ROMÂNIA BREAKING NEWS

Zece companii româneşti care pot „inspira Europa” la Bursa de la Londra

Zece companii româneşti care pot „inspira Europa” la Bursa de la Londra

Zece companii româneşti – Allview, B&B Collection, Complet Electro Serv, Elbi Electric & Lighting, Fan Courier, Gradinariu Import Export, Medist Group, Microfruits, Neptun, Vox Carrier – au fost incluse în raportul “1.000 de companii care pot inspira Europa”, realizat de bursa de la Londra, scrie News.ro. citat de romaniabreakingnews.ro

Raportul, realizat anual London Stock Exchange (LSE), include IMM-uri europene care s-au făcut remarcate în domeniul în care activează şi care au potenţial semnificativ de creştere. Numărul de companii româneşti incluse în raportul bursei londoneze este similar cu cel din Ungaria şi Cehia. România este depăşită însă de Polonia, prezentă cu 30 de companii, în timp ce Bulgaria are doar cinci companii incluse pe această listă, potrivit eonomica.net

Raportul detaliază povestea unor companii incluse pe listă, inclusiv pe cea a producătorului românesc de telefoane inteligente, Allview. „Allview a fost prima companie românească care a lansat o tabletă PC şi prima care a dezvoltat un smartphone sub o marcă românească. În acest context, nu este, probabil, nicio surpriză că acest brand este printre principalii jucători pe piaţa locală şi a reuşit să se extindă rapid pe piaţa europeană”, se afimă în raportul bursei de la Londra.

Allview a pătrus pe 20 de pieţe europene, printre care se numără Polonia, Spania şi Lituania, având în spate o echipă puternică care a creat o interfaţă prietenoasă şi a echipat telefobul cu cele mai recente tehologii, se mai menţionează în raportul citat.

 

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: