ROMÂNIA BREAKING NEWS

Valeriu Dulgheru, OPINII despre „SPINOASA CALE A UNIFICĂRII UNIONIȘTILOR” din Republica Moldova

Valeriu Dulgheru, OPINII despre „SPINOASA CALE A UNIFICĂRII UNIONIȘTILOR” din Republica Moldova

„Grație unirii cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari”
(Sallustius)

Prof. Valeriu DULGHERU

Marele Maestru Nicolae Dabija spunea deseori că Ţării nu-i merge bine fiindcă nu este întregită, iar la Ziua de apoi Dumnezeu va binecuvânta doar neamurile unite împreună. „Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru: fără dânsa, ce se va clădi va fi clădit pe nisip”, spunea șa marele om politic, ministru, prim ministru Dimitrie C. Brătianu.

La ziua de astăzi pentru o bună parte a românilor basarabeni, care este în continuă creştere, ideea ReUnirii rămâne visul de aur. Dar acest frumos vis va putea fi realizat doar atunci când toţi unioniştii vor fi uniţi într-o singură partidă unionistă. De fapt sună alogic înseşi sintagma „unirea unioniştilor”. Până în prezent neunirea unioniştilor a fost din cauza liderilor partidelor unioniste, unii miopi şi ranchiunoşi, alţii – trădători ai ideii de unitate naţională. În scurta istorie de la independență aflarea prea îndelungată a unor lideri în fruntea partidelor unioniste a fost cauza morţii acestor partide şi a dezbinării între ele. Dar şi cei din jurul acestor lideri, care le-au permis să manipuleze cu partidele timp îndelungat, poartă o parte de vină. După atâtea călcări pe aceeaşi greblă, care au generat doar cucuie, a venit timpul trezirii. Unificarea tuturor forţelor unioniste într-o singură partidă naţională o cer cei peste 40% de adepţi ai ReUnificării Basarabiei cu Ţara-mamă. Mă miră poziţia unor persoane (în unionismul cărora nu mă îndoiesc) în problema unificării tuturor forţelor unioniste într-o singură formaţiune, considerând-o una fantezistă, ireală. Dar este arhicunoscut faptul că dacă omului îi iei speranţa el moare. Moare nu fizic ci, în special, în plan moral, spiritual.

Să încercăm să analizăm puțin situația actuală a unionismului în Basarabia. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pentru prima oară în istoria de după independență niciun partid unionist nu a acces în parlament. Asta nu înseamnă că unionismul nu a fost reprezentat în parlament. Grație Blocului ACUM câțiva unioniști au reușit. Cei mai activi au fost Dnii Iurie Reniță și Octavian Țîcu. Partidul Liberal, care din a. 2007 a renăscut speranța ReUnirii cu România, condus de Mihai Ghimpu, a luat doar 1,25%. De ce s-a ajuns la un rezultat atât de mic atunci când curentul unionist era reprezentat de peste 40% din populație? Răspunsul î-l găsim în managementul extrem de prost al Partidului de către liderul lui M. Ghimpu. După refuzul lui M. Ghimpu din 2013 a cererii a unei părți însemnate a conducerii Partidului, să cedeze locul lui Dorin Chirtoacă, mult mai bine cotat în sondaje, a început moartea acestui partid extrem de important pentru cauza națională. Au urmat desprinderea unor așchii, care au dorit să creeze alternative PL, dar nu au reușit, astfel ajungând în campania electorală din 2019 absolut nepregătiți. Toate sondajele efectuate în perioada 2016-2019 arătau că susținerea populară a PL-ului varia între sub 1% și maxim 5,9% (în lunile din preajma alegerilor (decembrie 2018-ianuarie 2019) a fost de max. 1,4%!). În realitate au luat doar 1,25%. De ce nu au analizat la modul serios aceste sondaje?

Miting Pro-Unionist în Piața Marii Adunări Naționale (Chișinău) 2018

După victoria covârșitoare în alegerile prezidențiale Doamna Maia Sandu, mergând deseori pe muchie de cuțit, le-a creat toate condițiile partidelor extraparlamentare pentru a ajunge în parlament, provocând alegeri parlamentare anticipate. Și ce-au făcut liderașii cu această șansă? În loc să se unifice într-un singur partid unionist, să creeze acest pol, spre care săp vină o bună parte a celor peste 40% de adepți ai ReUnirii, ei au mers pe o cale eminamente păguboasă (pentru cauza Unionismului!): au mers fiecare în țarcul său – PUN și AUR (doar blocul „AUR+UNIREA” a creat impresia unei coalizări a forțelor unioniste, în care însă electoratul nu a crezut). La încercările timide ale unora de a uni aceste două partiduțe liderul PUN O. Țîcu declarase: „Mai bine mă întorc la Catedră decât să mă unesc cu AUR”. Vă mai amintiți declarațiile preelectorale ale lui O. Țîcu: „Cu Caravana Unirii noi am fost prezenți mai în toate satele. Am discutat cu oamenii pe la porțile lor și vom câștiga neapărat”. Și au „câștigat”. Pentru PUN au votat doar 0,45%, ceea ce constituie 6646 de voturi, aproximativ un sat mare. Acest „success” al lui Țîcu (nu al PUN-ului!) a fost mai mult unul de compromitere a idealului sfânt de ReUnire. Și blocul „AUR+UNIREA” a luat tocmai 0,49% (7216 voturi). Ambele partiduțe unioniste au luat sub 1% la un bazin electoral de peste 40%. Mai grav că apr. 1/3 din aceste voturi s-au dus la banda kremlineză BECS+Șor, asigurându-i (împreună cu alte partiduțe de pe dreapta-centru dreapta) accesul făcăturii ȘOR în parlament (a luat doar 5,74%, foarte aproape de limita de trecere).

Maia Sandu – Președintele Republicii Moldova

Referitor la AUR, s-a văzut deja că este un proiect fără perspective, în special, după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Privită ca o filială a AUR-ului din România, este o greșală de esență. Electoratul AUR-ului din România este unul protestatar. Electoratul filialei AUR din Basarabia s-a dorit a fi unul unionist, însă prin votul din 11 iulie 2021 (doar 0,49%!) electoratul a demonstrat că nu crede în acest proiect. Deci, trebuie de gândit altceva, un alt proiect, bazat pe lărgirea bazinului său electoral și găsirea aliaților, nu formarea de dușmani.

Ei bine, acest pseudolideraș O. Țîcu, „unică alternativă actualei guvernări” (declarație făcută după alegeri cu doar 0,45%!), a fost „apreciat după merite” de către colegi. „Vreau să precizez că eu l-am adus la PUN pe Octavian Țîcu în speranța că va aduce un suflu nou mișcării unioniste. Din păcate, a ieșit tot un scandal… De la alegerile parlamentare, când partidul a obținut un rezultat dezastruos de 0,4%, în cadrul PUN, timp de aproape 6 luni nu a avut loc nici o ședință în care să se analizeze sau să se discute rezultatul și cauzele eșecului de la parlamentare. Acest lucru era și nestatutar și imoral”, a declarat unul din fondatorii PUN-ului A. Șalaru. Dl V. Țurcanu a înțeles acest lucru mult mai devreme, ceilalți dinv vârful PUN – doar acum. Totuși mai bine mai târziu decât foarte târziu. Partea bună este că a dispărut, cel puțin la nivel de lider, această barieră în unificarea forțelor prounioniste.

Din păcate un alt perdant, Vladimir Bilețchi, care cu AUR-ul său a luat tocmai 0,49% (7216 voturi), care mai are la cheremul său și o televiziune – 10Tv, în loc să-și dea demisia de onoare, să permită reformatarea dreptei, cum a procedat foarte corect Dorin Chirtoacă, el organizează „proteste antiguvernamentale”, având în spate tocmai 0,49% de susținere populare, alături de banda prokremlineză! Cum poți numi astfel de acțiuni? Să lupți împotriva guvernării, în care se regăsesc o bună parte din cei peste 40% de adepți ai Unirii, înseamnă, de fapt, să lupți contra a lor săi, contra Unirii. Mă întreb, și-i întreb pe cei care încă mai cred în acest proiect eșuat AUR (separat Aur, fără blocul „UNIREA”, să fi luat vreo 0,1%!): care sunt perspectivele ReUnirii Basarabiei cu Țara-Mamă, realizată de un astfel de partid? Nicio perspectivă!

Ce-i de făcut? Perspectivele unioniştilor de a crea o forţă capabilă să-i unească pe toţi cei peste 40% într-o singură partidă unionistă rămân nebuloase. Cauza principală sunt pseudolideraşii perdanţi, care nu doresc (sau nu sunt lăsaţi!) să se retragă. Este absolut clar că în varianta actuală a partidei unioniste nu există nicio şansă de ai aduce acasă pe toţi cei peste 40% de susţinători ai ReUnirii Basarabiei cu Ţara. Nicio şansă. Totuşi anumite mişcări în acest sens pe segmentul de dreapta deja au avut loc după catastrofa din 11 iulie (pentru liderii partiduţelor unioniste). Una din frânele procesului de unificare a unioniştilor – O. Ţîcu, a fost scoasă pe linie moartă. Bravo membrilor marcanţi ai PUN că au putut scoate învăţăminte din eşecul din 11 iulie 2021. De fapt este o practică democratică ca liderul formaţiunii să se retragă după pierderea alegerilor. La Congresul formaţiunii O. Ţîcu a primit votul de blam. Doar o adevărată reformatare a partidei unioniste într-o singură formaţiune politică cu un singur lider incontestabil îi poate atrage pe majoritatea susţinătorilor ReUnirii Basarabiei cu Ţara.

Prin definiţie unionistul nu poate fi un radical. Mă miră în acest sens prestația unor pretinși unioniști pe rețelele de socializare. Pentru ași atinge scopul, iar scopul este unul nobil – ReUnirea cu Țara, unionistul adevărat caută să-i apropie nu să-i îndepărteze pe cei care, deocamdată, nu-i împărtăşesc ideile, așa cum a făcut Generația de aur la 1918! Caută să-şi facă aliaţi nu duşmani!

Astăzi aliatul natural este PAS, aflat la guvernare, în care se află mulți militanți unioniști. Din motive obiective și subiective orice partid aflat la Putere erodează. Nu va fi o excepție nici PAS-ul, din păcate. De aceea, trebuie de gândit pașii următori: ce vom avea la următoarele alegeri parlamentare? Doar o Alianță „PAS+Partida Unionistă” poate continua pașii de apropiere de România, începuți de actuala guvernare și de unioniștii din actuala Guvernare. Contrapunerea astăzi guvernării este mortală pentru cauza națională.

Valeriu Dulgheru

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: