ROMÂNIA BREAKING NEWS

Vlad Cubreacov – STATUTUL, ROLUL ȘI FUNCȚIILE LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA. LEGISLAȚIE ȘI PRACTICI

Vlad Cubreacov – STATUTUL, ROLUL ȘI FUNCȚIILE LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA. LEGISLAȚIE ȘI PRACTICI

Vlad Cubreacov despre NOUA LEGE A EDUCAȚIEI VOTATĂ LA 5 SEPTEMBRIE 2017

Vlad Cubreacov

Trebuie să recunosc că am aflat cu multă stupoare, cu revoltă și indignare chiar, că ieri seara, 5 septembrie, Rada Supremă de la Kiev a adoptat o nouă lege a educației, care, prin articolul său 7, dorește să dea startul lichidării tuturor școlilor publice în limbile popoarelor autohtone și minorităților naționale. Sperăm ca această lege să nu fie promulgată de președintele Poroșenko. În acest sens comunitatea românească din Ucraina trebuie să se mobilizeze exemplar, ca și în cazul deciziei Radei Supreme de suspendare a Legii privind bazele politicii lingvistice de stat din Ucraina, suspendare blocată de șeful statului prin aplicarea dreptului său de veto în procedura de promulgare. Așteptăm și reacția adecvată a României ca stat înrudit cu care Ucraina este legat printr-un Tratat de bază și acorduri sau mecanisme bilaterale. Articolul 7 al legii educației votate de Rada Supremă este nu doar expres antiminoritar, ci și antiucrainean prin consecințele sale. Domnul Putin nici nu se putea aștepta la un cadou mai bun din partea Kievului pentru a pretexta intervențiile Kremlinului în Ucraina în scopul protejării minorității ruse înrudite care cuprinde câteva milioane de persoane și răspândită relativ compact în regiunile estice și de sud ale Ucrainei. Păcat că minoritățile naționale din Ucraina sunt victime colaterale în lupta Kievului cu Moscova. Păcat că exponenții politici ai majorității ucrainene sunt incapabili să gândească un model de afirmare a propriei națiuni decât prin suprimarea drepturilor națiunilor autohtone și loiale conlocuitoare și, astfel, prin pierderea susținerii internaționale a unor state vecine prietene înrudite cu aceste minorități.

Articolul 7, în forma votată de Rada Supremă, are, într-o traducere românească neoficială, următorul cuprins: ”Art.7. Limba educației.

Procesul de învățământ se desfășoară în limba de stat. Statul garantează fiecărui cetățean al Ucrainei dreptul la obținerea educației la toate nivelurile (preșcolar, mediu general, profesional (tehnico-profesional), de specialitate, preuniversitar și universitar), precum și a educației extrașcolare și postuniversitare în instituțiile de stat și comunitare.

Persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina li se asigură dreptul la educație în instituțiile comunitare pentru obținerea învățământului primar în limba minorității naționale respective, în paralel cu limba de stat. Acest drept se realizează prin deschiderea unor clase (grupe) cu limba de predare a minorității respective, înființate conform legislației în vigoare, care însă nu se va extinde asupra claselor (grupelor) cu predarea în limba ucraineană.

Persoanelor aparținând popoarelor autohtone din Ucraina li se garantează dreptul de a studia în instituțiile preșcolare și medii de cultură generală comunitare, în paralel cu limba de stat, în limba poporului autohton. Acest drept se realizează prin înființarea unor clase (grupe) cu limba de predare a respectivului poporului autohton din Ucraina în paralel cu limba de stat, înființate conform legislației în vigoare și nu se extinde asupra claselor (grupelor) cu limba ucraineană de predare.

Persoanelor aparținând popoarelor autohtone, minorităților naționale din Ucraina li se garantează dreptul la studierea limbii poporului autohton sau a minorității naționale respective în școlile de cultură generală comunitare sau în cadrul asociațiilor culturale naționale.

Surdomuților li se asigură dreptul la însușirea limbii mimico-gestuale, precum și la însușirea limbii ucrainene mimico-gestuale.

Instituțiile de învățământ asigură studierea obligatorie a limbii de stat, inclusiv în instituțiile profesionale (tehnico-profesionale), de specialitate și în cele de învățământ superior, care ar permite desfășurarea activității profesionale în meseria aleasă folosind limba de stat.

Persoanelor aparținând popoarelor autohtone, minorităților naționale, străinilor  și apatrizilor li se creează condițiile necesare pentru studierea limbii de stat.

Statul susține studierea limbilor de circulație internațională, în special a limbii engleze, în instituțiile de învățământ de stat și comunitare.

În instituțiile de învățământ, conform programei școlare, pot fi predate una sau mai multe discipline în două sau mai multe limbi – în limba de stat, limba engleză, alte limbi oficiale al Uniunii Europene.

La dorința celor care studiază în instituțiile de învățământ profesional și superior se vor asigura condițiile necesare pentru studierea de către aceștia a limbii poporului autohton, a minorității naționale ca disciplină aparte.

Statul susține înființarea și funcționarea instituțiilor de învățământ în afara țării, cu limba de predare ucraineană sau pentru predarea limbii ucrainene.

Specificul folosirii limbilor la diferite niveluri de învățământ se va stabili prin legi speciale”.

PRACTICILE LINGVISTICE ÎN CAZUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA: O UȘĂ LARG ÎNCHISĂ PENTRU O LEGISLAȚIE GENEROASĂ

Practicile lingvistice în cazul românilor din Ucraina le continuă în parte pe cele din perioada ocupației sovietice, sunt parțial determinate de gradul de aplicare a Legii Ucrainei cu privire la bazele politicii lingvistice de stat, precum și de politicile administrației centrale și locale, de multe ori în răspăr cu prevederile legale.

STATUTUL OFICIAL DE LIMBĂ REGIONALĂ

Vom preciza mai întâi că limba română a obținut, în special după 2012, statutul oficial de limbă regională în mai multe localități din regiunile Cernăuți și Transcarpatică. Prima localitate în care româna a devenit oficial limbă regională a fost comuna Tărăsăuți[69] din raionul Noua Suliță, decizia datorându-se inițiativei primarului Serghei Tigu. Precedentul a fost urmat de alte localități: Pătrăuții de Jos, Crasna, Ciudei, Ropcea și Ignești din raionul Storojineț, Voloca, Oprișeni, Cupca și Iordănești din raionul Adâncata/Hliboca, Ostrița și Buda Mare din raionul Herța, Mahala, Boian și Prut din raionul Noua Suliță, Biserica Albă[70] din raionul Rahău, Apșa de Jos, Slatina, Topcina și Strâmtura din raionul Teceu și altele. Limba română a devenit oficială la scara întregii regiuni Transcarpatice, la 21 decembrie 2012, alături de maghiară și ruteană[71]. Decizii similare au fost adoptate de Consiliile raionale Herța și Teceu (decembrie 2013)[72]. În afara regiunilor Transcarpatică și Cernăuți nu există în alte regiuni nicio localitate cu populație românească de peste 10 la sută în care limba română să fi obținut statutul oficial de limbă regională. Limba română nu dispune de un asemenea statut în peste 90% dintre localitățile în care l-ar putea avea conform legii.

 ***

STATUTUL, ROLUL ȘI FUNCȚIILE LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA. LEGISLAȚIE ȘI PRACTICI

PREZENTARE GENERALĂ

Așa cum se cunoaște, românii din Ucraina reprezintă o populație autohtonă, nediasporală, compactă și numeroasă, cu circa jumătate de milion de persoane, fiind a doua comunitate minoritară după cea rusă. Sub aspect geografic, cea mai mare concentrație a persoanelor de etnie și de limbă română (44%) se află aici, în regiunea Cernăuți, cuprinzând părți din nordul Basarabiei și Bucovinei și ținutul Herța, cu o prezență majoritară în raioanele Herța (93,8%), Noua Sulțiă (64,3%) și Adâncata/Hliboca (51,4%), urmând, în descreștere, cu 30% din total, regiunea Odesa, cuprinzând în est partea de sud a Basarabiei, cu o prezență majoritară relativ în raionul Reni (49%), iar în nord părți ale fostei republici sovietice socialiste autonome moldovenești, apoi, cu 8% din total, regiunea Transcarpatică, în principal în raioanele Teceu și Rahău (Maramureșul istoric). Comunități compacte de români, însumând  12% din corpul minorității românești, locuiesc în regiunile Kirovograd (renominată Kropivnițk), Nikolaev și altele. O prezență importantă românească se atestă și în republica autonomă Crimeea, în prezent anexată de Rusia. În zonele în care nu sunt majoritari, românii dețin o pondere importantă, cum ar fi în raioanele Storojineț – 37,2%, Ismail – 27,6%, Bârzula – 25,9%, Sărata – 19%, Ananiev – 18,1%, Tarutono – 16,5%, Chilia – 15,8%, Teceu – 12,4%, Rahău – 11,6%, Ocna – 11%. În alte 8 raioane (Tatarbunar, Hotin, Arciz, Cetatea Albă, Liubașovka, Frunzovka, Razdelnâi și Șiraev) românii dețin ponderi între 5 și 10% din ansamblul populației.

