Viaceslav Unitlă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică, a dezvăluit pe blogul său temerile legate despre un PLAN B al forțelor pro-ruse, care dau impresia că l-au așteptat și l-au pregătit cu multă migală, mai ales în contextul internațional dat de situația dramatică din Ucraina, tensiunile din Orientul Mijlociu și criza refugiaților, când atenția țărilor occidentale este total captată de aceste evenimenteiar R. moldova este practic singură în fața „Ursului” de la răsărit
Viaceslav Unitlă: De câteva zile, forțele proruse (mai concret, partidele lui Usatîi și Dodon), care protestează în scuarul Parlamentului, ne tot amenință cu punerea în aplicare a unui Plan B. Și dacă la prima etapă acest plan părea mai degrabă o „enigmă”, iată că, încetul cu încetul, tot plimbându-se prin studiourile diferitelor posturi tv, reprezentanții celor două partide au dezvăluit detalii din așa-zisul document strategic.
Iar esența acestui plan, dacă e să judecăm după spusele celor ce intenționează să-l implementeze, este pe cât de simplă, pe atât de îngrijorătoare. Nici mai mult, nici mai puțin, se urmărește scopul unor acțiuni cu caracter agresiv, cum ar fi, de exemplu, intrarea forțată în sediile unor instituții de stat.
Dacă e așa, atunci trebuie să ne întrebăm care e finalitatea acestui plan sau, mai bine zis, care e scopul final? Or, e clar că intrările abuzive în instituțiile statului deja pot fi calificate ca nesupunere civică, încercare de preluare forțată a controlul asupra unor edificii etc. De obicei, asemenea acțiuni sunt catalogate drept un început de rebeliune. Oare să nu înțeleagă acest lucru Dodon și Usatîi? Sau poate că înțeleg, dar intenționat merg pe această cale, aruncând Republica Moldova în haos?
Eu cred că nu e deloc întâmplător acest comportament al partidelor proruse.
Pe lângă situația dramatică pe care o avem în Ucraina, mai există tensiuni legate de evenimentele din Orientul Mijlociu, mai este și criza migranților, care bulversează liniștea și ordinea în unele țări europene. Cu alte cuvinte, forțele proruse se pregătesc să aplice Moldovei o lovitură grea într-un moment pe care dau impresia că l-au așteptat și l-au pregătit cu multă migală.
Acum atenția partenerilor noștri externi este îndreptată în altă parte, iar Republica Moldova a rămas practic unu la unu cu Kremlinul și cu exponenții săi de aici.
Iar vizita recentă a celor doi lideri proruși la Moscova nu este nici ea întâmplătoare. Probabil, au mers acolo pentru a-și coordona programul de activitate. De unde noi vom trage concluzia că Planul B, în viziunea lui Usatîi și Dodon, înseamnă o revoluție violentă, care are drept scop readucerea Republicii Moldova în strânsoarea sufocantă a Rusiei.
*
Despre Veaceslav Untilă
S-a născut la 15 iunie 1956 în satul Codreanca, raionul Strășeni, într-o familie de învățători. A absolvit Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice din Chișinău 1978 și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova 1997.A urmat doctorantura la Academia de Științe din Republica Moldova 1994-1998. Și-a perfecționat studiile la European Center George Marschall 1999. A activat în cadrul MAI al Republicii Moldova 1978-1995. Între 1992 și 1995 a fost seful Inspectoratului auto din cadrul MAI al Republicii Moldova. Din 1998 până în 2000 a deținut funcția de viceministru al MAI. În perioada 2001-2002 a fost Secretar Național al Comisiei Interguvernamentale TRACECA.
A participat, în anul 1992, la acțiunile pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. A fost decorat cu Vulturul de Aur. Alte distincții: „Crucea pentru Merit”(Gradul II), „Medalia de argint a Academiei de Științe din Moldova”, „Ordinul de Onoare”. Între anii 1995 și 1998 a fost funcționar internațional OISR (Geneva). Concomitent cu munca diplomatică desfășoară o vastă activitate științifică de cercetare. Este Doctor în Drept, autor a zeci de publicații în domeniul combaterii crimei organizate. În 1999 a devenit conferențiar universitar și profesor al Academiei Internaționale de Cadre UNESCO (Ucraina, Kiev). Este Doctor Honoris Causa al Universității de Criminologie din Moldova 2000. În 1989-1993 a fost deputat în Consiliul Municipal Chișinău. În 1999 devine Președinte al Asociației obștești “Strategia Civică”. Cunoaște limbile rusă și franceză. Este căsătorit, are doi copii.
Activitatea politică
În 2001 se implică în viața politică, acumulând o experiență necesară în campania alegerilor parlamentare anticipate. Tot în același an este ales Președinte al Partidului Ordinii și Dreptății Sociale din Moldova. În urma fuzionării PNL și PODSM, devine la 22 septembrie 2001 Președintele Consiliului Național al Uniunii Social-Liberale Forța Moldovei. Pledează în continuare pentru unirea tuturor forțelor de centru-dreapta într-o singură formațiune politică, deziderat realizat parțial odată cu fuzionarea PRCM, USL Forța Moldovei și PNȚCD și crearea la 24 martie 2002 a Partidului Liberal.
La 27 octombrie 2002 a fost ales în funcția de Președinte al Partidului Liberal. A contribuit la constituirea, în baza fuziunii Partidului Liberal, Alianței Social-Democrate și Alianței Independenților la 19 iulie 2003, a partidului Alianța „Moldova Noastră”, a cărui copreședinte a devenit. A fost vicepreședinte al Blocului Electoral „Moldova Democrată”. În 2005 a fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Alianța „Moldova Noastră”. Din 2005 și până în 2010 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Legislatura XVI, XVII, XVIII. Între 2005-2007 a îndeplinit funcția de Președinte al Comisiei Parlamentare pentru Administrație publică, ecologie și dezvoltarea teritoriului. În ianuarie 2010 a fost ales președinte al partidului Mișcarea „Acțiunea Europeană”. În anul 2011 devine vicepreședinte al Partidului Liberal.
În prezent este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
Publicat de romaniabreakingnews.ro