Vin vremuri „mari” peste Prut și provocări grele dinspre Est

Președintele Timofti și cele trei partide din arcul pro-european au acum, după această bizară „înfrângere victorioasă”, oportunitatea de a da Republicii Moldova un premier convingător, puternic, eficient, care să ducă mai departe opțiunea strategică pro-Vest a micului stat post-sovietic.

Vin vremuri „mari” peste Prut și provocări grele dinspre Est, dar miza păstrării direcției Chișinăului este imensă (pentru Basarabia, pentru România și pentru securitatea Europei) și nu poate fi irosită. Dacă primul ministru va fi și pro-român, în sensul cel mai curat al termenului, cu atât mai bine pentru națiunea română, căreia Uniunea Sovietică i-a furat în 1940 o parte a Moldovei istorice. Nu sunt vorbe mari, pe care să le rostim stânjeniți, sunt realități factuale simple.

Alegerile recente ne-au arătat câteva lucruri care trebuie făcute mai bine și mai serios în viitor. O parte din aceste vulnerabilități politice, economice și cultural-educaționale din Republica Moldova le-am subliniat în articolul „Majoritatea pro-europeană de la Chișinău, în pericol…”[1] din 20 noiembrie. Fragmentarea politică excesivă și imatură a sistemului de partide, în special a triadei pro-europene (PLDM, PDM, PL) era să coste scump. Nu vrem să știm cum ar fi arătat noua majoritate parlamentară cu cele 8-10% ale Partidului Patria, confecționat ce-i drept din ruble rusești convertibile și ipocrizii „moldoveniste”, eliminat din cursă în ultima zi a campaniei electorale (?!), într-o desfășurare de evenimente, să recunoaștem, atât de non-europeană în formă și fond. În fine, să mai spunem o dată, cu jumătate de gură, „situațiile excepționale reclamă soluții excepționale” și, vorba lui Creangă, s-o lăsăm „moartă-n păpușoi”…

Liderii liberal-democrați, democrați și liberali (sau măcar ai PLDM și PL, dacă mai mult nu se poate) trebuie să aibă în anii următori puterea unor decizii mari, de viziune pe termen lung. E momentul să renunțe la orgoliul fiecăruia de a fi șef, construind în schimb un partid major de centru-dreapta, adept al democrației liberale și al valorilor occidentale, capabil să coaguleze în orice condiții cel puțin 35-40% din opțiunile societății moldovenești. E destul de puțin credibil să dai un premier venind de pe locul al doilea, cu mai puțin de 20% din voturile cetățenilor, dar asta va fi situația acum. Trebuie recuperată politic, de asemenea, ideea pro-românească din gestiunea unor actori politici aventurieri și dezamăgitori ca prestație morală, care nici nu trec pragul parlamentar (cum s-o fi ajuns oare aici, Moscova știe ceva?), și redată acelor elite credibile ale Republicii Moldova și tinerilor, mulți din ei școliți în România, capabili să rostogolească „bulgărele de zăpadă” al unirii, cu bună credință și cu argumente solide.

Scrutinul din 30 noiembrie a pus din nou în evidență clivajul societal adânc din Republica Moldova. Acest clivaj va rămâne și după ziua votului, să nu ne facem iluzii.

Doar o jumătate a Moldovei este pro-europeană. Dacă îi luăm în considerare și pe cei 8-10% posibili votanți ai sinistrei „Patrii” rusofone a lui Renato Usatâi, la urma urmei și ei cetățeni ai Republicii Moldova care puteau exprima o opțiune la urne, ajungem la concluzia unei divizări aproape de fifty-fifty a țării. Transnistria și Găgăuzia pândesc momentul unei desprinderi, încurajată și susținută, discret sau explicit, de Moscova. Guvernul rus anunță ostentativ intensificarea exercițiilor militare ale „trupelor de menținere a păcii” (?!) staționate încă din 1992 în Transnistria și exclude posibilitatea ca Ucraina sau Moldova să fie lăsate să adere vreodată la NATO. Ce-i drept, și ministrul de externe german, social-democratul Frank Walter Steinmeier, se declară sceptic față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și la NATO și crede că „modernizarea Ucrainei va dura mai multe generații”. Avem motive să credem că gândește același lucru și despre Republica Moldova, aflată practic în aceeași „divizie” cu vecinii mai mari de la Est.