Problematică cu care se confruntă comunitatea românească de aici vizează învățământul preșcolar, mediu, profesional, liceal și universitar în limba română, folosirea oficială a limbii române în administrație și justiție, presa în limba română, păstrarea identității religioase, nereprezentarea parlamentară, nerecunoașterea statutului de popor autohton, lipsa autonomiei culturale naționale garantate de legislație, separarea artificială în trei subgrupuri tratate distinct (români-moldoveni-volohi), menținerea toponimiei ruso-ucrainene impuse în timpul ocupației sovietice în locul celei tradiționale, neretrocedarea de către stat a proprietăților comunității românești confiscate abuziv de către regimul sovietic de ocupație, ucrainizarea antroponimiei prin transliterarea latină deformată în actele de identitate pentru călătoria în străinătate, aculturația și asimilarea lingvistică în condițiile în care doar 78% dintre români își  mai păstrează limba română, iar 11,6% sunt vorbitori de limbă rusă, și 9% de limbă ucraineană, lipsa subsidiilor financiare alocate de la buget pentru asociațiile culturale și altele.

CADRUL  JURIDIC

Statutul, rolul și funcțiile limbii române în Ucraina sunt determinate de un cadru legislativ amplu, cuprinzând instrumente juridice internaționale, bilaterale româno-ucrainene, naționale și locale.

INSTRUMENTE INTERNAȚIONALE

Cele internaționale sunt mai multe, dar ne vom referi succint doar la două, și anume, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționaleși Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.

Astfel, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, instrument al Consiliului Europei semnat de Ucraina la 15 septembrie 1995, ratificat la 26 ianuarie 1998 și intrat în vigoare la 1 mai 1998, prevede, în articolul său 5, că ”1. Părțile se angajează să promoveze condițiile de natură să permită persoanelor aparținând minorităților naționale să-și mențină și să-și dezvolte cultura, precum și să-și păstreze elementele esențiale ale identității lor, respectiv religia, limba, tradițiile și patrimoniul lor cultural. 2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părțile se vor abține de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor aparținând minorităților naționale împotriva voinței acestora și vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acțiuni vizând o astfel de asimilare”. Aceste prevederi, aplicabile cu preeminență în raport cu legislația internă a Ucrainei, vizează direct minoritatea românească și pe toți vorbitorii de limbă română din Ucraina. Așadar, Ucraina s-a angajat internațional să se abțină de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor de naționalitate română și să le protejeze împotriva oricăror acțiuni vizând asimilarea, adică ucrainizarea lor.

Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare a fost semnată de Ucraina la 2 mai 1996, ratificată la 15 mai 2003, instrumentele de ratificare au fost prezentate la 19 februarie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. Ucraina a declarat, în procedura de depunere a instrumentelor de ratificare, că dispozițiile Cartei se aplică următoarelor limbi ale minorităților naționale: ”armeană, bielorusă, bulgară, găgăuză, greacă, idiș, krâm-tătară, germană, moldovenească, polonă, rusă, română, slovacă și maghiară”. Constatăm că limba română figurează de două ori în această înșiruire, atât cu glotonimul ei propriu, Română, cât și cu infraglotonimul românesc Moldovenească, confirmând oficial că Ucraina rămâne tributară abordărilor lingvistice ideologizate din perioada sovietică, lipsite de orice temei științific. Această dihotomie terminologică de esență ideologică și geopolitică a fost introdusă ulterior în legislația națională a Ucrainei în domeniul politicilor lingvistice de stat. Ne vom referi la ea ceva mai încolo.

CADRUL BILATERAL. TRATATUL DE BAZĂ

Consiliul Europei, din care atât România, cât și Ucraina fac parte, utilizează, în cazul comunităților naționale extrafrontaliere noțiuni ca minoritate înrudită (kin-minority, minorite parent) și stat înrudit (kin-state, etat parent), rezervându-le statelor naționale din Europa dreptul și obligația susținerii culturale, lingvistice, identitare și de alt ordin a minorităților înrudite ale lor din alte state. Legislația ucraineană folosește în acest sens termenul de Patrie istorică – Історична батьківщина.

Ca stat înrudit, România a făcut pași concreți în acest sens. Cadrul bilateral al relațiilor dintre România și Ucraina este conturat de Tratatul cu privire la relaţiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina[1], semnat la Constanța la 2 iunie 1997. Articolul 12 al Tratatului specifică faptul că ”1. Părţile contractante vor colabora, între ele şi în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale, în vederea dezvoltării şi punerii în aplicare a standardelor internaţionale referitoare la promovarea şi protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. 2. Părţile contractante se vor consulta, ori de câte ori va fi nevoie, în scopul perfecţionării şi armonizarii legislaţiei lor naţionale în acest domeniu, dezvoltării contactelor umane şi rezolvării problemelor cu caracter umanitar de interes comun”. Articolul 13 al tratatului este consacrat comunității românești din Ucraina și, prin reciprocitate, celei ucrainene din România. Îmi voi permite să citez pe larg: ”1. În scopul protecţiei identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, părţile contractante vor aplica normele şi standardele internaţionale prin care sunt determinate drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi anume acele norme şi standarde care sunt cuprinse în Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale, precum şi în: Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, din 29 iunie 1990, Declaraţia Adunării Generale a O.N.U. asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135), din 18 decembrie 1992, şi Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, referitor la drepturile minorităţilor naţionale, cu înţelegerea ca aceasta recomandare nu se referă la drepturi colective şi nu obliga părţile contractante sa acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice”. Articolul definește comunitatea românească astfel: ”2. Minoritatea română din Ucraina cuprinde cetăţenii ucraineni, indiferent de regiunile în care trăiesc şi care, potrivit opţiunii lor libere, aparţin acestei minorităţi în virtutea originii lor etnice, limbii, culturii sau religiei lor”. Prin acest Tratat, Ucraina și România s-au angajat ”să adopte, dacă va fi necesar, măsuri adecvate în vederea promovării, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, a egalităţii depline şi reale între persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi cele aparţinând majorităţii populaţiei”, reafirmând că ”persoanele la care se referă acest articol au, îndeosebi, dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alţi membri ai grupului lor, la liberă exprimare, la menţinerea şi dezvoltarea identităţii lor etnice, culturale, de limba şi religioase, dreptul de a-şi menţine şi dezvolta propria lor cultură, la adapost de orice încercare de asimilare impotriva voinţei lor. Ele au dreptul sa-şi exercite pe deplin şi efectiv drepturile omului şi libertăţile fundamentale, fără nici o discriminare şi în condiţii de deplină egalitate în fața legii”. Părțile contractate au stabilit de asemenea că ”vor crea, pentru persoanele aparţinând minorităţii române din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirma ca persoanele sus-menţionate au dreptul sa fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective. Ele au, de asemenea, dreptul de a folosi limba lor maternă în raporturile cu autorităţile publice, în conformitate cu legislaţia națională şi cu angajamentele internaţionale ale părţilor contractante”. Ucraina și România mai recunosc ”că, în exercitarea dreptului la asociere, persoanele aparţinând acestor minorităţi naţionale pot înfiinta şi menţine, în conformitate cu legislaţia interna, propriile organizaţii, asociaţii, precum şi instituţii sau aşezăminte de învăţământ, culturale şi religioase” și că ”vor respecta dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces, în limba maternă, la informaţie şi la mijloace de comunicare în masa, precum şi de a schimba liber şi de a difuza informaţii. Ele nu vor crea obstacole, în ceea ce priveşte înfiinţarea şi utilizarea de către aceste persoane, în cadrul legislaţiei interne a fiecărei părţi contractante, a propriilor mijloace de informare în masă. Persoanele la care se referă acest articol au dreptul de a menţine contacte între ele şi peste frontiere cu cetăţeni ai altor state şi de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale, atât la nivel naţional, cat şi internaţional”. Kievul și Bucureștiul au stabilit prin Tratatul de bază că ”se vor abţine sa ia măsuri care, modificând proportiile populaţiei din zone locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, urmăresc limitarea drepturilor şi libertăţilor acestor persoane, care decurg din standardele şi normele internaţionale menţionate” în Tratat. Totodată, Ucraina și România au stabilit că ”Niciuna dintre prevederile acestui articol nu va fi interpretată ca limitând sau negând drepturile omului, care sunt recunoscute în conformitate cu legile părţilor contractante sau cu acordurile încheiate între ele”. În scopul de a coopera în urmărirea îndeplinirii angajamentelor prevăzute în acest articol din Tratatul de bază, Ucraina și România au convenit crearea unei Comisii mixte interguvernamentale, care va ține cel puțin o sesiune anuală.

CADRUL JURIDIC INTERN

Cadrul juridic național din Ucraina în domeniul drepturilor minorităților naționale și cel al regimului lingvistic este stabilit de Constituția Ucrainei, deciziile Curții Constituționale, un șir de legi organice și acte normative subsecvente, precum și de hotărârile administrative ale puterii locale de nivelul I (primării), II (raioane) și III (regiuni).

***

Mai departe despre CONSTITUȚIA UCRAINEI, HOTĂRÂRILE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ UCRAINEANĂ, DREPTURILE NAȚIONALITĂȚILOR DIN UCRAINA, LEGEA DESPRE MINORITĂȚILE NAȚIONALE DIN UCRAINA, LEGEA PRIVIND BAZELE POLITICII LINGVISTICE DE STAT din Ucraina,  integral pe https://cubreacov.wordpress.com/2017/09/06/statutul-rolul-si-functiile-limbii-romane-in-ucraina-legislatie-si-practici/

Leave A Reply