Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre UE va fi prezidată de către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini şi va fi găzduită de către ministrul apărării naționale, Gabriel Leș.
La lucrările reuniunii au fost invitaţi să participe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi Secretarul General adjunct al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.
Reuniunea debutează miercuri, 30 ianuarie, la Palatul Regal, cu o cină de lucru având ca temă „Femeile, Pacea şi Securitatea”, un domeniu de interes comun pentru UE, NATO și ONU.
În imagini, sosirea oficialilor și declarațiile de presă oferite de Gabriel Leș (minutul 1), Federica Mogherini (minutul 16) și Jens Stoltenberg (minutul 30). Sursa video: TVR.
Joi, 31 ianuarie, în cea de-a doua zi a reuniunii, miniștrii se vor întâlni la Palatul Parlamentului pentru a dezbate stadiul şi perspectivele implementării Strategiei Globale a UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună.
Se va pune accent pe progresul înregistrat în derularea iniţiativelor din domeniul apărării, pe modalităţile de asigurare a coerenţei diverselor iniţiative din domeniul apărării europene, din perspectiva transpunerii în practică a deciziilor Consiliului UE, precum și pe utilizarea instrumentelor optime aflate la dispoziţia Uniunii pentru valorificarea potenţialului inovării şi cercetării tehnologice, în sprijinul forţelor armate ale statelor membre.