ZIUA IEI ȘI A DRAPELULUI, SĂRBĂTORITĂ LA CONACUL „PANĂ FILIPESCU”

Muzeul Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, ne-a invitat la Matineul Muzeal Ecoul tricolor al portului și datinilor străvechi, pentru a sărbători Ziua Universală a Iei și Ziua Drapelului Național.

Localitatea Filipeștii de Târg se află într-o veche  și reprezentativă  zonă turistică, Valea Prahovei,  pe Drumul conacelor familiei Cantacuzinilor.

La orele 11, ajungem la destinație. În curtea conacului-muzeu, atmosferă de sărbătoare.Turiști și localnici, copii și  adulți, preoți și enoriași se privesc în icoana-oglindă a tradițiilor  și simbolurilor  noastre naționale.

Admirăm  tricolorul și ia cu adieri de inimi  străbune, aplaudăm discursul celor care le omagiază.

Magia cântecului   și a dansului popular n-avea cum să lipsească. Interpreți ai Clasei de canto Raluca Ocneanu, de la Palatul Culturii Ploiești (profesor coordonator Liviu Marin),  ai Corului Filipești (coordonator Ciprian Miftode), alături de ansamblurile folclorice Garofița din Brătășanca ( profesor coordonator Constantin Chiru), Muguri de primăvară – din Cărbunești ( profesor coordonator Argentina Duțescu), Muguri de Breaza ( profesor coordonator Maricica Gîță), oferă momente  artistice  mult gustate de public. Poezia patriotică și-a făcut și ea loc în inima noastră.

După festivitate, muzeograful Dumitru Geamăn  și doamna  Alexandra Pârâianu (conservator) ne ajută să cunoaștem mai bine istoricul clădirii.

Muzeul „Conacul Pană Filipescu” – Filipeștii de Târg

În ritmul dansului popular (Conacul „Pană Filipescu”)

Bustul lui Pană Filipescu

Bustul lui Constantin Cantacuzino

Zi de sărbătoare la Conacul „Pană Filipescu”

Conacul Filipescu, monument istoric și  de arhitectură laică, a fost ridicat în secolul al XVII-lea de Pană Filipescu, soţul Mariei Cantacuzino – fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino. Este construit  în stil tradițional, cu foișor și coloane,  parter înalt, cu zece camere și beciuri .

Trecerea vremii, Primul Război Mondial și cutremurul din anul 1940 au contribuit la degradarea conacului. Clădirea a fost restaurată între anii 1968-1971 de arhitectul Mișu Rădulescu. Cutremurele care au urmat au afectat din nou clădirea. În plus, din cauza multiplelor schimbări a regimului proprietății,  ea a suferit  unele restructurări și modificări.

Dorind să pună în valoare acest monument și să evite pierderea identității culturale și a originalității lucrărilor, Consiliul Județean Prahova a semnat în anul 2012 contractul de finanțare  a restaurării conacului „Pană Filipescu” cu fonduri din Programul Operațional Regional. Conform proiectului s-a realizat reabilitarea construcției cu suprafață construită de 430 mp, dar și reabilitarea căii de acces, restaurarea gardului (curtea conacului e înconjurată de un zid din piatră de râu) și amenajări peisagistice: copaci, arboret, zonă cu flori, peluză, livadă tânără.

Conacul are ziduri exterioare de circa un metru grosime şi acoperiş de şindrilă. Camerele acestuia au fost transformate în săli de expunere  a unor piese aparținând cunoscutelor familii Filipescu și Cantacuzino. Am găsim aici și un fond impresionant de carte veche românească, icoane ortodoxe și catolice, dar și o colecție de documente care ne ajută să înțelegem mai bine evoluția unor reprezentanți de seamă ai acestor familii.

În sala dedicată ultimului proprietar al moșiei Filipeștilor, Gheorghe Grigore Cantacuzino, vizitatorii pot admira portretul Nababului, în mărire naturală, portretul Ecaterinei – cea de-a doua soție , o colecție de documente inedite, caiete cu însemnări din timpul studenției,  cărți de vizită și  alte piese.

În curtea conacului, Pană Filipescu și  Constantin Cantacuzino (postelnicul…sau stolnicul?) ne privesc de pe soclu. Se bucură de oaspeți și ne invită să revenim în aceste locuri.

Le mulțumim organizatorilor Dumitru Geamăn și Alexandra Pârâianu, îi felicităm pentru reușita activitate, apoi ne luăm rămas-bun.

În drumul nostru, mai vizităm câteva obiective istorice.

Palatul Cantacuzino din Filipeştii de Târg         

Constantin Cantacuzino Postelnicul a construit cel mai vechi palat de pe meleagurile prahovene la Filipeştii de Târg în anii 1635-1641. În acest palat au copilărit fiii săi. Descrierea palatului, făcută de diaconul sirian Paul de Alep şi reluată de istoricul Radu Ştefan Ciobanu, ne impresionează. Faţada palatului era impunătoare, cu scări monumentale. Zidurile groase aveau uşi şi ferestre mari, cu chenare de piatră terminate în acoladă.

În interior te întâmpina o cameră mare, centrală, înconjurată pe toate laturile de alte încăperi. Pereţii erau vopsiţi în culori pastelate, tavanele boltite se sprijineau pe coloane. Pardoseala era din dale de piatră sau de ceramică smălţuită.

Lângă palat se găsea baia de marmură, în care apa curentă era adusă cu ajutorul unei roţi cu cupe.

Din păcate, deşi a suferit mari degradări în vremea lui Nicolae Mavrogheni, palatul  nu a fost restaurat.

Cine era Postelnicul Constantin?   Unul dintre cei cinci copii ai lui Andronic Cantacuzino, cel care sprijinise urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Mihai Viteazul.

După 1625, trece din Moldova în Ţara Românească şi se căsătoreşte cu Elina, fiica domnului Radu Şerban (1602-1611), înrudindu-se astfel cu cei din neamul Basarabilor.

În urma căsătoriei, Postelnicul Constantin ajunge stăpân pe moşiile ce se întindeau de la Mărgineni, Filipeşti, până la hotarul cu Transilvania, pe de o parte şi de alta a Prahovei, situându-se astfel printre cei mai bogaţi boieri din Ţara Românească.

Ocupă mai multe dregătorii, cea mai importantă fiind cea primită în timpul domniei lui Matei Basarab, mare postelnic.

A avut 12 copii, şase băieţi şi şase  fete,  cei mai cunoscuți fiind: Șerban Cantacuzino (domn al Țării Românești în perioada 1678-1688), Constantin Cantacuzino Stolnicul (unul dintre cei mai mari cărturari ai vremii), Mihai Cantacuzino (ctitorul Mănăstirii Sinaia).

În Prahova îşi petrec copilăria şi tinereţea Cantacuzinii din secolul  XVII şi începutul secolului al XVIII-lea.

După moartea postelnicului (1663), fiii săi şi-au durat curţi  la Măgureni, Drăgăneşti, Filipeştii de Târg, Filipeştii de Pădure, Mărgineni, iar urmaşii lor s-au înstăpânit la Floreşti şi în alte părţi.

Filipeștii de Târg .  Ruinele Palatului Cantacuzino.

Palatul Cantacuzino din Măgureni

Construcţia palatului, cu parter, etaj şi beci boltit a fost începută în 1666 de spătarul Drăghici Cantacuzino (1630 -1667), fiul cel mare al postelnicului Constantin Cantacuzino şi terminată în 1671 de soţia sa Păuna şi de fiul său Pârvu.

În arhitectura edificiului, declarat monument de arhitectură, se simt influenţele stilului turcesc.

Palatul Toma Spătarul, Filipeştii de Pădure

În Filipeștii de Pădure întâlnim ruinele palatului ridicat de Toma Spătarul , iar vizavi – Biserica Trei Ierarhi, înălțată de Bălaşa, soţia răposatului Matei Cantacuzino,  împreună cu fiul ei, Toma (pictura murală aparține lui Pârvu Mutu – pictorul ctitoriilor familiei Cantacuzino).

Filipeștii de Pădure – Biserica „Trei Ierarhi”

Conacul Mavros – Cantacuzino

A fost construit în Călineşti în perioada 1821-1825 de generalul Mavros şi lăsat fiicei sale Maria, căsătorită cu Ioan Cantacuzino-Măgureanu, descendent al spătarului Drăghici Cantacuzino. Conacul ne atrage atenţia prin intrarea sa monumentală, alcătuită din coloane, cornişă şi fronton, dar şi prin valoarea sa istorică: aici, susține istoricul Mihai Apostol, s-a semnat în 1831 Regulamentul Organic (constituţia Ţării Româneşti până la 1858).

Conacul vornicului Grigore Cantacuzino din Floreşti

Pe terenul moştenit de la strămoşi, urmaşii Cantacuzinilor au amenajat la Floreşti un parc de 150 hectare, înconjurându-l cu ziduri. În acest parc, Grigore Cantacuzino, descendent al Spătarului Drăghici Cantacuzino, a înălţat între 1826 şi 1830 Biserica Sfânta Treime și un conac . Biserica a fost restaurată în 1887 de soţia acestuia, Luxiţa , şi pictată de G. Tattarescu.  În interior remarcăm portretele ce-i  reprezintă pe ctitorii Grigore şi Luxiţa Cantacuzino, pe fiul şi pe nora lor.

În naos şi pronaos îşi au cripta Grigore Cantacuzino şi Gh. Grigore Cantacuzino, iar în curte, cei doi copii ai “Nababului”, Drăghici şi Ştefan.

Micul Trianon

În Floreşti, la sud de vechiul conac al tatălui său, Gheorghe Grigore Cantacuzino construieşte în 1914 un alt palat monumental, cu arhitectură inspirată de cea a Palatului Trianon din Paris.

Înălţat pe trei nivele, demisol, parter (15 încăperi) şi etaj, palatul, cu trăsături neoclasice, a început să se deterioreze după ce în Primul Război Mondial i-a fost distrus acoperişul.

Zidurile, ornamentaţia exterioară, impresionează şi vizitatorul de azi. Coloane ionice duble sprijină friza şi cornişa din faţada vestică. Pe faţada estică admirăm intrarea cu portal somptuos, încadrat de două coloane mari. Deasupra intrării ne atrage atenţia emblema familiei.

Sistemul folosit în construcţie este zidăria din cărămidă, placată la exterior cu travertin, planşee în bolţi de cărămidă, ancorate cu profile metalice.

Palatul impresiona şi prin faptul că era amplasat într-un imens parc de vânătoare, populat cu căprioare şi fazani.

Florești, județul Prahova. Micul Trianon

Micul Trianon

Gh. Grigore Cantacuzino s-a născut în anul 1837 și a murit în  1913. Și-a luat licenţa şi doctoratul în drept la Paris. A fost şeful Partidului Conservator în perioada 1899-1907, ministru şi prim-ministru în anii 1899-1900; 1904-1907, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Senatului, primar al Bucureştiului, proprietar de moşii pe valea Prahovei.

Împreună cu mama sa, a renovat biserica domeniului familiei din Floreşti şi a restaurat castelul părintesc. La Buşteni  a construit palatul Zamora (1911), iar la Floreşti, așa cum am văzut, Castelul Micul Trianon (1914).

Conacul Moruzi din Târgșor

George Potra şi N. Simache caracterizează conacul Moruzi ca fiind un monument de arhitectură tipic conacelor de ţară din secolul al XIX-lea, adică o casă boierească deservind nevoile moşiei. Terenul pe care a fost construit conacul era o danie acordată de domnitorul Alexandru Ipsilanti vărului său, Ianache Moruzi. După moartea lui Ianache Moruzi, moşia e moştenită de fiica sa, Ralu, şi ajunge în posesia lui Costache Caragea.

Ultimii proprietari de drept ai conacului, aflăm de la octogenara Popa Elena din Târgşor, au fost prinţesa şi generalul Moruzi (prima jumătate a secolului XX). Distinsa familie avea doi copii, Jana şi Radu, proveniţi din prima căsătorie a prinţesei cu numitul Creţeanu.

Generalul a murit înainte de venirea comuniştilor. După instaurarea noului regim, nefericita prinţesă a părăsit ţara şi s-a stabilit în Franţa.

În anul 1963, conacul naţionalizat devine muzeu şi găzduieşte pentru o vreme materiale descoperite în rezervaţiile arheologice de pe teritoriul comunei Târgşor: ceramică din paleolitic, neolitic, epoca bronzului şi a fierului, cărămizi cu însemnul Legiunii a XI-a Claudia Pia Fidelis, vase din necropola de incineraţie din secolele II-IV, piese din sec. IX-X, cultura Dridu, vestigii feudale.

BIBLIOGRAFIE

Gheorghe Niculescu, Valea Prahovei, Editura Sport-Turism, 1984

Nicolae Petrescu Redi, Comunitatea elenă din Prahova, Editura UER Press, 2012

Radu Ștefan Ciobanu,  Pe urmele stolnicului Constantin Cantacuzino , Editura Sport-Turism, București, 1982

M.Sevastos, Monografia orașului Ploiești, Ediția a II-a, 2002

Gheorghe Niculescu, Itinerarii turistice, , Editura Sport-Turism, 1984

www.inforegio.ro

Mihai Apostol, Mihai Vulpescu, Muzee și monumente prahovene, Ploiești, 1971

Publicat de Nicolae Petrescu Redi | România Breaking News – RBN Press