UN NOU „OOPS” STRATEGIC PENTRU ROMÂNIA

Viorel LUCACI – 18 martie 2018

Vladimir PUTIN… încă un mandat. Probabil că nu ultimul. Brusc, în presa occidentală avem articole, analize, păreri, scenarii… care mai de care mai pesimiste. Toate însă post factum. Se adeverește încet acea zicală conform căreia „câinii latră, ursu’ merge”. Şi așa este.

Anul trecut, o persoană faţă de care am tot respectul şi pe care o consider puternic informată manifesta o oarecare speranță cu privire la o „revanșă” a Occidentului în ceea ce privește rezultatul alegerilor prezidențiale din Federația Rusă. Nimic… absolut nici o revanșă. Evoluțiile sunt cele cere sunt şi ar fi bine să ne obișnuim cu asta. Să plecăm de aici în analize şi scenarii. Părerea mea personală: Occidentul – în special Uniunea Europeană – este inexistent din punct de vedre al unei posibile proiecții peste granițe a propriilor interese. Abia se definește pe sine. Vectori de influență generați de către UE, direcționați spre exterior nu își fac simțite efectele. Invers, da! Înregistram din păcate în spațiul comunitar evoluții şi tendințe care se pare că își au originile în exterior. Ba mai mult, Uniunea are acum doi neprieteni. Nu era de ajuns Federația Rusă. Trebuia numaidecât să ne supărăm şi cu Statele Unite… (?) De aici provine o serie de dileme de profunzime. Preponderent pentru statele din flancul estic care… s-au trezit pe picior greșit.

Majoritatea analiștilor, formatorilor de opinie şi moderatorilor TV de sorginte prooccidentală, adică cei care se află în vogă în prezent prin mass-media main stream de pe la noi, au propriile teme, propriile direcții pe care trebuie să se înscrie în abordări şi propriile nuanțe pe care trebuie să le adopte, indiferent de subiectul atacat. De asemenea, au propria parte de adevăr. Pentru asta sunt plătiți şi pentru asta răspund… sau vor răspunde dacă va fi cazul. Este cumva normal să fie așa. Doar că acest sistem – al lor – are o hibă. Rigiditatea dublată de intoleranța ideologică. Orice altceva, orice abordare care nu se înscrie în acest trend „ultraliberal” este imediat ejectat din linia de dezbateri, fiind catalogat ca neconform sau ridicol. Domnii Lucian ORĂȘEL şi Radu GOLBAN constituie doar două exemple edificatoare. Ambii manifestă o optică complet diferită de stilul cu care suntem mai toți obișnuiți ca fiind „corect” în analiza realităților. Tocmai de aceea pierdem atât de mult la capitolul geopolitică. De aceea am devenit cumva „orbi” la realitățile înconjurătoare – realități care se dovedesc a fi extrem de complexe. Refuzăm să analizăm problemele și din alte perspective decât cele care ne sunt impuse. Astfel, ne trezim (sau ne-am trezit deja) în situații/dileme greu de gestionat.

Nu este exclus ca în viitorul apropiat Bucureștiul să fie pus (iar) în fața unor decizii impuse de condiții fortuite. Geopolitica actuală a Federației Ruse este mult mai complexă și mult mai adâncă în raționamentele sale determinante decât ni se arată. Pentru a o percepe corect, această geopolitică trebuie introdusă într-un context mult mai larg. În plus, nu se acceptă ideea că, Da!… așa cum a susținut și a dezvoltat Corneliu VLAD în cartea sa din 2015, „CRIMEEA SCHIMBĂ LUMEA”. Crimeea de fapt a schimbat deja lumea radical. Nu e ușor a estima viitorul doar corelând mai multe incertitudini. Iar pentru a înțelege mai bine ceea ce se întâmplă cu estul Europei, trebuie să fim imparțiali în analiză. Nimic mai dificil. Este greu să fi imparțial, atunci când orice nuanță diferită de cea a „majorității” devine imediat o etichetă. O anatemă.

Unul din aspectele de anvergură strategică pe care eu personal nu am reușit să le înțeleg până acum este: de ce Bucureștiul a avut în ultimii 10…15 ani un asemenea avânt în a rupe complet relațiile de orice natură cu Moscova (cel puțin oficial) în timp ce statele nucleu ale Uniunii Europene – printre care Germania şi Franța – au păstrat şi chiar au dezvoltat colaborări economice puternice cu Federația Rusă ? Germania are schimburi de peste 60 de miliarde de euro anual cu F. Rusă, au construit rușilor căi ferate de mare viteză, un fost cancelar a devenit unul din liderii unui cunoscut gigant energetic rusesc etc. Franța nu este departe.

Între timp… noi românii ne-am trezit a fi „moțul curcanului” în atitudinea antirusească. De ce? De fiecare dată când cu diverse ocazii am ridicat această întrebare, am deranjat, iar răspunsuri concrete nu am primit. Nu sunt nici un prooccidental înrăit şi nici un mega prorus. Dar îmi doresc la fel de mult pacea cum îmi doresc și sănătatea.

Citind ani la rând literatură geopolitică preponderent de sorginte occidentală, picasem și eu într-un astfel de blocaj al percepției. Nu înțelesesem decât jumătate din problemă. La un moment dat… am abordat și un alt filon, general de o altă categorie de autori. În primă etapă români. Iar când am început să îl citesc pe Aleksandr DUGHIN, lucrurile parcă mi s-au legat.

Poate că va fi interpretată această concluzie, dar DUGHIN este cel care mi-a deschis mintea în perceperea geopoliticii actuale din arealul României. Viitorul nu este atât de negru cum ni se tot spune. Viitorul este al celor care vor ști ce decizii corecte să ia.

Imagine: https://ro.wikipedia.org