Am mai spus-o, simpla fluturare a steagului albastru cu stele galbene nu umple sacul cu voturi. Clișeele și banalitățile pro-europene nu sunt suficiente, cu atât mai mult cu cât, de exemplu, în democrații avansate precum Franța și Marea Britanie ideea europeană pierde, încet dar sigur, teren. Acum e momentul ca liderii pro-europeni de la Chișinău „să ia taurul de coarne” și să explice, prin fapte și transformări concrete, ce beneficii poate aduce modelul european propus: să pornească urgent lupta împotriva corupției, să întărească independența justiției și statul de drept, să modernizeze administrația, serviciile publice și infrastructura, să creeze un mediu de afaceri credibil care să îi țină pe tineri în țară, să compatibilizeze legislația cu cea europeană, să îi ajute pe investitorii autohtoni sau externi cinstiți să deruleze afaceri corecte, generatoare de locuri de muncă, să curețe sistemul administrativ central și local de tarele metodelor sovietice și de influențele oculte dinspre Răsărit etc. Dacă nu se vor face progrese vizibile în acești patru ani, am certitudinea că în decembrie 2018 majoritatea parlamentară pro-europeană va fi o amintire intrată în cartea de istorie. Timpul nu mai are prea multă răbdare în Republica Moldova.

Exact acum un an, pe 1 decembrie 2013, publicam articolul controversat „Felicitări, Republica Moldova! Adio, România Mare!”[2] (unii l-au înțeles, alții nu), pe care îl susțin și astăzi, cuvânt cu cuvânt. Propuneam atunci un proiect al unor uniri (fuziuni) specifice, pe domenii sectoriale, care să antreneze și să capaciteze energiile creatoare și potențialul economic, profesional, științific, cultural, sportiv etc. din cele două state de limba română. Citez din acel articol:

„…Pe de altă parte, fără a mai discuta la modul general despre unirea celor două state, un program sistematic de integrare a vieții economice, culturale, academice, artistice, sportive etc. ar fi de mare ajutor. Printre ideile punctuale de luat în considerare, ar putea fi:

– Înființarea unei Academii Naționale a Românilor (prin fuziunea celor două academii existente), reprezentată instituțional în cele două capitale;

– Înființarea unui Teatru Național al Românilor, cu două sedii oficiale: la București și la Chișinău, precum și cu sedii în marile orașe din cele două state;

– Compatibilizarea sistemelor educaționale și a curriculei din învățământul preuniversitar și universitar, respectiv convergența deplină a specializărilor și certificatelor de atestare profesională;

– Înființarea unei televiziuni publice comune;

– Unificarea pieței muncii;

– Unificarea camerelor de comerț ale celor două țări, tehnic posibilă după semnarea viitoare și intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană;

– Unificarea organizațiilor sindicale, a asociațiilor profesionale și uniunilor de creație (colegiul medicilor, avocați, ingineri, profesori, artiști și scriitori etc.);

– Unificarea campionatelor naționale de fotbal, handbal etc.”

Revin așadar asupra acestor propuneri, cu speranța că vor apărea curând inițiative concrete. Nu s-a făcut (aproape) nimic din toate acestea, din tot felul de motive legislative și comodități instituționale, ambele rezolvabile prin voința oamenilor. S-a încercat doar exploatarea electorală ieftină a sloganului Unirii ca proiect național, fără nicio măsură concretă de comasare a unor activități sectoriale specifice. Am încredere că viitoarea administrație Iohannis de la București, împreună cu noul executiv de la Chișinău, susținute activ de societatea civilă, pot mișca lucrurile și pot da semnalele cuvenite către cele două părți ale națiunii române.

Încă nu e timpul pierdut.

Două țări și două societăți vecine, care au limba în comun, despărțite prin Pactul ilegitim al ultimilor mari dictatori ai Europei și ai lumii, nu ar avea decât de câștigat pe plan european dacă și-ar pune resursele, competențele și vocațiile sub același acoperiș. „Micile uniri” ne-ar ajuta să ne redescoperim unii pe alții dar, poate paradoxal, ar ajuta și la ștergerea treptată a clivajului Vest-Est de peste Prut. Cum ar fi spus Labiș, „restul o să vină de la sine apoi”…

___________________

[1] http://www.contributors.ro/global-europa/majoritatea-pro-europeana-de-la-chisinau-in-pericol-e-nevoie-de-o-emotie-puternica-pe-finalul-campaniei-ce-poate-face-romania-inainte-si-dupa/
[2] http://www.contributors.ro/editorial/felicitari-si-succes-mai-departe-republica-moldova-adio-romania-mare/

Sursa: contributors.ro Autor: Valentin Naumescu

preluare din Timpul.md prin R.B.N. Press