SUA și UE și-au înăsprit joi sancțiunile și avertizează deschis cu adoptarea unora economice. În plus vor avea loc manevre militare în estul Europei. Dar e de ajuns? Nu-i prea puțin?Nu-i prea târziu?
A „reinventat” Putin Occidentul?
Sigur e că ajută la „repararea lui”, după cum s-a exprimat recent Klaus-Dieter Frankenberger, editorialistul ziarului conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Care evocă absurdul clivaj apărut în raporturile transatlantice și indignarea neostoită stârnită în Germania nu de mult de afacerea, divulgată de către Edward Snowden, a supravegherilor clandestine ale comunicațiilor telefonice, electronice și internautice efectuate de serviciul secret american, NSA. „Nori negri” s-au bulucit atunci pe cerul raporturilor germano-americane, subliniază Frankenberger, care amintește de „indiferența, lipsa de interes și de fermitate” pe care și le-au reproșat mutual, în trecut, partenerii transatlantici.
A modificat situația radical criza iscată de agresiunea antiucranieană și anexarea Crimeii? Unii cred că da. Vestul s-ar afla în fața unei „provocări geopolitice” de o dimensiune nemaipomenită „de la sfârșitul Războiului Rece încoace”, notează ziaristul german..
În fapt, vestul, și aici greșește analistul din Frankfurt, se găsește în fața unei provocări mai serioase decât cea reprezentată de agonica Uniune Sovietică, în ultima ei fază crepusculară. E vorba de un pariu care amintește fatal de cel, pierdut inițial de occident, din anii 30 ai veacului trecut, când Hitler a reușit să cucerească fulgerător întreaga Europă, înainte ca aliații să-i zăgăzuiască, într-un târziu, expansiunea și în final să-l învingă.
Primele reacții ale liderilor principalelor puteri apusene par, totuși, încurajatoare. Președintele SUA, Obama, a avut grijă să se consulte în repetate rânduri cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Ambii par să fi înțeles pe deplin necesitatea ineluctabilă a unității occidentale. Ambii par conștienți de absurditatea oricărei tentative de rezolvare a crizei în absența americanilor sau a germanilor.
Uniți, partenerii transatlantici ar putea într-adevăr ajuta mult la îngrădirea pericolului reprezentat de regimul Putin. Republica Federală ar rezista cu siguranță unui război comercial cu Rusia, dar, date fiind dependențele ei comerciale, fie și non-decisive, de Moscova, germanii ar avea mai mult de suferit decât americanii de pe urma unor sancțiuni severe impuse Rusiei lui Putin.
Concomitent, o parte din țările esteuropene, precum Ungaria sau Bulgaria, ar fi în mare pericol din pricina servituților lor energetice, depășind mult obligațiile contractuale ale germanilor față de ruși.
Și totuși. E greu de crezut că expansionismul etnocentrist practicat de Kremlin în baza „doctrinei Putin”, a jafului de teritorii pe cale de a se orienta spre vest și spre democrație, după prezumtive „chemări în ajutor” ale minoritarilor ruși va putea fi frânat pe termen lung.
Apoi, Putin nu se va opri de la sine, decât poate vremelnic, dacă vestul nu adoptă un mănunchi de măsuri ferme. Vor trebui și au și început să fie incluse între ele și cele defensiv-militare, în măsură să liniștească teritoriile de la marginile fostei Uniuni Sovietice speriate, cum sunt cele baltice, în ciuda apartenenței lor la NATO, de brutalitatea agresiunii lui Putin. Și cu atât mai puțin poate lipsi din aceste demersuri un set de sancțiuni economice severe, singura alternativă credibilă la cartea militară.
Dar ar susține societățile occidentale astfel de sancțiuni? Pe moment, naționalismul de epocă de piatră afișat de liderul de la Kremlin nu seduce pe mai nimeni, în vest. Triumfalismul lui găunos îi dezechilibrează totuși pe destul de mulți în răsărit, unde atracția pentru exclusivism etnicist, pseudo-eroi, machism politic și aventurieri cu ștaif militarist n-a dispărut niciodată.
E-adevărat că decizia milioanelor de cetățeni care au susținut revoluția Euro-Maidanului e elocventă. E un semn de sex-appeal. E un certificat clar de bună purtare acordat de Răsărit Occidentului, al cărui model e și pentru credincioșii ortodocși din Ucraina net mai atrăgător decât neo-imperialismul actual amintind de cel, de tristă amintire, al țarilor și al sovietelor.
În plus, în Ucraina sunt puțini cei care au uitat complet de milioanele de compatrioți morți de foame în anii 30 ai veacului trecut din pricina ordinelor scelerate ale unui Stalin.
Dar la nivelul elitelor occidentale continuă, parțial, precara adecvare care, prin menajare excesivă a prezumtivelor obsesii securitare ale Moscovei, i-a dat lui Putin șansa de a se înfrupta din teritoriul ucrainean, așa cum Moscova smulsese anterior părți din Georgia ori Republica Moldova.
Primirea rapidă a acestor țări sub umbrela alianței nordatlantice, blocată de germani în 2008, ar fi împiedicat, foarte probabil, raptul. Pe moment nu s-au evaporat ezitările, în vest. Nu e sigur că liderii de la Washington și Berlin au tras concluziile necesare din erorile lor din trecut și vor proceda, între altele, la veritabila izolare economică a Rusiei și la integrarea rapidă a Ucrainei și Republicii Moldova.
Criza, e-adevărat, îi reunește. Dar nici unul din ei nu-și etalează întreaga mână, nici unul nu pare să aibă curajul să le explice compatrioților săi întregul adevăr. Nici unul nu zugrăvește franc, fără cosmetizări și ocolișuri, pericolul imens care a reapărut la răsărit prin agresiune și aruncarea în aer a ordinii europene postbelice, prin decredibilizarea totală a Moscovei, ca partener, prin declanșarea unui proces de militarizare, a cărui dinamică proprie riscă să scape de sub control.
Pacifismul continuă să fie extrem de răspândit în Germania, iar America nu și-a revenit încă din surmenajul iscat de războaiele post nine/eleven. Refulările sunt la îndemână. Nu-i sigur deci că faptele de arme ale liderului de la Kremlin îi vor trezi definitiv la realitate pe occidentali, iar vestul se va „repara satisfăcător”, înainte ca agresiunea lui Putin să se prefacă în „apocalipsa lui Putin”.
Petre M. Iancu / dw.de