Ungaria îl va susţine pe Donald Tusk pentru încă un mandat la conducerea Consiliului European, raliindu-se, astfel, la propunerea lansată de Partidul Popularilor Europeni (PPE), a anunţat joi premierul ungar Viktor Orban, potrivit Reuters.
„Donald Tusk o să fie (preşedintele)” Consiliului European, a declarat Orban pentru postul de televiziune M1, scrie agerpres.ro.
Şeful de cabinet al premierului, Janos Lazar, a declarat, la rândul său, în cadrul unei conferinţe de presă, că Orban a încercat să medieze un compromis între Polonia şi alţi membri ai Consiliului European, dar că efortul său a fost în zadar.
„Ne onorăm obligaţiile care ne revin prin statutul de membru al PPE, deşi înţelegem poziţia Poloniei şi problema sa faţă de această candidatură”, a afirmat Lazar.
Reuters relatează că diplomaţii europeni anticipează un al doilea mandat pentru Donald Tusk.
Fost premier al Poloniei, Tusk a fost desemnat în funcţia de preşedinte al Consiliului European în 2014, înainte ca partidul său, Platforma Civică, să piardă puterea politică în favoarea partidului conservator şi eurosceptic Lege şi Dreptate.
Decizia Ungariei e o lovitură pentru Polonia, partenera sa din grupul de la Vișegrad. Polonia nu susține candidatura lui Tusk și s-a dezis de acesta.