Un erou român! El este cel care a pus steagul românesc pe primăria din Cernăuți – Ilie Lazăr!

Ilie Lazăr a fost un luptător ardelean pentru unirea provinciilor românești cu țara și un om politic profund devotat ideilor democratice (n. 12 decembrie 1895, Giulești, județul Maramureș – d. 6 noiembrie 1976, Cluj). Provenea dintr-o familie de mici nobili maramureșeni. a fost un jurist și om politic român, fruntaș al Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu.

A luptat la începutul Primului Război Mondial înrolat în armata austro-ungară, apoi în  1918, a dezertat cu întreaga companie pe care o conducea și a trecut în Bucovina și s-a angajat în luptă pentru eliberarea Cernăuțiului, unde alături de cu Iancu Flondor, a pus steagul românesc pe clădirea primăriei din Cernăuți.

 „Ne-am dus cu Iancu Flondor să preluăm imperiul!”, îi lui plăcea lui să glumească, după cum ne mărturisea fiica sa, Lia Lazăr Gherasim.
Din Bucovina, a trecut în Maramureș, fiind printre organizatorii Găzii Naționale.Cu ajutorul trupelor de moldoveni a participat și la eliberarea orașului Sighet, unde, ironia sorții, va fi întemnițat 34 de ani mai târziu. A fost un membru marcant al Partidului Național Român iar din 1928 a câștigat fotoliul de deputat pe listele PNȚ.

În 1946, înaintea alegerilor, a fost arestat de către autoritățile comuniste sub acuzația de trădare, fiind închis timp de 7 luni. Soția sa, Maria Lazăr, a câștigat fotoliul de deputat în locul său, dovedind astfel popularitatea de care se bucura Ilie Lazăr.

În 1947 este implicat în înscenarea de la Tămădău, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la 12 ani de temniță grea, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

La 1 decembrie 1918, a făcut parte din delegația Maramureșului la Marea Adunare de la Alba Iulia, „cea mai mare dintre manifestările suveranității naționale – după cum nota istoricul Ioan Lupaș- nu numai prin covârșitoarea mulțime care a luat parte la ea, dar prin însuflețirea și demnitatea cetățenească ”.

În perioada interbelică, Ilie Lazăr s-a implicat în viața politică de la București. A fost unul dintre fruntașii Partidul Național Țărănesc, fiind, „copilul de suflet” al lui Iuliu Maniu, după cum aprecia istoricul Ioan Scurtu. La rândul său, Ilie Lazăr l-a venerat pe șeful P.N.Ț., rămânându-i credincios în toate împrejurările.

De mai multe ori deputat în parlamentul României Mari, Ilie Lazăr i-a apărat pe evreii din Maramureș, atunci când legionarii pregăteau împotriva acestora acțiuni violente.

Harry Maiorovici își amintea un astfel de episod. La Sighetu Marmației, Ilie Lazăr se adresa mulțimii adunate, întrebând cu vocea lui tunătoare:”-Mă fraților, cine sunt jidanii?/ – Frații noștri!”, răspundeau țăranii.„- Îi lăsăm pe mâna proștilor?”, striga Ilie Lazăr, cu vocea sa fantastică de bas. „-Nu-i lăsăm!”vuia, din nou, mulțimea adunată.

Prin astfel de acțiuni s-au pus capăt, pentru un timp, mișcărilor antisemite în Sighet.
Semn al prețuirii efortului lui Ilie Lazăr de apărare a drepturilor evreilor maramureșeni, la Yad Vashem a fost plantat, urmare a strădaniei lui Harry Maiorovici, un copac cu numele lui Ilie Lazăr.

Pentru convingerile sale democratice, pe care le-a manifestat cu curaj în timpul regimurilor dictatoriale care s-au succedat la conducerea României începând cu deceniul al IV-lea al secolului trecut, Ilie Lazăr a fost de mai multe ori închis.
„17 ani am stat în închisoare, Gheorghe, pentru sfânta dreptate…”, îi spunea el cu amărăciune unui țăran din Giulești, venit să-l viziteze la Cluj, după ce fusese eliberat din închisoare în 1964.

Fragmentele din interviurile cu Lia Lazăr Gherasim, Harry Maiorovici, Gheorghe Pop din Giulești, Lucia Mihaly, precum și aprecierile profesorului Ioan Scurtu, documente aflate în Arhiva de Istorie Orală a S.R.R., contribuie la o mai bună conturare a personalității acestui mare patriot român.
Sunetul vocii lui Ilie Lazăr, conservată pe un disc vechi, extrem de rar și parțial deteriorat, și pe care compozitorul Harry Maiorovici ne-a permis cu generozitate să îl copiem, aduce un plus de emoție și de farmec.

Spicuiri din cartea „Ilie Lazăr-consecvența unui ideal politic ” de Andrea Dobes

„….Prabusirea frontului rus, urmata de semnarea acordului dintre Rusia si Puterile Centrale, la Brest-Litovsk, la 3 martie 1918, a insemnat – scrie autoarea – transferul corpului de armata austro-ungara, comandat de generalul Hoffman-in cadrul caruia se gasea si Ilie Lazar – in Ucraina, pentru mentinerea ordinii. Tanarul maramuresean avea sub ordine o companie, a carei misiune era paza unei fabrici din localitatea Troscionetz. Dupa cateva luni petrecute in oraselul ucranian, in septembrie 1918, convins ca Puterile Centrale au pierdut razboiul, Ilie Lazar a dezertat din armata austro-ungara. Dar nu singur, ci impreuna cu intreaga companie aflata in subordinea sa, formata in mare majoritate din soldati de etnie romana. Se incheia astfel activitatea lui ca ofiter in armata austro-ungara, marcata de o serie de conflicte cu ofiterii maghiari, intrucat s-a manifestat ca un adevarat lider de opinie in randurile soldatilor in problema nationala.”
Sau, spunem noi, a procedat ca mentorul sau, Iuliu Maniu la Viena care, se stie, intors de pe frontul italian, cu ostasii romani regrupati in jurul lui, a asigurat paza capitalei austriece impotriva jafului. Deci, si Ilie Lazar, impreuna cu fostii sai subalterni, a asigurat, in toamna anului 1918, ordinea in Cernauti, pana la intrare armatei romane in oras (…) In acele zile si in acel context, Ilie Lazar a infipt, pentru prima oara dupa aproape un secol si jumatate de ocupatie straina, drapelul romanesc pe cladirea primariei din Cernauti.
Un act patriotic care ar trebui retinut de istorie.”

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse: radioromaniacultural.ro,  wikipedia.org, Casa memoriala Dr. Ilie Lazar, Andrea Dobes