ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ucrainei nu i-a mai rămas decat neșansa de a-i convinge pe români cât de „benefică” va fi ucrainizarea. Ce va fi pe 27 septembrie la Cernauți?

Ucrainei nu i-a mai rămas decat neșansa de a-i convinge pe români cât de „benefică” va fi ucrainizarea. Ce va fi pe 27 septembrie la Cernauți?

Surse ale redacției RBN Press din Ucraina, anunță că Administrația Regională de Stat din Cernăuți a convocat pe 27 septembrie a.c. toți liderii Asociațiilor românești din regiune, la o ședință consultativă. Liderii convocați sunt semnatarii mai multor apeluri si proteste către mai multe instituții din Ucraina și din afară, care au protestat vehement împotriva aprobarii de catre Rada Suprema a Ucrainei în data de 5 sep. 2017 a noii legi Educației, care conține scandalosul și imfamul articol7, prin care se anhilează învațământul în Limbile Minorităților Naționale.

Mă întreb, oare de ce liderii românilor din Reg. Cernăuți, nu au fost invitați la discuții și consultări cu mult mai înainte, în perioada premergatoare votului din parlament. Din acest punct de vedere întâlnirea este tardivă. Este cunoscut faptul ca acesti lideri i-au adresat Guvernatorului Regiunii Cernauti Olexandr Fisciuk un apel adresat personal acestuia, prin care îi solicitau  să se foloseasca de prerogative sale pentru a-l îndemna pe președintele Poroșenko să nu mai promulge legea. Respectiv să o retrimita Radei Supreme pentru modificariile de riguoare conform prevederilor Constituționale. Mă refer aici la art. 10, art.22 și art 53, texte de lege în conformitate cu angajamentele Internaționale ale Statului Ucrainian. Amintim in acest context prevederile art.13 din Tratatul de Baza dintre Ucraina și România, încheiat in 1997; de asemenea Carta Europeana a limbilor Regionale și Minoritare precum si Convenția Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale.

Acum în ceasul al 12-lea, aceeași Administratie Regionala de Stat (Cernăuți). care s-a facut că nu aude vocea disperată a comunității românești exprimată și prin apelurile Consiliilor Raionale Herța, Hliboca și Noua Suliță, precum și nenumaratele apeluri ale colectivelor pedagogice și de părinți din școlile cu limba de predare română, către președintele Ucrainei,  îi invită pe liderii românilor din regiune, pentru ce?

Răspunsul la întrebare este foarte simplu. Întrucât actul în sine este consumat (legea a fost promulgată), singurul motiv viabil pentru care are loc această întâlnire, nu poate fi pentru reprezentanții administrației ucrainene decât  încercarea de a „spăla creierii” acestor români și a-i „convinge” că lichidarea școlilor românești este în beneficiul lor. Se pare ca ipocrizia guvernanților ucraineni nu mai are nici o măsură.

La fel ca odinioara, în era totalitarismului sovietic, rușii îi convingeau că rusificarea era în beneficiul ne-rușilor, azi, „democrații” post-MAIDAN, vor dori cu siguranță să-i convingă pe români că ucrainizarea rapidă este în beneficiul minorităților.

Mă întreb, oare CU CE DREPT MORAL, după ce ucrainenii au țipat până acum că au fost rusificati și ce au mai pătimit în era sovietică,  daca azi procedează mai rău si mai sălbatic decat rușii-sovietici, uitând că suntem în plin secolul XXI.

Le amintim prietenilor ucraineni, ca în perioada lui Stalin și Beria responsabili de Holodomor și multe alte crime împotriva umanității, românii din Ucraina Sovietică au putut beneficia de învățământ în limba lor maternă. Cum putem oare interpreta, decât duplicitar  o voință tot mai puternică, declarativ, de integrare europeana a Ucrainei și în acelaș timp să recurga la un asemenea act brutal.

Curat-murdar coniță Ucraina!

În contextual criticilor aduse de către autoritatile ucrainene, țărilor vecine care au dezavuat adoptarea art.7 din legea Invațământului, în sensul inexistentei unor școli ucrainene în aceste țaări, mă intreb oare câte cereri au depus ucrainenii din țarile vecine Ucrainei pentru a li se deschide asemenea școli.

Nu cunosc situația din Ungaria sau Polonia dar imi amintesc că de câte ori merg prin orașul Sighet din Maramureș, mai exact prin Piața Libertății la nr. 22, imi dau seama cât de ingrate și ipocrite pot fi autoritățile ucrainene în această justificare a Legii cu pricina.  La numarul 22 din Piața Libertății din Sighet / ROMÂNIA, pentru cei ce nu cunosc, dar mai ales pentru Conița Ucraina, se află Liceul Pedagogic Taras Șevcenko cu predare în limba ucrainiană a tuturor disciplinelor.

Sper totuși că la întâlnirea de mâine a autoritățile Regiunii Cernăuți, să audă, sa ia act și să acționeze în consecință, conform cu doleanțele comunității românești, conform cu Constituția Ucrainei și cu aspirațiile europene și spre civilizație ale poporului ucrainean.

Și dacă ne gândim că azi este 26 septembrie, poate își amintește și Ucraina că anul 2001 a fost declarat de Consiliul Europei Anul European al Limbilor Vorbite și de atunci, în fiecare an, la 26 septembrie se sărbătoreşte, în toate cele 47 de state membre al Consiliului Europei, Ziua Limbilor Vorbite. În acest sesns, în toată Europa se defăşoară activităţi care stimulează oamenii către studiul limbilor străine care ajută nu numai la înţelegerea între oameni, dar contribuie şi la depăşirea barierelor intelectuale.

Salutări Coniță Ucraina, cu spernață europeană.

ROMÂNI FIȚI UNIȚI!

D.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția România Breaking News – RBN Press. Responsabilitatea continutului articolului revine, în întregime, autorului.

 

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: