ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ziua Bucovinei în comuna Cumpăna din județul Constanța, un model de onorare a momentelor importante din istoria noastră.

Ziua Bucovinei în comuna Cumpăna din județul Constanța, un model de onorare a momentelor importante din istoria noastră.

Anul acesta, festivitatea de omagiere a Zilei Bucovinei a avut loc în comuna Cumpăna, județul Constanța, unde primar este inimoasa doamnă Gâju Mariana. Printre numeroasele sale activități și-a făcut timp să organizeze și acest eveniment.

                Sala Căminului Cultural a fost arhiplină. Printre localnici s-a aflat și multe personalități ale orașului Constanța, membrii ai Cultului Eroilor Regina Maria ; membrii ai Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, istorici, scriitori, muzicieni, pictori, graficieni, cadre militare, active și în rezervă, elevi și studenți. Toți au vibrat la discursul vorbitorilor, al melodiilor și dansurilor populare.

                Profesorul Ion Moiceanu a ținut o adevărată lecție de istorie, spunând că a slujit la catedră și a predat această materie timp de 50 de ani. A făcut  o incursiune prin istoria Bucovinei.

                Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă. Cu 98 de ani în urmă, la 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, după ce, la 27 martie avuseseră loc unirea anterioară cu Basarabia și, ulterior a Transilvaniei, la 1 decembrie. Adunarea din 27 octombrie 1918, constituită la Cernăuți, sub președinția lui Dionisie Bejan, a hotărât – unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un stat național independent. A ales un Consiliu Național, compus din 50 de membri, care la rândul său instituie un guvern alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor.

                La 11 noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Național și Regele Ferdinand cu privire la eliberarea Bucovinei. Consiliul național a fost completat cu 12 fruntași din refugiații Bucovinei pentru a stabili raportul politic al Bucovinei față de Regatul Român și hotărăște convocarea, la 28 noiembrie 1918, să aibă loc un Congres, la care au fost invitați și reprezentanți germani, polonezi, ucrainieni și evrei. Nu au dat însă curs invitației decât germanii și polonezii. Au fost de față și reprezentanți ai Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. Președintele Consiliului Național, Dionisie Bejan a rostit cuvântul de salut.

                Iancu Flondor, șeful guvernului, a dat apoi citire DECLARAȚIEI DE UNIRE, care spunea că vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților a făcut parte din Moldova și că, în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița și încă multe alte amintiri din trecutul Moldovei. Bucovina, prin vicleșug, la 1774, a fost smulsă din trupul Moldovei și alipită coroanei habsburgice și că, timp de 144 de ani bucovinenii au luptat sub steag străin pentru gloria Austriei. Așa că, hotărâm unirea pe vecie a Bucovinei ca, Țările Române dintre Nistru și Tisa, să formeze un singur stat unitar.

                Actul Unirii Bucovinei cu Țara a fost adus la cunoștința guvernelor din Iași, Paris, Londra, Roma și Washington.

                Domnul prof. Ion Moiceanu, amintindu-l pe fiul Bucovinei, poetul Posteucă, a spus că, fără Bucovina n-avem țară. Inima istoriei noastre – vatră, inima unui neam – leagănul unei istorii și inima nu poate fi dată nimănui.

                Doamna primar, Mariana Gâju, rostind din inimă un arhicunoscut slogan românesc : pe aici nu se trece – să ne unim eforturile pentru că nu cedăm un centimetru din patria noastră.

                I.P.S. Teodosie – am vibrat puternic la tot ce s-a spus aici. Am simțit că sunt în Bucovina. De copil am simțit aceste sentimente puternice că, Bucovina, este tărâmul ales de Dumnezeu. Acest moment îl cinstim astăzi. Istoria a fost vitregă. Teritoriile sunt dorul de Dumnezeu și ne aparțin printr-o providență divină. Să îndrăznim să privim spre viitor și să luptăm pentru idealurile noastre. Noi suntem ai țării și țara trebuie să fie în noi. Țara noastră este denumită Grădina Maicii Domnului. Românii nu mai trebuie să fie slugi în altă parte. Să încetăm cu dezbinarea, ura ! Să trăim în iubire ! Fiind dârzi, netrădători, vom fi ai României. Basarabia are o graniță, dar este pământ românesc. Doamna primar a intervenit, mânată de sentimente puternice – Doamne, ce bine ar fi să înțelegem ce înseamnă familia românească !

                Au luat apoi cuvântul domnul prof.dr. Popescu, domnul Marian Clenciu, președintele Pro Basarabia și Bucovina, București, alte personalități din sală. Totul s-a desfășurat sub sentimentul unor emoții puternice. Așa cum am amintit mai sus, a urmat un frumos spectacol, care ne-a făcut pe toțI să vibrăm românește. Am cântat, împreună cu domnul Octavian Mândruță pe scenă,  Noi suntem români !

Pentru romaniabreakingnews.ro – Vasilica MITREA, scriitor și redactor, membră a Asociație Culturale Pro Basarabia și Bucovina Constanța

Cum a reflectat presa locală „Ziua Bucovinei” sărbătorită în comuna Cumpăna

Reprezentanții administrației locale din Cumpăna, în parteneriat cu Asociația Pro Basarabia, filiala Constanța, au marcat, astăzi, „Ziua Bucovinei“. Evenimentul are ca scop rememorarea unui moment aparte pentru istoria noastră, ziua de 20 noiembrie 1918, dată la care se înfăptuia Unirea Bucovinei cu patria-mamă, a titrat LitoralTV.ro

Cu 98 de ani în urmă, Bucovina era a doua provincie care se unea cu patria-mamă, un moment istoric important în procesul de înfăptuire a statului național unitar român. Proclamarea unirii Bucovinei cu România se producea după ce, anterior, pe 27 martie 1918, avusese loc unirea Basarabiei cu România și a precedat un alt moment istoric important marcat pe 1 decembrie 1918 – unirea Transilvaniei cu România. Primăria din comuna Cumpăna și întreaga comunitate nu au vrut să treacă cu vederea un asemenea moment istoric.

Casa de Cultură din localitate a adunat laolaltă personalități ale județului, printre care colonel Remus Macovei – președintele Asociației „Cultul Eroilor“ Constanța,  prof. univ. dr. Stoica Lascu – membru al Senatului Universității „Ovidius” Constanța,  prof. dr. Traian Brătianu,  comandor Viorel Vasile Roman – comandant al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor  Navale „Amiral Ion Murgescu”, precum și un grup de tineri din cadrul Organizației Studenților Basarabeni din Constanța. Evident, n-au lipsit cetățeni ai comunei și elevi veniți în număr destul de mare pentru a sărbători această zi specială.

După intervențiile acestor personalități, „Ziua Bucovinei” a fost  omagiată printr-un spectacol din care nu a lipsit poezia, cântecul și dansul, protagoniști fiind  elevi din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, cât și elevi ai Școlii din comună.

Ziua Bucovinei în comuna Cumpană anunțată de BIZstiri.ro 

Sub egida împlinirii a 98 de ani de la înfăptuirea unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, la 28 Noiembrie 1918, Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna în parteneriat cu Asociația ProBasarabia, filiala Constanța, vă invită să luați parte la manifestările prilejuite de acest eveniment, sub titulatura „ZIUA BUCOVINEI”.

Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă. Acum 98 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului național unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – și de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

Evenimentul va avea loc vineri, 25 noiembrie 2016, începând cu ora 1400 , la Casa de Cultură din localitate.

La acest eveniment vor fi prezenți: domnul colonel REMUS MACOVEI – Președintele Asociației ”Cultul Eroilor” Constanța, domnul profesor ION MOICEANU, domnul STOICA  LASCU – profesor universitar doctor, membru al Senatului Universității „Ovidius” din Constanța, domnul profesor doctor ADRIAN DOXAN, domnul profesor doctor TRAIAN BRĂTIANU, domnul MARIAN ZIDARU – conferențiar universitar, domnul PAVEL OȚELEA –  Comandor în rezervă, domnul DAN NICOLAU – Colonel în rezervă, domnul MARIAN VOICU – Colonel în rezervă, Excelenta Sa, domnul profesor doctor DORIN POPESCU, domnul AURICĂ LĂZĂROIU – Coordonator al Cenaclului Literar ,,Mihail Sadoveanu” Constanța,, domnul Comandor VIOREL –VASILE ROMAN -Comandant al Scolii Militare de Maistri  a Marinei ʺAmiral Ion Murgescuʺ, Domnul COSTIN SCURTU  Director Muzeului Militar ʺRegele Ferdinand ʺConstanta ,domnul COSTACHE TUDOR  scriitor-Director al revistei ʺAgoraʺ, precum și un grup de studenți din cadrul Organizației Studenților Basarabeni din Constanța, conduși de CRISTINA ODABAȘAN – președintele acestei organizații.

Ziua Bucovinei” va fi omagiată prin poezie, cântec și dans de către elevi ai Lceului Tehnologic ,,Nicolae Dumitrescu”,  care vor susține un mic montaj literar-artistic „BUCOVINĂ, PLAI DE DOR”, de soliști vocali, precum și membri ai ansamblului folcloric ,,Româncuța”, care, de asemenea, vor încheia evenimentul cu  un frumos moment artistic.

romaniabreakingnews.ro

Leave A Reply