ROMÂNIA BREAKING NEWS

30 de propuneri de proiecte, eligibile pentru finanțare în cadrul Programului guvernamental Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”

30 de propuneri de proiecte, eligibile pentru finanțare în cadrul Programului guvernamental Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”
image_pdfimage_print

30 de propuneri de proiecte au fost declarate eligibile în cadrul Programului guvernamental al Republicii Moldova – Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”. Acestea vizează domenii precum protecția mediului înconjurător, economic, eficiență energetică, cultură, infrastructură, educație și protecție socială. În total, pentru finanțare au fost depuse 35 de dosare.

Proiectele vor fi susținute financiar în cadrul Programului DAR, în baza formulei „1+3”: Guvern, diasporă, autoritatea publică locală și partenerii de dezvoltare/donatorii.

Membrii Comitetului de evaluare și supraveghere a proiectelor au remarcat interesul sporit al autorităților administrației publice locale față de Programul „DAR 1+3”. Totodată, ei au exprimat recunoștință față de partenerii implicați în realizarea proiectelor, care au un impact major asupra dezvoltării socio-economice locale a Republicii Moldova.

Programul „DAR 1+3” este prevăzut pentru perioada 2019-2025 și are drept obiectiv valorificarea potențialului uman și financiar al diasporei în dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova. Pentru anul 2019, din bugetul de stat au fost alocate 10 milioane de lei pentru implementarea proiectelor în cadrul Programului guvernamental „DAR 1+3”.

Din componența Comitetului de evaluare și supraveghere a proiectelor în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” fac parte reprezentanți ai Administrației Publice Centrale, ai Congresului Autorităților Locale din Moldova și partenerii de dezvoltare.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: