ROMÂNIA BREAKING NEWS

Un mason român rupe tăcerea: România a preferat, în decursul istoriei, poziția de „cel condus” decât poziția de „conducător”. România ar putea deveni un lider zonal

Un mason român rupe tăcerea: România a preferat, în decursul istoriei, poziția de „cel condus” decât poziția de „conducător”. România ar putea deveni  un lider zonal
Dr. Anca Nicolescu, unul dintre liderii masoneriei feminine din România și nu numai, crede că țara noastră trebuie să își câștige poziția de lider în Balcani sau chiar în Europa, iar pentru asta trebuie în mod continuu și constant să pună condiții în relațiile diplomatice sau militare.                   

În opinia specialiștilor, România a preferat, în decursul istoriei, poziția de „cel condus” decât poziția de „conducător„, drept pentru care a reușit destul de târziu să se integreze în Uniunea Europeană sau chiar în N.A.T.O.  Chiar și din actuala postură, de partener strategic cu S.U.A. și membru cu drepturi depline ai Uniunii Europene, România nu reușește să devină un lider zonal, cu toate că este una dintre puținele țări puternice la granița balcanică în U.E. și printre cele mai bogate din regiune.

„Cred cu tărie că am fi ajuns mult mai departe decât suntem astăzi, dacă am fi avut specialiști care să reprezinte cu adevărat interesele României la summit-urile internaționale, care s-ar fi luptat pentru drepturile și aspirațiile noastre și s-ar fi erijat în lideri ai țărilor din Balcani. Din nefericire, aici a fost și marea dramă a țărilor balcanice. În timp ce în Europa Occidentală, țările s-au coalizat imediat după Al Doilea Război Mondial și chiar au constituit C.E.C.O – ceea ce avea să devină Uniunea Europeană de astăzi, lucru care le-au adus prosperitate, în țările Balcanice nu a existat vreo țară care să identifice interesele comune în regiune și să grăbească drumul acestor țări spre Europa. Ba din contră, au existat mereu tensiuni, nimeni nu și-a dorit să facă eventuale compromisuri și să găsească puncte comune de colaborare. România a avut o mare șansă să devină lider zonal, dar a ratat-o din cauză că nu a acționat ca mediator, așa cum bine fac Marile Puteri. Totuși, timpul nu e pierdut, țările din Balcani încă nu și-au găsit un lider, iar România ar putea deveni unul dintre candidații acestui statut foarte important pentru politica regională sau chiar europeană, Peninsula Balcanică plasându-se între Europa Occidentală și Orientul Mijlociu. Acest lucru s-ar întâmpla numai dacă am avea oameni puternici de Stat, care să-și asume această responsabilitate”, afirmă dr. Anca Nicolescu, vicepreședintele Fundației Solidaritatea Culturală Română Ars XXI.

Masonii au înțeles necesitatea momentului, au creat Uniunea Masonică Balcanică și vor dezbate, cu ocazia celei de a III-a reuniuni la București, împreuna cu specialiști ai societății civile problemele reale ale țărilor balcanice

Problemele actuale cu care se confruntă țările din Balcani în lungul drum către europenizare, au fost dezbatute în noiembrie, la București, când a avut loc a III-a Întâlnire a Uniunii Masonice Balcanice. La conferința internațională „Drumul Balcanilor către Europa” au participat unii dintre cei mai influenți  masoni, istorici, academicieni și reprezentați ai societăților civile din aceste țări, care au căutat soluții pe termen lung și scurt, au pus în discuție provocările de la Răsărit și securitatea energetică aflată în pragul unei crize majore.

Manifestarea a fost organizată de Fundația Solidaritatea Culturală Română Ars XXI, în colaborare cu Marea Lojă Feminină a României (cea mai veche Mare Lojă Feminină din Europa Continentală și una din fondatoarele Uniunii Masonice Balcanice).

De-a lungul activității de aproape 20 ani, Fundația Solidaritatea Culturală Română Ars XXI a organizat, printre alte activități de interers cultural, social , masonic și istoric, și variate conferințe internaționale sub patronajul Ministerului Culturii și a Comisiei Europene. În ultimul deceniu și-a dedicat resursele promovării spiritualității și culturii române,  promovării valorilor și relațiilor interculturale, susținerii în special a tinerilor supradotați și  tinerelor talente, prin cusuri, concerte caritabile, expoziții și conferințe internaționale.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: