Video: „Democraţia a învins!” – Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al Statelor Unite

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a depus jurământul miercuri pe o Biblie care aparţine familiei sale din 1893 şi care a fost folosită şi la învestirea sa ca vicepreşedinte în 2009 şi 2013, relatează NBC News.

Această Biblie a fost de asemenea folosită de fiecare dată când a fost învestit senator al SUA. Biblia are o cruce celtică pe copertă.

Beau Biden, regretatul fiu al preşedintelui ales, a folosit aceeaşi Biblie când a fost el însuşi învestit procuror general al Delaware.

Democraţia a învins, a declarat Joe Biden, care a lansat un apel la unitate în discursul său inaugural, rostit imediat după încheierea ceremoniei de învestitură, desfăşurată la Capitoliul din Washington.

″În această clipă, prieteni, democraţia a învins. Astăzi sărbătorim victoria nu a unui om, ci a unei cauze, cauza democraţiei″⁣, a spus Biden.

″Aceasta este ziua Americii. Aceasta este ziua democraţiei. O zi a istoriei şi a speranţei, a reînnoirii şi hotărârii”, a insistat Biden, care a salutat “oamenii buni” din ţară. “Am ajuns până aici. Mai avem mult de mers”, a lansat el. Biden a notat că ţara trece prin vremuri “dificile”, făcând referire la pandemia de coronavirus şi la criza economică.

Biden a promis totodată să înfrângă curentul privind supremaţia albilor şi extremismul intern.