ROMÂNIA BREAKING NEWS

Vizita secretarului de stat Alexeev la Solotvino

Secretarul de stat Victor Alexeev a efectuat astăzi, 9 aprilie 2019, o deplasare la Solotvino, unde a vizitat Centrul de Informare al României și a avut întrevederi cu primarul Gheorghe Uhali, precum și cu coordonatorul activităților derulate la CIR, doamna Mariana Dan.
Întâlnirea a constuit un schimb de bune practici, având în vedere faptul că MRP a inaugurat acest centru în august 2018. Cu acest prilej, secretarul de stat a subliniat rolul important al CIR în promovarea și conservarea identității etnice, culturale și lingivstice în rândul comunității românești din regiune.
În continuarea programului, oficialul MRP, alături de reprezentanți ai misiunii diplomatice a României în Ucraina, au avut o discuție constructivă cu reprezentanții comunității la Consulatul României din Solotvino, Victor Alexeev încurajându-i pe cei prezenți să vină cu inițaitive și propuneri către MRP.
Comunitatea românească din Ucraina este și râmâne una dintre prioritățile MRP, context în care secretarul de stat a întâlnit-o și felicitat-o pe eleva de clasa a X-a din Solotvino, Augustina Maria Grin, care are merite școlare deosebite, atât la concursurile de limba română, cât și la cele de limba ucraineană, evidențiind într-un mod atât de armonios coexistența și frumusețea ambelor graiuri.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.