atitudini se dezvoltă în mare parte ca răspuns la situația geografică a unei națiuni în lume”.

În acest context, multe mecanisme pot fi utilizate de către o națiune pentru ca să-și exercite influența asupra unei alte țări: forță militară; comerțul; ajutorul extern; mass-media; religia; sancțiuni economice și dezvoltare industrială; energie și poluare; politici privind populația, etc.

Geopolitica poate ,,interveni” și atunci când interacțiunea dintre grupuri sau națiuni este ,,o confruntare” – o rivalitate -, iar drepturile omului sunt adesea puse în discuție. Problemele legate de drepturile omului pot implica: pierderea vieții; privarea economică; persecuția religioasă; tortura; detenția arbitrară; abuzul asupra copiilor, etc. Adesea, conflictul de suveranitate și etnicitate (1) este una  dintre cauze.

Pentru a lămuri, cât de cât, unele aspecte legate de apariţia şi evoluţia ştiinţei geopolitice,  consultarea uneia dintre cele mai autorizate surse, respectiv, postfaţa prof. univ. dr Ilie Bădescu,  scrisă pentru lucrarea fundamentală a geopoliticianului rus Aleksandr Dughin: Bazele Geopoliticii – tradusă şi în româneşte, prin anul 2012 -, permite extragerea următorelor idei:

– Se vorbeşte în lucrare despre ,,geopolitica diferitelor entităţi edificate de om, precum statele, imperiile, sistemele mondiale etc., ca entităţi în care se cuprinde, într-o formă sau alta, intervenţia proniatoare a lui Dumnezeu în istorie, adică despre geopolitica noologică (2) (noopolitică), o geopolitică a factorilor asincroni şi a fenomenelor adiacente acestora, care,  oricât ar părea de neobişnuită sintagma, este o geopolitică a intervenţiei lui Dumnezeu în istorie, ca puterea cea mai semnificativă dintre toate puterile. Studii de geopolitică noologică au dat şi arabii, cu mult mai înainte, dar nu pe un fundament preluat din scripturi. Apoi se consideră că formulările teologice care stau la baza schismei din 1054 comportă şi elemente cu caracter geopolitic.

– Căderea Costantinopolului (1453) a adus după sine separarea lumii ortodoxe în două părţi, diferite „geopolitic şi teologic”, iar în secolele următoare se vorbea despre geopolitica post-Bizanţului. Direcţia a fost iniţiată în Europa şi Rusia de către Dimitrie Cantemir, în studiul elaborat la cererea lui Petru cel Mare (asupra imperiului), la care s-ar putea asocia – în aceiaşi linie de gândire, mai târziu -, la sfârşitul secolului XIX, și Alexandru Dim. Sturdza, în carte sa dedicată Rusiei, României şi Europei (3), ca iniţiator al unei noi paradigme de gândire asupra societăţii”.

– Dimitrie Cantemir a valorificat în studiul său asupra imperiilor, tocmai viziunea şi ideea proorocului Daniel asupra imperiului, oferindu-ne primul studiu geopolitic, cu fundamentare din scripturi, din cultura lumii, dedicat marilor sisteme sau, cum se spune azi, a ,,sistemelor mondiale”.

– Una din ideile axiale din ,,Bazele ….” lui Alexandr Dughin este în legătură cu ,,sciziparitatea Europei, cauzele spirituale pentru dualismul geopolitic al Apusului şi Răsăritului, ambele lumi mergând prin istorie, dar, fiecare pe drumul său, cele două lumi fiind de fapt doar una: lumea creştină, cu diferenţe confesionale, nu dogmatice”. Studiile de arheologie geopolitică ori, mai riguros, de noopolitică, adică de geopolitica arhetipurilor spaţiale sau stihiale (apa, pământul, focul, aerul etc.), ilustrează faptul că unele populaţii etnice trăiesc pe mai multe teritorii, ceea ce e adevărat şi uşor de demonstrat.

Dar, într-o Europă în care s-au trezit „zone nostalgice” ale fostelor imperii şi în locul unei Europe unificate (scoasă din sciziparitatea comunistă), a apărut o Europă a „spaţiilor autarhice”, care ar pretinde controlul unei „sfere proprii de influenţă”, definite drept „spaţiu vital” regional şi cu geopolitica aferentă, la modă începând cu secolul XX.

Dar, peste această stufoasă ,,introducere” în istoricul și evoluția gândirii geopolitice, trebuie subliniat că  cele mai importante curente şi şcoli de geopolitica (4), au apărut și s-au grupat astfel:

– Geopolitica clasică: (1890 – 1945) – iniţiatori, F. Ratzel, R. Kjellen, T. Mahan, H. Mackinder, K. Haushofer, este considerată a fi obiectivă, materială. Între 1933-1944, concepţiile originale de geopolitică cu elemnetele rasiale ale lui Haushofer, va apare un curent de geopolitică ,,etnico-naţionalistă”, susţinut de Adolf Hitler, discreditând astfel, studiul geopoliticii în mediul universitar.

– Geopolitica cognitivă: (1956), iniţiatori Harold şi Margaret Sprout – este subiectivă şi deschisă cunoaşterii – apărută ca urmare a ,,revoluţiei behavioriste”, şi-a propus să reabiliteze şi să reconsidere gândirea geopolitică. Este vorba despre analiza deciziilor unor factori care determină politici sau acţiuni ale naţiunii, nu pentru a face faţă ,,obiectiv” unei situaţii, ci pentru a-şi ,,ţine imaginea”, un mod care exprimă o gândire fără legătură cu realitatea, dar care le influenţează atitudinea ( Boulding, 1971).

– Geopolitica clandestină: (1945 – 1976) – termenul ,,geopolitică” dispare din jargonul relaţiilor internaţionale, apărând doar propriile analize ale complexului intelectual-militar american, ce serveau doar vârfurile politice americane, din care îşi consolidau strategiile şi noul rol de super-putere. Ulterior, vor accepta influenţele gândirii emigraţiei forţate de inteligenţă, evreiască germano-austriacă (Robert Strausz-Hupe şi Henry Morgenthau), prin noi analize şi argumente geopolitice în literatura anglo-americană a noii şcoli realiste de relaţii internaţionale.

– Geopolitica reală: (1970) – având ca iniţiator pe Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski – nefiind aşa de importantă, contând doar pe ,,echilibrul de putere”. Yves Lacoste va introduce în premieră ,,chestiunea dimensiunilor politice”.

– Geopolitica neo-clasică: (1980 – 1990) – iniţiată de Henry Kissinger şi mai apoi de Zbigniew Brzezinski şi Colin S. Gray, e o combinaţie între aspectul material şi elementele cognitive. Începuse popularizarea noii geopolitici în discursul anglo-american şi în literatura relaţiilor internaţionale, cu o interpretare destul de ,,strânsă” a conceptului de teritorialitate.

– Şcoala franceză de geopolitică, Herodote: (1982) – iniţiator Yves Lacoste – ce acordă multă atenţie raţionamentelor asupra zonelor geografice/geopolitice la diferite niveluri de analiză spaţială (local, regional, naţional, macro-regional, mondial). Din aceste analize descinde ….Geopolitica Turismului.

– Geopolitica critică: (1988 – 1992) – iniţiatori G. O. Tuathail şi John Agnew – considerată inter-subiectivă (împreună cu Şcoala Herodote), studiază modul în care decidenţii politici utilizează ,,teritorialitatea”, înainte de a o legitima sau de a o supune atenţiei publice mondiale..

– Şcoala ultimele reflecţii geopolitice – după mondializare, re-teritorializare: (2001) – curente de gândire geopolitică, apărute în SUA şi BRICS, în mediul universitar şi diplomatic, lansând conceptul Peaceful Rise, o combinaţie între geopolitica naţională tradiţională şi debutul unei noi gândiri geopolitice europene, dar aplicat cu succes, doar, de ….China.

– Geopolitica ,,erei” digitale – a începutului secolului XXI, unde, poziția geopoliticii ca disciplină este atacată în continuare, deoarece geopolitica este în esență o paradigmă ,,teritorială” într-o lume care este reprezentată tot mai mult ca fiind afectată de amenințări non-statale și pericolele deteritorializării. Noua realitate – a ,,Geopolitics 2.0” -, indică faptul că au avut loc un set de schimbări majore în relațiile internaționale, astfel că, aspecte precum schimbările climatice, care depășesc dinamica clasică și rivalitățile interstatale, modifică sfera geopolitică tradițională. (5)

– Meta-geopolitica secolului XXI – este noua paradigmă, mai potrivită acum, reprezentând ,,atât noțiunile tradiționale de geostrategie, cât și natura volatilă și schimbătoare a contextului de securitate de astăzi”. O abordare meta-geopolitică este acum mai relevantă, pe măsură ce captează mai bine o relevantă rezistență a gândirii geopolitice clasice, provocările și schimbările normative ale epocii contemporane, precum și factoriI care modelează și determină puterea de stat și politica internațională, înseamnă recunoașterea exactă a faptului că problemele vechi și cele noi de securitate coexistă, în loc să se excludă reciproc.(6)

GEOPOLITICA – NOŢIUNI, DEFINIRE, CONCEPTE.

Cărtile de sinteză şi istoriile diverselor discipline academice au fost, sunt şi vor fi, mereu, o tentaţie atât pentru cunoscători, pentru cei avizaţi, cât si pentru omul obişnuit, neiniţiat.  Analizele şi constatările mai multor savanţi, îndeosebi din istoria modernă a umanităţii, au relevat influenţa jucată în relaţiile internaţionale de elemente ale geografiei fizice precum, climat, relief, resurse naturale, dar şi continua lor diminuare, frontiere vulnerabile, rute de transport şi comunicaţii, potenţial agricol, potenţial turistic, resurse umane ignorate, etc.

Studiile de arie (studii regionale), pe de altă parte, sunt domenii interdisciplinare de cercetare care, incumbă și analizele geopolitice, dedicate unor regiuni geografice, naționale / federale sau culturale particulare. Termenul există în primul rând ca o descriere generală a ceea ce sunt, în practică, numeroase domenii eterogene de cercetare, care cuprind atât științele sociale, cât și cele umaniste. Programele tipice de studiu de zonă/arie implică istorie, științe politice, sociologie, studii culturale, limbi, geografie, literatură și discipline conexe. Spre deosebire de studiile culturale, studiile de zonă/arie includ adesea diaspora și emigrarea.

Ce anume a făcut ca termenul geopolitică să revină așa de brusc în știrile cotidiene?

Până la un moment dat, cuvântul geopolitică era foarte asemănător cu nazismul. Deoarece geografii germani – care, totuși, erau mari geografi, fapt dificil de recunoscut în Franța – au folosit acest termen, fără să-l definească prea mult, pentru a-și justifica opoziția față de Tratatul de la Versailles, care a privat Germania de un anumit număr de teritorii. Geografii germani au publicat numeroase cărți, un lucru considerat ,,practic” pentru elevii lor din licee și colegii, unde li se vorbea despre geopolitică pentru a denunța anexările teritoriale. Apoi, nazismul, care apăruse pe la sfârșitul anilor ‘20, a folosit geopolitica pentru a-și întări influența. În Franța, geografii francezi nu au vrut niciodată să abordeze problemele politice, iar după cel de-al doilea război mondial, termenul geopolitică a fost scos în afara legii, paradoxal, identic și-n România ca și-n tot lagărul socialist.

Dar, cât de importantă este (geo)politica în studiile unui geograf? Este o întrebare care poate aduce multe lămuriri, cu condiția să știi cum să te ,,descurci” cu raționamentul geopolitic.

Geopolitica a întâmpinat, şi la noi (în România), de altfel, anumite dificultăţi în dezvoltarea ei ca disciplină, la un moment dat fiind asociată cu anumite teorii naziste sau, în alţi termeni, ca „parte a maşinii de război şi propagandă germane”, după cum afirmau (la ordin) unii autori. După anul 1989, geopolitica a început să revină în discursul public – cu timiditate -, dar fără a fi definită convingător.

Pentru cercetători geopolitica este o confruntare a raționamentelor, în mod deschis sau nu, despre  rivalitatățile de putere asupra unui teritoriu, care – în general -, apar ca o problemă. S-au făcut mari progrese în analiza geopolitică, excedând cadrul strict statal, aplicându-se și pe teritorii mai mici, ceea ce i-a dat denumirea de ,,geopolitică locală”, concept, încă, insuficient abordat.

Aceasta ,,ştiinţă” – a geopoliticii -, poate oferi o imagine de ansamblu a lumii şi propune noi viziuni –  spaţial – asupra unor evenimente, „ilustrează mai bine decât orice că această disciplină nu este, cum s-a pretins, o creaţie artificială şi că ea îşi are locul  in câmpul fenomenelor sociale şi politice”, după cum se exprimă prof. Paul Dobrescu în cartea sa „Geopolitica” (Ed. Comunicare.ro, 2008). În zilele noastre a vorbi despre prefacerile demografice a devenit ceva aproape tabu, mai ales în lumina anumitor curente politice. Totuşi, maniera de a evita sau de a scoate din studiul geopoliticii factorul populaţie e ceva de neconceput, acesta reprezentând, acum ca şi altădată, un indicator real al puterii unei naţiuni, iar geopolitica, printre altele, tocmai asta studiază. Prin urmare, atunci când se vorbeşte despre evoluţia populaţiei din anumite zone geografice, despre unele consecinţe geopolitice, trebuie să luăm în calcul avantajele şi dezavantajele pe care le presupune o evoluţie fluctuantă a populaţiei într-o perioadă de timp (ne)determinată. După cum, o incursiune în opera lui Simion Mehedinţi, ne relevă câteva idei interesante cu privire la populaţie, una dintre aceste fiind sintetizată în următoarea afirmaţie: „puterea naţiunilor creşte şi scade după cum creşte şi scade populaţia lor.”…

De altfel, geopolitica, acţionează sub pretextul apărării unor teze sau ipoteze şi nu asupra unor descrieri obiective care ar avea un suport ştiinţific, ceea ce presupune că aceste raţionamente, servesc celor care le utilizează, conduşi de o strategie vizând un scop precis, făcând, în concluzie, o analiză geopolitică.

Pledoaria pentru o nouă metodă de analiză geopolitică, presupune a ţine cont că spectrul războiului nu numai că bântuie, încă, umanitatea, ci şi o influenţează.  Cvasi-continui de-a lungul istoriei, războaiele sunt din ce în ce mai prezente în existenţa umană cotidiană şi sursă permanentă de tensiuni, reflecţie şi studiu. Heraclit constata că: …,,Războiul ar fi la originea tuturor lucrurilor”.

În secolul XX, rivalitatea dintre ,,marile puteri” n-a luat niciodată forma unui conflict direct şi generalizat, căci imaginea dezastrului nuclear asupra umanitaţii a contribuit la determinarea acţiunilor şi diminuarea lor. Deşi, majoritatea conflictelor erau născute din confruntarea Est-Vest, s-a găsit prin calea negocierilor reglementarea, garantată de comunitatea internaţională, astfel încât s-au putut prefigura şi alte ,,configuraţii”, cum a fost şi cea din Afganistan, unde în 1989, războiul civil va succede celui antisovietic. Peste tot au izbucnit noi conflicte sociale, mini-războaie, în diverse regiuni, după 1990, inclusiv în Europa, care ,,trăise” în pace după cel de-al II-lea Război Mondial şi în pofida Războiului Rece. Balcanii (Jugoslavia), Caucazul, Asia de sud-est, Orientul Mijlociu, Africa de nord, America Latină, Ucraina – şi nu cu mult timp în urmă, Siria -, au cunoscut o recrudescenţa a violenţelor pe care ,,revoluţia informatică” le-a făcut omniprezente, le-au banalizat. De altfel, trebuie ştiut că fiecare război/conflict, mai mare sau mai mic, are propriile caracteristici: cauzele, actorii, mizele şi consecinţele, teritoriul disputat, contextul internaţional, etc., care diferă de la un caz la altul.

Edgar Morin (7), demonstrează în lucrările sale, încă din 1970, că: ,,complexitatea comportă, fără îndoială şi un grad de incertitudine, dar poate fi înţeles pentru că face efortul de a se dota cu o ,,nouă” metodă, pentru a înţelege complexitatea situaţiei internaţionale de astăzi, sau în perspectivă, pentru care există doar un singur demers: analiza geopolitică”.  Practic, toate elementele unei analize se găsesc la îndemâna tuturor celor interesaţi, dar trebuiesc abordate cu încredere, seriozitate şi mai ales, să ştim când şi cum să le utilizăm. O dificultate ar consta în a reuşi să definim cât mai complet termenul de geopolitică. O definiţie a geopoliticii în acest sens ar fi: „O doctrină care, în explicarea fenomenelor politice şi sociale, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretaţi în mod denaturat, în spiritul teoriei expansioniste şi rasiste a ,,spaţiului vital””. (8)

Astfel s-a născut o veritabilă ,,mistică” a spaţiului teritorial, geopolitic, al fiecarei naţiuni.

În numeroasele studii şi lucrări publicate, geopoliticianul francez Yves Lacoste, dezvoltă trei concepţii cheie, care permit desfăşurarea unei analize geopolitice asupra unui teritoriu, acestea fiind:

– Diachronia – ce presupune studierea unei situaţii, a unei culturi sau a unei populaţii de-a lungul timpului, înţelegând perioade lungi de timp (epoci). De exemplu, în cazul României: evoluţia, expansiunea şi decăderea Daciei, etnogeneza poporului român şi a limbii române, vasalitatea otomană, austro-ungară sau ţaristo-sovietică, contextul integrării şi efectele post-aderare la U.E., etc..

– Diatopia – reprezintă analizarea unei situaţii pe diferite scări cartografice (analiza multiscalară). Se poate astfel examina deplasarea, gestionarea, consumurile şi costurile, de exemplu, a apei şi carburanţilor la nivelul unei structuri organizate, de la o proprietate personală sau o organizaţie şi până la nivelul planetar, trecând gradual prin: cartier, comună, aglomerare urbană sau spaţiu rural, destinaţie turistică, diverse eşaloane administrative, ţări sau uniuni de ţări de care aparţin (UE, OUA, ASEAN, NATO, OPEP, OCI, G20, ONU sau …….Tratatul de la Varşovia).

– Reprezentările – un ,,concept” care rezidă din analiza concepţiilor pe care le poate avea o persoană sau un grup (etnic sau religios) în raport cu un subiect sau o situaţie. Astfel, se poate studia în funcţie de percepţie şi în raport cu teritoriul, mijloacele şi resursele pe care le exploatează sau în raport cu grupul de apartenenţă sau cu alte grupuri.  Aşadar, geopolitica, nu este un domeniu inaccesibil şi utilizat doar de  o  ,,castă” a iniţiaţilor – de o elită -, dar, este un câmp vast de cunoştiinţe, abordabil doar de cei ce ştiu să folosească instrumentele, de a înţelege cum se utilizează. În măsura în care se angajează destinul unui popor, nu va apărea ca fiind aberantă atâta timp cât va face parte din instrucţia civică.

Ar fi necesar să se pună în practică o pedagogia specială care să ajute pe cei interesaţi să ,,sesizeze” natura reprezentărilor, această formă de opinie colectivă, care pune în evidenţă realul şi nu admite contradicţia. Este posibil, ca ficţiunea şi imaginea, care se ,,alimentează” cu  simboluri şi comunică prin conotaţii, să fie capabile de a deschide în mod natural, oricui, percepţia sistemelor de reprezentări identitare. Aceste observaţii aduc cu sine şi  recomandă două moduri de comunicare, combinate, de  prezentare: raţionamentele geopolitice – şi anume, prin expunerea documentară cu date concrete – şi ficţiunea  – ce poate fi acceptată în texte sau  imagini -, pentru aspectele cele mai abstracte.

GEOPOLITICA ȘI TÂNĂRA GENERAȚIE (9)

Învățarea presupune un ,,du-te-vino” între gândire și acțiune. Pentru a încuraja tinerii să participe la edificarea volumului cunoștințelor de cultură generală, este preferabil de a se propune, pentru  domeniul specific al geopoliticii, o compoziție cu multiple fațete, realizată dintr-un amestec de texte de ficţiune, texte sau studii documentare, hărţi, fotografii și schiţe, mai degrabă decât o lectură liniară.

Astăzi există o perspectivă interdisciplinară care vrea să reconsidere disciplinele ,,clasice”: nu există nici o mare literatură pură și izolată, deconectată de la lumea modernă și cum devine contingentă, pe măsură ce o schiţezi. Dacă te uiți la ceea ce se face în grupuri de cercetare, seminarii, etc., este de a reintroduce literatura și filosofia în centrul întrebărilor sociale, istorice, geografice etc.

Geopolitica, în sens strict, este practic absentă din publicaţiile dedicate adolescenţilor şi tineretului, chiar dacă numeroase lucrări ,,împrumută” subiecte din discipline apropiate, cum ar fi geografia, istoria şi etnologia (studiul structurii şi evoluţiei popoarelor). Contrar a ceea ce s-ar putea aștepta, geopolitica este vizibil absentă (și) din romanele cu subiecte de război, precum și din romanele istorice sau evenimente istorice intens mediatizate.

De exemplu, într-o anchetă a unui post de televiziune din România, în mediul școlar, cu ocazia comemorării zilei de 24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române -, și a activităților cultural-educative dedicate acestui important eveniment pentru istoria națională, s-a constatat că ,,adolescenții sunt rupți total de orice reper istoric!”.

Nemulțumirea crescândă faţă de scăderea interesului pentru lectură la adolescenţi este un fenomen îngrijorător, probabil din cauza concurenței mass-media care foloseşte cu precădere ecranul  pentru a afișa informaţiile (textele). Această pierdere de interes incită editorii pentru a se  adresa tot mai mult adolescenţilor în scopuri comerciale, la fel de mult ca şi de învăţământ. Totuşi, anumite întrebări sau abordări în literatura de specialitate pentru adolescenţi, au rămas mult timp absente în lucrările propuse pentru copiii cu vârste între 12-16 de ani. Aşa este cazul  filozofiei şi a geopoliticii, considerate dificile şi inaccesibile celor foarte tineri. Unii editori din Franța (de ex., Magnard sau Nathan), au publicat texte pentru a sensibiliza pe cititorii din clasele primare faţă de filozofie. De exemplu, de la crearea sa în 2004, culegerea ,,Philozenfants”, conţine foarte multe titluri. Provocarea comercială şi aventura intelectuală, în acelaşi timp, în elaborarea acestor cărți a întâlnit şi suportat dificultăţi educaţionale particulare, specifice. O întreprindere similară ar putea fi tentantă şi faţă de domeniul geopoliticii?

Ar fi interesant, în mod firesc, să trezească relaţii profunde în lumea cititorilor care, pe lângă faptul că se ,,scaldă” într-un univers suprainformat, receptează în mod pasiv şi ecourile evenimentelor internaţionale.  Acest obiectiv ar necesita, totuşi, utilizarea unei didactici adaptate. Înainte de a explora unele posibile piste pentru punerea în aplicare a unor lucrări geopolitice pentru tineri, este necesar să fie pusă într-un raport/relaţie, procesul cognitiv cu natura raţionamentelor geopolitice şi apoi să se realizeze un cadru sumar, pentru a putea fi editat acest nou domeniu, şi pentru acest tip de public.

Probabil că, o sensibilizare prematură asupra geopoliticii n-ar putea reuşi fără a face apel la  imaginație şi sensibilitate, fără a ocoli ficţiunea. Este bine ştiut că ,,suportul” sistemului cognitiv al unui adolescent / tânăr este stabilit/constituit prin informaţiile conectate la realitate – experienţa de viaţă – care-l vizează. Se pare ca astfel se doreşte a-l ajuta pentru a memora şi structura datele de tip documentar, recurgând la emoţie. Povestirile fantastice, ficţiunea şi ilustraţiile pot, într-o carte, să aibă acest rol.

Pentru un adolescent, abordarea artistică reprezintă cel puţin 70% din iniţierea în demersul intelectual. Experienţa estetică, constituie, deci, un instrument privilegiat de învăţare.  Într-o carte pentru copii şi tineret, esenţialul imaginii grafice, comunicate prin ilustraţie sau prin imagini poetice ori dramatice, sau transmise de text, se realizează prin procedeele conotaţiei şi analogiei. Totuşi, acestea sunt demersuri intelectuale, de gândire, perfect accesibile (abordabile) tuturor categoriilor de adolescenţi sau tineri. Una din problemele unei geopolitici destinate adolescenţilor sau tinerilor rezidă din înţelegerea noţiunii de ,,reprezentare” (10), o noţiune fundamentală totuşi, care ar putea să explice conflictele.

Printre avantajele unei astfel de abordări, în plus față de aspectele sale instructive, se pare că gradul de conștientizare asupra geopoliticii poate fi de mare interes în construirea dezvoltării mentale a unui tânăr. Într-adevăr, în măsura în care raționamentul geopolitic se confruntă cu anumite puncte de vedere și exclude orice fel de formulare normativă, ,,invită” la exercitarea timpurie a unei gândiri logice şi/sau critice. În cele din urmă, pentru cei care ar vedea în această întreprindere, o formă de literatură prea ambițioasă, pentru copii şi tineret, suntem tentaţi să opunem … această pledoarie.

Edițiile ,,pentru tineret” sunt pline de studii documentare despre multe ţări de pe glob, populații și culturi, care oferă adesea o abordare geografică și etnologică sau mai mult … turistică. Numeroase alte exemple, foarte diferite, arată inventivitatea editorilor din această nișă editorială.

Pe plan european, de exemplu, deja, arhicunoscutele ,,Călătorii ale lui Tintin”, ce vizează publicul între 7-77 de ani. Această colecție a fost abandonată în 1999, deşi era însoţită de texte documentare, fotografii, hărți, bibliografie și cronologie, a avut, în fapt, multe elemente considerate ca fiind inaccesibile copiilor din clasele primare, deși, ilustrațiile cu benzi desenate confereau o atracţie specială. Documentarul s-a axat pe viața cotidiană a unui copil, mai ,,altfel” (care a inspirat ,,Pistruiatul” românesc, ca reţetă cinematografică), a fost un vector de succes, financiar şi de imagine. Se publică pe plan mondial cărţi care combină în mod eficient un text simplu și multe fotografii sau benzi desenate, în colecții gen ,,Copiii Lumii”, cu zeci de titluri incitante, demonstrând entuziasmul publicului pentru acest tip de cărți.

Recent, un titlu din media online mi-a atras atenția: ,,Dictatura pe înțelesul copiilor – povestea unui puști din Germania nazistă a anului 1933”. Astfel că, la sfârșitul lui ianuarie 2019, la o librăria elitistă din București, s-a lansat un roman pentru copii, ,,Friedrich, marele detectiv” de Philip Kerr – celebru pentru romanele sale polițiste, dedicate copiilor și adolescenților -, apărut în colecția Smart Age a editurii Corint Junior. Colecția, de altfel, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, cuprinde romane care abordează ,,teme și subiecte importante pentru formarea tinerilor cititori”, iar coordonatoarea colecției – probabil un expert (și) în psihopedagogie -, conduce și una dintre cele mai active platforme culturale on-line din România, Bookhub. Din argumentul editorului reținem că: ,,acest roman este povestea unui copil din Germania ascensiunii la putere a partidului nazist, care acaparează încet și fără nicio împotrivire școlile și universitățile, viața culturală, presa și, de fapt, întreaga societate germană. Eroul Friedrich, care are 13 ani în 1933, visează să devină detectiv, dar, din cauza nazismului, este silit să aleagă între a-și vedea visul împlinit sau a-și păstra libertatea individuală. Lumea lui Friedrich, și nu doar a lui, începe să se destrame, îndreptându-se către un cumplit deznodământ”, etc. … Apoi, la lansare au vorbit asistenței – probabil câțiva copii și eventual părinți, sau doar -, niște jurnaliști, un (fost) polițist criminalist și realizator de emisiuni de televiziune cu subiect detectivistic, directorul editurii, etc., …

Bine, bine, dar, cum rămâne cu …,,Dictatura pe înțelesul copiilor”?

Sunt adolescenții – cărora le este dedicată cartea – pregățiți să înțeleagă cum e cu dictatura, chiar și cea nazistă, ambalată într-o rețetă modernă de marketing?

Sau, este suficient și cuprinzător să le supunem ca dictatura înseamnă doar, Hitler, Stalin, Pol Pot, Ceaușescu – niște criminali notorii -, și asta-i tot! Pe lângă aspectul istoric controversat, tematica dictaturilor – naziste, comuniste sau de altfel -, implică uneori contexte geopolitice extrem de complexe, neclare chiar și pentru adulți, despre care, nu se știe dacă au fost abordate – măcar minimal în manualele școlare -, explicate și înțelese, la nivelul cognitiv corespunzător vârstei. Vor pricepe, oare, acești adolescenți visători – ,,smart age” -, ce-a însemnat pentru secolul XX ,,cumplitul deznodământ”!?.

O altă  ,,noutate editorială”, de la începutul acestui an, în mediul cultural românesc o constituie seria de lucrări intitulate ,,1000 de întrebări și răspunsuri” (despre ,,Istoria lumii” și ,,Cel de al II-lea război mondial”, etc.), – lansate pe piață de către editura Litera, autor de drept fiind Meredith Macardale -, o lucrare destul de greu ,,digerabilă” pentru un adult cât de cât instruit sau curios. Chiar din introducere, autorul/editorul atenționează cititorul că ,,această carte explorează toate epocile și națiunile, evenimente majore și personalități care și-au lăsat amprenta asupra istoriei omenirii”. O astfel de abordare naște multe nedumeriri, tocmai datorită inexistenței unui minim de ,,întrebări majore” (și) din istoria României – ca parte a istoriei lumii -, iar o mare parte a răspunsurilor, din lucrarea pomenită, sunt destul de neclare și nesemnificative pentru ,,istorie”, în general.

Se efectuează permanent sondaje mediatice rapide care permit inventarierea, printre domeniile şi procedeele posibile de informare, a unei vaste game de lucrări, în principal atlase, studii documentare despre ţări și popoare, agende de călătorie, lucrări de (non)ficţiune incitante care au permis descoperirea altor culturi, sau din care se evidențiază situaţia politică ori cea socială a unei părți a lumii.

Dintre atlase, în mod inevitabil cităm colecţiile gen ,,primele – sau marile – descoperiri geografice”, în ediţii pentru tineret, dar accesibile (abordabile) și de la vârste mai mici, apoi Atlasele ţărilor şi mai ales cele ale popoarelor. Aceste lucrări de documentare, care, uneori se epuizează rapid, pot fi o introducere simplă şi inteligentă în ,,arta/tehnica” citirii cărţilor. Conţinutul planşelor ar putea fi imbogăţit prin diverse modalităţi, în conformitate cu stilul abordării, lăsând iniţiativa tânărului cititor de a  descoperi semnificaţiile. Atlasele geografice ale  lumii, pentru tineret, sau revistele de geografie, se adresează, teoretic, vârstelor cuprinse între 7-15 ani și cuprind hărţi (microformate), fotografii sau texte documentare, abordând toate zonele şi toate disciplinele din geografie. Procedeul  invită în mod eficient tinerii cititori să facă conexiuni între tipurile de documente incluse în lucrare.

Așadar – concluzionând, deși tema(tica) nu este epuizată, ci se va constitui într-un serial -, natura raționamentelor analitice istorice sau geografice – precum și cele minime despre geopolitică -, şi caracteristicile procesului cognitiv la adolescenții de peste 14 ani, trebuie, totuşi, să permită o prematură sensibilizare, cu condiţia de a se recurge la instrumente educaţionale adaptate.

(Va urma)

NOTE:

1. Etnicitatea – presupune ,,apartenența la un anumit grup cultural care împărtășește în comun trăsăturile culturale, lingvistice și/sau de altă natură”.
2. Noologia – termen a cărui rădăcină provine din grecescul noos sau nous (care înseamnă gând, minte, intelect, inteligenţă, înţelepciune), pentru a desemna „învăţătura spirituală” cu sensul de „învăţătură pentru suflet”, reprezentând o „înţelepciune practică” (Bădescu, 2002, pg.xxxiii)
3. Europa, Rusia şi România – studiu etnic şi politic cu trei hărţi, Dimitrie Al. Sturdza, Bucureşti, 1890
4. Crieckemans, Ecoles Geopolitiques: une breve historiograhique, RMS+, no. 3, mai-juin, 2009.
5. Meta-Geopolitics: the Relevance of Geopolitics in the Digital Age, autor Nayef Al-Rodhan,  May 25 2014,(http://www.sustainablehistory.com;https://oxford.academia.edu)
7. Filozof şi sociolog francez, cunoscut pentru lucrări interdisciplinare, fondatorul Centre for the Study of Mass Comunication (Edgar Morin Centre of the EHESS, Paris).
8. O argumentare pentru îndreptăţirea definiţiei citate, ar fi doar pentru politica Germaniei naţional-socialiste (naziste) – a lui Adolf Hitler -, unde doctrina „spaţiului vital” a servit justificării politicii agresive naziste, ceea ce a dus până la urmă la prăbuşirea ţării. După al 2-lea război mondial, datorită internaţionalizării multor teme (resurse, poluare, spaţiu cosmic, etc.), geopolitica a devenit un element luat în consideraţie în relaţiile interstatale.

1. Extras și adaptare după ,,Géopolitique et littérature pour la jeunesse”, autor: Anne Guibert-Lassale, 2005.
2. ,,Imaginaire et pédagogie, de l’iconoclasme scolaire à la culture des symbols”, publicată în 1992, autor Bruno Duborgel.