ROMÂNIA BREAKING NEWS

BISERICA SF. ONUFRIE DIN MĂNĂSTIOARA – SIRET, O BIJUTERIE ARHITECTURALĂ AMENINȚATĂ DE UITARE ȘI DE VICISITUDINILE NATURII

BISERICA SF. ONUFRIE DIN MĂNĂSTIOARA – SIRET, O BIJUTERIE ARHITECTURALĂ AMENINȚATĂ DE UITARE ȘI DE VICISITUDINILE NATURII
image_pdfimage_print

Viorel LUCACI – 16 septembrie 2020

 

ÎN LOC DE PROLOG

 Ideea scrierii acestui material a apărut în primăvara lui 2019, când cu ocazia unei scurte vizite efectuate în satul unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei, am ajuns la lăcașul de cult în care, în jurul vârstei de cinci ani Îl descopeream pe Dumnezeu, învățam despre El și nu în ultimul rând Îi simțeam pe deplin existența. Tot ceea ce ţinea de Biserică atunci, avea sens, avea profunzime şi avea un fel de scop suprem. Fiecare sărbătoare de natură religioasă o simţeam pe deplin prin însăși menirea şi semnificaţia pe care o avea. În general, încărcătura spirituală pe care o poți găsi în bisericile vechi ale celor mai mici și mai uitate sate din România, este uriașă. Un fapt care dintotdeauna mi-a consolidat ideea conform căreia, orice monument, orice lăcaș de cult – fie el vechi sau modern şi nu doar unul creştin ortodox – poate fi mai mult sau mai puțin valoros din punct de vedere arhitectural, poate fi o capodoperă inginerească, dar… nu oricare are menirea de a fi pătruns de metafizic. Din păcate, la momentul la care scriu aceste rânduri, nu pot găsi un text sau un mod de exprimare potrivit și cuprinzător pentru a explicita acest considerent cât mai detaliat și cât mai cuprinzător. Nu îmi este cu putinţă.

Limpede este însă faptul că cei mai mulți dintre noi, odată cu înaintarea în vârstă şi cu părăsirea copilăriei, avem tendința de a ne debarasa de metafizic în avantajul evident al profanului, al unei vieți strict materiale în care alergăm mereu după ceva, pentru ca apoi… spre sfârșitul vieţii să ne aducem iar aminte de condiția noastră, de întrebările cele mai profunde cu privire la sensul nostru pe Pământ din perspectiva divină. Apropierea morţii, iminenţa ei incontestabilă ne încarcă întotdeauna de metafizic. Poate că avea dreptate cine a spus că, odată ce nu mai este copil, omul începe să moară puţin câte puțin. Mai mult decât atât. Se spune că atunci când omul moare, moare de două ori. Moare fizic, proces care din punct de vedere bisericesc este dus la final prin înmormântarea sa, împreună cu slujba aferentă, cu bocetele şi cu pomenile ulterioare, toate în funcţie de religia defunctului. Moare apoi complet, moare definitiv pentru noi ceilalți, pentru umanitate într-o accepţiune strict profană, odată ce respectivul este uitat de toată lumea, odată ce nu mai este pomenit de nimeni sau când nu mai are cine să îl pomenească vreodată. Pentru că nimic nu este veșnic în lumea fizică. Cred că acest principiu poate fi aplicat nu doar fiinţelor umane. La fel, în două etape (una fizică şi una definitivă) poate muri şi un animal, un obiect, o aşezare omenească, un eveniment, sau chiar o istorie. Moartea istoriei unui neam de exemplu, a unui popor, adică uitarea, prezice cumva moartea sa, altfel spus dispariția sa din istorie. De ce am venit cu această divagaţie? Se va vedea în cele ce urmează.

 

INTRODUCERE – PE SCURT DESPRE BISERICA SF. ONUFRIE

 Sunt absolut sigur că legăturile care există între noi ca individ şi locurile natale, între noi şi locurile în care am copilărit, sau oricare alte locuri în care la un moment dat am petrecut perioade deosebit de frumoase, capătă odată cu înaintarea noastră în vârstă un tot mai puternic caracter transcendental. Cu deosebire în situațiile în care viaţa ne depărtează de aceste locuri, deseori distanțele fizice fiind uriaşe. Se pare că suntem cumva chemați înapoi acolo de unde am plecat la începutul vieţii. La fel ca în cazul metafizicului bisericilor din satele mici, nu pot găsi cuvinte potrivite pentru a exprima cu detalii suficiente tot ceea ce înseamnă aceste legături transcendentale pentru mine, aşa cum le percep eu.

Satul la care am făcut referire în primul capitol al articolului, satul în care am copilărit, se cheamă Mănăstioara (foto 1). Sau Sfântul Onofrei în referinţele mai vechi. Fiind în prezent practic un cartier al oraşului Siret din frumoasa regiune denumită Bucovina. Satul are o biserică. Biserica Sfântul Onufrie (sau „Onofrei” în unele relatări), fiind o biserică ctitorită de domnitorul Ștefan PETRICEICU în anul 1673, pe locul unei alte biserici mai vechi, ridicare şi ctitorite cu peste 100 de ani înainte de un anume Preot Mihul [1] [2] [5]. Se află la o distanță de aproximativ 3,5 km de centrul orașului Siret.

Foto 1. Vatra satului Mănăstioara în prezent, văzută de pe dealul „Bogza”, cu biserica Sf. Onufrie în centrul peisajului. [sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Istoria acestei biserici a fost destul de zbuciumată. Conform lui N. IORGA, care a vizitat-o la un moment dat, edificiul reprezintă un „monument de arhitectură” [1] [2], fiind de fapt o copie fidelă la scară a monumentalei biserici de la Mănăstirea Putna (foto 2).

Foto 2. Similitudinea evidentă a celor două construcții

[sursă foto: Viorel Lucaci și web]

 Structura reliefului din arealul bisericii şi geomorfologia terenului de amplasare, i-au generat diverse probleme în decursul istoriei sale de aproape 350 de ani. Fiind afectată de alunecări de teren şi de cutremurele mai mari, lăcașul – care odinioară a fost de fapt un schit arondat Mănăstirii Putna – a trecut prin două consolidări (renovări), respectiv una la mijlocul anilor ’30 sumar efectuată şi una mai complexă în perioada 1986 ÷ 1990 [1] [2]. Lucrările desfăşurate între anii 1986 şi 1990 au fost de anvergură, fiind coordonate personal de către preotul paroh de la acea vreme, Părintele iconom stavrofor (P.I.S.) Silviu Sologiuc, care pe lângă cele bisericeşti, ca urmare a stilului său autodidact se bucura şi de un volum mare de cunoştinţe din domeniul construcțiilor, fiind de asemenea licențiat în domeniul istoriei universale sub coordonarea distinsului prof. univ. dr. Milan Şesan, ultimul rector român al Universității din Cernăuți. Lucrările respective au constat în principal din următoarele:

– consolidarea şi subzidirea fundației bisericii prin realizarea unei centuri din beton armat;

– realizarea unui radier solid din beton armat cu contravântuiri orizontale din grinzi din oţel;

– injectarea cu beton a zidăriei în zonele degradate;

– executarea de coloane din beton armat de un metru diametru şi circa şase metri adâncime în jurul fundaţiei bisericii, sub centura turnată cu această ocazie;

– stabilizarea terenului prin realizarea unui ecran de protecție, format din drenaje şi fântâni de captare în arealul amplasamentului dar şi în zona de fundare a acestuia.

Starea de degradare în care se afla biserica în anul 1986 era foarte avansată, iar lucrările enumerate anterior au prevenit prăbuşirea acesteia, eveniment care ar fi putut surveni la cel mai mic cutremur sau la o accentuare a alunecărilor de teren. La momentul la care a început intervenția, biserica era inclinată cu aproximativ 3 ÷ 4 grade din cauza dislocării terenului de fundare, iar corpul (nava) construcției era ruptă în trei părți de jos până sus. Bătrânii din sat povestesc că fisurile erau atât de mari, încât puteai introduce brațul cu totul prin pereţi. Când priveau din afară către lateralul bisericii, vedeau prin ea exteriorul din cealaltă parte. Astfel, în prima parte anilor ’80 riscul de prăbușire a lăcaşului de cult era foarte ridicat [1]. Ar fi fost păcat, fiind un adevărat monument, chiar dacă nu era nici atunci atât de cunoscut publicului. Se pare că în acei ani, la nivel local existau anumite interese ca prioritatea legată de imaginea de monument arhitectural, de promovarea şi importanţa ca lăcaş de cult, să fie concentrate preponderent asupra Bisericii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul din centrul orașului Siret, în detrimentul Bisericii Sfântul Onufrie. Astfel, cea din urmă a rămas oarecum în umbră, cu toate că au existat şi există voci avizate care susţin că Sfântul Onufrie constituie din punct de vedere arhitectural cea mai ridicată valoare din toată Bucovina [1], privită ca fiind o replică la scară a Bisericii de la Mănăstirea Putna.

 

PROBLEMA ACTUALĂ A BISERICII DIN SATUL MĂNĂSTIOARA

Din păcate, în ciuda intervențiilor de anvergură realizate între anii 1986 şi 1990 prin care alunecările de teren au fost oprite, lipsa de interes din ultimii 15…20 de ani din partea factorilor de decizie aferenţi, cumulată cu o oarecare atitudine delăsătoare a localnicilor şi cu o întreținere precară a sistemelor de drenare realizate iniţial, au făcut să reapară riscurile ca acest monument de arhitectură să fie pus în pericol de alunecările de teren. Natura nu stă în loc. Eroziunea există, iar când efectele unor lucrări de prevenție dispar prin degradare, distrugere sau din lipsă de întreţinere, pământul are tendinţa de a o lua din nou la vale. Există precedente serioase în acest sens.

Problema care se vrea a fi expusă prin prezentul articol, este una recentă şi destul de gravă în cazul în care nu vor fi luate măsuri de remediere într-un timp cât mai scurt. Tot prin prisma acestei probleme de risc potenţial, am luat legătura cu două persoane din Suceava, pe care le cunosc şi legat de care am considerat că deţin cunoștințe suficiente, putând astfel emite opinii cât se poate de avizate referitoare la situaţia de la Biserica Sfântul Onufrie. Aceste persoane sunt:

– P.I.S. Silviu Sologiuc, cel care între martie 1986 şi decembrie 2002 a slujit la Parohia Bisericii Sfântul Onufrie şi care a coordonat personal lucrările de consolidare şi renovare executate în perioada 1986 ÷ 1990;

– Arhitectul Doru Ghiocel Olaş, unul din cei mai prestigioși arhitecţi specializați în proiectarea, renovarea şi consolidarea lăcașelor de cult din România, un bun cunoscător al construcțiilor de acest fel.

Cu ambii am purtat discuții deosebit de interesante pe subiect, considerentele emise fiind reproduse parțial pe parcursul materialului, cu acordul acestora. Tot aici, se cuvine să fie transmise sincere mulțumiri Parohiei Bisericii Sfântul Onufrie, pentru fotografiile rare şi datele deosebit de interesante puse la dispoziţie prin bunăvoinţa Părintelui Ovidiu Siritean. De asemenea, am obținut o serie de date și detalii interesante cu privire la amplasamentul bisericii, de la primarul orașului Siret, Adrian Popoiu. Le mulțumesc cu această ocazie tuturor persoanelor enumerate anterior, fără a căror contribuție, scrierea acestui articol nefiind posibilă.

În preajma sărbătorilor de Paști din 2019 am fost în vizită în satul Mănăstioara, mergând cu această ocazie şi la biserică. Am observat ceva ce mi-a atras atenția. Ceva ce m-a îngrijorat. Privind din curtea bisericii spre direcția Sud, se arată imensul deal (o pantă fără vegetație, care are aproape 400 de metri lungime şi urcă cel puțin 50 de metri pe verticală) denumit „Dealul Horaiţ”, fiind de fapt versantul nordic al unei formațiuni de podiș ce constituie interfluviul dintre râurile Siret şi Suceava [1]. În foto 3 se prezintă arealul Bisericii Sfântul Onufrie, iar în foto 4 avem o comparație sugestivă a arealului bisericii între anii 1966 şi 2012.

Foto 3. Arealul bisericii Sfântul Onufrie din Mânăstioara

[sursă foto: prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 4. O comparaţie sugestivă.

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara (stânga) și Viorel Lucaci (dreapta)]

_____________________________________________________________________________________________________

În prezent, pe zona de pantă a Dealului Horaiţ din amonte de biserică, se poate observa existenţa a numeroase semne ce dovedesc clar faptul că terenul este instabil şi mai mult decât atât, oricând s-ar putea produce o alunecare de teren bruscă de mari proporții, eveniment care (în cazul unor perioade abundente în precipitații sau al unui cutremur puternic) pe lângă distrugerea prin surpare sau prin acoperire a bisericii şi a cimitirului aferent, ar putea provoca inclusiv victime omenești. În foto 5, 6, 7 şi 8 se prezintă aspectul terenului în cauză, iar în foto 9 sunt redate cele două scenarii posibile ce ar putea afecta Biserica Sfântul Onufrie în cazul unor precipitații abundente sau al unui cutremur puternic. Pentru o înţelegere mai bună a situaţiei, unele desene (profile) din articol sunt realizate în mod anamorfozat (cu proporţii/dimensiuni exagerate pe direcţie verticală).

 

Foto 5. Direcțiile de fotografiere.

[Sursă foto: prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 6. Poza 1 din foto 5.

[sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Foto 7. Poza 2 din foto 5.

[sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Foto 8. Poza 3 din foto 5.

[sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Foto 9. Cele două scenarii posibile care ar putea afecta Biserica Sf. Onufrie în cazul unor precipitații abundente sau al unui cutremur puternic

[sursă foto: grafică Viorel Lucaci]

 

Majoritatea formațiunilor deluroase şi a terenurilor în pantă din zona satului Mănăstioara, sunt instabile şi predispuse la diferite tipuri de alunecări de teren [1]. Acest fapt reprezintă o consecință a trei factori pe care, cel puțin pe termen scurt, omul nu îi poate remedia, respectiv:

  • structura morfologică şi de stratificare pe adâncime, care este predispusă instabilității;
  • abundența apelor freatice şi nivelul ridicat de localizare al acestora, în special în perioadele ploioase;
  • existenţa în trecut în zonă, a unor păduri străvechi de foioase, care au fost defrișate undeva la sfârșitul Evului Mediu pentru a facilita pășunatul şi agricultura.

 

Inclusiv la deal de biserică, de-a lungul anilor terenul a avut tendințe de a aluneca, punând în pericol la un moment dat construcția. Fiind preocupat de domeniul construcțiilor inginerești, am încercat să mă documentez legat de lucrările de stabilizare şi de consolidare efectuate în perioada 1986 ÷ 1990 la Biserica Sfântul Onufrie. Principala sursă a constituit-o relatarea P.I.S. Silviu Sologiuc şi reperele bibliografice [1] şi [2].  Prezint în continuare un profil aproximativ al terenului din amplasamentul bisericii pe direcție nord-sud, o evaluare estimativă a direcțiilor pe care alunecă/ar putea aluneca versantul dealului Horaiţ, împreună cu câteva poze prelucrate grafic pe baza unor fotografii făcute în anul 1986 (posibil în 1987) în timpul amplelor lucrări de restaurare și de consolidare (foto 10 ÷ 16).

 

Foto 10. Profilul aproximativ pe direcţie nord-sud al amplasamentului Bisericii sf. Onufrie

[sursă foto: Viorel Lucaci și prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 11. Direcții probabile de deplasare a terenului de pe versant

[sursă foto: prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 12. Biserica Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare

(vedere a laturii sudice dinspre Dealul Horaiț)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

Foto 13. Curtea Bisericii Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare (vedere a laturii sudice, partea dinspre dealul Horaiţ)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

 

 Foto 14. Biserica Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare

(vedere a laturii nordice, partea cu cimitirul)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

Foto 15. Biserica Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare

(una din cele două abside laterale avariate de alunecările de teren și de cutremure)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

Foto 16. O comparație sugestivă

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara (stânga) și Viorel Lucaci (dreapta)]

 

În continuare, redau parțial (cu acordul domniei sale) considerentele transmise de P.I.S. Silviu Sologiuc la data de 21 mai 2019, referitoare la problema Bisericii Sfântul Onufrie.

 „Sistemul de drenare construit între 1986 şi 1990 s-a colmatat, deoarece nu a mai fost întreținut. Inițial, Mănăstirea Sfântul Onufrie a fost construită pe o temelie susținută de piloni din lemn de stejar de aproximativ un metru diametru, care la momentul săpăturilor au fost găsiţi intacţi. În timpul lucrărilor de consolidare pe care le-am coordonat personal, s-a reuşit ca exteriorul fundaţiei bisericii să fie îmbrăcat cu o centură din beton armat, sprijinită pe piloni tot din beton. Interiorul are de asemenea o centură până la „cota 0.00” sprijinită pe contravântuiri din beton armat, întrucât corpul bisericii era rupt în trei.

 Eu făceam situațiile de lucrări, tot eu le aprobam, angajam lucrătorii, efectuam plățile etc. Aveam inclusiv drept de semnătură pe astfel de documente. Toate lucrările au fost executate conform devizului întocmit de prof. univ. dr. Ion Micu şi de specialistul în rezistență şi alunecări de teren, ing. Comanac. Fondurile pentru întreaga lucrare, au fost oferite direct de către Mitropolia Moldovei şi Sucevei, în funcţie de stadiul de executare a lucrărilor. Enoriașii nu au contribuit cu nimic şi nici primăria Siretului. Tot atunci, am reuşit să construim o parcare şi un drum asfaltat de acces, drum care, din păcate nemaifiind întreținut, s-a degradat şi este aproape inutilizabil. Clopotnița a fost executată, conform planului întocmit de mine, fiind prevăzută cu patru contraforți pentru a se încadra contextului istoric al monumentului de arhitectură Sfântul Onufrie. Unii din autorii care au elaborat lucrări recente de monografie au încercat să denigreze construcția clopotniței, căutând să aducă argumente puerile, cum că „aceasta ar umbri monumentul”, necunoscând faptul că Sfântul Onufrie, care inițial a fost schit, a avut la un moment dat chilii şi o clopotniță din zid. După cum observați în poza făcută în 1966, în amonte de biserică se văd copaci precum şi unele gospodării. La scurt timp după ce aceștia au fost tăiați, au început alunecările de teren. După lucrările din perioada 1986 ÷ 1990, foarte mult a contat funcţionarea corespunzătoare a drenurilor şi a fântânilor de captare aferente. Nu în ultimul rând, un rol esențial îl aveau sutele de salcâmi care au fost plantaţi, dar care au fost ulterior tăiați sau distruși de săteni sau de crescătorii de ovine.

 Având în vedere ceea ce aţi observat recent pe panta dealului Horaiț, problema (soluția) la ora actuală ar fi refacerea ecranului de protecție din amonte de biserică. Adică a fântânilor de captare şi a drenurilor colmatate, combinat cu captarea izvoarelor. Biserica a fost construită de voievodul Ștefan Petriceicu pe un teren care iniţial era mlăștinos.

 Refacerea ecranului de protecție şi întreţinerea ulterioară a sa, va salva biserica şi cimitirul de la un eveniment nedorit. Pentru că există riscul ca în cazul unei alunecări de teren de mari proporţii, să fie acoperită biserica cu tot cu cimitir.

 Ecranul constă în drenuri cu fântâni care să capteze apa subterană şi construirea unei guri de deversare cu cădere spre părăul Găinușa. Am aflat că s-a realizat recent o fântână în fața porții bisericii. Astfel că, prin drenurile colmatate se pare că nu mai curge nici un fir de apă, sau foarte puțină. Deci, nu numai natura a fost de vină, ci şi mâna unor oameni care au vrut în prealabil să facă un lucru bun, o fântână, dar involuntar au dereglat circuitul apei freatice din zona bisericii. În plus, a fost vina celor care au distrus ecranul de protecție, mă refer la sutele de salcâmi plantați în amonte de biserică, salcâmi care, aşa cum am menționat anterior,  au fost distruși fie prin pășunat, fie prin tăiere.”

 Este necesară aici o mică observaţie, deoarece în privinţa construcţiei noii fântâni, nimeni nu acuză pe cineva de rea voinţă. Diferenţa funcţională dintre o fântână de captare şi o fântână normală (pentru apă de băut) este aceea că prin modul în care este construită şi amplasată în cadrul unei reţele de drenaj, fântâna de captare evacuează mereu apa care intră în ea (direct din izvoare sau indirect din tubulaturi), scăzând astfel nivelul (cota) şi debitul pânzei freatice din areal, în timp ce fântâna normală adună apa şi o înmagazinează, favorizând prezenţa apei în subteran, putând deregla cursul apelor din reţeaua de drenare. Dacă vorbim de un teren aflat în pantă şi fără vegetaţie arborescentă, fântânile normale pot favoriza alunecările de teren, spre deosebire de fântânile de captare care au rolul de a le preveni.

Urmează un punct de vedere care aparține arhitectului Doru Ghiocel Olaş, transmis la data de 24 mai 2019.

Având în vedere situația de pe teren, pot exista două cazuri, două scenarii, respectiv:

  1. a) Unul în care instabilitatea terenului afectează parţial structura bisericii. Măsurile de remediere constau în primul rând în localizarea fisurilor. Partea de structură şi terenul de fundare trebuie consolidate prin subzidiri şi lucrări suplimentare de stabilizare a terenului. Alte măsuri de oprire a tendinţei de alunecare, pot fi:

– sistem de drenaje în cazul stratului de apă freatică de mică adâncime, sau decolmatarea drenajelor existente;

– realizarea unui zid solid de sprijin din beton în partea din aval şi/sau din amonte de biserică, în cazul alunecărilor locale.

Pentru alegerea oricărei din aceste soluţii, sunt necesare studii anterioare şi prospecţii detaliate efectuate pe teren.

  1. b) Unul în care instabilitatea terenului afectează structura întregii biserici. În cazul în care este afectată toată structura bisericii de alunecările întregului versant (dislocări de adâncime), atunci la o oarecare distanţă de biserică în amonte, se va prevedea un zid de sprijin care se va încastra cu fundația la adâncimea la care există teren stabil, cotă la care să se ancoreze practic zidul de sprijin. Dezavantajul principal al acestei soluții este acela că o astfel de lucrare poate fi complexă şi costisitoare, fiind nevoie de cantități mari de beton şi armătură.”

Fiind preocupat de soarta Bisericii Sfântul Onufrie, am transmis la începutul lunii august 2019 o sesizare la care am atașat o prezentare detaliată a problemei şi unele poze, către Patriarhia Română din Bucureşti. La scurt timp, am primit un răspuns oficial, un document al Patriarhiei Române – Cancelaria Sfântului Sinod, prin care mi se comunica faptul că sesizarea împreună cu elementele ataşate au fost transmise către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor „spre informare şi analiză”, deoarece aceasta reprezintă „autoritatea bisericească îndreptăţită statuar şi regulamentar să cerceteze aspectele prezentate”. Ulterior, au trecut trei luni şi nu primisem nici un sem. Astfel, spre sfârșitului lui octombrie 2019 am scris direct Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, încercând să le aduc aminte de problemă, prezentându-le şi răspunsul primit în august de la Patriarhia Româna – Cancelaria Sfântului Sinod. După aproximativ o lună, am primit un răspuns oficial din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Mi s-a comunicat că „(…) pentru înlăturarea pericolului alunecării de teren pe care-l amintiţi, documentaţia trebuie înaintată de către unitatea de cult care are în grijă locaşul, către Direcţia de Cultură şi Patrimoniu a judeţului Suceava şi către Ministerul Culturii şi Identității Naționale. [act normativ – n.a.] (…) care menționează acordul celor două instituții în cazul oricărui fel de intervenţie asupra monumentului sau a zonei de protecţie a acestuia.

Faptul că autorităţile bisericeşti au răspuns prin comunicări oficiale sesizării mele, este ceva lăudabil şi îmbucurător. Dar… totul pare cumva lăsat în coadă de pește. Cel puţin până acum. Voi continua demersurile mele.

 

ÎN LOC ÎNCHEIERE ŞI CONCLUZII

Având în vedere cele prezentate anterior, am putea concede că situaţia de la Biserica Sfântul Onufrie din satul Mănăstioara nu este deloc una lipsită de riscuri. Oricând se poate produce un eveniment nefericit. Sigur, putem spune că orice intervenție costă şi nu există fonduri. Corect. Atât soluţiile propuse de P.I.S. Silviu Sologiuc cât şi indicaţiile arhitectului Doru Ghiocel Olaş, presupun alocarea unor fonduri mai mari sau mai mici. Fonduri ce pot fi semnificative dacă s-ar pleca de exemplu pe varianta construirii unor ziduri masive de sprijin din beton în vecinătatea bisericii. Nimic nu este gratuit. Însă, neluarea unor măsuri de către autorităţile deopotrivă cele locale şi cele bisericeşti, ar putea să ne plaseze în scenariul de a pierde definitiv unul din cele mai frumoase monumente de arhitectură bisericească din zona Bucovinei. Pentru că odată distrus, un astfel de edificiu nu va mai putea fi reconstruit la o aceeaşi valoare, iar posibilitatea de a fi alocate resurse pentru reconstrucție, este aproape nulă în contextul economic actual. În primul rând din cauza puterii economice deosebit de scăzute a zonei. Dar… nu se știe ce ne poate aduce viitorul. Să nu uităm că acum peste şase secole şi jumătate Siretul a fost capitală a Moldovei timp de şase ani, fiind unul din cele mai vechi oraşe din ţara noastră [1] [5]. Poate că vremurile în care această regiune să redevină una importantă şi cu o sporită putere economică (mai ales din punct de vedere strategic din perspectiva NATO), se apropie.

Singura soluție rămasă la îndemână pentru remedierea problemei în condițiile lipsei unor fonduri adecvate, ar fi o campanie amplă de împădurire a zonei din aval de biserică, adică a pantei dealului Horaiț până la platforma din partea superioară. O campanie care poate fi susținută şi efectuată atât de autorităţile locale, cât şi de localnici. Salcâmii se pretează cel mai bine pentru asemenea situaţii. Un fapt pe care nu îl putem ignora oricât de pesimiști sau de optimişti am fi în percepţia subiectului, este acela că evoluţia de pe teren a situaţiei de facto, nu a ţinut şi nu va ţine cont de viteza de reacție a factorilor responsabili de situaţie. Trista experiență a ultimilor ani ne-a dovedit că de obicei, regretele profunde şi toate soluţiile de prevenire ce ar fi trebuit adoptate în diverse cazuri, apar după producerea unor dezastre care uneori sunt soldate cu victime omeneşti nevinovate.

În continuare, sunt prezentate câteva poze (foto 17 ÷ 22) cu Biserica Sfântul Onufrie în prezent [sursă foto: Viorel Lucaci].

 

Foto 17. Poarta bisericii

 

Foto 18. Biserica Sf. Onufrie văzută dinspre cimitirul satului Mănăstioara

 

Foto 19. Biserica Sf. Onufrie văzută dinspre cimitirul satului Mănăstioara

 

Foto 20. Biserica Sf. Onufrie

 

Foto 21. Clopotnița nouă a bisericii Sf. Onufrie, construită cu ocazia lucrărilor din perioada 1986 ÷ 1990

 

Foto 22. Biserica Sf. Onufrie

REPERE BIBLIOGRAFICE

 

[1] POPESCU Ion SIRETEANU (autor principal şi coordonator), SIRETUL VATRĂ DE ISTORIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ, Iași 1994, Editura OMNIA, 464 de pagini.

[2] PIESZCZOCH Franz, MĂNĂSTIOARA SAU SF. ONOFREI, Suceava 2010, 297 de pagini.

[3] RELI Simeon, ORAȘUL SIRET ÎN VREMURI DE DEMULT, Ediția I, Cernăuți 1927, Editura Autorului – Institutul de arte grafice și editură „Glasul Bucovinei”.

[4] Arhiva Parohiei Bisericii Sfântul Onufrie.

[5] https://ro.wikipedia.org

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: