Premierul Ungariei, Viktor Orban a discutat luni seara, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi a spus că Ungaria împărtăşeşte poziţia Uniunii Europene în privinţa conflictului în desfăşurare între Ucraina şi Rusia, a declarat şeful biroului de presă al liderului de la Budapesta, potrivit HungaryToday, citat de romaniabreakingnews.ro
Sursa cittă a subliniat că Bertalan Havasi a declrat că discuţiile dintre lideri vor continua.
De asemenea, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat marţi dimineaţă că trebuie să existe până în ultimul moment speranţa că se va găsi o soluţie diplomatică la criză.
Bruxellesul a intensificat pregătirile pentru a impune sancţiuni Rusiei după evenimentele de luni, a scris pe Facebook şeful diplomaţiei ungare, precizând că au loc discuţii pentru stabilirea următorilor paşi.
„Ungaria nu s-a distanţat niciodată de UE în privinţa acestei chestiuni. În acelaşi timp, nu trebuie să renunţăm la speranţa găsirii unei soluţii diplomatice”, a adăugat Szijjarto.